Anulare act administrativ . Decizia 247/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 247/

Ședința publică de la 05 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile

JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către reclamanții G, G, cu același domiciliu în sat, jud.B, împotriva sentinței nr. 336 din 04.11.2008, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant G și intimații pârâți, și, lipsă fiind recurenții reclamanți, G, și intimații reclamanți G, și .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat,netimbrat,iar intimații pârâți au depus întâmpinare, după care;

Recurentul depune la dosar chitanța nr. -/2009 în sumă de 2,00 lei și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei cu care face dovada achitării taxei de timbru.

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul G consideră că pentru motivele de recurs expuse pe larg în dosar, este îndreptățit să solicite admiterea recursului așa cum a fost formulat casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare a cauzei,în temeiul disp.art. 16/1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr.262/2007.

Intimații consideră că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și solicită respingerea recursului potrivit motivelor expuse pe larg în întâmpinare depusă la dosar.

CURTEA

Asupra recursului în contencios de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată;

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Brăila reclamanții G, -, G, și au solicitat anularea deciziilor nelegal emise prin care le-au fost imputate sume nealocate și neînsușite și recuperarea sumelor ce se cuvin reclamanților pe anii 2007-2009, cu obligarea la plata de daune cominatorii, în valoare de 10 lei/zi de întârziere și cheltuieli de judecată, în contradictoriu cu intimații, și.

Tribunalul Brăila, prin sentința nr.336/ /4.11.2008 a respins acțiunea reclamanților și cererea de intervenție a intervenientului ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților, G, - conf. art.246 Cod procedură civilă.

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că în referire la obiectul acțiunii, precum și din cererea de intervenție formulată în cauză, s-a solicitat în principal anularea deciziilor emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Local F pentru fiecare în parte și a imputației stabilite prin decizie.

Tribunalul a constată că în cauză partea obligată în raportul dedus judecății este autoritatea publică emitentă a actului administrativ ce se solicită a fi anulat, respectiv - Centrul Local F, în sensul dispozițiilor art.2 al.1 lit.b și f din Legea nr.554/2004.

Ca urmare, calitatea procesual pasivă aparține instituției menționate și nu persoanelor fizice pârâte, care dețin calitate de funcționari în cadrul - Centrul Local

Tribunalul a apreciat că nu sunt aplicabile în speță disp.art.16 /1 din Legea 554/2004 întrucât reclamanții și intervenientul nu a au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere, ci doar cele cuvenite potrivit Legii nr.139/2007 privind aprobarea OUG nr.125/2006.

De altfel, reclamantul ( ) și G au solicitat doar emiterea și comunicarea deciziei de plată a fondurilor, după calcularea acestora, cerere ce nu poate fi soluționată decât în contradictoriu cu autoritatea publică competentă, respectiv -Centrul Local

Chiar solicitarea de daune cominatorii este legată din momentul emiterii deciziilor contestate și nu poate fi opozabilă pârâților, în calitate de funcționari ai autorității menționate.

Așa fiind acțiunea a fost respinsă.

Împotriva sentinței au declarat recurs G, G, și intervenientul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, motive care în esență constau în faptul că, recurenții manifestă suspiciuni în legătură cu judecătorul redactor al sentinței criticate, în sensul că, nu este una și aceeași persoană cu aceea care a judecat cauza.

De asemenea, se apreciază că, fiind formulate cereri de recuzare ale unor judecători aceștia au putut influiența indirect darea unei hotărâri care să-i dezavantajeze, fiind într-o vădită complicitate.

Recursul s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrat.

Recursul este nefondat.

Curtea observă că recurenții nu aduc o critică propriu-zisă, pertinentă și punctuală, hotărârii instanței de fond, pentru ca în felul acesta, să existe posibilitatea unui real control de legalitate.

Art.304 /1 Cod procedură civilă prevede limitativ cazurile în care poate fi modificată sau casată o hotărâre, dar din conținutul motivelor de recurs nu rezultă la care din aceste cazuri s-a făcut referire.

Pe de altă parte art.304 /1 Cod procedură civilă, prevede că recursul declarat nu este limitat la motivele de casare prev. de art.304 Cod procedură civilă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Cu alte cuvinte, partea care a formulat recurs trebuie să invoce ea mai întâi, nelegalitatea hotărârii, aducând critici ce au legătură cu obiectul acțiunii, pentru a da posibilitatea instanței de control de a analiza din oficiu cauza sub toate aspectele.

Din acest punct de vedere se constată că nu există temeiuri de reformare a hotărârii Tribunalului Brăila, motiv pentru care, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de către reclamanții G, G, cu același domiciliu în sat, jud.B, împotriva sentinței nr. 336 din 04.11.2008, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 5 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./19.04.2009

Tehnored./2ex./22.04.2009

Fond -

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Dorina Vasile, Vasile Susanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 247/2009. Curtea de Apel Galati