Anulare act administrativ . Sentința 2216/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.2216

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27 05 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Ghica Alina

GREFIER- - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul.

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13 05 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea având nevoie pentru a delibera, a amânat pronunțarea consecutiv pentru data de 20 05 2009 și 27 05 2009.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal la 24.10.2008, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în privința pârâtului.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat, astfel cum reiese din cuprinsul notei de constatare nr.S/DI/1933/11.08.2008 pârâtul, a fost recrutat în anul 1987 în scopul realizării supravegherii informative în cadrul atelierului unde-și desfășura activitatea și, deși a refuzat să dea în scris un angajament de colaborare cu securitatea a fost folosit în calitate de colaborator timp de 2 ani.

Se susține de asemenea că informațiile furnizate Securității de către pârât, consemnate de ofițer în rapoartele sale se referă strict la persoanele semnalate cu "manifestări negative" și autoare ale unor comentarii nefavorabile la adresa politicii statului, sunt relevante în stabilirea calității de colaborator al securității conform art.2 lit.b din OUG 24/2008.

Arată reclamantul că informațiile furnizate de pârât organelor de securitate au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare, libertatea cuvântului, și libertatea opiniilor, prevăzut de art.85 lit.a din Constituția României din 1952, art.19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dreptului la viață privată prevăzut de art.12 din declarația Universală a Drepturilor Omului.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.3 lit.a, art.2 lit.b, art.8 lit.a, art.11 al.1 din OUG 24/2008, art.31, art.36 al.4, lit.a din Regulamentul de organizare și funcționare al CNSAS.

În dovedire au fost depuse la dosarul cauzei nota de constatare nr.S/D1/I/1933/11.08.2008, Dosar R 15650, 23466, 22471, adresele de verificare nr.S/5542, din 28.03.2007 și adresele de răspuns ale acestora.

Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile art.7 alin.2 din OUG 24/2008, care prevăd o procedură prealabilă sesizării instanței, în sensul că acțiunea nu poate fi promovată în lipsa unui aviz scris, motivat în fapt și în drept, al Direcției juridice din cadrul CNSAS, dispoziție reluată prin art.36 alin.4 din Hotărârea nr.1/2008 de aprobare a Regulamentului de Organizare și Funcționare a CNSAS.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că în cauza de față nu subzistă niciuna din condițiile care definesc sintagma de colaborator al Securității întrucât din materialul probator existent nu reiese că ar fi furnizat informații care să lezeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului de natura celor invocate de reclamantă.

Se arată că notele, rapoartele scrise și verbale consemnate de lucrătorii Securității nu au relevanță în cauză în raport de dispozițiile art.2 lit.b din OUG 24/2008, întrucât se referă la date furnizate organelor de securitate doar referitoare la specificul activității pe care o desfășura în acel moment.

La termenul de judecată de la 18.03.2009, pârâtul a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, având în vedere dispozițiile art.4 alin.3 din OUG 24/2008, care face trimitere la notele de constatare emise în condițiile art.8 și 9 din același act normativ.

Totodată, conform dispozițiilor art.38 din Regulamentul CNSAS, acțiunea în constatare se introduce în termen de 7 zile de la adoptarea notei de constatare, pentru persoanele în a căror categorie se încadrează.

Atașat întâmpinării pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Prin încheierea de ședință de la 5.12.2008 Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, având în vedere dispozițiile art.34 al.2 OUG 24/2008 modificat prin art.27 din legea nr.293/2008.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, aceasta este apreciată ca neîntemeiată în raport de dispozițiile art.7 alin.2 din OUG 24/2008 (în forma în vigoare la data formulării acțiunii) și art.36 alin.4 din Hotărârea nr.1/2008 de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a CNSAS, legea necondiționând sesizarea instanței de existența avizului direcției juridice, ci doar existența acestui aviz în cadrul dosarului ce se analizează de Colegiul CNSAS.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării acțiunii, Curtea reține pe de o parte că termenul de 7 zile prevăzut de art.38 alin.1 din Hotărârea nr.1/2008, se referă doar la acțiunile în constatare a calității de lucrător sau colaborator al Securității, doar în ceea ce privește anumite categorii de persoane, între care nu se regăsește și reclamantul, iar pe de altă parte, inexistența unei sancțiuni în cazul în care acest termen nu este respectat.

Din economia de ansamblu a OG 24/2008 și a Regulamentului de organizare și funcționare al CNSAS, se poate reține caracterul de recomandare al termenelor prevăzute, în ceea ce privește acțiunile în constatare, împreju7rare în raport cu care Curtea va respinge excepția tardivității ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța reține că din raportul nr.18/213/7.09.1987 (fila 28 dosar tribunal) organele fostei Securități au consemnat că pârâtul va accepta să colaboreze în mod organizat și secret cu organele de Securitate, fiind o persoană ale cărei calități se pretau acestei activități.

Raportul din 25.09.1987, întocmit de Inspectoratul Județean B menționează că pârâtul ar fi acceptat propunerea de colaborare în mod organizat și secret, refuzând însă să dea un angajament scris.

Notele din 30.07.1987 semnate de către pârât vizează relația acestuia cu numitul, despre care menționează că este o persoană corespunzătoare din punct de vedere profesional și social.

Informarea din 24.09.2007 (fila 35 dosar tribunal) semnată de asemenea de pârât se referă la numita despre care se arată că nu este preocupată de obținerea vreunor date sau documente cu caracter secret și că nu comentează nefavorabil orânduirea de partid și de stat de la acel moment.

Nota din 11.08.1987, comunicată de pârât se referă la starea tehnică a macaralelor electrice din cadrul B, respectiv starea de degradare și uzura acestora și motivele care au determinat această uzură.

Dispozițiile art.2 lit.b din OUG 24/2008, modificată și completată prin Legea nr.293/2008 definesc noțiunea de colaborator al securității prin referire la persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice (regimului totalitar comunist) și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. al Securității în accepțiunea legii este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai securității coordonau activitatea informatorilor.

Din probele administrate în cauză de reclamant poate fi reținută din conținutul definiției menționate doar activitatea pârâtului de furnizare de informații sub orice formă, precum note și rapoarte scrise și relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității.

Curtea apreciază că informațiile din notele depuse la dosarul cauzei de către reclamant nu sunt de natură să îndeplinească celelalte cerințe ale legii referitoare la scopul comunicării acestor date, respectiv denunțarea activităților sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist, sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Descrierea obiectivă a situației profesionale și personale a unui coleg de serviciu, de către pârât, (în mod evident cunoscută sau care ar fi putut fi cunoscută de organele de securitate din diverse alte surse) nu poate fi reținută ca o activitate prin care s- îngrădit dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor sau dreptul la viața privată, astfel cum susține reclamantul.

Furnizarea de către pârât de informații despre uzura unor utilaje din cadrul unității în care își desfășura activitatea cu menționarea cauzelor care au condus la starea de degradare a acestora, nu se circumscrie în optica instanței în condițiile prevăzute de dispozițiile art.2 lit.b din OUG 24/2008.

Aprecierile și caracterizările pozitive ale organelor de securitate la adresa pârâtului, în contextul naturii informațiilor furnizate și menționate anterior nu pot face dovada calității de colaborator al Securității, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile OUG 24/2008.

În considerarea motivelor de fapt și de drept expuse anterior în baza art.11 din OUG 24/2008, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și excepția tardivității.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII cu sediul în B, sector 3,--57 în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în B Calea nr.49, -P,.1,.8, județul, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 27 mai 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Tehnored./4 ex.

29.07.2009

Președinte:Ghica Alina
Judecători:Ghica Alina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 2216/2009. Curtea de Apel Bucuresti