Anulare act administrativ . Decizia 234/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 234/
Ședința publică din 18 Februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta - Com SRL, cu sediul în comuna,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.1638 pronunțată de Tribunalul Harghita la data de 7.10.2009 în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prev. de art.301 și 303 Cod procedură civilă, fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei(16 dosar) și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei anulat la dosar, iar intimata-pârâtă a depus întâmpinare(17-20 dosar), solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 1683 din 7 octombrie 2009,pronunțată de Tribunalul Harghita, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Com SRL, împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice H, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta a fost scoasă din evidența plătitorilor de TVA, începând cu data de 1 septembrie 2002, la cererea sa. Cu toate acestea, a continuat să emită facturi în care a evidențiat TVA, pe care a și încasat- Aceste sume încasate ilegal trebuiau virate la bugetul de stat.
Pentru perioada ce face obiectul acțiunii - 25 mai 2003 - 31 decembrie 2005, s-a stabilit că reclamanta trebuia să vireze la bugetul de stat TVA în cuantum de 19.118 lei, la care se adaugă majorări de întârziere în sumă totală de 29.326 lei.
Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta a susținut că nu a încasat o parte din facturi și nici TVA înscrisă în acestea, astfel că nu era obligată să vireze la bugetul de stat sumele calculate cu titlu de TVA.
În legătură cu facturile pentru care nu s-a încasat TVA sau plata acestora se mai face precizarea de către reclamantă că pentru identificarea lor pe facturi nu este înscrisă data încasării și aici are în vedere facturile de la pct. 1, 3 bis, 11, 13, 15 și 16. Pentru factura de la pct. 7 nu este evidențiată TVA.
Pentru verificarea acestor susțineri instanța de fond i-a solicitat reclamantei să indice denumirea și sediul persoanelor pe numele cărora au fost trimise facturile a căror încasare este necontestată, însă aceasta nu s-a conformat solicitării instanței și nu a indicat datele solicitate pentru facturile de la pct. 6, 13, 15 și 16 din anexă. Pentru celelalte facturi instanța a făcut demersuri în vederea obținerii de informații, confirmându-se prin relațiile primite că reclamanta a încasat contravaloarea facturilor, inclusiv TVA.
În ceea ce privește facturile despre care instanța nu a obținut informații, s-a avut în vedere poziția exprimată de administratorul societății cu ocazia efectuării controlului când a precizat că nu are cunoștință de existența reală a unor clienți neîncasați și de aceea instanța a apreciat că toate facturile au fost încasate inclusiv TVA și că în mod temeinic și legal, organele fiscale au dispus virarea la bugetul de stat a sumelor încasate cu titlu de TVA + majorări de întârziere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Com SRL, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că în speță nu s-a demonstrat cu probe pertinente încasarea efectivă a TVA-ului, astfel că suma la care a fost obligată s-o restituie, a fost stabilită în mod arbitrar atât de către organele fiscale cât și de către instanța de fond. Se arată în continuare că a solicitat în probațiune efectuarea unei expertize contabile prin care să se stabilească sumele datorate către bugetul de stat cu titlu de TVA raportat la facturile efectiv încasate, însă această cerere i-a fost respinsă de către prima instanță.
Împrejurarea că în urma unor adrese au fost depuse la dosar două chitanțe, nu înseamnă că raportul de inspecție fiscală a fost legal ori asupra acestui aspect trebuie să se pronunțe prima instanță. Modalitatea de soluționare a cauzei de către prima instanță prin respingerea unei probe pertinente, echivalează cu necercetarea fondului, fiind aplicabile în speță prevederile art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală, susținând că atât organele fiscale cât și instanța de fond au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 155 Cod fiscal și a art. 59 din Normele de aplicare a Codului fiscal, întrucât prin probele administrate în cauză s-a demonstrat că reclamanta în perioada supusă controlului a încasat TVA, deși era scoasă, la cererea ei, din evidența plătitorilor de TVA și nu a restituit aceste sume către bugetul de stat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin raportul de inspecție fiscală, contestat de către reclamantă, s-a reținut că aceasta a fost scoasă din evidența plătitorilor de TVA, la cererea sa, începând cu data de 1 septembrie 2002 și cu toate acestea a continuat să emită facturi în care a evidențiat TVA, pe care a și încasat- S-a apreciat de organele de control că în cauză sunt incidente prevederile art. 69 alin. 1 și 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 345/2002 aprobate prin HG 598/2002 și cele ale art. 59 alin. 1 din Normele de aplicare a Codului fiscal, dispoziții potrivit cărora orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoare adăugată, are obligația să emită factura fiscală pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate către fiecare beneficiar. Persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată nu au dreptul să emită facturi fiscale și nici să înscrie taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate către alte persoane în documentele emise. Orice persoană care încalcă aceste prevederi, trebuie să vireze la bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată încasată de la beneficiar.
Împrejurarea reținută în raportul de inspecție fiscală dar și în hotărârea primei instanțe, în sensul că societatea este scoasă din evidența plătitorilor de TVA, nu este contestată de către recurentă prin cererea de recurs și nici obligația de restituire a sumelor încasate cu titlu de TVA, susține însă că sumele la care a fost obligată sunt nereale, întrucât nu s-a demonstrat că au fost efectiv încasate de către societate.
Necesitatea probelor este indiscutabilă, întrucât orice fapt pentru a putea produce efecte juridice, trebuie mai întâi să fie probat pentru că ceea ce nu este probat nu există. Funcționarea sarcinii probatorii, în cea ce privește litigiul administrativ fiscal este reglementată de procedura fiscală (art. 65 Cod procedură fiscală), potrivit căreia contribuabilul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal, iar organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii.
Verificând dacă în speță au fost respectate aceste norme procedurale, în ceea ce privește administrarea probelor, instanța de control constată că organul fiscal care a întocmit raportul de inspecție fiscală, în baza căruia s-a emis decizia de impunere a avut în vedere evidențele contabile ale societății, puse la dispoziție de către administratorul societății care în baza dispozițiilor art. 52 din Codul d e procedură fiscală, avea obligația să furnizeze organelor fiscale informații la cerere pentru determinarea stării de fapt fiscale, să pună la dispoziția acestuia evidențele contabile, documentele de afaceri și orice alte înscrisuri necesare pentru stabilirea stării de fapt fiscale și a obligațiilor de plată datorate către bugetul de stat.
În legătură cu încasarea facturilor evidențiate în contabilitatea societății, organele fiscale au solicitat lămuriri administratorului societății și acesta a declarat că societatea nu a evidențiat clienți incerți și nu a avut acțiuni în instanță pentru recuperarea unor eventuale debite neîncasate, nu a fost în măsură să prezinte o situație a clienților neîncasați și nu au fost puse la dispoziție chitanțele întocmite pentru încasări în numerar aferente anului 2004.
Informații în legătură cu situația încasărilor facturilor evidențiate în contabilitatea societății, au fost solicitate și de către instanța de fond, însă administratorul societății a manifestat aceeași atitudine de pasivitate refuzând să pună la dispoziția instanței actele contabile ale societății din care să rezulte o situație clară a plăților facturilor evidențiate în contabilitate.
Potrivit dispozițiilor art. 79 Cod procedură fiscală, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale și a obligațiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt obligați să conducă evidențe fiscale potrivit actelor normative în vigoare, pentru TVA fiind obligată să aibă o evidență clară a încasărilor, a plăților de TVA, a cererilor de deducere de TVA, etc.
Prin cererea de recurs formulată, reclamanta invocă faptul că nici organele fiscale și nici instanța de fond nu au stabilit în concret suma încasată cu titlu de TVA și cuantumul ce se impunea a fi restituit, ignorând însă obligațiile ei prevăzute de normele fiscale în ceea ce privește ținerea contabilității, contabilitate din care trebuia să rezulte cu certitudine facturile încasate, cele neîncasate, suma încasată cu titlu de TVA aferentă facturilor încasate și numai în situația în care organul fiscal ar fi contestat realitatea acestor evidențe fiscale, s-ar fi impus efectuarea expertizei contabile la care a făcut referire în cererea de recurs.
În condițiile în care organele fiscale au stabilit obligațiile fiscale ale societății, în speță cele privind restituirea de TVA, în raport de situațiile fiscale existente la nivelul societății și cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze că s-a făcut o apreciere eronată a acestor evidențe existente la nivelul societății și nici în fața instanței nu a fost în măsură să furnizeze evidențe fiscale care să combată constatările organelor de control, Curtea de Apel constată că recursul formulat de către reclamantă este nefondat, urmând a fi respins în condițiile prevăzute de art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raport la art. 316 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de Com SRL, cu sediul în comuna,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 1638 din 7 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
red.
tehnored.BI/4ex
jud.fond:
-17.03.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
