Anulare act administrativ . Sentința 231/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 231/F-
Ședința publică din 17 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea în primă instanța, potrivit Legii contenciosului administrativ, asupra acțiunii formulată de reclamanta-. SRL, cu sediul în -. V,-, județul V, în contradictoriu cu pârâtaADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, sector 6, nr.294, Corp A, venit spre rejudecare, după casare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 11 2009, dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar pronunțarea s-a amânat la data de 17 2009, când s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra acțiunii de față, constată că:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21.04.2008, reclamanta -.V a chemat în judecată pe pârâta Administrația Fondului pentru Mediu B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea obligațiilor de plată, în sumă de 20.761 lei și a majorărilor de întârziere, în sumă de 30.708 lei, stabilite prin decizia de impunere nr.21165/27.11.2007 și raportul de inspecție fiscală nr.21164/26.11.2007, anularea deciziei nr.24/19.02.2008, precum și suspendarea executării actelor administrativ-fiscale, executare începută cu somația nr.466/10.01.2008, în temeiul titlului executor nr.110/446/10.01.2008.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că diferențele stabilite ca obligație de plată, la fondul de mediu sunt nelegale, deoarece actele normative invocate ca bază legală exced perioadei controlate, fiind ulterioare, dar cu scopul de a justifica aceste diferențe. Prin urmare, organul fiscal a făcut un abuz atunci când a aplicat retroactiv o dispoziție legală pentru o situație nereglementată, respectiv a Ordinului nr.578/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul a contribuțiilor și taxelor datorate fondului de mediu, ce a luat locul Legii nr.73/2000, abrogată prin nr.OUG196/2005, când se face prima dată distincție cu privire la modul de calcul al taxelor pentru emisiile de poluanți în atmosferă, provenite de la sursele mobile, cu cele de la sursele fixe. Legea nr.73/2000, aplicabilă perioadei controlate, nu conține definiții exprese ale noțiunii de ambalaj, ci doar norme de trimitere la noțiunea regăsită în hotărârile de guvern emise în aplicarea nr.OUG78/2006, privind regimul deșeurilor.
Reclamanta susține că, în mod greșit, organul de control a asimilat drept ambalaje, sacoșele din polietilenă, foliile cu grosimi mai mici de 0,1 mm. și folia termocontractabilă, diferențele de contribuție fiind stabilite pentru produse ce nu se încadrează în categoria de ambalaje, noțiune definită de nr.349/2002, obligația de plată a cotei de 3% fiind, deci, nelegală. Noua reglementare schimbă sarcina obligației de plată de la producătorii sau importatorii de ambalaje, ce plăteau o cotă procentuală din producția de ambalaje valorificate, la utilizatori, respectiv la producătorii și importatorii de bunuri ambalate, ce plătesc o sumă fixă de 10.000 lei/kg. pentru cantitatea de ambalaj folosită, ceea ce nu este cazul reclamantei. Astfel, nici majorările de întârziere nu pot fi datorate.
S-a mai precizat că, obligațiile de plată la Fondul de Mediu nu au natura de obligații bugetare, conform dispozițiilor art.13 din nr.OG11/1996, respectiv art.3 din nr.OG61/2002, astfel că nici decizia nr.24/2008 nu este legală. În final, s-a invocat excepția de nelegalitate a Legii nr.293/2002.
Prin întâmpinarea formulată la data de 19.05.2008, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând, în principal, excepția de necompetență a Tribunalului Vâlcea, iar pe fondul cauzei, s-a menționat că taxa aferentă emisiilor de poluanți în atmosferă, pentru perioada supusă controlului, este reglementată din data de 7.06.2002, de dispozițiile Legii nr.293/2002, pentru completarea Legii nr.73/2000 și nr.OUG86/2003, care stipulează, în mod clar, obligațiile de plată în cazul agenților economici poluatori. De asemenea, nici susținerea privind deducerea anumitor ambalaje de la plata cotei de 30% nu este corectă, față de prevederile HG nr.349/2002 - respectiv Anexa nr.1, pct.1 lit.b) și Legea nr.293/2003 (art.9 alin.1 lit.d).
S-a mai precizat că reclamanta, conform codului nr.2522, având ca activitate principală fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic, a produs bunuri (folii, saci, pungi și sacoșe din polietilenă) pe care le-a introdus pe piața națională, ca ambalaje în tub PVC sau ambalate în saci, pungi și sacoșe, astfel că are obligația de a plăti suma de 10.000 lei/kg. pentru cantitatea de ambalaje, conform nr.OG86/2003. aceste obligații la termenul stabilit, datorează majorări de întârziere, conform nr.OG11/1996, respectiv nr.OG61/2002 și nr.OG92/2003.
Referitor la excepția de nelegalitate a Legii nr.203/2002, s-a solicitat respingerea acesteia, ca inadmisibilă, întrucât este un act normativ ce excede dispozițiilor art.4 din Legea nr.554/2004.
În fine, s-a solicitat respingerea și a capătului de cerere privind suspendarea executării actelor administrativ-fiscale, pentru lipsa condițiilor prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004.
Prin încheierea din 20.05.2008, Tribunalul Vâlceaa fixat cauțiune în cuantum de 10% din valoarea contestată, a cărei plată a fost făcută cu recipisa nr.-/1/17.06.2008.
Același tribunal, prin sentința nr.805/17.06.2008 a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Curții de APEL PITEȘTI, în temeiul art.10 din Legea nr.554/2004.
Cauza a fost înregistrată, pe rolul acestei instanțe, sub nr-, unde la termenul din 29.10.2008, reclamanta, în baza art.132 Cod pr.civilă, și-a completat acțiunea în sensul că a adăugat noi critici în susținerea solicitării sale de anulare a actelor administrative emise de pârâtă.
Astfel, s-a motivat că actele administrativ-fiscale, în discuție, conțin motive străine de natura pricinii, prin aceea că nu s-a arătat nici un moment că s-ar fi calculat 3% din diferența dintre cantitățile de ambalaje colectate și reciclate, încălcându-se art.8 alin.1 lit.d din Legea nr.73/2000. Nu s-a interpretat corect noțiunea de ambalaj, așa cum este dată de art.1 din nr.HG349/2002, astfel că s-ar fi constatat că foliile PVC comercializate de reclamantă, achiziționate de la diverși furnizori, nu au avut destinația de ambalaj în înțelesul dispozițiilor anterior menționate, ci de produs finit, însă nu i se aplică cota de 3%. Din conținutul deciziei de impunere, nu rezultă modalitatea de calcul a contribuției pentru emisiile de poluanți în atmosferă, sursele de poluare și categoriile de poluanți. A fost depășit termenul de prescripție pentru dreptul de a stabili aceste obligații la bugetul statului.
Prin sentința nr.177/F-C/26 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținându-se următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod pr.civilă, Curtea a răspuns excepției invocate de reclamantă în completarea motivelor prezentei contestații, vizând prescripția dreptului de a mai solicita sumele, reprezentând obligații fiscale, susținând că aceste obligații sunt contribuții prevăzute de Legea nr.73/2000, la fondul de mediu, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art.98 lit.a) din nr.OG11/1996, modificată, conform cărora termenul este de 5 ani, inclusiv pentru alte creanțe bugetare, denumite "contribuții stabilite potrivit legii", ceea ce face nejustificată excepția invocată.
Asupra excepției de nelegalitate a Legii nr.293/2004, instanța s-a pronunțat prin practicaua sentinței, arătând că aceasta este inadmisibilă, față de dispozițiile art.4 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora se poate invoca excepția de nelegalitate numai a actelor administrative unilaterale cu caracter individual.
Referitor la fondul cauzei, s-a reținut că interpretarea reclamantei, potrivit căreia produsele sale nu s-ar încadra în categoria ambalajelor nu poate fi primită, față de prevederile nr.HG349/2002.
Instanța de fond a mai arătat că nici susținerile reclamantei privind aplicarea retroactivă a legii nu poate fi primită, întrucât la data controlului taxa aferentă emisiilor de poluanți în atmosferă era reglementată de Legea nr.293/2002, iar pentru perioada 3 octombrie 2003-31 2003, prin nr.OUG86/2003 și Legea nr.333/2004.
