Anulare act administrativ . Decizia 2400/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2400
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru JUDECĂTOR
- - - -JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
- - - - JUDECĂTOR 3: Lavinia Barbu
GREFIER-
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Finanțelor Publice G, împotriva sentinței numărul 347 din data de 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâta Direcția Generală de Finanțelor Publice G și avocat pentru intimata reclamantă Obștea.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru.
S-a arătat că intimata reclamantă a depus întâmpinare.
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări;
Consilier juridic pentru recurenta pârâta Direcția Generală de Finanțelor Publice G, solicită admiterea acțiunii, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, conform motivelor de recurs expuse pe larg.
Avocat pentru intimata reclamantă Obștea, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 347 din data de 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, s-a admis contestația formulată de către reclamanta Obștea cu sediul în comuna, județul G împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-au anulat actele administrative contestate respectiv raportul de inspecție fiscală din data de 17.03.2008, Decizia de impunere nr.275 din 18.03.2008 emise de organele de inspecție fiscală ale DGFP G și decizia nr.34/12.05.2008 privind soluționarea contestației formulate și înregistrate sub nr.22072/16.04.2008.
A fost exonerată reclamanta de plata sumei de 15.536 lei.
Pentru a se pronunța această sentință, tribunalul, în ce privește susținerea contestatoarei potrivit căreia nu s-ar face răspunzătoare de măsurile și concluziile stabilite de organul fiscal și că suma de 55.140 lei nu este datorată, a constat că în raport de actele depuse la dosarul cauzei de reclamantă, chitanțe și Registrul de casă, și de concluziile raportului de expertiză a rezultat că în anul 2004 Obștea a încasat venituri numai din taxa de pășunat pentru care a încheiat 5 contracte, în baza cărora a încasat suma de totală 3.257,40 lei, defalcat fiind compusă din:
- pentru contractul nr. 1 încasat suma de 6.594.000 lei - 659,40 roni;
- pentru contractul nr. 2 încasat suma de 9.534.000 lei - 953,40 roni;
- pentru contractul nr. 3 încasat suma de 9.702.000 lei - 970,20 roni;
- pentru contractul nr. 4 încasat suma de 5.544.000 lei - 554,40 roni;
- pentru contractul nr. 5 încasat suma de 1.200.000 lei - 120,00 roni;
S-a mai reținut că, pentru desfășurarea activității, Obștea a ridicat de la. G un carnet de 50 facturi seria - - numărul - -- însă pentru activitatea desfășurată în anul 2004, așa cum s-a arătat mai sus reclamanta nu a emis nici o factură deși ar fi trebuit să emită, ci a înregistrat numai chitanțele în Registrul de casă.
Drept urmare, la controlul efectuat de inspectorii de specialitate ai G în luna martie 2008, aceste facturi nu s-au găsit pe teren fiind declarate pierdute și nici data dispariției facturilor menționate mai sus nu se cunoaște și nici nu se mai poate stabili.
S-a precizat că aceste facturi puteau fi folosite numai până la 31.12.2004, deoarece de la 01.01.2005 au fost introduse un nou tip de facturi, personalizate, și din care obștea a primit și folosit în 2005 așa cum rezultă din precizările expertului ca urmare a verificărilor făcute cu ocazia întocmirii raportului de expertiză.
Instanța de fond în consecință a considerat că, greșit s-a recurs la aplicarea art. 67 din OG92/2003, câtă vreme contestatoarea avea deja o bază de calcul pentru stabilirea impozitului pe profit în anul 2004.
Ca urmare a verificărilor expertului desemnat s-a constatat că reclamanta nu a mai încheiat alte contracte decât cele menționate mai sus în baza cărora să se fi putut face o estimare chiar dacă nu erau facturi.
Singurul fapt că nu s-a găsit carnetul de facturi nu poate convinge instanța că se impune trecerea la metoda estimarii bazei de impunere cu atât mai mult cu cât în anul 2005 aceste facturi pierdute nu mai puteau fi utilizate mai ales că în anul 2004 s-au realizat venituri numai din pășuni și nu din exploatări lemnoase, în baza cărora s-a făcut estimarea în anul 2005.
Drept urmare s-a arătat că baza de calcul stabilită de contestatoare rămâne valabilă, adică 2.056 și respectiv 35.428 pentru anii 2004 și 2005 iar impozitul pe profit datorat de reclamantă, rămâne cel calculat inițial, respectiv 685 lei aferent anului 2004 și 6.748 lei la nivelul anului 2005.
