Anulare act administrativ . Decizia 2540/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 2540
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
XXX
S- a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP M împotriva sentinței nr.997 din data de 26 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic, pentru recurenta pârâtă DGFP M și avocat, pentru intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier arătându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă DGFP M solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Avocat, pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca temeinică și legală. Depune concluzii scrise.
CU RTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 997 din 26 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Mehedinți a admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâta - DGFP M să restituie acestuia suma de 864 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturism, achitată cu chitanța seria - nr.- din 04.02.2008 și să plătească dobânda reglementată de art.124 Cod Procedură Fiscală.
La pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a apreciat că există o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul Uniunii Europene deoarece în România, stat membru UE nu se percepe nici un fel de taxă pe autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici.
Tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare iar taxa trebuie restituită.
Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă, este irelevant întrucât astfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
A reținută că în conformitate cu art.10 din Legea nr.554/2001, competența de soluționare revine instanței de contencios administrativ, în speță Tribunalului, în condițiile art.1 din Legea 544/2004 care îndreptățește orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, sau într-un interes legitim de a se adresa instanței de contencios, atât pentru anularea actului cât și pentru repararea pagubei rezultate dintr-un astfel de act, cum este cazul în speță.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta DGFP M, tribunalul a reținut că actul prin care s-a respins cererea de restituire adresată în procedura prealabilă administrativă îndeplinește condițiile de act administrativ fiscal, chiar dacă răspunsul apare sub forma unei simple adrese.
Împotriva sentinței Tribunalului Mehedințis -a declarat recurs de către pârâta DGFP, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a interpretat eronat raportul juridic dedus judecății din perspectiva excepțiilor invocate, întrucât adresele organului fiscal nu pot fi considerate mai mult decât corespondență cu solicitantul. Pe fond s- a arătat că suma a fost plătiră conform dreptului intern, fără a fi încălcate dispozițiile comunitare și că acțiunea pentru restituirea taxei de primă înmatriculare nu poate fi decât parțial admisibilă, prin reducerea cuantumului taxei, dar nu eliminarea integrală a acesteia.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, acesta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 864 lei, așa cum rezultă din chitanța seria - nr. - din 04.02.2008.
Din cererea aflată la dosarul de fond la fila 9, rezultă că acesta s-a adresat DGFP M solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr. 9033 din data de 23.04. 2008 Administrația Finanțelor Publice -DGFP M a răspuns reclamantului, în sensul că taxa de primă înmatriculare este percepută legal.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamant ul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP M împotriva sentinței nr.997 din data de 26 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr-.
Obligă recurenta DGFP M la plata către intimatul reclamant a sumei de 400 lei, cheltuieli de judecată
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2008.
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu | JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță | JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu |
Grefier, |
Tehn.
/2ex/ 10 2008
FOND
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu