Anulare act administrativ . Decizia 2091/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 2091
Ședința publică de la 26.10.2009
Curtea constituiă din:
PREȘEDINTE: Voicu Rodica
JUDECĂTOR 2: Hortolomei Victor
JUDECĂTOR 3: Radu Constantin
GREFIER -
...
Pe rol se află spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (), împotriva sentinței civile nr.3381/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 28307/3/CA/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 12.10.2009, când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise a amânat pronunțarea la 19.10.2009, iar apoi la 26.10.2009.
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză:
Prin sentința civilă nr.3381/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a anulat decizia nr.878 din 28.05.2008, emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a obligat pârâta să invalideze Hotărârea nr.1695 din 28.03.2008 a Comisiei Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr.9/1998; a obligat pârâta să remită întreaga documentație la Comisia Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr.9/1998, în vederea stabilirii despăgubirilor ce se cuvin reclamantului pentru întreaga avere abandonată statului de autorul reclamantului (), avere compusă din 13,2010 ha teren agricol extravilan, 19418 mp teren intravilan (compus din trei loturi: 3000 mp teren aferent casei, 7807 mp și 8611 mp) o casă de locuit cu anexe gospodărești și contravaloarea recoltelor neridicate - 12 ha porumb și 2 ha soarelui.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal la data de 23.07.2008, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 878 din 28.05.2008 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la invalidarea Hotărârii nr. 1695 din 28.03.2008 emisă de Comisia Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, la retrimiterea întregii documentații la Comisia Municipiului B pentru stabilirea despăgubirilor ce se cuvin reclamantului pentru întreaga avere abandonată statului de autorul său, abandonată statului, compusă din: 23,2010 hectare teren extravilan, 19.418 mp teren intravilan (alcătuit din trei loturi: 3.000 mp, 7807 mp și 8611 mp) precum și cele trei case de locuit împreună cu anexele lor gospodărești, plus contravaloarea recoltelor neridicate ( 12 ha porumb și 2 ha soarelui).
În motivarea cererii s-a arătat de către reclamant că a formulat înaintea Comisiei Municipiului B cerere pentru acordarea de compensații în temeiul legii nr. 9/1998 și a depus la dosar înscrisurile doveditoare conform dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 9/1998 rep. așa cum au fost definite de art. 6 din nr.HG 753/1998 privind normele de aplicare.
Comisia Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 a emis Hotărârea nr. 1695 din 28.03.2008, prin care a acordat reclamantului compensații în valoare totală de 47.852,22 lei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat înaintea pârâtei, în termen legal, contestația reglementată de dispozițiile act. 7 alin. 2 din legea nr. 9/1998 rep. pe motiv că nu a fost luată în considerare ca baza de calcul pentru stabilirea compensații lor întreaga avere abandonată de către autorul său statului.
Prin decizia atacată, pârâta a respins contestația sa, pe motiv că autorul acestuia a primit la recolonizare (după strămutare) in compensație anumite bunuri, însă motivarea pârâtei este nelegală, nu este corectă diminuarea compensațiilor datorită faptului că autorul reclamantului ar fi primit în compensare bunurile enumerate in contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu statul român in anul 1948.
În realitate, așa cum menționează și pârâta in decizia atacată, este vorba de un contract de vânzare-cumpărare, deci un contract sinalagmatic cu titlu oneros, ci nu gratuit având ca efect transmiterea dreptului de proprietate de la data încheierii contractului în schimbul plății prețului în rate periodice.
Referitor la Decretul nr. 553/1953, acesta nu îi este accesibil, nefiind publicat în Buletinul sau Monitorul Oficial. Rezultă că nu ne este opozabil și nici nu poate fi luat în considerare în aplicarea legii nr. 9/1998.
Dacă legiuitorul ar fi considerat aceste contracte de vânzare-cumpărare ca o compensare pentru averea abandonată statului de către cetățenii români strămutați, ar fi reglementat expres acest lucru, potrivit principiilor statului de drept.
Însă în lipsa unei astfel de reglementări, chiar și implicită sau subînțelesă, pârâtei nu îi este îngăduit ca, pe bază de prezumții, să reducă în mod nelegal compensațiile reclamantului.
În plus, potrivit informațiilor pe care le deține, autorul său a achitat integral toate ratele la prețul contractului din anul 1948, imediat după încheierea lui. În orice caz, din punct de vedere juridic funcționează prezumția de plată a prețului, conform condițiilor stabilite prin contract.
Hotărârea nr. 1695 din 28.03.2008 emisă de Comisia Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 este nelegală pentru încă un motiv: la art. 2 s-a stabilit o valoare de numai 5.303,73 lei "diferența de valoare dintre imobilul abandonat și imobilul primit în compensare", deși tot aceeași comisie a Municipiului B, anterior, prin Hotărârea nr. 1695 dar din data de 26.09.2002 (dată în soluționarea aceleiași cereri de compensații a reclamantului), a calculat o valoare de 8.048 lei noi pentru exact aceleași bunuri (art. 2). Și aceasta în situația în care numai indicele prețurilor de consum a suportat o creștere semnificativă din anul 2002 și până în 2008, astfel că astăzi valoarea acelei "diferențe de bunuri" ar fi trebuit să fie în realitate mai mare decât cea din 2002.
În consecință, a solicitat admiterea acțiunii cu obligarea pârâtei să remită întreaga documentație la Comisia Municipiului B pentru Aplicarea legii nr. 9/1998, în vederea stabilirii despăgubirilor ce i se cuvin pentru întreaga avere abandonată statului de autorul său, (), avere compusă din 13,2010 ha teren agricol extravilan, 19418 mp teren intravilan (compus din trei loturi: 3000 mp teren aferent casei, 7807 mp și 8611 mp) o casă de locuit cu anexe gospodărești și contravaloarea recoltelor neridicate - 12 ha porumb și 2 ha soarelui.
Pârâta Autoritatea Națională Română a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată, autorul acestuia a fost despăgubit, a primit la recolonizare (după strărnutare) în compensație anumite bunuri (menționate în decizie la art. I alin. 3).
Analizând probele administrate în cauză, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată, reținând că, reclamantul a formulat și introdus, la Comisia Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, o cerere, în baza prevederilor acestei legi, prin care a solicitat acordarea de compensații (despăgubiri) pentru bunurile autorului său, trecute în proprietatea statului, în urma Tratatului d l Craiova, din 7 septembrie 1940.
Inițial, prin Hotărârea nr.1695/26.09.2002, Comisia Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 a admis cererea reclamantului nr. 48/2006/6.01.1999 și a propus acordarea de despăgubiri bănești pentru bunurile defunctului, tatăl reclamantului, bunuri trecute în proprietatea statului, în cuantum de 220.827.051,00 lei, adică 22082 RON, hotărâre care a fost validată prin Ordinul nr.-.03.2006 al Șefului Cancelariei Primului Ministru.
Împotriva acestui ordin reclamantul a formulat acțiune în instanță, soluționată prin Sentința civilă nr.4499/13.1O.2006, definitivă și irevocabilă, a Tribunalului București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, prin care a fost anulat Ordinul nr.2128/28.03.2006, emis de pârâta Cancelaria Primului Ministru - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind obligată aceasta din urmă să trimită dosarul la Comisia Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, în vederea recalculării despăgubirilor.
Prin Decizia nr.75 din 23.01.2008, emisă de vicepreședintele a fost invalidată Hotărârea nr.1695/26.09.2002 a Comisiei Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr.9/1998, în vederea recalculării valorii despăgubirilor, conform sentinței civile nr.4499/13.10.2006.
Prin Hotărârea nr. 1695 din 28.03.2008, Comisia Municipiului Baa probat cererea reclamantului nr. 48/2006/6.01.1999, propunându-se acordarea de compensații bănești în cuantum de 47.852,22 lei sumă rezultată din 34.684,41 lei despăgubiri pentru 3,81 ha teren agricol, 6.652,80 lei pentru recolta de porumb neculeasă de pe 12 ha, 1.211,28 lei pentru recolta de -soarelui neculeasă de pe 2 ha și 5.303,73 lei, diferența de valoare dintre imobilul abandonat și imobilul primit În compensare.
Împotriva acestei hotărâri dl. a formulat contestație potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, rep. pe motiv că nu a fost luată în considerare, ca bază de calcul pentru stabilirea compensațiilor, întreaga avere abandonată de către autorul său statului.
Prin Decizia nr.878 din 28.05.2008, emisă de vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților s-a respins contestația împotriva Hotărârii nr.1695 din 26.09.2002 a Comisiei Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, considerându-se că autorul reclamantului, dl., a fost despăgubit la recolonizare, primind în baza contractului de vânzare-cumpărare din 1948 un teren agricol în suprafață de 10,13 ha, un imobil compus din 4 camere și dependințe și un teren intravilan în suprafață de 8000 mp, în comuna, jud. T, astfel că sunt aplicabile prevederile art.3 din Lg. nr.9/l998, iar, pe de altă parte, prin Decretul nr.- s-a hotărât anularea sumelor datorate, în măsura în care nu au fost achitate, (datorii eșalonate în 10 rate anuale egale începând cu noiembrie 1950), iar potrivit contractului de recolonizare colonistul, adică autorul reclamantului a renunțat la orice pretenție în viitor față de Statul Român.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat, în termenul prevăzut de art.7 alin.4 din Lg. nr.9/1998, rep. prezenta acțiune în justiție, acțiune pe care instanța, având în vedere înscrisurile administrate în cauză o apreciază ca fiind întemeiată pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce privește argumentul pârâtei că autorul reclamantului a fost despăgubit (în parte, la recolonizare), trebuie avut în vedere că transmisiunea bunurilor din comuna, jud. T, în proprietatea autorului reclamantului nu s-a făcut cu titlu gratuit, nu a fost o liberalitate, ci cu titlu oneros, printr-un contract de vânzare-cumpărare, nr.38 din 27 ianuarie 1948, autentificat de Tribunalul Tulcea.
Acest act este un contract de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate, sunt definite toate elementele contractului, cu preț stabilit, iar modalitatea de plată este riguros reglementată, în 10 rate anuale. În raport de aceste date nu se poate aprecia că natura contractului este alta decât cea oneroasă și, de altfel, nu există alte probe care să dovedească faptul că autorul reclamantului a fost despăgubit într-un fel de Statul Român, astfel că nu se poate face aplicarea dispozițiilor art.3 din Lg. nr.-, în absența unor probe directe și concrete, care să dovedească despăgubirea invocată.
În același sens s-a stabilit deja, cu autoritate de lucru judecat, de către Curtea de APEL BUCUREȘTI, în decizia civilă nr. 539/22.03.2007, că "numitul - tatăl reclamantului, - a cumpărat în anul 1948 o suprafață de teren de la statul român, imobil situat în comuna, județul
De precizat că titlul de proprietate nr.9292 eliberat la 29.04.1993 de Comisia Județeană T pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor (filele 19.20 dosar fond) atestă că s-a reconstituit dreptul de proprietate numitului ( nume sub care mai era cunoscut tatăl reclamantului, - ) pentru o suprafață de pe teritoriul satului, comuna.
Prin urmare, această suprafață de teren a fost dată în proprietate tatălui reclamantului, ca urmare a cooperativizării efectuate în anul 1952.
Așadar, rezultă din cele expuse anterior că bunicul reclamantului sau moștenitorii săi nu au primit despăgubiri echivalente pentru bunurile abandonate statului."
De asemenea, în sentința civilă nr.4499/13.10.2006, definitivă și irevocabilă, se menționează că "din actele care au stat la baza emiterii hotărârii comisiei și a ordinului pârâtei nu reiese că tatăl reclamantului (sau ) ar fi primit la recolonizare în România suprafața de 10 ha teren și o casă în proprietate. Prin urmare nu este făcută o dovadă certă că autorul reclamantului ar fi primit casa și teren arabil în suprafață de 10 ha pentru ca pentru aceste bunuri să nu mai primească despăgubiri."
În ceea ce privește aplicarea Decretului nr.553/1953, emis de Marea Adunare Națională a Populare Române", efectele acestui act sunt necunoscute, nedovedite în ceea ce îl privește pe reclamantul din prezenta cauză, în condițiile în care nu a fost publicat în Monitorul Oficial, este un act de mare generalitate, care prevede excepții de la beneficiul pe care îl acordă, iar pârâta nu a demonstrat sub nici o formă, că autorul reclamantului a beneficiat, efectiv, de prevederile acestui Decret, fiind doar o prezumție simplă că i s-au aplicat dispozițiile acestui act, prezumție neîntărită de nici un alt mijloc de probă.
Apreciind, deci, că nu s-a dovedit, sub nici o formă, că autorul reclamantului a fost despăgubit de statul român pentru bunurile sale abandonate pe teritoriul statului, instanța consideră că masa bunurilor pentru care Comisia Municipiului Bas tabilit despăgubiri în favoarea rec1amantului nu este completă, înscrisurile depuse la dosar probând întinderea acesteia, actele depuse la dosarul de solicitare a compensațiilor de către reclamant reflectă complet situația de avere a autorului acestuia, în sensul prevederilor Lg. nr.9/1998.
Potrivit dispozițiilor art.5 din Lg. nr.9/1998,(1)Dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor pentru caresesolicită compensații se face cu înscrisuri,",legea nefăcând distincție sau vreo ierarhizare cu privire la aceste înscrisuri.
În cap. I, art.6 din HG nr. 753/1998 privind Normele metodologice de aplicare a Lg. nr.9/1998 se arată că: "Prin înscris, în sensulart.5 din Legea nr. 9/1998, seînțelege orice dovadă eliberată de instituții-arhive, primării, notariate, instanțe judecătorești-în legătură cu fostele proprietăți. cum ar fi: chitanțe de plată a impozitelor, extrase din cărțile de imobil, planuri și autorizații de construcție, rapoarte de expertiză, contracte de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătorești și orice alte documente caresereferă la existența bunurilor rămase în județele cedate, inclusiv listele-anexă la Tratatul d l Craiov a",astfel că se constată că, alături de lege, și normele metodologice de aplicare ale acesteia posibilitatea de a fi probată averea autorului cu orice fel de înscris din categoria celor menționate, între aceste acte neexistând, așa cum s-a arătat, vreo ierarhizare.
Reclamantul a probat temeinicia cererii sale cu acte care intră în categoriile reglementate de lege, respectiv cu contracte de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește terenul agricol deținut în extravilanul localităților din de către autorul reclamantului, din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza art.40 din Legea asupra colonizării promulgată la 17 iulie 1930, cu Oficiul Național al, rezultă că a cumpărat un teren de cultură de 10 ha, formând lotul nr.21 din planul de parcelare cadastrală al comunei, prin contractul de vânzare cumpărare din 22 aprilie 1936, autentificat sub nr.l431/22 aprilie 1936 de Tribunalul Județului, înregistrat sub nr.608 la Administrația Financiară a Jud., încheiat la între - vânzător și - cumpărător, s-a cumpărat terenul arabil în suprafața de I hectar și 2010 mp, situat în raza satului, (interesează numai terenul arabil) iar prin contractul de vânzare cumpărare din 22 aprilie 1936, autentificat sub nr.- aprilie 1936, de Tribunalul Județului, înregistrat sub nr.609 la Administrația Financiară a Jud., încheiat la între și lusein - vânzători și - cumpărător, s-a cumpărat terenul în suprafață de 2 hectare, situat, de asemenea, în raza satului, în total, 13,2010 ha.
Nu rezultă, din actele depuse la dosar, că suprafața de teren intravilan pentru care ar avea dreptul la despăgubiri reclamantul ar fi de 23,2010 ha, iar în condițiile în care această suprafață este suma terenurilor ce au aparținut tatălui reclamantului și, respectiv, bunicului acestuia, instanța apreciază că în prezenta cauză nu se poate pronunța asupra despăgubirilor ce i se datorează reclamantului de pe urma bunicului său, acestea nefăcând obiectul cercetării prezentei cauze care privește doar despăgubirile pentru averea imobiliară a tatălui său, Decizia nr. 878 din 28.05.2008 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Hotărârea nr.1695 din 28.03.2008 emisă de Comisia Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, acte supuse analizei prezentei judecăți, privind doar despăgubirea aferentă averii tatălui său.
În ceea ce privește terenul intravilan, din aceleași acte - contractele de vânzare cumpărare din 22 aprilie 1936, rezultă că a cumpărat 7807 mp și 8.611 mp situați în V satului, la care se adaugă 3000 mp teren aferent casei, suprafață avută în vedere și de către Comisia Municipiului B în baza declarație din 8 septembrie 1940 ( la o zi de la semnarea Tratatului d l Craiova ) a numitului - fila 106 dosar, în care terenul aferent casei, sau curtea este de 0,30 ha - 3000 mp.
Suma celor trei loturi de teren intravilan, 7807 mp, 8611 mp și 3000 mp, este de 19.418 mp, urmând ca despăgubirile să fie calculate și acordate conform criteriilor avute în vedere de HG nr. 753/1998 privind Normele metodologice de aplicare a Lg. nr.9/1998
De asemenea, în situația de avere imobilă rurală a locuitorului, act întocmit de comisia mixtă româno-ă constituită în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Tratatului d l Craiova din 7 septembrie 1940, este trecută și casa de locuit cu patru camere aflată în proprietatea autorului reclamantului.
În condițiile în care, așa cum s-a arătat, în opinia prezentei instanțe, pârâta nu a demonstrat indubitabil că autorul reclamantului a fost despăgubit de către statul român pentru bunurile abandonate în ia, nu poate opera nici o compensare, în sensul dispozițiilor art.3 din Lg. nr.9/1998, și nici o reducere a despăgubirii acordate pentru casa abandonată în ia, astfel că instanța consideră că în masa bunurilor pentru care se datorează despăgubiri reclamantului, trebuie să intre, integral și acest imobil.
În ceea ce privește despăgubirea pentru recoltele neculese, Comisia Municipiului Bas tabilit în mod corect că se datorează despăgubiri pentru recolta de porumb neculeasă pe 12 ha teren și recolta de soarelui neculeasă pe 2 ha, aspecte probate cu actul intitulat "Tablou de culturile nerecoltate ale românilor și coloniștilor" din comuna -, județul. Fond: Comisia mixtă româno-ă pentru schimbul de populație din anul 1940, județul " copie-extras eliberată de Arhivele Naționale - Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale, astfel că sub acest aspect urmează a fi menținută, sub aspectul suprafeței, despăgubirea stabilită de comisie 12 ha porumb și 2 ha -soarelui.
În ceea ce privește, însă, cererea reclamantului referitoare la despăgubiri pentru trei case de locuit, împreună cu anexele lor gospodărești, instanța apreciază că nu s-a probat, prin actele depuse la dosar, decât existența unei singure case de locuit, nici un act, contract de vânzare cumpărare, declarație a autorului reclamantului, situație de avere sau simplu opis al comisiei mixte-române e nu indică mai mult decât o casă de locuit, astfel că nu poate fi admisă cererea reclamantului sub acest aspect.
O ultimă precizare se referă la faptul că instanța nu a mai analizat aspectul referitor la valoarea inferioară a despăgubirilor acordate în 2008, față de cele acordate în 2002, în condițiile în care se punea problema deducerii compensărilor, care, în opinia prezentei instanțe, nu mai operează, nu s-a probat că autorul reclamantului a beneficiat de aceste compensări, iar în ceea ce privește actualizarea despăgubirilor, acest aspect nu face obiectul prezentei judecăți, după stabilirea cu caracter definitiva despăgubirilor se poate verifica dacă s-a făcut o corectă actualizare a valorii despăgubirii.
Instanța a apreciat, față de motivele indicate anterior, că susținerile pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților exprimate în Decizia 878 din 28.05.2008, prin care s-a validat Hotărârea nr. 1695 din 28.03.2008, Comisia Municipiului B pentru aplicarea Lg. nr.9/1998, sunt neîntemeiate și, pe cale de consecință, a admis acțiunea reclamantului, dispunându-se de către instanță anularea Deciziei nr. 878 din 28.05.2008 a, cu obligarea pârâtei să invalideze Hotărărea nr. 1695 din 28.03.2008 a Comisiei Municipiului B pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, să remită întreaga documentație la Comisia Municipiului B pentru Aplicarea legii nr. 9/1998, în vederea stabilirii despăgubirilor ce se cuvin reclamantului pentru întreaga avere abandonată statului de autorul reclamantului, (), avere compusă din 13,2010 ha teren agricol extravilan, 19418 mp teren intravilan (compus din trei loturi: 3000 mp teren aferent casei, 7807 mp și 8611 mp) o casă de locuit cu anexe gospodărești și contravaloarea recoltelor neridicate - 12 ha porumb și 2 ha soarelui.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (), criticând soluția instanței de fond pentru următoarele motive:
În conformitate cu Situația de avere imobiliară rurală a Comisiei mixte româno-e, autorul zis și a abandonat în 14,64 ha teren agricol, un imobil compus din 5 camere, un porumbar, o magazie, un teren intravilan n suprafață de 3000 mp. Actele de proprietate întocmite anterior acestei Situații nu au aplicabilitate (loturile de 7807 mp și respective 8611 mp nu se mai aflau în proprietatea autorului la data întocmirii Situației), acest act oficial este singurul document doveditor, reprezentând un raport de constatare întocmit de comisia special desemnată cu această sarcină formată din membri i și români, el are garanția, fiind semnat și datat, organelor romane și e orice alt act neputând subzista în fața acestuia. Autorul mai deținea, conform tabelului de recolte neculese: 12 ha porumb și 2 ha soarelui.
Conform art. 8 alin 1 lit.a din OG 753/1998 i-a fost reconstituit dreptul de proprietate autorului ( ) pentru suprafață de 10 ha în baza Legii 18/1991 (reconstituite pentru terenurile deținute în ia) nr. 9292/29.04.1993.
De asemenea, autorul a primit în urma recolonizării în baza contractului de vânzare-cumpărare din 1948 de la Statul R un teren agricol în suprafața de 10,13 ha, o casa cu 4 camere, o sală, dependințe și teren intravilan în suprafață de 8000 mp în com., jud.
Analizând actele depuse la dosar, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a constatat faptul ca cei îndreptățiți au dreptul la compensație doar pentru diferența de valoare între bunurile abandonate statului și bunurile primite la recolonizare.
La emiterea Hotărârii nr.1695/28.03.2008 Comisia Municipiului Baa vut în vedere prevederile art. 3 din Legea nr. 9/1998 potrivit cărora "în cazul în care, anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceștia au dreptul la compensație, proporțional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite la art. 2. Contractul de vânzare-cumpărare din 1948 fost încheiat în condițiile respectării prevederilor Legii nr.715/1946, potrivit căreia, conform art. 2 si art. 3 se stabileau datoriile colonistului prin diferența dintre valoarea bunurilor primite în România și celor achitate, abandonate în ia. respectiv reprezentând datoria față de statul român, ce urma a fi achitată de acesta în 10 rate anuale, egale, începând cu 1950.
Mai mult decât aceasta, autorul recolonizat a semnat contractul de vânzare-cumpărare din 1948 în condițiile art. 14, respectiv "subsemnatul colonist, declar ca prin semnarea acestui contract, am luat în posesiune imobilului și locul de casa arătate și descrise la punctul a, b, c, recunosc exactitatea întinderii, renunț la orice pretențiune în viitor față de statul român și mă oblig să respect toate condițiunile impuse prin legea asupra colonizării din 25 aprilie 1940, și prin acest contract". În art.1 din Decretul nr.553/1953 se prevede anularea în măsura în care nu au fost achitate sumele datorate drept preț, de coloniștii evacuați din D de Sud, pentru terenurile și construcțiile primite de aceștia potrivit contractelor încheiate pe baza Legii nr.766/1941.
Deși Decretul nr. 553/1953 nu a fost publicat, potrivit art. 26 din Constituția din anul 1952, în vigoare la acea data, " o lege se socotește adoptată daca e votată de majoritatea simplă a Marii Adunări Naționale", iar potrivit art.27 alin 2 din aceeași Constituție" îndeplinirea legilor adoptate de Marea Adunare Națională este obligatorie pentru toți cetățenii Populare Romane".
În drept, și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, precum și pe dispozițiile Legii nr. 9/1998, nr.OG753/1998, nr.OG 286/2004, nr.OG 94/2004 și nr.OG 1277/2007.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
averii a dovedit-o cu înscrisuri, conform dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/1998 rep. si ale art. 6 din nr.HG 753/1998, din care rezultă că în principal actele de vânzare-cumpărare prezentate fac dovada bunurilor rămase în județele cedate, și nu numai listele anexe la Tratat, așa cum nelegal motivează recurenta.
Recurenta nu a efectuat dovezi ca autorul subsemnatului a beneficiat de reparație după strămutare.
Contractul de recolonizare invocat de recurenta este un act cu titlu oneros, având în vedere că stipulează cu claritate obligațiile reciproce ale părților, inclusiv obligația de plată a prețului în rate, la date stabilite și indicate în cuprinsul contractului. De asemenea, contractul are o clauză prin care se stabilește că în caz de neplată a unei rate, contractul de vânzare-cumpărare are valoare de titlu executoriu.
Chiar și în situația în care nu a făcut dovada achitării prețului de către autorul său, având în vedere natura contractului de vânzare-cumpărare, nu se poate reține că prin acesta statul l-a despăgubit pe autorul reclamantului.
Existența unei astfel de despăgubiri nu rezultă nici din Decretul nr. 553/1953, care nu a fost publicat niciodată și care are un caracter de mare generalitate, și prevede excepții de la beneficiul pe care îl acordă, așa încât nu există certitudine asupra faptului că autorul intimatului-reclamant a beneficiat efectiv de prevederile acestui decret.
În motivarea recursului său, recurenta menționează despre existența unui titlu de proprietate prin care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate al autorului meu pentru bunuri deținute în ia (pagina a doua, primul paragraf).
Consideră că acest motiv de recurs nu poate fi luat în discuție, întrucât este vădit eronat și nelegal, reconstituirea dreptului de proprietate neputând fi efectuată decât pentru terenuri aparținând fondului funciar al României.
Motivul referitor la dispozițiile Legii nr.715/1946 privind stabilirea despăgubirilor cuvenite populației evacuate din D de Sud excede cadrului aplicării Legii nr. 9/1998 și nu are legătura cu speța.
Nu numai că această lege nu a fost pusă niciodată în aplicare - dovada ca se străduie și în prezent pentru recuperarea măcar în parte a prejudiciului suferit de familiile sale începând cu aproape 70 ani în urma - dar nici prevederile sale nu sunt menționate de Legea nr. 9/1998 rep. Rezultă că dispozițiile acestui act normativ nu au aplicabilitate în cauză.
Referitor la clauza stipulată la pct. 14 din contractul de colonizare, Legea nr. 9/1998 precum și normele sale de aplicare nu fac nici o referire, astfel că recurentei nu îi este îngăduit să încerce să completeze dispozițiile legale pe calea judiciară.
În drept, a invocat dispozițiile art.308 alin.2 Cod procedură civilă.
În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă, recurenta depunând la dosar un punct de vedere privind aplicabilitatea Decretului nr.353/1953, iar intimatul a depus la dosar practica judiciară.
Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Intimatul-reclamant a formulat și introdus, la Comisia Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, o cerere, în baza prevederilor acestei legi, prin care a solicitat acordarea de compensații (despăgubiri) pentru bunurile autorului său, trecute în proprietatea statului, în urma Tratatului d l Craiova, din 7 septembrie 1940.
Inițial, prin Hotărârea nr.1695/26.09.2002, Comisia Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 a admis cererea intimatului nr.48/2006/6.01.1999 și a propus acordarea de despăgubiri bănești pentru bunurile defunctului, tatăl intimatului, bunuri trecute în proprietatea statului, în cuantum de 220.827.051,00 lei, adică 22082 RON, hotărâre care a fost validată prin Ordinul nr.2128/28.03.2006 al Șefului Cancelariei Primului Ministru.
Împotriva acestui ordin intimatul a formulat acțiune în instanță, soluționată prin Sentința civilă nr.4499/13.1 0.2006, definitivă și irevocabilă, a Tribunalului București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, prin care a fost anulat Ordinul nr.2128/28.03.2006, emis de pârâta Cancelaria Primului Ministru - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind obligată aceasta din urmă să trimită dosarul la Comisia Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr. 9/1 998, în vederea recalculării despăgubirilor.
Prin Decizia nr.75 din 23.01.2008, emisă de vicepreședintele a fost invalidată Hotărârea nr. 1695/26.09.2002 a Comisiei Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr. 9/1 998, în vederea recalculării valorii despăgubirilor, conform sentinței civile nr.4499/ 13.10.2006.
Prin Hotărârea nr. 1695 din 28.03.2008, Comisia Municipiului Baa probat cererea intimatului nr.48/2006/6.01.1999, propunându-se acordarea de compensații bănești în cuantum de 47.852,22 lei sumă rezultată din 34.684,41 lei despăgubiri pentru 3,81 ha teren agricol, 6.652,80 lei pentru recolta de porumb neculeasă de pe 12 ha, 1.211,28 lei pentru recolta de -soarelui neculeasă de pe 2 ha și 5.303,73 lei, diferența de valoare dintre imobilul abandonat și imobilul primit În compensare.
Împotriva acestei hotărâri dl. a formulat contestație potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. -, rep. pe motiv că nu a fost luată în considerare, ca bază de calcul pentru stabilirea compensațiilor, întreaga avere abandonată de către autorul său statului.
Prin Decizia nr.878 din 28.05.2008, emisă de vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților s-a respins contestația împotriva Hotărârii nr.1695 din 26.09.2002 a Comisiei Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr. 9/1 998, considerându-se că autorul reclamantului, dl., a fost despăgubit la recolonizare, primind în baza contractului de vânzare-cumpărare din 1948 un teren agricol în suprafață de 10,13 ha, un imobil compus din 4 camere și dependințe și un teren intravilan în suprafață de 8000 mp, în comuna, jud. T, astfel că sunt aplicabile prevederile art.3 din Lg. nr.9/1998, iar, pe de altă parte, prin Decretul nr.553/l 953 s-a hotărât anularea sumelor datorate, în măsura în care nu au fost achitate, (datorii eșalonate în 10 rate anuale egale, începând cu noiembrie 1950), iar potrivit contractului de recolonizare, colonistul, adică autorul intimatului a renunțat la orice pretenție în viitor față de Statul Român.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat, în termenul prevăzut de art.7 alin.4 din Lg. nr.-, rep. prezenta acțiune în justiție, acțiune pe care instanța de fond a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru motivele ce au fost expuse mai sus.
Rezultă, deci, fără echivoc, că autorul intimatului face parte din categoria proprietarilor agricoli coloniști evacuați din D Nouă (sau D de Sud, reprezentând partea din D cedată iei, astfel cum prevede Tratatul Româno- din 7 septembrie 1940) și colonizați în D Veche (sau D de Nord) în baza Legilor nr.1430/1940 și nr.766/1941.
În privința acestei categorii de proprietari agricoli (dar nu numai), în legătură cu aplicarea Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului în urma aplicării Tratatului cu ia, s-a creat, inițial, o jurisprudență, la care face referire și intimatul, care, neavând la bază întreaga legislație incidentă asupra problematicii în discuție (legislație dificil de identificat, din cauza timpul îndelungat care a trecut de la colonizare, dar și din cauza pasivității organului administrativ înființat pentru aplicarea Legii nr.9/1998, care nu a identificat de la început și nu s-a apărat în mod corespunzător prin raportare la această legislație), a considerat că, întrucât contractele de recolonizare încheiate pe baza Legii nr.1430/1940 și a Legii nr.766/1941 cuprind un preț pentru bunurile primite de coloniști, fiind apreciate ca acte cu titlu oneros, acestea nu trebuie avute în vedere la stabilirea compensațiilor primite anterior Legii nr.9/1998 de către cei care au abandonat bunuri în D Nouă. Această jurisprudență nu a avut în vedere, în principal, art.10 din Legea nr.766/1941 și Decretul nr.553/1953, dar și Legea nr.715/1946.
Ulterior, s-a încercat, de asemenea, salvarea soluției consacrate de această jurisprudență, pe considerentul că Decretul nr.553/1953 nu a fost publicat, dar ignorându-se prevederile art.10 din Legea nr.766/1941, precum și Legea nr.715/1946, dar și unele clauze ale contractului de recolonizare.
Curtea apreciază, însă, că, în lumina întregii legislații referitoare la problematica privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului, se impune un reviriment substanțial al jurisprudenței în această materie, urmând a se analiza în fiecare caz dacă bunurile primite în baza contractelor de recolonizare, încheiate în temeiul Legilor nr.1430/1940 și nr.766/1941, au reprezentat sau nu compensații. În caz contrar, s-ar menține o jurisprudență care consacră o îmbogățire fără justă cauză a unor persoane care au primit deja compensații.
Aici trebuie precizat și faptul că natura juridică a unui act este dată de ansamblul normelor care îl reglementează, esențiale fiind, în privința acestei calificări, aspectele de fond, iar nu de formă. Sigur că prevederea unui preț într-un act juridic translativ de proprietate creează prezumția că ne aflăm în prezența unui act cu titlu oneros, dar dacă prin lege se stabilește că prețul nu se plătește, atunci această calificare nu mai subzistă.
Dar nu aceasta este, întrutotul, problema în cauzele din categoria cărora face parte și prezenta speță, întrucât din ansamblul reglementărilor cuprinse în Legea nr.766/1941, Legea nr.715/1946 și Decretul nr.553/1953 rezultă, indubitabil, în litera și spiritul lor, că ele au vizat acordarea bunurilor cuprinse în contractele de recolonizare, ca și compensații pentru bunurile abandonate de coloniști în ia, în baza Tratatul din 1940.
Astfel, art.1 din Legea nr.766/1941 prevede că" foștii coloniști proprietari de loturi din D-Nouă, evacuați în baza Tratatului româno- din 7 septembrie 1940, vor fi colonizați în D-Veche, pe terenurile și în gospodăriile ce sunt azi, sau vor fi în viitor trecute în "Fondul imobiliar al colonizării", în măsura disponibilităților acestui fond și în condițiunile prezentei legi.
Prin gospodărie se înțelege locuința cu grajdurile, magaziile și orice alte acarete anexe, precum și locul de casă pe care sunt așezate.
În aceleași condițiuni, pot fi colonizați, la cererea lor și proprietarii de terenuri agricole, evacuați, care nu erau colonizați, cu excepția celor ce intră în prevederilor art.5 al tratatului".
De asemenea, edificator, art.10 din Legea nr.766/1941 stabilește că "sumele datorate de coloniști ca preț al bunurilor primite pe baza Legii de față, se vor compensa cu suma despăgubirilor certe, lichide și exigibile ce au primit, conform art.5 și 12 din Acordul româno- privitor la schimbul de populație română și ă din 7 septembrie 1940, atunci când Statul va hotărî asupra acestor despăgubiri, după ce se vor scădea debitele vechi și sarcinile ce grevau proprietățile abandonate în D-Nouă".
Prin urmare, în baza art.10 din Legea nr.766/1941, persoanele din categoria cărora face parte, cu certitudine, și autorul intimatului nu au mai plătit prețul pentru bunurile primite în baza acestei legi, operând, de drept, compensația cu suma despăgubirilor certe, lichide și exigibile pentru bunurile abandonate în ia.
Or, pe calea acțiunii prezente, deși este necontestat faptul încheierii contractului de recolonizare în temeiul Legii nr.766/1941, intimatul solicită despăgubiri pentru toate bunurile abandonate de autorul său în ia, cu ignorarea compensației care trebuie să opereze, în baza legii, în privința bunurilor primite de acesta din urmă prin contractul de recolonizare.
De altfel, în privința celor care se încadrează în prevederile art.10 din Legea nr.766/1941, precum autorul intimatului, cu referire strictă la compensarea dintre bunurile abandonate în ia și cele primite în România (mai precis, în D-Veche) prin contractele de recolonizare, nici nu sunt relevante prevederile Decretului nr.553/1953, care la art.1 stabilește anularea, în măsura în care nu au fost achitate, a sumelor datorate drept preț, de coloniștii evacuați din D de Sub (D Nouă), pentru terenurile și construcțiile primite de aceștia potrivit contractelor încheiate în baza Legii nr.766/1941, fiind vorba, deci, de facilități suplimentare pentru aceștia, vizându-se întreaga sumă pentru bunurile primite prin contractele de recolonizare, iar nu doar cea care a fost compensată în baza Legii nr.766/1941.
Referitor la Decretul nr.553/1953, acesta nu a fost publicat în conformitate cu prevederile Constituției din anul 1952, care, însă, la art.26 stabilea că "o lege se socotește adoptată dacă e votată de majoritatea simplă a Marii Adunări Naționale", iar potrivit art.27 alin.2 din aceeași Constituție "îndeplinirea legilor adoptate de Marea Adunare Națională este obligatorie pentru toți cetățenii Populare Române".
În speță, însă, nu prezintă interes să stabilim dacă Decretul nr.553/1953 a produs sau nu consecințe valabile, deoarece nu problema facilităților și liberalităților prevăzute de el sunt în discuție, ci problema compensației operate în baza art.10 din Legea nr.766/1941, acest din urmă act normativ fiind publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.101 din 26.08.1941.
Pentru stabilirea despăgubirilor certe, lichide și exigibile la care fac referire prevederile art.10 din Legea nr.766/1941, a fost adoptată Legea nr.715/1946.
În speță, la emiterea Hotărârii nr. 1695/28.03.2008, Comisia Municipiului Baa vut în vedere prevederile art. 3 din Legea nr. 9/1998 potrivit cărora "în cazul în care, anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceștia au dreptul la compensație, proporțional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite la art. 2. Contractul de vânzare-cumpărare din 1948 fost încheiat în condițiile respectării prevederilor Legii nr.715/1946, potrivit căreia, conform art.2 și art.3 se stabileau datoriile colonistului prin diferența dintre valoarea bunurilor primite în România și celor achitate, abandonate în ia. respectiv reprezentând datoria față de statul român, ce urma a fi achitată de acesta în 10 rate anuale, egale, începând cu 1950.
Mai mult decât aceasta, autorul recolonizat a semnat contractul de vânzare-cumpărare din 1948 în condițiile art. 14, respectiv "subsemnatul colonist, declar că prin semnarea acestui contract, am luat în posesiune imobilului și locul de casă arătate și descrise la punctul a, b, c, recunosc exactitatea întinderii, renunț la orice pretențiune în viitor față de statul român și mă oblig să respect toate condițiunile impuse prin legea asupra colonizării din 25 aprilie 1940, și prin acest contract".
În concluzie, este cert că autorul intimatului, al cărui titlu asupra bunurilor nu este contestat, susținându-se întemeiat doar că s-au primit compensații pentru unele dintre ele, nu a plătit prețul prevăzut în contractul de recolonizare tocmai în considerarea compensării acestuia, în baza legii, cu suma despăgubirilor cuvenite lui pentru bunurile abandonate în ia, astfel că soluția organelor administrative de a deduce din această despăgubire contravaloarea bunurilor care au făcut obiectul contractului de recolonizare este legală și temeinică, iar hotărârea instanței de fond este nelegală.
De altfel, nu autoritățile trebuie să dovedească suplimentar, peste ce prevede legea, faptul că autorul intimatului nu a plătit prețul, o dovadă a unui astfel de fapt negativ fiind imposibil de făcut, ci intimatul ar fi trebuit să probeze, prin orice mijloc de probă, că s-a făcut plata debitului. Or, acesta nu a probat în nici un fel acest lucru.
Pe cale de consecință, față de prevederile art.312 alin.1, 2, 3 în referire la art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, se va admite recursul și se va modifica sentința civilă recurată în sensul că se va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (), împotriva sentinței civile nr.3381/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.28307/3/CA/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Modifică sentința civilă recurată în sensul că:
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
-
Red.
Tehnodact. / 2 ex./08.02.2010
- Secția a IX-a -
Președinte:Voicu RodicaJudecători:Voicu Rodica, Hortolomei Victor, Radu Constantin
