Anulare act administrativ . Decizia 225/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 225/

Ședința publică din 11 martie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- - Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursurilor formulate de pârâtele " ROMÂNIA" cu sediul în B,--53, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J/40/10178/1996 și de INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI R, cu sediul în P-ța - - nr.41, jud.M, împotriva Încheierii de ședință din data de 14 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș. Secția Contencios Administrativ și fiscal în dosarul nr-.

La apelul nominal răspunde reclamanții intimați, și prin avocat, lipsă fiind pârâtele - recurente " ROMÂNIA SA B și Instituția Primarului Municipiului Reghin.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursul declarat de pârâta " ROMÂNIA SA B este declarat în termen, motivat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 2,oo lei prin ordinul de plată aflat la fila 18 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Recursul formulat de Instituția Primarului Municipiului Reghin nu este declarat în termen, este motivat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 2,oo lei conform chitanței aflată la fila prin chitanța aflată la fila 35 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Instanța, invocă excepția tardivității recursului declarat de pârâtul Instituția Primarului Municipiului Reghin.

Apărătorul ales al reclamanților intimați solicită admiterea excepției tardivității recursului declarat de Instituția Primarului Municipiului Reghin.

CURTEA,

Prin încheierea din 14.01.2008 a Tribunalului Mureș, s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Instituția Primarului municipiului Reghin și SC" Romania"SA B și s-a dispus suspendarea executării autorizației de construire nr.50/16.02.2007 și a certificatului de urbanism nr.896 din 30.10.2006 emis de Primăria municipiului Reghin, prin oprirea lucrărilor începute în baza acesteia, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ - obiectul dosarului nr- al Tribunalului Mureș.

S-a reținut în considerentele hotărârii că reclamanții au introdus acțiune în contencios administrativ pentru anularea certificatului de urbanism și a autorizației de construcție ceea ce îi îndreptățește să formuleze și cerere de suspendare a executării actelor atacate.

S-a reținut că măsura suspendării este justificată de amploarea lucrării ce trebuie executată iar vătămarea este dată de pericolul finalizării lucrărilor până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta SC" Romania" SA, care a criticat hotărârea atacată ca nelegală, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, susținând în esență că reclamanții nu au formulat plângere prealabilă și că prima instanță trebuia să verifice admisibilitatea în principiu a acțiunii în contencios administrativ, iar pe fond că nu sunt îndeplinite condițiile vătămării și a pagubei iminente, precum și Instituția Primarului municipiului Reghin, care a invocat aspecte legate de fondul acțiunii în contencios administrativ nu de cererea de suspendare.

Reclamanții intimați au depus întâmpinare în cauză solicitând respingerea recursului.

Cu privire la recursul SC" România"SA s-a arătat că procedurile prealabile sunt facultative și că cererea de chemare în judecată nu poate fi supusă unei proceduri de admitere în principiu.

De asemenea s-a susținut că cererea de suspendare este întemeiată deoarece art.15 din lege nu prevede îndeplinirea unor condiții speciale pentru suspendare.

În ce privește recursul Instituției Primarului municipiului Reghin s-a arătat că acesta invocă doar apărări de fond.

Examinând cererile de recurs, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța constată următoarele:

Reclamanții au formulat acțiune în contencios administrativ pentru anularea autorizației de construire nr.50/16.02.2007 precum și a certificatului de urbanism nr.896/30.10.2006 emis de Primarul municipiului Reghin pentru edificarea unei antene 900 pe terenul situat în Reghin, str.- de către SC" România"SA.

Cererea a fost înregistrată în dos nr-al Tribunalului Mureș

ART. 12 din L 50/1991 prevede următoarele:

" (1) Autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii. Anularea autorizațiilor de construire sau de desființare poate fi cerută, în condițiile legii, și de către prefect, inclusiv la sesizarea expresă a organelor de control ale Inspectoratului de Stat în Construcții.

(2) O data cu introducerea acțiunii se pot solicita instanței judecătorești suspendarea autorizației de construire sau desființare și oprirea executării lucrărilor, pana la soluționarea pe fond a cauzei."

Astfel, legea specială aplicabilă în cauză permite introducerea unei cereri de suspendare, cerere care se analizează în condițiile prevăzute de art.15 din Legea nr.554/2004, legea generală aplicabilă în materie.

Potrivit art.15 alin.1 din Legea nr.554/2004 "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art.14, si prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. In acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii n fond."

Art.14 din lege face referire la cazuri bine justificate și la prevenirea unei pagube iminente.

În speță în mod corect prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite aceste condiții.

Reclamanții au invocat pericolul amplasării antenei în imediata vecinătate a imobilelor în care locuiesc arătând că aceasta le pune în pericol sănătatea și că nu și-au dat acordul pentru efectuarea unei asemenea construcții. În dovedirea susținerilor lor reclamanții au depus la dosar studii de specialitate efectuate în domeniu.

Deoarece verificarea acestor aspecte de către instanța de fond necesita timp iar lucrările se efectuează într-un ritm alert, există pericolul finalizării lucrărilor și a efectuării unor cheltuieli nejustificate.

În consecință, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de SC" Romania"SA

Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și Instituția Primarului municipiului Reghin, solicitând admiterea recursului, pentru motivele invocate pe larg la filele 8-10.

Instanța din oficiu a invocat excepția tardivității recursului, la termenul de judecată din 11 martie 2008, având în vedere data introducerii acestuia (05.02.2008, data poștei) și data comunicării hotărârii (29.01.2008 -225 dos.fond).

În aceste condiții considerăm că nu s-au respectat dispozițiile art.301 pr.civ. care prevăd că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speță legea specială, respectiv Legea 554/2004, prevede la art.15 alin.2 raportat la art.14 alin.4, un termen special pentru formularea recursului în 5 zile de la comunicarea hotărârii.

Instituția Primarului municipiului Reghin nu a respectat acest termen cu ocazia formulării recursului, acesta fiind tardiv.

În consecință, în baza dispozițiilor mai sus invocate și a dispozițiilor art.312 al.1C.pr.civ. instanța va respinge ca tardiv recursul formulat de Instituția Primarului municipiului Reghin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de SC" ROMANIA"SA cu sediul în B--53 sector 1, împotriva încheierii din 14.01.2008 a Tribunalului Mureș; și respinge ca tardiv recursul declarat de Instituția Primarului municipiului Reghin, împotriva aceleiași încheieri.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, la 11 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

-

GREFIER

Red.

Tehnored.

2 exp.

18.03.2008.

jud.fond.-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 225/2008. Curtea de Apel Tg Mures