Anulare act administrativ . Decizia 2355/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2355
Ședința publică de la 11 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
-- - - JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 7 mai 2009l, privind recursul declarat de pârâta Direcția Generală A Finanțelor Publice D, împotriva sentinței nr. 2030 din data de 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 7 mai 2009, au fost consemnate într-o încheiere separată, care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.2030 din 21 octombrie 2008, Tribunalul Dolja admis în parte acțiunea reclamantei -" "SRL, în contradictoriu cu pârâta DGFP
A anulat în parte decizia nr.20 din 18.02.2008, emisă de DGFP D, decizia de impunere nr.4597 din 25.09.2007 și raportul de inspecție fiscală nr.4597/25.09.2007, cu privire la următoarele sume: 1147 lei ce constituie diferența impozit pe profit aferentă sumei de 7.167 lei reprezentând cheltuieli de exploatare efectuate în anul 2005; 1.449 ce constituie diferența impozit pe profit aferentă sumei de 9.369 lei, reprezentând cheltuieli de exploatare efectuate în anul 2006; 41.258 lei ce constituie diferența impozit pe profit aferentă sumei de 257.964 lei reprezentând cheltuieli cu materiile prime aferente anului 2006.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în anul 2005 reclamanta a construit în regie proprie o magazie, înregistrând ca și cheltuieli de investiție suma de 7.167 lei, iar în anul 2006 construit, tot în regie proprie, un atelier de tâmplărie și fibră sticlă, înregistrând în evidența contabilă cheltuieli de investiții în sumă de 9.369 lei.
A apreciat instanța, având în vedere că orice impozit trebuie plătit în limita în care este datorat, că se impune anularea actelor administrative fiscale, în ce privește sumele de 1.147 lei și 1.449 lei, stabilite cu titlu de impozit pe profit aferente sumelor de 7.167 lei și 9.369 lei, urmând să se procedeze la o recalculare a impozitului, în raport de înregistrarea în evidențele contabile de către reclamantă a valorii de amortizare a imobilelor.
S-a mai reținut că în anul 2006 reclamanta a efectuat cheltuieli cu materii prime în sumă de 777.770 lei, însă la momentul efectuării controlului reclamanta nu a prezentat documente justificative doar în ceea ce privește suma de 519.906 lei, pentru diferența de 257.864 lei calculându-se impozit în cuantum de 41.258 lei.
Cum, cheltuielile cu materiile prime sunt deductibile fiscal, s-a constatat că se impune anularea actelor contestate și cu privire la suma de 41.258 lei, aceasta nefiind datorată de către reclamantă.
În ce privește suma de 1.066 lei, reprezentând contribuția la asigurările pentru șomaj, s-a reținut că reclamanta nu a produs nici o probă care să confirme susținerea sa că a beneficiat de subvenții pentru angajarea absolvenților și a persoanelor în vârstă de peste 45 de ani; ori, potrivit art.65 Cod pr.fiscală, sarcina probei în dovedirea situației de fapt fiscale revine contribuabilului pentru actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP D, invocând critici de nelegalitate și netemeinicie.
A susținut în ceea ce privește sumele de 1147 lei și 1449 lei stabilite cu titlu de impozit aferent cheltuielilor de investiții că, deși instanța a reținut că societatea reclamantă nu calculase amortizarea la data controlului, a admis în totalitate acest capăt de cerere, situație ce atrage nelegalitatea hotărârii pronunțate.
Referitor la suma de 257.864 lei, reprezentând cheltuieli cu materiile prime, instanța s-a mărginit să preia concluziile din raportul de expertiză contabilă, ignorând faptul că societatea, la data controlului, nu a putut să justifice aceste cheltuieli, în sensul că nu existau la acea dată bonuri de consum înregistrate de societate, cu excepția celor prezentate și acceptate ca fiind documente justificative ale cheltuielilor deductibile.
A mai invocat recurenta că bonurile de consum prezentate cu ocazia efectuării raportului de expertiză au fost întocmite "pro causa", atâta timp cât ele nu au fost prezentate controlului, împreună cu celelalte documente justificative.
Mai mult, în nota explicativă dată de administratorul societății reclamante se menționează faptul că acesta nu are cunoștință de existența altor bonuri de consum înregistrate de societate cu excepția celor prezentate și acceptate ca documente justificative.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința, sub aspectul criticilor invocate, a stării de fapt și dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea, astfel cum a fost precizată la termenul din 4 martie 2008, reclamanta -" "SRL a solicitat anularea parțială a raportului de inspecție fiscală și deciziei de impunere, emise de către pârâtă, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sumă de 1147 lei diferență impozit pe profit, aferentă sumei de 7167 lei, 1499 lei și 41258 lei reprezentând diferență impozit pe profit aferente cheltuielilor în sumă de 7167 lei, 9369 lei și 257.964 lei și 1066 lei reprezentând contribuția unității la asigurările de șomaj.
Referitor la diferențele de impozit pe profit, stabilite de organul de control reprezentând cheltuieli de investiții aferente anilor 2005 și 2006, se constată că societatea reclamantă avea obligația să calculeze amortizările aferente cheltuielilor pentru investițiile efectuate în regie proprie, conform art.24 alin. 1 din Legea 571/2003, care prevăd că "cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit prevederilor acestui articol.
Această obligație rezultă și din dispozițiile pct.4.2 din Legea contabilității, care prevăd diminuarea sistematică a costului de achiziție sau de producție pe perioada duratei de funcționare a activului, prin calcularea amortismentelor corespunzătoare, în cazul imobilizărilor cu durată de viață limitată.
Instanța de fond, deși constată că societatea reclamantă nu calculase aceste amortizări la data controlului, admite nelegal acest capăt de cerere.
Cu privire la suma de 257.864 lei, reprezentând cheltuieli cu materiile prime, în mod corect organul fiscal le-a considerat nedeductibile fiscal, atâta timp cât societatea reclamantă nu a prezentat documente justificative la data controlului, pentru toate aceste cheltuieli.
Dispozițiile art.21 din Legea 571/2003 prevăd că sunt considerate cheltuieli deductibile numai acelea care sunt efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare și nu pot fi deductibile acele cheltuieli înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ potrivit legii prin care să facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor.
Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor mai sus arătate, aprobate prin HG 44/2004 stipulează că "înregistrările în evidența contabilă se fac cronologic și sistematic pe baza înscrisurilor ce dobândesc calitatea de document justificativ".
Cum la data controlului societatea reclamantă nu a prezentat documente justificative pentru toate cheltuielile efectuate în anul 2006 cu materiile prime, iar prin nota explicativă administratorul acesteia a arătat că nu are cunoștință de existența altor bunuri de consum înregistrate de societate, cu excepția celor prezentate, se apreciază că bonurile de consum prezentate ulterior cu ocazia efectuării expertizei contabile dispuse de instanța de fond în cauză, au fost întocmite de reclamantă pro causa și ca atare în mod greșit au fost reținute de tribunal ca documente justificative.
Chiar și expertul prin expertiza contabilă efectuată reține că societatea reclamantă i-a prezentat 268 bonuri de consum procesate pe calculator, care au fost semnate de administratorul societății, documente care așa cum s-a arătat nu existau la data controlului.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va fi admis recursul și pe cale de consecință va fi modificată sentința atacată, în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D, împotriva sentinței nr. 2030 din data de 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Mai 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.-
LF/ 3 ex/10.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Teodora Bănescu, Doina Ungureanu
