Anulare act administrativ . Decizia 218/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 218
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 17 ianuarie 2008, privind recursul declarat de recurentul reclamant, împotriva sentinței numărul 3227 din 28 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din data de 17 ianuarie 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată, care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea introdusa la Tribunalul Mehedinți la data de 07 03 2006, petentul Mac ontestat în instanță calificativul,nesatisfăcator",acordat de Inspectoratul Școlar M pentru anul școlar 2004-2005, când a îndeplinit funcția de director al Școlii.
Reclamantul a solicitat anularea calificativului de mai sus și acordarea calificativului corespunzător activității desfășurată in anul școlar 2004-2005.motivindu-și acțiunea in sensul ca in conformitate cu normele metodologice emise de Ministerul Educației, evaluarea directorilor de scoli trebuia făcuta până la 31 08 2005, ca evaluarea s-a făcut la data de 30 09 2005, consemnata într-o nota de control,și ca o astfel de nota era imperativa in sensul ca se urmarea schimbarea sa din funcția de director, numărul de inspectori veniți in control a depășit numărul de 3, așa cum prevede metodologia,in nota de control nu se face referire la nici un contract de muncă, fișa de evaluare s-a semnat de inspectorul de management care nu a fost la fața locului, nu au participat și foștii inspectori ce funcționaseră în anul școlar 2004/2005, în anul 2005, contestatorul a avut salariu de merit, pentru activitatea din anul 2004, iar în anii școlari anteriori a avut calificativul foarte bine si bine si ca în aceste condiții calificativul in discuție este o vendeta politica, fiind amenințat în multe rânduri cu acordarea acestuia, comisia nu a ținut seama de criteriile de evaluare, nu s-a avut în vedere că pe lângă funcția de director reclamantul a fost si profesor de matematică.
Inspectoratul Școlar M, pe fond, a arătat că în conformitate cu prevederile art. 52 din Legea nr. 128/1997,evaluarea personalului didactic de predare, de conducere, se face anual", conform fișei de evaluare elaborata de MI și vizează evaluarea contractului de iar art. 11 lit. e din aceeași lege prevede ca funcția de inspecție școlară e asigurata de corpul inspectorilor școlari management al directorului unității școlare, iar prin Ordin MI a aprobat metodologia si fișa de evaluare, a directorilor unităților de învățamânt și ca evaluarea petentului s-a făcut corect, cu respectarea ordinului NR.4990/1998. Pe baza unei note de control întocmita de echipa de inspectori si nu e relevant faptul ca a obținut calificativele bine si foarte bine daca in perioada supusa controlului nu a îndeplinit criteriile de evaluare stabile prin ordinul.
Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr.3227 din 28.05.2007 a respins contestația formulată de reclamantul împotriva pârâtului Inspectoratul Școlar Județean M, privind acordarea calificativului"nesatisfăcător" pentru anul școlar 2004 - 2005.
În considerentele sentinței s-a reținut că unitatea pârâtă a înțeles să facă dovada legalității si temeiniciei calificativului acordat, cu nota de control și fișa de evaluare întocmită cu ocazia inspecției școlare din 30 09 2005, prin care s-a analizat activitatea desfășurata de reclamantul și din care rezultat activitatea manageriala a reclamatului în anul școlar 2004 și 2005. Prin aceasta nota s-a reținut de echipa de control respectivă, activitatea manageriala contestatorului in anul școlar 2004-2005, în calitate de director și s-a întocmit fișa de evaluare a acestuia. Prin nota de control s-a reținut ca respectiva activitate manageriala a reclamantului în anul școlar 2004-2005, fost total necorespunzătoare, cu disfuncțiune si repercusiuni negative în procesul instructiv-educativ, fiind evidențiate mai multe aspecte negative pe linie administrativa, manageriala, secretariat, arhiva, materiale didactice, bibliotecă.
Contestatorul nu adus argumente pertinente și dovezi pentru a înlătura aspectele reținute de organele de control, si nu pot prezenta relevanța calificativele din anii precedenți, invocate de contestator, acesta nu a răspuns la argumentele aduse de comisia de evaluare, astfel că respectivul contestator nu a înlăturat punctajul stabilit prin fișa de evaluare a activității manageriale in anul școlar 2004 -2005, (pe baza căruia s-a acordat calificativul contestat) stabilit in temeiul constatatorilor echipei de control, constatări care fac dovada până la proba contrarie, urmând astfel sa se respingă ca neîntemeiata contestația acestuia privind calificativul acordat in anul școlar 2004-2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului reclamantul a susținut că evaluarea directorilor de școli este nulă, deoarece inspectorul școlar general actual nu a avut o decizie scrisă pentru a putea să-l evalueze pe recurentul reclamant.
În continuare recurentul reclamant arată că evaluarea ar fi trebuit efectuată și comunicată până la 31.08.2005, iar cei care au efectuat evaluarea, respectiv inspectorii școlari nu aveau în fișa postului și evaluarea directorilor de școli.
Recursul este nefondat urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
În conformitate cu prev. art. 52 din Legea nr. 128/1997 evaluarea personalului didactic de conducere se face anual conform fișei de evaluare elaborată de minister, iar în conformitate cu art. 11 din aceeași lege inspecția școlară e asigurată de corpul inspectorilor școlari și vizează evaluarea contractului de management al directorului unității școlare.
Evaluarea recurentului reclamant s-a făcut în temeiul nr. 4990/1998 fiind rezultatul unei note de control emisă de o echipă de inspectori școlari.
Din nota de control se reține că în perioada respectivă nu au fost îndeplinite criteriile de evaluare stabilite prin, fiind supusă controlului activitatea managerială a reclamantului în anul școlar 2004 - 2005.
Susținerile recurentului reclamant în sensul că inspectorii ce au format comisia de evaluare nu aveau decizie emisă de ca și inspectorul general de altfel nu pot fi reținute, acestea neavând calitatea de argumente și neaducând nici dovezi pentru înlăturarea celor reținute de echipa de control.
De asemenea, nu reprezintă argumente care să înlăture punctajul stabilit prin fișa de evaluare a activității acestuia pentru anul 2004- 2005, neavând nici o relevanță calificativele primite de recurent în anii precedenți.
Aspectele constatate fiind corect reținute și de prima instanță se apreciază că recursul este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant, împotriva sentinței numărul 3227 din 28 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud. D
Ex.2/
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu