Anulare act administrativ . Sentința 224/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 224
Ședința publică din 24 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Municipiul T prin Primar, Consiliul Local al Municipiului T și Guvernul României, având ca obiect anulare hotărâre.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 septembrie 2008, care face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâții Municipiul T - Consiliul Local al Municipiului T reprezentat de către Primar și Guvernul României, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a nr.HG 1016/2005 și anume anularea poziției de la Nr. crt. 3452 din Anexa 2 la.nr.HG 1016/2005 pentru atestarea domeniului public al Municipiului T, arătând că solicită aceasta deoarece înscrierea în acest act ca domeniu public a suprafeței de 7161 mp. teren a fost efectuată cu exces de putere având în vedere faptul că, cota de 3581 mp. teren din 7161 mp. teren înscris în nr. 2185 T cu nr. cadastral 2117-2118, este proprietatea reclamantului și este înscrisă în nr. - T, solicită totodată cheltuieli de judecată pricinuite cu acest proces.
În motivarea acțiunii, se arată că potrivit legilor în vigoare în materie funciară, terenul în speță nu poate face parte din domeniul public așa cum din exces de putere și la însușit pârâtul Statul Român - Guvernul României, Municipiul T - Consiliul Local al Municipiului T prin adoptarea nr.HG 1016/2005, respectiv a nr. 145/2004, astfel:
Legea nr. 18 din 19/- Legea fondului funciar, prevede expres în dispozițiile art. 4. - (4) Terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilități publice art. 5 - (1) domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații,. sau pentru alte folosințe, care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.
Art. 7 - Fondul funciar și, în mod corespunzător, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale trebuie înregistrate în documentele de evidență funciară, și de publicitate imobiliară prevăzute de lege.
Legea nr. 169 din 27.10.1997 actualizată - Art. III - (11) Actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată își suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepția terenurilor intrate deja în circuitul civil. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile Legii nr. 18/1991, imperative, raportate la starea de fapt reală cu privire la terenul în speță ce sete înscris în Cartea Funciară ca teren, curte și grădina din-, din totdeauna privat, niciodată afectat de utilități publice sau construcții publice, așa cum sunt definite de lege aceste sintagme, sunt convins de faptul că, terenul în speță nu poate face parte din categoria domeniului public.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare la termenul de judecată din data de 2 iulie 2008, invocând excepția prematurității acțiunii, excepția tardivității față de momentul sesizării instanței de contencios administrativ cu cerere având ca obiect anulare parțială, iar cu privire la fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și pe cale de excepție ca inadmisibilă.
În motivarea întâmpinării se arată că potrivit art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificări și completări:"Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la aliniatul 1 dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție".
Or, reclamantul a sesizat instanța specializată, la interval de doar o zi după înregistrarea plângerii sale la Guvernul României, transmisă prin fax.
Trebuie subliniat că faza administrativă are caracter obligatoriu, fiind expres reglementată de legea specială. Prin acest demers nelitigios, legiuitorul asigură emitentului actului administrativ, suspus cenzurii judecătorești, posibilitatea legală de a analiza aspectele contestate de persoana interesată și de a aprecia cu privire la temeinicia modificării sau menținerii acestuia.
Sub acest aspect, este evident că cererea în instanță este prematur introdusă, nefiind respectat termenul de 30 de zile prevăzut de lege, înăuntrul căruia emitentul actului este obligat să răspundă, și solicită admiterea excepției prematurității acțiunii și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Raportat la momentul sesizării instanței de contencios administrativ cu cererea având obiect acțiune în anulare parțială, invocă excepția tardivității.
După exercitarea recursului grațios în termen de 30 de zile de la comunicarea actului dacă persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale nu este mulțumită de soluția dată reclamantei sale în cadrul procedurii prealabile, sau dacă reclamația nu este rezolvată în termenul legal, aceasta poate sesiza instanța judecătorească competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluției sa, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii, dar nu mai târziu de un de la data emiterii actului.
Hotărârea Guvernului nr. 1016/2005 face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 aliniatul 4 din Legea fundamentală și a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în ul Oficial.
Așadar având în vedere că data publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicitată re reclamant este 29 septembrie 2005 iar acesta a sesizat instanța de contencios administrativ la data de 06.06.2008, se apreciază că acțiunea în justiție a fost formulată cu depășirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispozițiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În plus este evident că și îndeplinirea de către reclamant a demersului procedurii plângerii prealabile, reglementate de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, ar fi realizată cu depășirea evidentă a termenelor imperative ale legii.
Potrivit art. 103 din Codul d e procedură civilă, neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Astfel în situația în care reclamantul nua făcut dovada că s-a aflat în una dintre situațiile de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției, potrivit art. 13 și 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, se apreciază că acesta a decăzut din dreptul de a mai contesta actul de Guvern cu caracter individual, supus litigiului, pe calea contenciosului administrativ.
Pentru motivele arătate, Guvernul României solicită admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii ca fiind tardiv formulată.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Cu privire la excepția prematurității acțiunii,invocată de Guvernul României, instanța constată că aceasta a fost motivată pe considerentul că acțiunea în justiție a fost introdusă de reclamant înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzută de lege pentru a răspunde la plângerea administrativă prealabilă.
Instanța constată că, într-adevăr, reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată anterior expirării termenului de 30 de zile prevăzută de lege pentru a răspunde la plângerea administrativă prealabilă.
Pe de altă parte, instanța constată că nici una dintre autoritățile pârâte nu a fost de acord cu admiterea acțiunii.
Or, plângerea administrativă prealabilă a fost instituită de legiuitor pentru a preîntâmpina sesizarea nejustificată a instanțelor judecătorești, în măsura în care autoritatea administrativă pârâtă ar fi remediat pretinsele nelegalității invocate de reclamant.
În prezenta cauză, autoritățile pârâte nu au fost de acord cu admiterea acțiunii, invocând însă nerespectarea de către reclamant a termenului de 30 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea plângerii prealabile.
Curtea apreciază ca fiind pur formală invocarea acestei nerespectări, în condițiile în care răspunsul Guvernului României la plângerea respectivă era negativ, aspect dovedit de opoziția formulată de această autoritate administrativă la admiterea acțiunii.
În aceste condiții, instanța consideră că nerespectarea de către reclamant a acestui termen de 30 de zile nu a adus vreo vătămare pârâtului Guvernul României.
Or, conform art. 105 alin. 2 teza I Cod de Procedură Civilă, "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.".
Întrucât pârâtului Guvernul României nu i s-a adus nici o vătămare prin nerespectarea acestui termen, instanța va respinge această excepție, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 105 alin. Cod de Procedură Civilă.
Examinând excepția tardivității acțiuniiinvocată de Guvernul României prin întâmpinarea atașată la fila 27-31 dosar, Curtea constată că pârâtul invocă această excepție raportat la faptul că reclamantul a introdus acțiunea cu nerespectarea termenului de 6 luni de la data comunicării actului atacat.
Curtea constată că Hotărârea de Guvern nr. 1016/2005 a fost publicată în ul Oficial, Partea I, nr. 874/29.09.2005, iar anexele acestei hotărâri au fost publicate în ul Oficial, Partea I, nr. 874 bis/29.09.2005.
Hotărârea de Guvern nr. 1016/2005 reglementează atestarea dreptului de proprietate publică a județului T și a localităților din acest județ, modificând și completând Hotărârea de Guvern nr. 977/2002.
Instanța reține că Hotărârea de Guvern nr. 1016/2005 este un act administrativ individual, iar nu un act normativ. Acest act identifică în mod concret imobilele care fac parte din domeniul public al unei localități, fără să conțină norme sau criterii pentru determinarea acestor imobile în mod abstract, care să fie aplicabile unui număr nedeterminat de asemenea bunuri. Dimpotrivă, Hotărârea de Guvern respectivă enumeră imobilele stabilite ca făcând parte din domeniul public al municipiului
Fiind în discuție un act administrativ individual, în speță sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, " este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)", iar conform art. 7 alin. 7 din aceeași lege, " plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție."
Instanța reține că prin Decizia nr. 797/2007, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004sunt neconstituționale în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului.
În consecință, instanța reține, față de caracterul obligatoriu al deciziei Curții Constituționale, că reclamantei nu îi este aplicabil termenul de 6 luni
Din textul art. 7 alin. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă că termenul pentru declanșarea procedurii prealabile începe să curgă pentru reclamantă "din momentul în care a luat cunoștință" de actul a cărui nulitate o invocă, adică - în speță - de la data pronunțării sentinței civile nr. 11196/13.11.2007 a Judecătoriei Timișoara, prin care instanța a soluționat cererea de ieșire din indiviziune formulată de reclamantul, reținând că terenul în litigiu face parte din domeniul public al municipiului T, conform Hotărârii de Guvern nr. 1016/2005.
Instanța nu poate reține că termenul de 6 luni curge de la data publicării în ul Oficial a anexelor nr.HG 1016/2005, dat fiind faptul că ul Oficial, Partea I, nr. 874 bis/29.09.2005, în care au fost publicate anexele respective, nu a fost accesibil publicului, nefiind distribuit decât la cerere și instituțiilor interesate.
Instanța apreciază ca fiind excesivă obligarea a unui terț care nu are interesul de a cunoaște identitatea bunurilor care fac parte din domeniul public al unei localități - astfel cum este reclamanta - să studieze un Oficial distribuit în condiții restrânse și greu accesibile unui particular, doar pentru că ar putea să bănuiască faptul că un imobil anume ar putea fi declarat ca făcând parte din domeniul public al unei localități.
De aceea, instanța apreciază, dată fiind și opinia exprimată de Curtea Constituțională în decizia citată, că, în cauză, termenul pentru atacarea în justiție a nr.HG 1016/2005 începe să curgă pentru reclamantă "din momentul în care a luat cunoștință" de actul a cărui nulitate o invocă, adică de la data comunicării sentinței civile nr. 11196/13.11.2007 a Judecătoriei Timișoara, și după ce reclamantului i s-a respins acțiunea în anularea hotărârii nr. 145/2004 a Consiliului Local al Municipiului T, prin care s-a propus trecerea în domeniul public a terenului în litigiu, conform deciziei civile nr. 642/28.05.2008 a Curții de Apel Timișoara.
În consecință, instanța va respinge și această excepție, ca nefondată, reținând că reclamantul a respectat dispozițiile art. 7 și 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în privința termenelor de solicitare a anulării nr.HG 1016/2005.
Cu privire la fondul acțiunii, instanța constată că aceasta are de obiect anularea punctului nr. 3452 din Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 1016/2005, pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului T, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul
Instanța constată că Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 1016/2005 suplimentează inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului
Conform punctului nr. 3452 din Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 1016/2005 - astfel cum rezultă din copia anexei respective, atașată la fila 35 dosar - s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului T, a imobilului înscris în nr. 2185 T, constând în grădină, casă și curte, situate în- din municipiul
Astfel cum rezultă din copia Cărții Funciare nr. 2185 T atașată la fila 13-15 dosar, reclamantul este proprietarul construcției edificate pe terenul respectiv, teren al cărui proprietar este Statul Român.
În examinarea legalității trecerii în domeniul public al bunului respectiv, Curtea observă că legea permitea Guvernului să dispună această măsură. Conform art. 3 alin. 4 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în ul Oficial, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență nr. 206/2000, prin Legea nr. 713/2001 și prin Legea nr. 241/2003, " domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexa și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean", iar potrivit art. 8 alin. 1 din aceeași lege, "trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului B ori a consiliului local."
Dar această trecere în domeniul public trebuie să fie justificată de un interes public. Astfel, art. 3 alin. 4 din Legea nr. 213/1998 prevede că " domeniul public al comunelor, al orașelor si al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă si din alte bunuride uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean."
În același sens, art. 1 din Legea nr. 213/1998 stipulează că "dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public".
De asemenea, art. 3 alin. (1) din același act normativ prevede că "domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și dinorice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor,sunt de uz sau de interes publicși sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
Totodată, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, enumerând modurile de dobândire a proprietății publice, prevede, la litera e), că "dreptul de proprietate publică se dobândește:
e)prin trecerea unor bunuri din domeniul privatal statului sau al unităților administrativ-teritorialeîn domeniul publical acestora,pentru cauză de utilitate publică".
Așadar, legea nu definește noțiunile de uz sau de interes public, nici noțiunea de cauză de utilitate publică.
Din reglementările citate rezultă, însă, că există o diferență calitativă între bunurile care fac parte din domeniul privat și cele care fac parte din domeniul public al Statului Român sau al unităților administrativ teritoriale, această diferență constând în aceea că bunurile care fac parte din domeniul public"sunt de uz sau de interes public".
În încercarea de a determina categoriile de bunuri care"sunt de uz sau de interes public", instanța constată că punctul III din Anexa la Legea nr. 213/1998 enumeră, exemplificativ o serie de bunuri care alcătuiesc domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor
Conform punctului III din Anexa la Legea nr. 213/1998 "domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri:
1. drumurile comunale, vicinale și străzile;
2. piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement;
3. lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean;
4. rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente;
5. terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și altele asemenea;
6. locuințele sociale;
7. statuile și monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public național;
8. bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public național;
9. terenurile cu destinație forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului și dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;
10. cimitirele orășenești și comunale".
Din această enumerare exemplificativă rezultă că fac parte din domeniul public acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.
În privința terenurilor care fac parte din domeniul public al unităților administrativ teritoriale, punctul III din Anexa la Legea nr. 213/1998 face referire, cu titlu exemplificativ, la terenurile aferente rețelelor de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, și stațiilor de tratare și epurare a apelor uzate, (la punctul 4), la terenurile pe care sunt amplasate piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement (la punctul 2), la terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și altele asemenea (la punctul 5), la terenurile cu destinație forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului și dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat (la punctul 9).
Instanța constată că nici din cuprinsul Hotărârii de Guvern nr. 1016/2005 și nici din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ, atașată la filele 32-33 dosar, nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea terenului pe care este amplasată casa proprietatea reclamantului ca fiind de uz sau de interes public.
De asemenea, nici din cuprinsul Hotărârii de Guvern nr. 1016/2005 și nici din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ, nu rezultă care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea terenului respectiv din domeniul privat în domeniul public al municipiului
Instanța reamintește că, potrivit art. 7 alin. 1 litera e) din Legea nr. 213/1998, "dreptul de proprietate publică se dobândește:
e)prin trecerea unor bunuri din domeniul privatal statului sau al unităților administrativ-teritorialeîn domeniul publical acestora,pentru cauză de utilitate publică".
În speță, bunul în litigiu era un teren pe care este amplasată casa proprietatea reclamantului, precum și grădina gospodăriei respective.
Instanța observă că interesul public care a determinat trecerea acestui teren în domeniul public a imobilului nu a fost probat, câtă vreme nu s-a făcut o referire la împrejurările care justifică această măsură.
În consecință, instanța consideră că trecerea imobilului înscris în nr. 2185 T, (constând în grădină, casă și curte, situate în- din municipiul T), din domeniul privat în domeniul public al municipiului T nu a fost justificată de existența unei cauze de utilitate publică sau de un interes public.
În absența cauzei de utilitate publică sau a interesului public, această trecere a bunului în litigiu domeniul privat în domeniul public al municipiului T s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. 1 și 4, și ale art. 7 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
Pentru aceste motive, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T și va anula punctul nr. 3452 din Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 1016/2005, pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului T, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prematurității acțiunii, precum și excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României.
Admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul
Anulează punctul nr. 3452 din Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 1016/2005, pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului T, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./17.10.2008
Tehndact / 6 ex./23.10.2008
Se comunică:
- reclamant - T, P-ța - nr. 8,.3
- pârât Municipiul T - Consiliul Local al Municipiului T - T- str. - nr. 1
- pârât Guvernul României - B, - nr. 1
com. 3 ex.
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan
