Anulare act administrativ . Sentința 214/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 214/CA
Ședința publică din data de 27 mai 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
S-a luat în examinare acțiunea promovată în contencios administrativ de reclamanta - INSURANCE BROKER SRL - cu sediul în C, str. - nr. 8. -. A,. 22, județul C, în contradictoriu cu pârâta COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR - cu sediul în B,-, sector 1 și intervenienta în interesul reclamantei Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România, cu sediul în B, nr.45, -.2,.37, sector 3, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13 mai 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 20 mai 2009 și 27 mai 2009 când s-a pronunțat prin prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra cauzei în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 22.12.2008 și înregistrată sub nr- la Curtea de Apel Constanta, reclamanta - Insurance Broker SRL Cas olicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să se dispună:
1. anularea dispozițiilor cuprinse în art.21 alin.3 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, publicate în Monitorul Oficial al României nr.762/11.11.2008, prin Ordinul nr.20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
2. suspendarea executării dispozițiilor cuprinse în art.21 alin.3 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, publicate în Monitorul Oficial al României nr.762/11.11.2008, prin Ordinul nr.20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii privind anularea actului administrativ atacat.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că dispozițiile cuprinse în art.21 alin.3 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, publicate în Monitorul Oficial al României nr.762/11.11.2008, prin Ordinul nr.20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin care se plafonează nivelul comisionului pentru contractarea asigurării RCA la 15% din valoarea primelor de asigurare încasate, sunt nelegale și netemeinice întrucât încalcă dispoziții normative cuprinse în legislația internă și comunitară.
A mai arătat reclamanta că, deși a notificat Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prin adresa nr.298/19.11.2008, în conformitate cu disp. art.7 alin.1/1 din Legea nr.554/2004, cu privire la caracterul nelegal și prejudiciabil al dispozițiilor contestate, aceasta nu a răspuns în termenul legal.
A susținut reclamanta că prevederea a cărei anulare a solicitat-o este evident nelegală și cauzatoare de prejudicii pentru societățile române de asigurări în general și pentru intermediarii de asigurări în special deoarece constituie olimitare a principiului libertății contractuale, fiind restrânsă, împiedicată sau denaturată concurența printr-un ordin care limitează libertatea comerțului și autonomia agenților economici, contravenind disp. art.5 din Legea concurenței nr.21/1996.
De asemenea, arată reclamanta, ca participanți pe piața de profil, intermediarii de asigurări nu au fost consultați în faza de elaborare a acestor norme, nici individual și nici prin organizația profesională a brokerilor de asigurări din piața de profil -, încălcându-se astfel art.4 alin.28 și art.5 lit.i din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor.
Mai mult, lipsa de pe site-ul CSA a propunerii de modificare și a notei de fundamentare încalcă transparența decizională impusă prin Legea nr.52/2003.
Reclamanta a mai susținut că prin promovarea acestor Norme au fost încălcate principii cuprinse în acte normative comunitare, respectiv art.3 alin.5 din Directiva nr.2002/92/CE privind intermediarii de asigurări prin care se stabilește cu valoare de principiu libertatea de prestare a serviciilor, ceea ce presupune inclusiv libertatea de negociere a comisionului și art.29 din Directiva nr.92/49/CE de coordonare a dispozițiilor legale, de reglementare și administrative privind asigurarea directă, alta decât asigurarea de viață, și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE ( a treia directivă privind asigurarea generală).
În preambulul Directivei nr.2002/92/CE se arată în mod expres faptul că "intermediarii de asigurări și reasigurări ar trebui să fie în măsură să se prevaleze de libertatea de stabilire și de libertatea de a presta servicii care sunt consfințite prin Tratat". Ori, este evident că prin prevederile incluse în art.21 din Norme este încălcată în mod flagrant libertatea serviciilor garantate atât de Constituția României (art.45) cât și de prevederile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (art.101 și urm.).
Concluzionând, reclamanta a motivat că prin normele contestate societatea este vătămată într-un drept al său esențial, fiindu-i îngrădită libertatea de a-și negocia tarifele și comisioanele cu ceilalți participanți de pe piața asigurărilor de bunuri și de persoane, în condițiile în care intermediarii de asigurări au voie să exercite doar activitatea de broker de asigurare, fiind împiedicați prin lege să desfășoare alte activități comerciale. comisionului pentru contractarea asigurării RCA la 15% este de natură a produce grave prejudicii economice firmelor de intermediere în asigurări, mergând până la falimentul acestora.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că limitarea comisionului pentru vânzările asigurărilor RCA a fost reglementată și în anul 2004 prin Ordinul CSA nr.3108/2004, iar după abrogarea acestor dispoziții, când comisioanele au fost liberalizate, societățile de asigurare au semnalat o serie de dificultăți privind gestionarea acestei forme de asigurare, dificultăți ce au fost constatate și de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu ocazia efectuării controalelor la societățile de asigurare. În acest sens, s-a constatat că rezervele de daună constituite pentru asigurarea obligatorie RCA erau insuficiente pentru acoperirea prejudiciilor rezultate ca urmare a producerii riscurilor asigurate, astfel că societățile puteau ajunge în imposibilitatea de a efectua plata despăgubirilor către terțele persoane.