Cu privire la sumele cu titlu de garanții s-a constat că, în raport de documentele depuse la dosar de reclamantă și de cele reținute de raportul de inspecție fiscală acestea pot fi considerate cheltuieli deductibile, astfel că, în mod greșit organele de verificare fiscală le-au considerat venituri și le-au adăugat la profitul impozabil mărind astfel impozitul pe profit.
Din verificarea efectuată de expert s-a reținut că petenta Obștea a fost administrată în perioada decembrie 2004 și octombrie 2005 de Ocolul Silvic subordonat Direcției Silvice Tg-
În această perioadă Ocolul Silvic a trimis un decont cu sumele datorate de ocol și de obște iar printre alte sume se afla și suma de 5.180 lei (1.727 și 3.453) sumă care a fost primită sub forma de garanție licitație. Aceste sume contestatoarea Obștea nu le-a înregistrat în venituri.
Ori, din raportul de expertiză contabilă s-a constatat că Obștea a emis factura numărul - din 22.12.2005 prin care a facturat o cantitate de masă lemnoasă către în sumă de 5.179.645 lei respectiv 5.180 lei, în contul acestor garanții, iar sumele au fost înregistrate pe venituri.
În consecință instanța de fond a considerat că greșit a fost înregistrată de inspectorii G pe venituri, în actele de control, mărind astfel nejustificat profitul impozabil, facturile pierdute trebuiau tratate în baza HG 831/1997 astfel că veniturile realizate pe anul 2004 sunt de 3.257 lei.
Reținând că impozitul stabilit de organele de control în baza estimării făcute pentru anul 2005 nu este just calculat s-a constat că petenta contestatoare nu datorează nici o sumă cu titlu de creanță față de Bugetul Statului.
Având în vedere că expertiza contabilă rămâne la baza de calcul al profitului impozabil stabilit de obște, s-a arătat că impozitul pe profit rămâne cel calculat inițial de, respectiv 685 lei pe 2004 și 6.748 lei pe 2005.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Finanțelor Publice G, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, referitor la carnetul de facturi pierdute (50 de facturi) de către intimata-reclamantă s-a precizat că și dacă se consideră data pierderii facturierului data inspecției fiscale, respectiv 17.03.2008 iar această pierdere a fost anunțată la DGFP G și la Monitorul Oficial, pe data de 02.04.2008, tot au fost depășite termenele de 24 și 48 de ore, potrivit art. 12 din HG nr. 831/1997, coroborat cu art. 4 din nr. 29/2003, temeiuri legale invocate și în obiecțiunile la raportul de expertiză, cât și în întâmpinarea DGFP G, aflate la dosarul în care s-a judecat fondul.
În aceste condiții coroborat cu faptul că agentul economic nu a putut prezenta și justifica utilizarea facturilor fiscale seria - -, de la - la nr. -, organele fiscale au procedat la estimarea bazei impozabile aferente acestora pe baza venitului mediu înregistrat de către contribuabil conform facturilor fiscale următoare folosite de societate, respectiv numerele -, - si -, stabilindu-se o sumă de 49.960 lei.
Astfel organele fiscale au făcut aplicarea judicioasă a dispozițiilor legale.
Referitor la suma de 5.180 lei, apreciată de către expert și instanță a reprezenta garanții de licitație s-a arătat că pe perioada 06.12.2004-07.10.2005 Obștea a fost administrată de Regia Naționala a Pădurilor, Direcția Silvică Tg-J - Ocolul Silvic în baza contractului de administrare nr. 12557/09.09.2004.
Pe perioada menționată veniturile și cheltuielile au fost înregistrate de Ocolul Silvic. În baza decontului privind operațiuni cu Obștea nr. 4102/01.11.2005, Obștea a înregistrat pe cheltuieli sumele datorate de aceasta, iar pe venituri sumele datorate de ocol, mai puțin suma de 5.180 lei.
La solicitarea scrisă a organului fiscal, d-na, contabilul sef al reclamantei, cu privire la neînregistrarea pe venituri a sumei de 5.180 lei a răspuns că "suma de 5.180 lei primiți prin decontul nr. 4102/01.11.2005 reprezintă garanții de bună execuție depuse de C în contul. Pentru stingerea obligațiilor de plată față de, Obștea a compensat aceste sume prin pv de compensare din 01.11.2005."
De asemenea, la întrebarea scrisă dacă deține acte care să justifice că sumele respective reprezintă garanții, contabila șefă a răspuns că nu deține astfel de documente și în consecință nu a avut ce să prezinte inspectorilor fiscali ca să ateste acest lucru.
În aceste condiții nu poate fi reținută afirmația expertului și implicit a instanței de judecată că există document justificativ, care să ateste că suma de 5.180 lei reprezintă garanții, respectiv factura nr. -/22.12.2005 deoarece acest înscris nu a fost prezentat organului fiscal, sens în care a declarat și contabila șefă a intimatei-reclamante.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041din Codul d e procedura civilă, coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 07.05.2009 intimata Obștea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă
În motivarea întâmpinării s-a arătat că în situația în care recurenta-pârâtă era nemulțumită de concluziile raportului de expertiză, aceasta avea posibilitatea să solicite efectuarea unui nou raport de expertiză pentru a combate concluziile acestui raport, însă recurenta nu a solicitat încuviințarea acestei probe și nu a dovedit cu alte probe temeinicia actelor de control contestate.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115-118 din Codul d e procedură civilă.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Analizându-se actele și lucrările dosarului instanței de fond se constată că raportul de expertiză întocmit urmare a expertizei încuviințate în cauză a fost depus la dosarul cauzei la data de 22.01.2009 pentru termenul din data de 27.01.2009.
În aceste condiții la acest termen reprezentantul pârâtei era în drept potrivit art. 209 alin. 1 cod procedură civilă să solicite un termen pentru observarea raportului de expertiză întocmit sau să depună direct obiecțiuni la acesta.
În speță, acest lucru nu s-a întâmplat, obiecțiunile formulate de pârâtă fiind depuse după rămânerea cauzei în pronunțare, la data de 3 februarie 2009, data pronunțării, astfel că în mod justificat acestea nu au fost avute în vedere de prima instanță, deoarece aceste obiecțiuni au fost formulate cu nerespectarea dispozițiilor art. 212 alin. 2 cod procedură civilă potrivit cărora expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
Ca urmare, în mod temeinic prima instanță și-a însușit concluziile lucrării de specialitate efectuată în cauză.
Nici cu privire la fondul cauzei nu se pot reține ca întemeiate criticile aduse sentinței recurate prin motivele de recurs.
În acest sens ser reține că potrivit art. 67 alin. 1 cod procedură fiscală: "Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare. constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale."
Prin urmare, estimarea bazei de impunere este necesar a fi făcută când nu există elemente pentru a se determina mărimea acesteia și la estimare trebuie avute în vedere acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.
Astfel, în mod justificat, pe baza actelor existente expertiza efectuată în cauză a reținut că în anul 2004 reclamanta nu a obținut venituri decât din taxa de pășunat. Prin urmare și în situația în care nu s-ar fi respectat în mod strict dispozițiile legale cu privire la situația în care s-a pierdut un carnet de facturi nu se impunea ca estimarea bazei de impozitare să se facă potrivit situației din anul 2005, an în care s-a exploatat masă lemnoasă în condițiile în care nu există nici un indiciu în sensul că și în anul 2004 reclamanta ar fi obținut venituri și din astfel de activități.
Referitor la suma de 5.180 lei - garanții - expertiza de asemenea a constatat, în baza verificărilor efectuate, că în contul acestor garanții s-a emis factura nr. -/22.12.2005 prin care s-a facturat o cantitate de masă lemnoasă către SC SRL care a fost înregistrată pe venituri la timpul respectiv.
În consecință în mod greșit a fost reținută ca venit și suma inițială, mărindu-se asastfel nejustificat profitul impozabil.
Simplul fapt că factura nr. -/22.12.2005, ce constituie document justificativ, nu a fost prezentată inspectorilor fiscali nu poate conduce la concluzia că aceasta nu trebuie avută în vedere la calcularea profitului impozabil.
În concluzie, văzându-se și dispozițiile art. 312 alin. 1 cod procedură civilă recursul formulat în cauză urmează a fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Finanțelor Publice G, împotriva sentinței numărul 347 din data de 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2009.
- - - - - -
GREFIER
Red. jud.
25 Mai 2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Lavinia Barbu
