Anulare act administrativ . Sentința 242/2009. Curtea de Apel Timisoara

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--10.04.2009

SENTINȚA CIVILĂ NR.242

Ședința publică din 09.07.2009

PREȘEDINTE: Maria Belicariu

GREFIER: - -

Pe rol se află pronunțarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantele si, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, Guvernul României și Consiliul Județean T prin Președinte, având ca obiect anulare act administrativ, rectificare carte funciară și restabilire situație anterioară de carte funciară.

Procedura legal îndeplinită. Acțiunea timbrată cu 4 lei taxă timbru și o,3 lei timbru judiciar.

Se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reprezentantul reclamantelor a depus la dosar decizia nr.3523/06.06.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul 568/2005, cu titlu de practică judiciară, în vederea susținerii motivării excepției de tardivitate invocate.

dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.06.2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată pentru data de 02.07.2009 și apoi pentru astăzi, când,

CURTEA

Deliberând asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 10.04.2009 sub nr-, reclamantele și au chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, Guvernul României și Consiliul Județean T prin Președinte, solicitând:

1. să se dispună anularea anexei nr. 1 - poziția nr. 33/11, anexă ce face parte integrantă din nr.HG 977/2002, privind atestarea domeniului public al Județului T, precum si al municipiilor, orașelor si comunelor din Județul T, respectiv prin care s-a dispus intrarea în domeniul public al Județului T, a imobilului înscris in nr. 5021 T, cu nr. top 12018, situat in T,-, Județul T, imobil aparținând antecesorilor reclamantelor, precum și anularea adresei Sfatului Popular al Orașului T - Comitetul Executiv nr. -/IX.1960 și a adeverinței anexate, prin care a fost intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului aparținând antecesorilor, în temeiul Decretului nr. 176/1948, în favoarea Statului în administrarea Ministerului Învățământului;

2. restabilirea situației anterioare de carte funciară, respectiv prin atribuirea imobilului înscris in nr. 5021 T, cu nr. top 12018, situat în T,-, Județul T, reclamantelor, în calitate de succesoare ale defuncților - părinți -, decedat la data de 10.06.1994, cu ultimul domiciliu in T,-, Județul T si, decedata la data de 31.01.1990, cu ultimul domiciliu in T,-, Județul T;

3. suspendarea efectelor HG977/2002 cu privire la transferul imobilului revendicat în domeniul public, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004;

4. rectificarea de carte funciara în mod corespunzător, potrivit celor de mai sus;

5. cu cheltuieli de judecată.

Reclamantele apreciază că trecerea imobilului înscris in nr. 5021 T, cu nr. top 12018, situat în T,-, Județul T, în domeniul public al Județului T, prin efectele nr.HG 977/2002, a fost făcută cu nerespectarea dispozițiilor potrivit cărora această trecere trebuie să fie fundamentată de un interes public, precum și cu nerespectarea dispozițiilor art. 1, art. 3 si art. 7 din Legea nr. 213/1998, privarea de proprietate putând fi justificată numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru o cauză de utilitate publică. În acest sens, analizând reglementările acestor texte de lege se poate concluziona că există o diferență calitativă între bunurile care fac parte din domeniul public și cele care fac parte din domeniul privat al statului sau al unităților administrative teritoriale, cu mențiunea că bunurile care fac parte din domeniul public "sunt de uz sau de interes public", ori imobilul în cauză nu face parte din aceste categorii.

Mai mult, din cuprinsul HG977/2002 nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea imobilului - proprietatea antecesorilor reclamantelor - ca fiind de uz sau de interes public, precum și nici cauza de utilitate publica în temeiul căreia s-a apreciat ca se impune trecerea imobilului în speță în domeniul public al Județului T, încălcându-se astfel dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Cu atât mai mult, punctul II din Anexa la Legea nr. 213/1998 face referire, cu titlu de exemplu, la imobilele aparținând domeniului public județean, ori în speță nu există rațiuni care să justifice calificarea imobilului situat în T,-, Județul T ca fiind de uz sau de interes public, imobilul fiind compus din casă și terenul aferent acesteia, precum și curtea gospodăriei respective, care a aparținut părinților reclamantelor.

Se arată că, în fapt, reclamantele și, în calitate de fiice ale defuncților si sunt, potrivit certificatului de moștenitor nr. 2706 din data de 18.11.1994 eliberat de notar de Stat " ", unicele moștenitoare ale lui si, fiecare având o cota de 1/2 din masa succesorală. Așadar, masa succesorală de pe urma defuncților și a fost reprezentată de bunul imobil situat în T,-,. 3,. B, Județul T, așa cum rezulta și din certificatul de moștenitor, precum și de imobilul situat in T,-, Județul

Reclamantele arată că defuncții si au fost proprietarii imobilului situat în T,-, Județul T, imobil compus din casă și curte, care a fost preluat abuziv de către stat în perioada anilor 1945-1989, în baza adresei Sfatului Popular al Orașului T Comitetul Executiv nr. 41000/19/IX.1960 și a adeverinței anexate. Așadar, în acest sens a fost intabulat, și în temeiul Decretului nr. 176/1948 dreptul de proprietate asupra imobilului arătat mai sus, în favoarea Statului, și a fost dat în administrarea Ministerului Învățământului.

Prin urmare, toate bunurile trecute în temeiul Decretului nr. 176/1948 în proprietatea statului trebuie să îndeplinească, cumulativ, doua condiții esențiale: să fi servit funcționării școlilor de învățământ, și să fie menționate în tabela anexa decretului.

În ceea ce privește prima condiție, aceasta nu este îndeplinită în speță câtă vreme imobilul situat în T,-, Județul T, preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 176/1948 din proprietatea lui și, era compus din casă de locuit și curte, neavând nicidecum destinația unei școli sau a altei forme de învățământ.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, nici aceasta nu este îndeplinită întrucât imobilul revendicat nu se regăsește pe lista imobilelor enumerate expres și limitative în tabela anexa a Decretului nr. 176/1948, așa cum cere art. 1 alin. (2) din decret, sub sancțiunea nulității.

În consecință, deposedarea defuncților și, a căror unice moștenitoare sunt reclamantele, s-a făcut ilegal, actul juridic în baza căruia s-a efectuat înstrăinarea imobilului în cauză fiind nul dat fiind temeiul inaplicabil în speță, respectiv Decretul nr. 176/1948, dar și Constituția și legile în vigoare la acea vreme.

Prin urmare, dată fiind nulitatea titlului în baza căruia a fost preluat imobilul revendicat, solicită să se aibă în vedere și dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 care prevăd următoarele: "(1) parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul uni titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație". Astfel, opinează reclamantele, se impune constatarea nulității titlului în baza căruia a fost înstrăinat imobilul, și restabilirea situației anterioare, cu consecința întoarcerii imobilului în proprietatea reclamantelor și a rectificării cărții funciare în mod corespunzător, având în vedere calitatea de unice moștenitoare ale defuncților și.

De asemenea, invocă în susținerea acțiunii și art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului potrivit căruia "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Dispozițiile aliniatului mai sus subliniat "nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința conform interesului general", statele având dreptul să adopte legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general numai că dacă asemenea legi derogă de la legislația comună europeană și de la jurisprudența CEDO ele vor trebui să se armonizeze cu această legislație, nearmonizarea constituind o nerespectare a Convenției.

În acest sens, solicită să se aibă în vedere și soluțiile pronunțate în cauzele împotriva ROMÂNIEI și împotriva ROMÂNIEI, dar și în alte cauze, de către Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin care aceasta a condamnat statul român atât pentru încălcarea dreptului la proprietate, dar și pentru haosul legislativ și pentru lipsa de precizie și previzibilitate a legii.

Privitor la primul petit al acțiunii, și anume cel privind anularea anexei nr.1 - poziția nr. 33/11, anexă ce face parte integrantă din nr.HG 977/2002, în partea care se referă la intrarea în domeniul public al Județului T, a imobilului înscris in nr. 5021 T, cu nr. top 12018, situat în T,-, Județul T, din punctul de vedere al termenului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, învederează că anexele nr. 1 - 83 care fac parte integrantă din NR.HG 977/2002, deci și anexa nr. 1 din acest act normativ, nu au fost niciodată publicate în Monitorul Oficial al României, în fapt, reclamantele au luat la cunoștință despre conținutul Anexei nr. 1 ca urmare a răspunsului primit în data de 03.04.2009 din partea Consiliului Județean T, prin adresa nr. 15/3924/R/02.04.2009, ca urmare a cererii formulate în temeiul Legii nr. 544/2001.

De asemenea, învederează și cu privire la faptul ca au parcurs procedura prealabilă statuată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul în care s-au adresat Guvernului României și Consiliului Județean T cu o plângere prealabilă prin care au solicitat anularea dispozițiilor cuprinse in nr.HG 977/2002 și în anexele nr. 1 - 83 care fac parte integrantă din această hotărâre, respectiv partea care se referă la intrarea în domeniul public al Județului T, a imobilului înscris în nr. 5021 T, cu nr. top 12018, situat în T,-, Județul T, având în vedere nerespectarea Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

În consecință, pentru considerentele arătate mai sus, reclamantele solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Guvernul României a depus întâmpinare prin care, în primul rând a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii.

În motivare se arată că, potrivit normelor imperative ale Legii nr.554/2004, dacă persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale nu este mulțumită de soluția dată reclamației sale în cadrul procedurii prealabile sau dacă reclamația nu este rezolvată în termenul legal, aceasta poate sesiza instanța judecătorească competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluției sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii (art. 11 alin.1 din Legea nr.554/2004). În toate cazurile, potrivit alin.(2) al aceluiași articol, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. 1 (în speță 6 luni), dar nu mai târziu de un an de ta data comunicării actului (termen de decădere).

Consideră că prezenta acțiune este tardiv formulată prin raportare la dispozițiile art.11 alin.2 din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 108 din Constituție, republicată, hotărârile adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României. Astfel, măsura oficială de comunicare către cei interesați a hotărârilor Guvernului, măsură care condiționează însăși intrarea în vigoare a acestor acte administrative, este publicarea lor în Monitorul Oficial al României, moment de la care încep să curgă și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

Hotărârea Guvernului nr.977/2002 face parte din categoria actelor prevăzute de art.108 alin.(4) din Legea fundamentală (art.107 în forma în vigoare la momentul emiterii hotărârii) și a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial.

Data publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicitată de reclamante este 24 septembrie 2002 în Monitorul Oficial nr.699 respectiv anexele la hotărâre, în Monitorul Oficial nr.699 bis din 24 septembrie 2002, care poate fi achiziționat/consultat de la Centrul pentru Relații cu Publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial".

Precizează că hotărârea de Guvern în discuție este un act administrativ cu caracter individual, deoarece se adresează unor persoane determinate, indicate chiar în cuprinsul actului, în speță unitățile administrativ-teritoriale (ca persoane juridice) județul T, precum și municipiile, orașele și comunele din județul T) pentru care au fost aprobate inventarele bunurilor aparținând domeniul public al fiecăreia dintre acestea.

Potrivit dispozițiilor constituționale (art.108 din Constituție republicată) precum și practicii constante a instanțelor judecătorești, comunicarea, aducerea la cunoștință publică a hotărârilor de Guvern se consideră realizată în momentul publicării acestora; în speță, atât hotărârea de Guvern cât și anexele au fost publicate în Monitorul Oficial al României.

Potrivit art.4 din Legea nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, cu modificările și completările ulterioare, "Monitorul Oficial al României cuprinde 7 părți, structurate în funcție de natura actelor supuse publicării." Art.5 pct. e lit. a din aceeași lege prevede că hotărârile Guvernului, cu excepția celor cu caracter militar, se publică în Partea 1 Monitorului Oficial.

Totodată, învederează instanței că Ordinul nr.6/1999 privind procedura publicării, republicării și rectificării actelor în Monitorul Oficial al României emis de secretarul general al Camerei Deputaților, cu modificările și completările ulterioare, reglementează în Secțiunea a 4, publicarea unor acte normative în numere speciale, cu tiraj limitat. Potrivit art.17 din acest ordin, atunci când actul supus publicării are un volum extins și interesează, prin obiectul său de reglementare, doar un număr restrâns de persoane, acesta poate fi publicat într-un număr special al Monitorului Oficial al României, Partea I, cu un tiraj limitat.

Aceste numere, într-un stoc limitat, pot fi puse în vânzare și pot fi consultate și în cadrul Centrului pentru Relații cu Publicul al "Monitorul Oficial".

În aceste condiții nu pot fi reținute susținerile reclamantelor că ar fi luat la cunoștință de actul administrativ contestat în urma corespondenței purtate în luna aprilie 2009 cu Consiliul Județean

Prin urmare, este evident că introducerea prezentei acțiuni la data de 10.04.2009 s-a făcut cu mult peste termenul de decădere de 1 an de la data publicării/aducerii la cunoștință publică a actului (24 septembrie 2002 ).

Solicită ca, față de dispozițiile imperative ale art. ll alin.2 și 5 din Legea nr.554/2004, să se admită excepția astfel cum a fost invocată și, în consecință, să se dispună respingerea acțiunii ca tardiv formulată.

II. În subsidiar, în situația în care instanța va respinge excepția mai sus invocată, pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Hotărârea Guvernului nr.977/2002 privind atestarea domeniului public al județului T, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul T este temeinică și legală, fiind adoptată temeiul prevederilor art.107 din Constituția României și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare.

Hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv, astfel cum reiese și din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Administrației Publice, care potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.8/2001, în vigoare la acea dată, era organul de specialitate al administrației publice centrale cu atribuții și competențe în domeniul administrației publice locale.

La elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.555/2001, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției, care, potrivit art.8 alin.(6) din Regulament, "avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiunilor din etapa de avizare".

Potrivit prevederilor art.21 din Legea nr. 213/1998 și Normelor tehnice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.548/1999, inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unei autorități administrativ-teritoriale se întocmește de către comisiile special constituite în acest sens, în fiecare unitate administrativ-teritorială și se însușește prin hotărârea autorității publice a unității respective, urmând ca apartenența la domeniul respectiv a bunurilor cuprinse în inventar să fie atestată prin hotărâre a Guvernului.

În temeiul acestor dispoziții, în județul T au fost inventariate bunurile care aparțin domeniului public al județului, municipiilor, orașelor și comunelor, inventarierea bunurilor fiind efectuată, potrivit art.21 alin.1 din lege, de către comisiile special constituite, în fiecare unitate administrativ-teritorială. Ulterior, inventarele astfel întocmite au fost însușite prin hotărâri de către consiliile locale, respectiv de către Consiliul Județean T, aceste acte ale administrației publice locale fiind cele care stabilesc sau modifică regimul juridic al bunurilor, și nu actul de atestare, indiferent de procedura de aprobare a acestor inventare.

Prin Hotărârea de Guvern, și nici prin hotărârile autorităților publice locale, nu se delimitează proprietatea unităților administrativ-teritoriale de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Prin aceste acte administrative, consiliile locale/județene stabilesc doar regimul juridic diferențiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voința juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau județean aparținând, deci, autorităților locale. Efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ-teritoriale.

bunurilor din domeniul public al județului T a fost însușit de Consiliul județean prin nr.49/01.10,2001. Menționăm că hotărârea consiliului județean este act administrativ, de sine stătător, emis de o autoritate a administrației publice locale și în anexele căruia a fost cuprins, anterior, bunul în discuție. Actele autorităților administrației publice locale sunt aduse la cunoștință publică (prin afișare în locuri autorizate și prin publicare într-un cotidian local de mare tiraj) în condițiile prevăzute de art.81 din Legea nr.24/2000, republicată și de Legea nr.215/2001, republicată și pot fi contestate în fața instanțelor judecătorești competente.

Astfel voința de a inventaria domeniul public de interes județean sau local aparține autorității administrației publice locale, Guvernul având doar competența legală de a atesta aceste inventare. CJ. nr.49/01.10,2001 ca act administrativ de sine stătător, emis de autoritatea locală, nu a fost contestat de reclamante pe calea contenciosului administrativ, aspect pe care îl consideră ca fine de neprimire pentru prezenta acțiune.

În speță, imobilul în discuție figurează, la poz.33, în inventarul bunurilor din domeniul public al județului T sub denumirea "Clădire și teren" -Grădinița " ", situat în T,- CF 5021 top. 12018, în suprafață construită 255 mp și teren 669 mp. Imobilul a fost inventariat în domeniul public județean fiind preluat prin Protocolul nr.6490/2001 de la Inspectoratul Școlar Județean în temeiul Legii nr.84/1995, modificată și completată prin OUG nr.206/2000.

Prin acțiunea introductivă, reclamantele au susținut că imobilul menționat la această poziție a fost în mod nelegal trecut în domeniul public județean, deoarece s-a aflat în proprietatea autorilor acestora, fiind preluat abuziv de către stat în perioada 1945-1989, în baza adresei Sfatului Popular al Orașului T nr.41000/19.IX. 1960.

Mai arată reclamantele că imobilul a fost intabulat, în temeiul Decretului nr. 176/1948, în favoarea Statului Român, în administrarea Ministerului Învățământului și că deposedarea autorilor lor s-a realizat ilegal, invocând nulitatea titlului în baza căruia a fost preluat imobilul.

Arată că aceste susțineri nu pot face obiectul unui litigiu de contencios administrativ care vizează, în speță, anularea unei hotărâri de Guvern, reclamantele putând uza, în situația în care se consideră îndreptățite, de dispozițiile legilor speciale de reparație privitoare la proprietate,

Fiind în discuție titlul cu care unitatea administrativ-teritorială (în speță, județul T) deține obiectivele în discuție, consideră că cenzurarea valabilității acestuia este de competența instanțelor de drept comun și excede cadrului procesual dedus judecății; instanța de contencios administrativ este competentă să aprecieze legalitatea unui act administrativ numai sub aspectul respectării dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii lui și a normelor de competență conferite de lege emitentului, cum de altfel dispune și art.4 alin.2 din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În considerarea celor mai sus arătate, apreciază ca inadmisibile, pe calea contenciosului administrativ, solicitările reclamantelor cuprinse la capătul 1 de cerere, teza finală, capătul 2 si 4 de cerere, privind anularea adresei Sfatului Popular al Orașului T nr.-.IX.1960, restabilirea situației anterioare de carte funciară și rectificarea cărții funciare în acest sens.

În concluzie, imobilul în discuție a fost inclus în domeniul public al județului ținând seama de caracteristicile și trăsăturile tehnice și de uz ale imobilului, acesta deservind activitățile publice generale ale unității administrativ-teritoriale, prezentând deci caracter de utilitate publică. In acest sens, urmează a fi avute în vedere și dispozițiile art.3 alin.4 din Legea nr.213/1998 care prevăd că domeniul public al comunelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din lista anexă la lege (astfel cum a fost modificată și completată prin OUG nr.206/2000, în forma în vigoare la momentul emiterii hotărârii) și anume: "Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ special de stat fac parte din domeniul public județean, respectiv al municipiului B, și trec în administrarea inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului "

Sub un alt aspect, menționează că reclamantele pretind dobândirea unui drept real asupra unui imobil aflat în domeniul public local, dar potrivit art.11 din Legea nr.213/1998, cu modificările ulterioare, bunurile aflate în domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile și nu pot fi înstrăinate (ci doar date în administrare, concesionare sau închiriate), nu pot fi supuse executării silite și asupra lor nu se constitui garanții reale și nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune.

Față de cele menționate, apreciază că actul administrativ contestat este temeinic și legal și că reclamantele nu fac dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr.554/2004, și solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Cu privire Ia cererea de suspendare a executării HG nr.977/2002, pârâtul Guvernul României solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Potrivit doctrinei și jurisprudenței, prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.

De altfel, în cazul special al hotărârilor Guvernului, din cuprinsul art.108 alin.(2) din Constituția României, republicată, rezultă că sunt emise pentru organizarea executării legilor sau ordonanțelor, bucurându-se de prezumția de legalitate până la anularea acestora de către instanță.

Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate. Având caracterul unei măsuri procesuale facultative și nu obligatorii pentru instanță, suspendarea poate fi dispusă numai după verificarea condițiilor impuse de art.14 și dovedirea faptului că este mai oportună neaplicarea temporară și provizorie a actului administrativ, decât aplicarea acestuia.

Art.14 din Legea nr.554/2004, în baza căruia a fost introdusă cererea reclamantelor, stabilește că "în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Așadar, din textul precizat rezultă că cererea de suspendare poate fi introdusă și în perioada recursului prealabil, deci anterior sesizării instanței cu fondul acțiunii, și că pentru soluționarea favorabilă trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba iminentă.

Nu în ultimul rând precizează că, potrivit prevederilor art.108 alin.(2) din Constituția României, republicată, hotărârile Guvernului sunt emise pentru organizarea executării legilor sau ordonanțelor, astfel încât ele se bucură de prezumția de legalitate până la anularea acestora de către instanțele judecătorești.

Or, prin suspendarea executării actului administrativ se încalcă însăși prezumția de legalitate, fără ca instanța să fi pășit la cercetarea legalității actului administrativ, prin aceea că instanța trece la verificarea efectelor acestuia, respectiv la constatarea pagubelor produse prin raportare la caracterul legal sau ilegal al actului administrativ.

De asemenea, arată că prin dispozițiile art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, legiuitorul a instituit măsuri de protecție pentru particulari împotriva unor pagube care cu greu ar putea fi acoperite chiar și în condițiile în care actele administrative ar fi anulate, în cauza de față, solicită să se constate că reclamantelor nu li se produce vreun prejudiciu.

În speța dedusă judecății, deși partea reclamantă avea obligația de a-și motiva cererea de suspendare strict în raport cu condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, aceasta nu este motivată, reclamantele solicitând doar în finalul acțiunii introductive suspendarea actului

În esență, consideră că reclamantele nu fac dovada îndeplinirii celor două condiții prevăzute de lege, iar susținerile acestora nu sunt de natură a crea convingerea că, chiar și în condițiile în care Hotărârea Guvernului nr.977/2002 ar fi anulată, ar fi foarte dificil sau chiar imposibil de reparat paguba cauzată.

Față de acestea solicită respingerea capătului de cerere privind suspendarea ca nemotivat, respectiv ca neîntemeiat.

Având în vedere motivarea în fapt și în drept a acțiunii introductive, Guvernul României solicită să se dispună introducerea în cauză, pentru asigurarea contradictorialității, si a unității administrativ-teritoriale județul T, ca titulară a unui drept real asupra imobilului în discuție, astfel cum este prevăzut mai întâi în anexele hotărârii de consiliu județean și, ulterior, în anexele la hotărârea de Guvern contestată.

Potrivit art.18 din Legea nr.213/1998 "evidența contabil-financiară a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale se ține distinct în contabilitate, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor și aprobate prin hotărâre a Guvernului".

Pentru aceste motive, Guvernul României solicită să se dispună introducerea în cauză a județului T - reprezentat prin președintele consiliului județean, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin.1 și 2 din Legea nr.215/2001 republicată, pentru a-i fi opozabilă hotărârea ce se va pronunța, pentru a oferi instanței informații corespunzătoare și pentru a putea formula apărările necesare.

În drept, își întemeiază prezenta cerere pe dispozițiile art.57-59 Cod proc. civ. pe cele ale Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii administrației publice locale nr.215/2001, republicată.

In susținerea apărărilor, Guvernul României solicită să i se încuviințeze proba cu acte. În acest sens, în condițiile art.13 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, depune Nota de Fundamentare, ca act ce a stat la baza emiterii Hotărârii Guvernului nr.977/2002.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Consiliul Județean T, arată că reclamantele au comasat un capăt de cerere de competența instanței de contencios administrativ, acela privind anularea parțială a nr.HG 977/2002, cu un capăt de cerere de competența instanței civile, anume anularea titlului Statului român asupra imobilului revendicat. Această comasare este artificială și nu poate fi tratată ca și un întreg și soluționată ca atare de către instanța de contencios administrativ.

Pe cale de consecință, solicită disjungerea capetelor de cerere și stabilirea competenței materiale de soluționare a acestora după cum urmează:

- petitul privind anularea parțială a nr.HG 977/2002 (anexa nr. l-poziția nr. 33) și petitul privind suspendarea efectelor nr.HG 977/2002 să rămână spre judecare în prezenta cauză, ambele petite fiind de competența materială a Curții de APEL TIMIȘOARA, instanța de contencios administrativ;

- petitul privind anularea adresei Sfatului Popular al Orașului T-Comitetul Executiv nr. 41000/19/IX.1960 și a adeverinței anexate și petitul privind restabilirea situației anterioare de carte funciară, prin atribuirea în proprietatea reclamantelor a imobilului revendicat să fie trimise spre soluționare instanței civile de drept comun, în funcție de valoarea imobilului revendicat.

de la punctul 2 conduc la revendicarea de către reclamante, în calitate de succesoare a foștilor proprietari tabulari, a imobilului situat în T,-, înscris în CF nr. 5021 T nr. top. 12018. Ambele capete de cerere sunt de competența de soluționare a instanței civile de drept comun, în funcție de valoarea imobilului pretinsă de către reclamante. Astfel investită, instanța civilă, găsind că cererea este admisibilă și procedând la analizarea titlului statului, va putea hotărî și cu privire Ia efectele actelor juridice subsecvente încheiate de către stat în calitate de proprietar. în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 33/09.06.2008, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Conform evidenței de carte funciară, proprietari tabulari ai imobilului au fost și până în anul 1960, dată la care imobilul a trecut în proprietatea Statului român și în administrarea Ministerului Învățământului. Titlul de trecere a imobilului în proprietatea Statului român a fost constituit de către Sfatul Popular al Orașului

Dreptul de proprietate publică al județului Taf ost constituit ulterior în baza dispozițiilor art. 166 al. (4) ind. 2 din Legea învățământului nr. 84/1995 astfel cum au fost modificate prin nr.OUG 206/2000, dispoziții care treceau terenurile și clădirile în care se desfășurau activități de învățământ special de stat, din proprietatea statului, în domeniul public județean și în administrarea consiliului județean. nr.HG 977/2002 nu face decât să ateste apartenența imobilului la domeniul public al județului T, fiind înscris în anexa nr. 1 " bunurilor care aparțin domeniului public al județului T", poziția nr. 33.

În acest fel se poate explica și de ce restabilirea situației de carte funciară prin atribuirea imobilului în proprietatea succesoarelor foștilor proprietari tabulari, și, nu poate fi un capăt de cerere subsecvent anulării parțiale a nr.HG 977/2002, ci doar anulării titlului de trecere a imobilului în proprietatea statului. Prin desființarea titlului de proprietate publică a județului T s-ar renaște titlul de proprietate al Statului român, nu al proprietarilor tabulari și.

Față de petitele de la punctul 1, respectiv anularea parțială a nr.HG 977/2002 (anexa nr. 1-poziția nr. 33) și suspendarea efectelor nr.HG 977/2002, Consiliul Județean T, arătă că instanța de judecată trebuie să le soluționeze strict în baza motivelor de nulitate invocate de către reclamante, fără a se raporta la titlul de trecere a imobilului în proprietatea Statului român din anul 1960.

Raportat la prevederile art. 7 al. (3) din Legea nr. 544/2004, invocă excepția tardivității îndeplinirii procedurii prealabile (recursul grațios) de către reclamante. Persoana vătămată într-un drept al său printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept are posibilitatea ca "din momentul în care a luat Ia cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia" să se adreseze autorității emitente într-un termen de 6 luni pentru revocarea acestuia.

Se arată că se poate dovedi ușor că reclamantele au avut cunoștință de existența actului administrativ atacat, nr.HG 977/2002, încă din anul 2007, în acest sens fiind copia Cărții funciare nr. 5021 T (in extenso) eliberată la data de 22 iunie 2007, anexată de către reclamante la cererea de chemare în judecată. Raportat la data de 22 iunie 2007, cererea reclamantelor, formulată în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, de comunicare a nr.HG 977/2002 cu anexa nr. 1 nu are relevanță.

Legea contenciosului administrativ sancționează lipsa de diligentă a persoanei vătămate care de la data luării la cunoștință, pe orice cale, de existența actului administrativ nu acționează în nici un fel în apărarea dreptului său. Din 22 iunie 2007, data eliberării copiei Cărții funciare nr. 5021 T, reclamantele au luat la cunoștință de existența nr.HG 977/2002, deoarece dreptul de proprietate publică a județului T asupra imobilului cu trimitere expresă Ia nr.HG 977/2002 a fost înscris în cartea funciară încă din 2003 (poziția nr. 8, partea a Il-a).

Pe fond, Consiliul Județean T arată că reclamantele nu invocă nici un motiv de nelegalitate (privind forma sau fondul actului) a titlului județului Reclamantele se rezumă în a contesta doar caracterul de utilitate publică a imobilului, în condițiile în care însăși Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia include în domeniul public al județelor, potrivit pct.II din anexa care face parte integrantă din lege, terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ special de stat.

Precizează că imobilul respectiv (teren și clădire) are destinația de unitate de învățământ special - Grădinița " " T și a fost trecut în domeniul public al județului T în temeiul dispozițiilor art. 166 al. (4) ind. 2 din Legea învățământului nr. 84/1995 astfel cum au fost modificate prin nr.OUG 206/15.11.2000, din care citează: "Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ special de stat fac parte din domeniul public județean - și sunt în administrarea consiliului județean -".

Prin protocolul înregistrat la Consiliul Județean T sub nr. 6490/04.07.2001, imobilul (teren și clădire) a fost predat de către Inspectoratul Școlar al Județului T către Consiliul județean

Ulterior imobilul a fost cuprins în inventarul domeniului public al județului T, inventar atestat prin nr.HG 977/2002, fiind înscris în anexa nr. 1 " bunurilor care aparțin domeniului public al județului T" la poziția nr. 33.

Față de aceste dispoziții cu caracter normativ și raportat la activitatea care se desfășoară în aceste unități, consideră că orice discuții privind uzul sau interesul public al imobilului sunt neavenite.

Pe fond, Consiliul Județean T solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii privind anularea nr.HG 977/2002, anexa nr. 1 poziția nr. 33.

Privitor la cererea de suspendare a efectelor HG nr.977/2002 în partea cuprinsă în anexa nr.1 poziția nr.33, solicită respingerea acesteia. Deși cererea este întemeiată pe dispozițiile art.15 din Legea nr.554/2004, nici măcar nu sunt enunțate motivele care pot conduse la măsura suspendării și cu atât mai mult, nu se face dovada existenței vreunuia dintre motive.

Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".

Analizând excepția tardivității introducerii acțiunii, excepție invocată de pârâtul Guvernul Românie, în raport de disp. Art. 11 alin.2 din Legea nr.554/2004, instanța o va respinge ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente;

Argumentul pârâtului că hotărârea atacată a fost adusă la cunoștința publică în momentul publicării în Monitorul Oficial, conform disp. Art. 108 din Constituția României, moment de la care încep să curgă și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ, nu poate fi reținut, dată fiind modalitatea de publicare a hotărârii, în două monitoare distincte, nr. 699 din 14 septembrie 2002, conținând un articol unic și nr. 699 bis din aceiași dată, în care a fost cuprinsă Anexa nr. 1 - bunurilor care aparțin domeniului public al județului T, unde la poziția - nr. 33/11 s-a dispus intrarea în domeniul public al Județului T, a imobilului înscris in nr. 5021 T, cu nr. top 12018, situat in T,-, Județul T, imobil aparținând antecesorilor reclamantelor.

. publică nu a fost realizată în mod legal, întrucât Monitorul Oficial nr. 699 bis a fost comunicat doar instituției publice vizate, respectiv pârâtului Consiliul Județean

Pentru motivele arătate, instanța consideră că prezenta acțiune nu este tardiv formulată prin raportare la dispozițiile art.11 alin.2 din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește inadmisibilitatea capătului 1 de cerere, teza finală, capătul 2 si 4 de cerere din acțiunea reclamantelor, privind anularea adresei Sfatului Popular al Orașului T nr.-.IX.1960, restabilirea situației anterioare de carte funciară și rectificarea cărții funciare în acest sens, invocată de ambele pârâte, instanța urmare a verificării propriei competențe, a admis excepția necompetenței sale materiale, a disjuns aceste petite de petitul 1, prima parte și petitul 3 din acțiunea reclamantelor, dispunând declinarea competenței de soluționare a acestora în favoarea Judecătoriei Timișoara, întrucât reclamantele solicită retrocedarea imobilului din litigiu, astfel că acestea sunt de competența de soluționare a instanței civile de drept comun.

Analizând excepția tardivității îndeplinirii procedurii prealabile (recursul grațios) de către reclamante raportat la prevederile art. 7 al. (3) din Legea nr. 544/2004, excepție invocată de pârâtul Consiliul Județean T, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 al. (3) din Legea nr. 544/2004 nu poate fi calculat de la data de 22 iunie 2007 când s-a eliberat copia Cărții funciare nr. 5021 T (in extenso), după cum greșit arată pârâtul, întrucât acest termen, curge de la data când s-a luat la cunoștință de existența actului contestat, respectiv Anexa 1- bunurilor care aparțin domeniului public la județului

În speță există dovada că acest inventar a fost comunicat efectiv reprezentantului reclamantelor ca urmare a cererii formulate în temeiul Legii nr. 544/2001, la data de 02.04.2009, conform adresei nr. 15/3924/R/02.04.2009, aflată la file 14 din dosar.

În ceea ce constată excepția lipsei calității procesuale pasive a F, ca reprezentant al statului, excepție invocată de T în reprezentarea ministerului, reprezentantul reclamantelor a învederat că acesta a fost chemat în judecată în ceea ce privesc petitele 1 teza finală, petitele 2 și 4 din acțiunea introductivă, petite ce au fost disjunse și declinate.

În ceea ce privește primul petit al acțiunii reclamantelor, și anume cel privind anularea anexei nr.1 - poziția nr. 33/11, anexă ce face parte integrantă din nr.HG 977/2002, în partea care se referă la intrarea în domeniul public al Județului T, a imobilului înscris in nr. 5021 T, cu nr. top 12018, situat în T,-, Județul T, instanța îl consideră a fi întemeiat, motiv pentru care îl va admite pentru următoarele considerente:

Din copia cărții funciare nr. 5021 T, nr. top 12018, aflată la filele 09-11 din dosar, reiese că asupra imobilului casă și curte situat în T,-, Județul T, proprietari tabulari ai acestuia au fost părinți reclamantelor -, decedat la data de 10.06.1994, cu ultimul domiciliu in T,-, Județul T si decedata la data de 31.01.1990, cu ultimul domiciliu in T,-, Județul

Instanța constată că trecerea unor bunuri în proprietatea publică sau privată a statului sau a județului trebuie să fie justificată de un interes public.

Astfel, art. 3 alin. 4 din Legea nr. 213/1998 prevede că "domeniul public al comunelor, al orașelor si al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean."

În același sens, art. 1 din Legea nr. 213/1998 stipulează că "dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public".

De asemenea, art. 3 alin. (1) din același act normativ prevede că "domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

Totodată, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, enumerând modurile de dobândire a proprietății publice, prevede, la litera e), că "dreptul de proprietate publică se dobândește:

e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică".

Așadar, legea nu definește noțiunile de uz sau de interes public, nici noțiunea de cauză de utilitate publică.

Din reglementările citate rezultă, însă, că există o diferență calitativă între bunurile care fac parte din domeniul privat și cele care fac parte din domeniul public al Statului Român sau al unităților administrativ teritoriale, această diferență constând în aceea că bunurile care fac parte din domeniul public"sunt de uz sau de interes public".

Punctul III din Anexa la Legea nr. 213/1998 enumeră, exemplificativ o serie de bunuri care alcătuiesc domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor, enumerare din care rezultă că fac parte din domeniul public acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.

Instanța constată că nici din cuprinsul Hotărârii de Guvern nr. 977/2002 și nici din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ, aflată la fila 79 din dosar, nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea imobilului înscris în cartea funciară nr. 5021 T nr. top 12018, ca fiind de uz sau de interes public sau care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea imobilului respectiv în domeniul public al județului

Instanța observă că interesul public care a determinat trecerea acestui imobil în domeniul public nu a fost probat, câtă vreme nu s-a făcut o referire la împrejurările care justifică această măsură.

În consecință, instanța consideră că trecerea imobilului din domeniul privat în domeniul public al județului T nu a fost justificată de existența unei cauze de utilitate publică sau de un interes public.

În absența cauzei de utilitate publică sau a interesului public, această trecere a bunului din litigiu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. 1 și 4, și ale art. 7 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.

Pentru aceste motive, coroborat cu disp. Art. 1 și urm din Legea nr. 554/2004, instanța va admite ca fiind întemeiat primul petit din acțiunea reclamantelor și va anula anexa nr. 1 - poziția nr. 33/11, anexă ce face parte integrantă din nr.HG 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului T, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul T, admițând astfel în parte acțiunea reclamantelor.

În ceea ce privește petitul 3 din acțiunea reclamantelor având ca obiect suspendarea efectelor HG977/2002 cu privire la transferul imobilului revendicat în domeniul public, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanța îl va respinge ca rămas fără obiect, ca urmare a admiterii primului petit din acțiune.

În baza disp. Art. 274. pr. Civilă, pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și CONSILIUL JUDEȚEAN T, aflați în culpă procesuală vor fi la plata către reclamante a sumei de 2 lei reprezentând cheltuieli parțiale de judecată, compuse din taxă timbru, proporțional cu pretențiile admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și CONSILIUL JUDEȚEAN

Anulează anexa nr. 1 - poziția nr. 33/11, anexă ce face parte integrantă din nr.HG 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului T, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul

Respinge capătul de cerere având ca obiect suspendarea efectelor nr.HG 977/2002.

Disjunge petitele din acțiunea reclamantelor având ca obiect: anularea adresei Sfatului popular al Orașului T - Comitetul Executiv nr. 41000/19/IX.1960 și a adresei anexe; restabilirea situației anterioare de carte funciară și rectificare carte funciară nr. 5021 T nr. top 12018, și dispune declinarea acestora în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Obligă pârâții la plata către reclamante a sumei de 2 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 09 iulie 2009.

PREȘEDINTE

- - GREFIER

- -

Red./15.07.2009

Tehnored./15.07.2009

Ex.2

Emis 7 comunicări

.

.

.Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

Guvernul României

Consiliul Județean

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--10.04.2009

Către

JUDECĂTORIA TIMIȘOARA

Vă trimitem alăturat copia acțiunii formulată de reclamantele si, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice B, Guvernul României și Consiliul Județean T prin Președinte, având ca obiect anulare act administrativ, rectificare carte funciară și restabilire situație anterioară de carte funciară,

Întrucât prin sentința civilă nr.242/09.07.2009 s-a dispus disjungerea petitelor din acțiunea reclamantelor având ca obiect: anularea adresei Sfatului popular al Orașului T - Comitetul Executiv nr. 41000/19/IX.1960 și a adresei anexe; restabilirea situației anterioare de carte funciară și rectificare carte funciară nr. 5021 T nr. top 12018, și declinarea acestora în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Alăturat vă trimitem câte un exemplar din încheierea de ședință din data de 25.06.2009 precum și din sentința civilă nr.242/09.07.2009 pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

- - GREFIER

- -

Tehnored./17.07.2009

Ex.2

Președinte:Maria Belicariu
Judecători:Maria Belicariu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: