Anulare act administrativ . Sentința 23/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 23/2009
Ședința publică din 19 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect anulare act administrativ decizia privind Titlu de Conversie.
În data de 19.01.2009, pârâta a trimis la dosarul cauzei prin fax, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală și judecarea cauzei în lipsă, întâmpinarea care a fost trimisă la dosar și prin poștă în aceiași zi ( 47 - 59).
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 ianuarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta a solicitat revocarea în parte a deciziei nr. 949 din 30 septembrie 2008 reprezentând Titlul de conversie pentru echivalentul sumei de 1.340.424,12 lei privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și cererea de opțiune înregistrată sub nr. 06659/26 septembrie 2008 de către reclamantă la AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, DIRECȚIA PENTRU ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN, în sensul convertirii titlului de despăgubire reprezentat de Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 2478/30 iulie 2008, prin care s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii la 1.590.424,12 lei, prin emiterea Titlului de Plată pentru echivalentul sumei de 500.000 lei și a Titlului de Conversie pentru echivalentul sumei de 1.090.424,12 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că prin decizia nr. 2478/30 iulie 2008 privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 i s-au acordat despăgubiri, stabilindu-i-se cuantumul măsurilor reparatorii la 1.590.424,12 lei.
Prin cererea de opțiune înregistrată de reclamantă la pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar sub nr. 06659/26 septembrie 2008, solicitat convertirea titlului de despăgubire reprezentat de Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 2478/30 iulie 2008, prin care s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii la 1.590.424,12 lei, prin emiterea Titlului de Plată pentru echivalentul sumei de 500.000 lei și a Titlului de Conversie pentru echivalentul sumei de 1.090.424,12 lei.
Se susține că în mod greșit, prin decizia nr. 949/30 septembrie 2008, emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în s-a emis Titlul de Conversie pentru echivalentul sumei de 1.340.424,12 lei, cu încălcarea dispozițiilor art. 3 lit h din Legea nr. 247/2005, potrivit căreia suma de până la 500.000 lei urmează a se acorda pentru fiecare dosar de despăgubire.
Prin dosar de despăgubire înțelege în prezenta cauză dosarul intern cu nr. 21005/CC, aflat în evidențele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în în care figurează reclamanta, la fel cum în art. 1 al Deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 2478/30 iulie 2008 figurează tot reclamanta nu și celelalte persoane care au depus notificarea înregistrată sub nr. 680/2001, și, care nu au contestat Dispoziția nr. 1305/27 mai 2005 emisă de Primarul Municipiului C-N, prin care le-a fost respinsă notificarea.
Totodată, dispoziția nr. 109/16 ianuarie 2006, la care face referire Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 2478/30 iulie 2008, fost emisă numai în favoarea reclamantei în sensul stabilirii măsurilor reparatorii în echivalent pentru cota de parte din imobilul teren situat în municipiul C-N, str. înscris în CF nr. 4925 C- nr top 21863, arător la rotația II, în suprafață de 3715 mp.
De altfel, prin sentința civilă nr. 53/17 ianuarie 2008 Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr-, irevocabilă, instanța a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire în dosarul nr. 21005/CC pentru cota de parte din terenul în suprafață de 3715 mp situat în C-N str., și a obligat pârâta să plătească suma de 1000 lei cu titlu de penalități pentru fiecare zi de întârziere a executării sentinței, începând cu data rămânerii definitive și irevocabile și până la executarea efectivă a sentinței în sensul emiterii deciziei în dosarul înregistrat sub nr. 21005/CC.
Se susține, că în aplicarea art. 3 lit. h din Legea nr. 247/2005, convertirea titlului de despăgubire reprezentat de Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 2478/30 iulie 2008, prin care s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii la 1.590.424,12 lei, trebuia să se facă prin emiterea Titlului de Plată pentru echivalentul sumei de 500.000 lei și a Titlului de Conversie pentru echivalentul sumei de 1.090.424,12 lei și nu pentru echivalentul sumei de 1.340.424,12 lei, așa cum s-a stabilit în mod greșit în decizia nr. 949/30 septembrie 2008 Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a cărei revocare în parte a solicitat-o, sub acest aspect.
De asemenea, se solicită executarea efectivă a acestui titlu de plată, considerându-se că termenele și condițiile impuse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu sunt compatibile cu prev. art. 6 parag. 1 din și cu cele ale art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al
Pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR prin întâmpinarea depusă la data de 19 ianuarie 2009 solicită respingerea acțiunii reclamantei ca fiind netemeinică și nelegală (47-52) întrucât măsurile reparatorii acordate reclamantei urmează a fi puse în executare numai în condițiile și limitele impuse de prev. art. 141și art. 182din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Analizând cererea formulată, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr.2478 din data de 30 iulie 2008 s-au acordat reclamantei despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, în sumă de 1.590.424,12 lei.
Ulterior acestui moment, prin cererea de opțiune înregistrată sub nr.06659/26.09.2008 la pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, DIRECȚIA PENTRU ACORDAREA DESPĂGUBIRILOR ÎN, reclamanta a solicitat convertirea titlului de despăgubire reprezentat de decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 2478/30.07.2008; prin această decizie s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii la suma de 1.590.424,12 lei prin emiterea Titlului de plată pentru echivalentul sumei de 500.000 lei și a Titlului de Conversie pentru echivalentul sumei de 1.090.424,12 lei.
După emiterea deciziei amintite anterior, la data de 26.09.2008, reclamanta a formulat o cerere prin care a solicitat plata sumei de 500.000 lei prin virarea în contul reclamantei a acestei sume ce reprezintă măsurile reparatorii care i-au fost acordate prin decizia nr.2478 din 30 iulie 2008 pârâtei. Probele existente la dosar relevă fără echivoc împrejurarea că pârâta nu a răspuns acestei cereri formulate de către reclamantă în termenul prevăzut de art.2 lit.h din Legea nr.554/2004, acela de 30 de zile.
Pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR nu a contestat faptul că titlul de plată pentru suma de 500.000 lei nu a fost încă emis, însă, a invocat faptul că nr.OUG 81/2007 nu prevede un termen în acest sens, iar cererile de opțiune sunt soluționate în ordinea cronologică a depunerii lor, cu mențiunea că, în cazul titlurilor de plată, se ține seama și de disponibilitățile financiare existente la momentul formulării cererilor de opțiune.
Mai mult, conform art. 141al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin nr.OUG 81/2007, plata sumelor înscrise în titlurile de plată se face într-o singură tranșă, în cazul despăgubirilor în numerar de maxim 250.000 lei și în două tranșe, pe o perioadă de 2 ani, în cazul despăgubirilor de peste 250.000 lei. Termenul de 2 ani se calculează începând cu data emiterii titlului de plată.
De asemenea, art. 182lit. a din același act normativ prevede obligativitatea transferării despăgubirii în contul solicitantului în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare, care sunt asigurate din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul Proprietatea, până la listarea acestuia.
Cât privește obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată pentru suma de 500.000 lei, Curtea apreciază că reclamanta este pe deplin îndreptățit a solicita acest lucru, neputând fi reținute apărările conform cărora legea nu prevede un termen în acest sens, urmând a se ține seama atât de data depunerii cererii de opțiune, cât și de existența disponibilităților financiare.
Interpretarea pârâtei dă naștere arbitrariului, în condițiile în care Curtea reține că dreptul de creanță născut în favoarea reclamantului prin emiterea deciziei nr. 2478/2008, neatacată printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are, deci, caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art.1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al, care nu era revocabil și care dă dreptul acestuia de a se prevala de toate mijloacele legale prevăzute pentru exercițiul dreptului său de proprietate.
În acest sens, relevantă este și hotărârea dată în cauza Ramadhi și alți cinci împotriva, Curtea statuând în sensul în care "indiferent dacă hotărârea definitivă care trebuie executată a luat forma unei hotărâri judecătorești sau a unei decizii a unei autorități administrative, aceasta trebuie pusă în aplicare, conform legilor interne și a Convenției."
Or, în condițiile în care prin acest act s-au acordat reclamantei măsuri reparatorii în cuantum de 1.590.424,12 lei, iar acesta a optat pentru plata în numerar a sumei de 500.000 lei, refuzul emiterii titlului de plată constituie o încălcare a prevederilor mai sus arătate.
Sub acest aspect, pârâta este ținută a lua toate măsurile necesare pentru respectarea drepturilor reclamantei decurgând din decizia nr. 1.129/2007, inclusiv emiterea titlului de plată, existența disponibilităților bănești nefiind un argument care să poată fi opus reclamantului.
O astfel de abordare este cu atât mai pertinentă cu cât legiuitorul a prevăzut că termenul de 2 ani pentru plata efectivă a sumei de 500.000 lei începe să curgă de la data emiterii titlului de plată, astfel încât, prin refuzul de a da curs cererii reclamantei, prelungește în mod nejustificat și arbitrar acest termen, situație care este inacceptabilă din perspectiva art. 6 parag. 1 din și a dreptului acestuia de a se bucura de atributele dreptului de proprietate rezultând din decizia mai sus arătată.
În consecință, pârâta va fi obligată la emiterea acestui act, în baza cererii de opțiune a reclamantei, înregistrată sub nr. 06659 din 26.09.2008.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea aceleiași pârâte la virarea efectivă a sumei de 500.000 lei în contul reclamantei, instanța reține că dispozițiile interne aplicabile sunt cele ale art. 3 lit. h din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conform căruia "titlurile de plată sunt certificate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra Statului R, de a primi, în numerar o sumă de maxim 500.000 lei. Sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranșe, pe parcursul a doi ani, calculați cu începere de la data emiterii titlului de plată, până la concurența sumei de 500.000 lei, chiar dacă valoarea titlurilor de despăgubire depășește această sumă. Sumele aferente despăgubirilor în numerar în cuantum de maxim 250.000 lei se vor plăti într-o singură tranșă. Despăgubirile în numerar mai mari de 250.000 lei, dar până în 500.000 lei. se vor plăti astfel: prima tranșă a despăgubirilor în numerar va fi în cuantum de 250.000 lei, cea de-a doua transă a despăgubirilor va fi reprezentată de diferența între cuantumul total al despăgubirilor în numerar și suma de 250.000 lei".
Reclamanta apreciază că termenele și condițiile impuse prin acest text sunt incompatibile cu următoarele prevederi, solicitând aplicarea, cu prioritate, a acestora, prin obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 lei:
- art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, referitoare la dreptul la un proces echitabil, conform căruia "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa."
- art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției, referitor la protecția proprietății, care statuează următoarele: "1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
2. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."
În esență, se relevă că aplicarea art. 3 lit. h din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 aduce atingere dreptului său de a fi soluționată cererea de acordarea a măsurilor reparatorii într-un termen rezonabil, precum și dreptului său de proprietate asupra unui bun, respectiv cel recunoscut prin decizia nr. 2478/2008.
Conform art. 21 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între normele interne privitoare la protecția drepturilor omului și prevederile convenției, acestea din urmă au prioritate.
De altfel, în cauza Dumitru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că un asemenea sistem "bazat pe prioritatea Convenției și a jurisprudenței sale asupra sistemelor naționale de drept are menirea de a asigura în mod direct buna funcționare a mecanismului de garantarea a apărării drepturilor omului instituit de Convenție și de protocoalele sale adiționale."
S-a mai precizat că, din moment ce Convenția face parte din ordinea juridică internă, acest lucru are drept consecință "obligația pentru judecătorul național de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor sale, făcându-le astfel să treacă, la nevoie, înaintea oricăror dispoziții contrare din legislația națională, fără a aștepta abrogarea acestora de către legislator."
În privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența Curții Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcție "de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența curții, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și procesului pentru cei interesați" (cauza și împotriva României).
În privința duratei procedurii, s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă în cursul anului 2001, prin emiterea notificării în temeiul legii nr. 10/2001.
Luând în considerare intervalul de timp scurs de atunci, precum și faptul că, în baza legislației interne, reclamantul este ținut să mai aștepte încă 2 ani, fiind condiționat și de existența disponibilităților bănești, o durată totală a procedurii de 8 - 9 ani este considerată de către instanță ca nefiind rezonabilă.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că reclamanta a fost lipsită în mod arbitrar de atributele dreptului său de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv de către Statul Român încă din perioada comunistă, fiind necesară instituirea unei proceduri rapide și eficiente care să permită o reparație echitabilă.
De altfel, în cauza Belasin împotriva României, Curtea a statuat că nr.OUG 81/2007 vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de stat dar cu toate acestea, până în prezent, Fondul Proprietatea nu funcționează încă într-o manieră susceptibilă a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor.
Deși speța nu era identică, instanța apreciază că rațiunile pentru care Curtea a apreciat că se impune ca Statul Român să ia toate măsurile necesare pentru repararea prejudiciului suferit de cei ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, inclusiv prin obligația impusă de către instanțe autorităților competente de a respecta durata rezonabilă a procedurii, sunt prezente și în această cauză.
Cât privește încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei, instanța a reținut anterior faptul că decizia nr. 2478/2008 a reprezintă un bun în accepțiunea CEDO, urmând a fi analizată doar compatibilitatea termenelor și condițiilor impuse de textul art. 3 lit. h din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu prev. art. 1 din Protocolul adițional nr. 1.
După cum s-a statuat în cauza Brumărescu împotriva României, lipsirea de proprietatea unui bun la care se referă dispozițiile din convenție, poate fi justificată numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și doar în condițiile prevăzute de lege. De asemenea, orice ingerință în folosința proprietății trebuie să respecte criteriul de proporționalitate.
Pârâta a relevat instanței faptul că termenul de 2 ani este prevăzut de lege și el a fost instituit în considerarea unui interes public, date fiind numeroasele cereri de restituire formulate de foștii proprietari și lipsa disponibilităților financiare, astfel încât nu poate fi vorba despre o încălcare a dreptului de proprietate al reclamantei.
Deși instanța nu contestă faptul că acest termen este instituit prin lege, este discutabil în ce măsură considerentele de natură financiară pot fi opuse reclamantei, în condițiile în care Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul în care lipsa de fonduri nu poate justifica neaplicarea, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri definitive, concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative, întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza Ramadhi și alți cinci împotriva ).
În consecință, instanța apreciază că acest termen de 2 ani, adăugat la durata procedurilor urmate până în prezent de către reclamant, nu este compatibil cu existența unui remediu rapid și eficient, iar exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.
Pentru a dispune astfel, s-a considerat și că nu este îndeplinită nici cerința existenței unui just echilibru, reclamanta fiind pus în situația de a mai aștepta încă 2 ani, suportând astfel o sarcină excesivă și exorbitantă, care nu poate fi justificată prin rațiunile invocate de către pârâtă.
Este de subliniat, în acest context, și faptul că Legea nr. 247/2005 limitează la 500.000 lei cuantumul despăgubirilor ce pot fi încasate în numerar, deși reclamantei i-au fost acordate măsuri reparatorii mult mai mari, iar în privința acțiunilor deținute la Fondul Proprietatea, Curtea Europeană s-a pronunțat în sensul mai sus arătat.
De asemenea, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede obligativitatea actualizării, la data plății, a sumei de 500.000 lei, deși termenul maxim de încasare a acesteia este fixat la 2 ani.
Pentru toate aceste considerente, aplicând cu prioritate prevederile Convenției, urmează a fi admisă acțiunea reclamantei, pârâta fiind obligată și la plata sumei de 500.000 lei.
Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că reclamanta este în posesia unui bun în sensul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Din aceasta se desprinde concluzia că reclamanta deține un drept de creanță, drept pe care jurisprudența Curții Europene îl califică ca fiind un bun în sensul amintit anterior. Așa fiind, reclamanta poate invoca dreptul la respectarea proprietății așa cum este el configurat și dezvoltat în jurisprudența pertinentă a Curții Europene a Drepturilor Omului. In acest sens, conform art.11 și art.20 din Constituția României Curtea are în vedere hotărârile recente de condamnare a României în cauzele și și din 29 iunie 2006, din 12 octombrie 2006 ca și cele din hotărâri anterioare pronunțate în cauzele, și Brumărescu, Curtea reține că este necesar a da eficiență acțiunii reclamantei prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești constrângătoare pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp și eficient a atribuțiilor sale tocmai pentru a nu expune pe reclamantă arbitrariului și hazardului cu consecințe grave asupra drepturilor și intereselor legitime de care aceasta se prevalează cu riscuri incalculabile, mergând până acolo unde s-ar pune în discuție însăși substanța acestor drepturi și negarea justiției.
Curtea reține că are prerogativa ca în virtutea principiului subsidiarității în materia protecției internaționale a drepturilor omului, să prevină încălcarea drepturilor de care se prevalează reclamanta și să nu expună astfel România la o nouă condamnare previzibilă în fața jurisdicției internaționale în materia Drepturilor Omului de la Strasbourg, deoarece pe lângă necesitatea protejării dreptului de proprietate este important de reținut că și termenul ce implică durata de rezolvare a cererilor în procedura administrativă sunt socotite că fac parte din proces or, dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenție impune rezolvarea acestor cereri într-un termen rezonabil, optim și previzibil.
În consecință, Curtea în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr.247/2005 va admite acțiunea reclamantei așa cum se va regăsi în dispozitivul prezentei sentințe.
Este de principiu că soluția stabilită de instanță în aplicarea art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 poate să fie însoțită de sancțiunea penalității în sarcina părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere. În baza considerentelor de fapt și de drept ale speței, Curtea apreciază că stabilirea penalităților de întârziere - ca măsură coercitivă a autorității în exercitarea prerogativelor legale care-i revin - este necesară și ca atare va da satisfacția cuvenită reclamantei obligând pârâta la plata unor penalități de întârziere de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la îndeplinirea obligației.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta domiciliată în C-N Calea nr. 17 județul C împotriva pârâtei AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în B sector 1 Calea nr. 202.
Dispune anularea în parte a deciziei nr.949 din data de 30.09.2008 pentru suma de 1.340.424,12 lei.
Obligă pârâta la emiterea unei decizii reprezentând Titlu de Conversie pentru echivalentul sumei de 1.090.424 lei.
Obligă pârâta la emiterea unei decizii reprezentând titlu de plată pentru suma de 500.000 lei; obligă pârâta să vireze în contul reclamantei suma de 500.000 lei urmare a emiterii titlului de plată sub sancțiunea daunelor în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și până la îndeplinirea obligației.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
Red./
4 ex./11.02.2009
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