A susținut pârâta că încasarea unui comision ce ajungea și până la 60% din primele de asigurare era de natură a pune în pericol solvabilitatea societăților de asigurare și, respectiv asigurații și păgubiții, dovadă fiind numărul mare de reclamații privind acordarea despăgubirilor din asigurarea RCA, precum și intrarea în faliment a unei alte societăți de asigurare în luna decembrie.
Referitor la prejudiciul invocat de reclamantă, pârâta a motivat că nu se pune problema falimentului sau colapsului financiar deoarece brokerul de asigurare nu face niciun fel de investiții pentru a intermedia o asigurare obligatorie RCA, iar activitatea de intermediere nu se limitează doar la acest tip de asigurare.
De asemenea, s-a arătat că disp. art.5 din Legea nr.21/1996 se referă la înțelegerile dintre agenții economici, nefiind aplicabile speței, la fel și disp. art.29 din Directiva 92/49/CEE care se referă la societățile de asigurare, tarifele de primă practicate de acestea și la titularii de polițe de asigurare.
A mai susținut pârâta că, prin adoptarea Normelor a căror anulare se cere, Comisia de Supraveghere a asigurărilor a intervenit, potrivit competențelor prevăzute de art.8 alin.1 și art.42 din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor și de art.53 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în vederea protejării intereselor asiguraților/potențialilor asigurați, precum și ale persoanelor prejudiciate.
La termenul de judecată din 11.02.2009, Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România a formulatcerere de intervenție în interesul reclamantei- Insurance Broker SRL solicitând admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Intervenienta a justificat cererea sa prin aceea că este o organizație nonprofit, neguvernamentală și apolitică, creată în conformitate cu OG nr.26/2000, persoană juridică de drept privată, o uniune profesională care are drept scop sprijinirea membrilor săi în creșterea recunoașterii publice a rolului activității intermediarilor și consultanților în asigurări.
Intervenienta a arătat că acțiunea reclamantei este întemeiată deoarece actul administrativ a cărei anulare se solicită este nelegal și aduce grave prejudicii atât reclamantei cât și întregii categorii profesionale a brokerilor de asigurări.
Astfel, la emiterea actului au fost încălcate de către CSA dispozițiile art.4 alin.26 și ale art.5 lit.a din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor, dispoziții care stabilesc obligația de consultare a asociațiilor profesionale ale operatorilor din asigurări. În speță, nu a fost consultată intervenienta, în calitate de asociație profesională a brokerilor de asigurări, nu i s-a solicitat să participe la dezbaterea propunerilor de modificare a normelor în discuție, nu i s-a cerut un punct de vedere cu privire la aceste propuneri și nu i-au fost aduse la cunoștință propunerile de modificare mai înainte de adoptarea Ordinului nr.20/7.11.2008.
De asemenea, a susținut intervenienta, la adoptarea Ordinului s-au încălcat de către CSA dispozițiile art.6 și 7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică prin faptul că nici actul normativ și nici nota de fundamentare nu au fost publicate pe site-ul CSA pentru a fi supus dezbaterii publice, precum și disp. art.5 din Legea concurenței nr.21/1996, în particular, și a principiului libertății contractuale, în general.
A mai arătat intervenienta că prin limitarea comisionului la 15% pârâta încalcă o serie de principii și dispoziții cuprinse în acte normative comunitare, respectiv disp. art.3 alin.5 din Directiva nr.2002/92/ privind intermediarii de asigurări și art.29 din Directiva nr.92/49/CE de coordonare a dispozițiilor legale, de reglementare și administrative privind asigurarea directă, alta decât asigurarea de viață, și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE.
Prin încheierea din data de 11.02.2009, instanța a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România și a respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr.20/2008 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în ceea ce privește art.21 alin.3 din Norme.
La solicitarea reclamantei și a intervenientei, pârâta a depus la dosarul cauzei, în copie, documentația ce a stat la baza emiterii actului administrativ atacat, respectiv: adresa nr. VI 851/4.11.2008 reprezentând nota de modificare a Normei privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, adresa nr. 610/5.11.2008 emisă de Vienna Insurance, adresa nr. 1411/30.10.2008 emisă de Generali Asigurări, corespondență purtată de cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, propuneri privind modificarea Ordinului 8/2008, adresa nr. 616/28.10.2008 emisă de BCR Asigurări, adresa nr. 821/30.10.2008 emisă de BT Asigurări Transilvania SA, adresa nr. 1415/30.10.2008 emisă de Asigurare - reasigurare, adresa nr. 1403/29.10.2008 emisă de Asigurări Reasigurări SA, adresa nr. 3797/29.10.208 emisă de Astra Asigurări, Directiva 92/94/CEE a Consiliului din 18.06.1992 de acordare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind asigurarea generală directă și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE (a treia directivă privind asigurarea generală).
Din probele administrate în cauză, Curtea reține că, potrivit disp. art.21 alin.3 Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr.20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor publicat în Monitorul Oficial nr.762/11.11.2008, "Ca măsură de protecție, în contextul instabilității financiare, nivelul maxim al comisionului pentru contractarea asigurării RCA nu va depăși 15% din valoarea primelor de asigurare încasate."
Potrivit notei de fundamentare a modificărilor Normei privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (fila 36), necesitatea adoptării unor măsuri protective este dată de faptul că veniturile sigure din primele subscrise pot fi afectate de lipsa de lichiditate sau reorientarea plăților către alte sectoare stringente.
Cu privire la art.21 din Norme s-au stabilit propuneri de natură financiar - prudențială, respectiv limitarea aplicării unor tarife foarte scăzute care au motivația unei rate a daunei foarte mică, dar care, fiind aplicate în mod frecvent, afectează nivelul de primă subscris, prin diferențe mari între primele aplicate și cele încasate; limitarea comisionului acordat intermediarilor; modificarea perioadei la care asiguratorii pot modifica tarifele de primă de la 6 luni la 3 luni, cu inserarea unor sancțiuni atât pentru asiguratori, cât și pentru brokeri.
Propunerile de modificare prezentate în nota de fundamentare au fost justificate de către pârâtă prin obligativitatea înăspririi politicilor și intensificării reformelor structurale, pentru sprijinirea convergenței la nivelul UE, impusă de către reprezentanții fondurilor monetare internaționale.
Reclamanta a invocat nelegalitatea art.21 alin.3 prin raportare la următoarele dispoziții legale:
- art.5 din Legea concurenței nr.21/1996;
- art.4 alin.28 și art.5 lit.i din Legea nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor;
- Legea nr.52/2003;
- art.3 și 5 din Directiva nr. 2002/92/ și art.29 din Directiva nr.92/49/CE.
Conform disp. art.5 alin.1 din Legea nr.21/1996 "Sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de asociațiile de agenți economici și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, -".
Curtea constată că dispozițiile legale invocate de reclamantă nu își au aplicabilitatea în cauză întrucât interdicțiile statuate se referă strict la agenții economici și la asociațiile de agenți economici, neputând fi extinse la situații neavute în vedere de către legiuitor. Prin urmare, legalitatea actului normativ în discuție nu poate fi raportată la aceste dispoziții legale.
Este real, însă, că dispozițiile Legii nr.21/1996 se aplică și actelor sau faptelor care au ori pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței săvârșite de către organele administrației publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operațiuni de piață, influențând direct sau indirect concurența, cu excepția situațiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major.
Astfel, art.9 din lege interzice orice acțiuni ale organelor administrației publice centrale sau locale, având ca obiect sau putând avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței, în special:
a) să ia decizii care limitează libertatea comerțului sau autonomia agenților economici, ce se exercită cu respectarea reglementărilor legale;
b) să stabilească condiții discriminatorii pentru activitatea agenților economici.
În speță, nu se poate reține că limitarea comisionului pentru contractarea asigurărilor RCA la nivelul de 15% din valoarea primelor de asigurare limitează libertatea comerțului sau autonomia agenților economici și nici că reprezintă o dispoziție discriminatorie în condițiile în care o astfel de măsură se aplică doar în cazurile de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, nu și în alte situații, și se adresează tuturor intermediarilor de asigurare de acest tip.
Este evident că prin instituirea asigurării obligatorii RCA libertatea contractuală este limitată prin efectul legii, conduita participanților la acest tip de asigurare fiind una impusă de lege. De aceea, în contextul prezentat, plafonarea comisionului pentru contractarea asigurărilor RCA nu poate fi considerată ca fiind o măsură nelegală ce încalcă libertatea comerțului sau denaturează concurența.
De asemenea, potrivit art.53 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România,Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este abilitată să adopte norme pentru aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condițiile de plată, durata asigurării, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților, criteriile și condițiile pentru acordarea sau retragerea autorizației, persoanele care au obligația să încheie contracte de asigurare, modalitatea de gestionare a cazurilor de refuz al asigurătorului de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, dacă este cazul, precum și alte informații referitoare la acest tip de asigurare.
Prin urmare, pârâta este competentă potrivit legii să adopte norme privitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, fiind inclusiv competentă să intervină în ceea ce privește comisioanele practicate, iar oportunitatea măsurii adoptate este justificată de pârâtă prin nota de fundamentare prezentată.
În ceea ce privește neîndeplinirea obligației de consultare a intermediarilor de asigurări, precum și încălcarea transparenței decizionale, instanța reține că aceste motive invocate de reclamantă și susținute de intervenientă nu pot fi considerate ca motive de nelegalitate ale actului normativ contestat. Potrivit disp. art. 9 din Legea nr.52/2003, adoptarea deciziilor administrative ține de competența exclusivă a autorităților publice, iar punctele de vedere exprimate de persoanele interesate în procesul de elaborare a actelor normative de interes public au valoare de recomandare. De asemenea, disp. Legii nr.32/2000 nu stabilesc sancțiuni exprese în cazul în care Comisia de Supraveghere în Asigurări nu procedează la consultarea asociațiilor profesionale ale operatorilor de pe piața de asigurări, situație în care nu se poate considera că neîndeplinirea unei atare obligații afectează legalitatea actului normativ adoptat.
Reclamanta a mai susținut că prin promovarea acestor Norme au fost încălcate principii cuprinse în acte normative comunitare, respectiv art.3 alin.5 din Directiva nr.2002/92/CE privind intermediarii de asigurări prin care se stabilește cu valoare de principiu libertatea de prestare a serviciilor, ceea ce presupune inclusiv libertatea de negociere a comisionului și art.29 din Directiva nr.92/49/CE de coordonare a dispozițiilor legale, de reglementare și administrative privind asigurarea directă, alta decât asigurarea de viață, și de modificare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE (a treia directivă privind asigurarea generală).
Se reține că dispozițiile art.29 din Directiva nr.92/49/CEE, transpuse în dreptul național prin art.12 alin.4/1 din Legea nr.32/2000, se referă strict la condițiile generale și specifice ale polițelor de asigurare, valoarea primelor de asigurare, modul de calcul al primelor sau formularele și alte documente pe care un asigurător intenționează să le utilizeze în relațiile sale cu asigurații, acestea nefiind supuse aprobării prealabile sau informărilor sistematice. Dispozițiile invocate nu se referă în niciun mod la intermediarii de asigurări și la comisioanele practicate de către aceștia, situație în care nu pot fi avute în vedere în cauză.
De asemenea, Curtea reține că, potrivit art.3 alin.5 din Directiva nr.2002/92/CE privind intermediarii de asigurări, intermediarii de asigurări și reasigurări înregistrați sunt autorizați să inițieze și să desfășoare activitatea de intermediere asigurări și reasigurări în cadrul Comunitățiiîn baza libertății de stabilire și a libertății de a presta servicii.
Art.45 din Constituția României stabilește, de asemenea, că accesul liber al persoanei la o activitate economică, liberă inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.
Prin urmare, libertatea de prestare a serviciilor nu poate fi apreciată decât în limitele impuse de lege, iar limitarea comisionului practicat la contractarea asigurărilor RCA nu poate fi apreciată ca o restrângere a exercițiului dreptului la libertatea economică.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă și susținute de intervenienta în interes alăturat reclamantei sunt nefondate, urmează a respinge acțiunea și cererea de intervenție ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiuneaformulată de reclamanta - - INSURANCE BROKER SRL - cu sediul în C, str. - nr. 8. -. A,. 22, județul C, în contradictoriu cu pârâta COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR - cu sediul în B,-, sector 1 șicererea de intervenție în interes alăturat reclamanteiformulată de Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România, cu sediul în B, nr.45, -.2,.37, sector 3,ca nefondate.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2009.
Președinte, - - - |
Pt. grefier, - -, aflată în, cf. art. 261(2) pr. civilă, semnează grefier șef |
Red.hot.jud.
5 ex/06.07.2009
Emis 3 comunicări/
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma
