Anulare act administrativ . Decizia 2287/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2287
Ședința publică de la 12.11.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Stânișor Denisa Angelica
JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.3553/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-A Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.26469/3/CA/2008, în contradictoriu cu pârâta COMISIA MUNICIPIULUI B PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 ȘI A LEGII NR. 290/2003 și cu reclamanții, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata - reclamantă - personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 29.10.2009, din partea celor trei intimați - reclamanți, și, întâmpinare la recursul ce face obiectul cauzei dedusă judecății.
Intimata - reclamantă - personal precizează că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata - reclamantă - personal solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică, conform celor menționate în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar. Depune la dosar și Concluzii pe fondul recursului.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.26469/3/CA/2008 pe rolul Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, precizată ulterior, reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei nr.847/26.05.2008 emisă de către pârâtă, precum și obligarea pârâtei să emisă decizie de validare a Hotărârii nr.2205/15.05.2003 a Comisiei Municipiului B pentru aplicarea Legii nr.9/1998.
În motivare, reclamanții au învederat că prin hotărârea Comisiei Municipiului B pentru aplicarea Legii nr.9/1998, s-a aprobat cererea acestora de acordare a compensațiilor bănești pentru bunurile abandonate de autorul acestora în Bulgaria, însă prin ordinul nr.847/26.05.2008 Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invalidat hotărârea anterior menționată motivat de împrejurarea că autorul nu figurează cu situația de avere imobiliară și declarațiune.
Se apreciază că ordinul atacat este nelegal de vreme ce reclamanții au depus la dosar două acte de proprietate eliberate de grefa Tribunalului Județului, acestea fiind completate cu copie-extras eliberată de Arhivele Naționale - Direcția Arhivele Naționale Istorice Centrale.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.9/1998.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată, la data emiterii ordinului de invalidare neexistând înscrisurile care să ateste dreptul de proprietate al autorului reclamanților asupra imobilelor abandonate în Bulgaria.
Prin sentința civilă nr.3553/12.12.2008 Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a admis acțiunea, a anulat decizia nr.847/26.05.2008 emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a obligat pârâta să emită decizia de validare a hotărârii nr.2205/15.05.2003 a Comisiei de aplicare a Legii nr.9/1998
În esență, instanța de fond a reținut că reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate cu extrasul din registrul de transcripțiuni pe anul 1934 al Tribunalului Raional - Bulgaria și cu situația de avere imobiliară, înscrisuri ce îndeplinesc cerințele art.5 din Legea nr.9/1998,astfel că decizia de invalidare emisă de pârâtă este nelegală.
Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs pârâta criticând-o pentru următoarele motive:
- contractele de vânzare - cumpărare depuse de reclamanți la dosar, fac dovada că autorul a deținut în Bulgaria anterior anului 1940 anumite bunuri imobile, însă singurul document oficial care dovedește dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile abandonate este situația de avere imobiliară rurală verificată și semnată de Comisia mixtă româno - bulgară.
Examinând sentința prin prisma motivelor invocate și în temeiul disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin Hotărârea nr.2205/26.05.2008 a Comisiei Municipiului B pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 s-a aprobat cererea reclamanților de acordare a compensațiilor bănești pentru bunurile abandonate de defunctul în Bulgaria, în cuantum total de 2.076.143.691 lei.
Hotărârea Comisiei Municipiului Baf ost invalidată prin Decizia nr.847/26.05.2008 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților dispunându-se emiterea unei noi hotărâri, pentru diferența de valoare între bunurile abandonate în Bulgaria și bunurile primite în România.
În motivarea deciziei de invalidare s-a reținut că autorul reclamanților nu figurează cu situația de avere imobiliară și Declarațiune.
Potrivit disp. art.6 din HG 753/1998 privind Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr.9/1998 prin înscris în sensul disp. art.5 din Legea nr.9/1998 se înțelege orice dovadă eliberată de instituții - arhive, notariate, primării în legătură cu fostele proprietăți, cum ar fi: chitanța de plată a impozitelor extrase din cărțile de imobil, planuri și autorizație de construcție, contract de vânzare - cumpărare, hotărâri judecătorești, etc.
În cauză reclamanții au depus în dovedirea dreptului de proprietate al autorului lor extrasul din Tabelul cu locuitorii români din comună ce posedă însămânțări de porumb, soarelui și din Comuna, județul, întocmit de Comisia mixtă română - bulgară pentru schimbul de populație din anul 1940 (fila 53 dosar); contracte de vânzare- cumpărare imobile (filele 79 - 90), copia registrului de transcripțiuni pe anul 1934 al Tribunalului Raional - Bulgaria; situația de avere imobiliară rurală verificată de Comisia mixtă româno - bulgară.
Invocarea de pârâtă, ca temei al invalidării hotărârii a împrejurării că autorul nu figurează cu Situația de Avere imobiliară și Declarațiune apare ca neîntemeiată, în raport de dispoziții speciale ale legii reparatorii menționate mai sus, dispoziții ce reglementează modalitatea de dovedire a proprietății asupra bunurilor abandonate, precum și în raport de înscrisurile probatorii depuse la dosar.
Cum singurul argument al pârâtului în invalidarea Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr.9/1998 a Municipiului B, este constituit de lipsa Situației de Avere și a și având în vedere disp. art.5 din Legea nr.9/1998 și art.6 Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.9/1998 aprobate prin HG nr.735/1998, Curtea apreciază ca nelegală Decizia de invalidare emisă de pârâtul Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Urmează ca în temeiul disp. art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.3553/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-A Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.26469/3/CA/2008, în contradictoriu cu pârâta COMISIA MUNICIPIULUI B PENTRU APLICAREA LEGII NR. 9/1998 ȘI A LEGII NR. 290/2003 și cu reclamanții, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - -
- -
GREFIER
Red.
Gh./ 2 ex.
21.01.2010
Președinte:Stânișor Denisa AngelicaJudecători:Stânișor Denisa Angelica, Canacheu Claudia Marcela