Împotriva sentinței nr.177/F-C/26 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta -.V susținând, în esență, că organele de inspecție fiscală nu au prezentat în raport modul de calcul al bazei impozabile, precum și calculul contribuțiilor stabilite suplimentar.
Cu privire la cota de 3%, recurenta-reclamantă a arătat că aceasta nu poate fi aplicată, întrucât foliile PVC comercializate de ea, achiziționate de la diverși furnizori, nu au avut destinație de ambalaj, în înțelesul dispozițiilor legale în vigoare la data controlului, ci de produs finit, fiind cumpărate și vândute ca atare.
Prin decizia nr.3326/16 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se următoarele:
Ca urmare a controlului efectuat la sediul recurentei-reclamante s-a constatat că în perioada 7 iunie 2002-2 octombrie 2003, aceasta a produs și comercializat ambalaje din material plastic, respectiv saci, pungi și sacoșe din polietilenă, folie termocontractabilă și folie polietilenă cu grosimi mai mici de 1 mm. Temeiul legal al acestei verificări l-a constituit dispozițiile art.9 alin.1 lit.d din Legea nr.293/2002, pentru aprobarea nr.OUG93/2001, pentru modificarea și completarea Legii nr.73/2000, privind fondul de mediu, potrivit cărora cota de 3% din valoarea acestor ambalaje se constituie venit la Fondul de Mediu. Această obligație a recurentei-reclamante derivă din lege, astfel încât plata ei nu poate fi pusă în discuție, dar ceea ce contestă recurenta-reclamantă este modul de calcul al acestei obligații, aspect pe care instanța de fond l-a ignorat.
S-a reținut că, în raport de complexitatea litigiului și având în vedere dispozițiile art.129 Cod procedură civilă, se impunea efectuarea unei expertize de specialitate, chiar dacă proba nu a fost solicitată de către părți la instanța de fond, prin care să se stabilească dacă foliile din PVC comercializate și achiziționate de recurenta-reclamantă de la diverși furnizori nu au avut destinația de ambalaj, în sensul normelor legale invocate de aceasta, ci aceea de produs finit, fiind cumpărate și vândute ca atare.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-.
În acest dosar, potrivit deciziei de casare, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile de către expertul contabil.
Prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză (filele 26-30, plus anexele de la filele 31-180), s-a concluzionat că rapoartele de producție din perioada iunie 2002- 2003, evidențiază faptul că reclamanta -.V, a produs saci, pungi și sacoșe polietilenă, pe care ulterior le-a comercializat pe piața națională, spre a fi revândute, încadrându-se în categoria de "produs finit" - "produs care a parcurs toate fazele de fabricație prevăzute în procesul tehnologic al societății, fiind depozitate în vederea vânzării către terți". Din punct de vedere contabil, s-a stabilit că sacii, pungile și sacoșele de polietilenă produse de reclamantă au fost înregistrate în contul 345 "Produse finite". Prin urmare, foliile din PVC comercializate și achiziționate de reclamantă de la diverși furnizori au avut destinația de produs finit și nu de ambalaj, fiind cumpărate, produse și vândute ca atare.
Față de aceste considerente, acțiunea reclamantei este întemeiată, urmând ca în baza art.18, raportat la art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, să fie admisă ca atare și în consecință, să se dispună anularea deciziei nr.24/19.02.2008 a Administrației Fondului pentru Mediu, a deciziei de impunere nr.21165/27.11.2007 privind obligații la Fondul pentru Mediu, în sumă totală de 51.469 lei, debite și accesorii și a Raportului de Inspecție Fiscală nr.21164/27.11.2007, emise de Administrația Fondului pentru Mediu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta, cu sediul în -.V,-, județul V, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, nr.294, Corp A, sector 6.
Dispune anularea deciziei nr.24/19.02.2008 a Administrației Fondului pentru Mediu, a deciziei de impunere nr.21165/27.11.2007, privind obligații la Fondul pentru Mediu, în sumă totală de 51.469 lei, debite și accesorii și a Raportului de Inspecție Fiscală nr.21164/27.11.2007, emise de Administrația Fondului pentru Mediu.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte,
Judecător - -
Grefier,
- -
Red./11.01.2010
GM/4 ex.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță
