Anulare act administrativ . Sentința 255/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 255
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamantul, domiciliat în B,-, jud. B, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10 2009 și s-au consemnat în încheierea din acea zi, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de18 2009, când a pronunțat prezenta.
CURTEA
Asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu Minsterul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin Ordinul nr. 1061/22.05.2009 emis de autoritatea pârâtă s-a dispus demiterea reclamantului din funcția de Comisar de secție la Garda Financiară Secția Județeană B motivat de aducerea la îndeplinire a prevederilor nr.OG 37/2009 precum și de necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate din teritoriu ale autorității pârâte.
Prin Ordinul nr. 1332/25.05.2009 aceeași autoritate a desemnat în funcția publică deținută de reclamant pe numitul.
Împotriva acestor măsuri a formulat reclamantul acțiunea de față criticile sale privind nelegalitatea și netemeinicia măsurii dispuse în privința sa. Așa fiind, acesta a solicitat desființarea măsurii dispuse, reintegrarea sa în funcția avută anterior, și obligarea autorității pârâte la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit.
Reclamantul nu a mai stăruit în privința anulării celui de al doilea ordin de numire în funcție.
În dezvoltarea motivelor acțiunii sale, a susținut că măsura dispusă nu este reală, necorespunzând în realitate necesității de reorganizare a unor servicii, în condițiile în care competențele funcției publice au rămas aceleași.
Totodată, a susținut împrejurarea că temeiul de drept al măsurii dispuse respectiv nr.OG 37/2009 este unul neconstituțional, actul normativ pe care s-a întemeiat măsura încălcându-i atât drepturi recunoscute prin Constituția României, principii statuate prin Legea nr. 188/1999 sau Codul muncii dar și prevederi cuprinse în acte internaționale precum Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În dovedirea susținerilor s-a folosit de proba cu înscrisuri.
La dosarul cauzei a fost depus actul administrativ contestat, din care rezultă măsura dispusă împotriva sa de autoritatea pârâtă și contestată prin acțiunea de față.
A mai depus reclamant la dosarul cauzei corespondența purtată anterior cu pârâta prin care a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii și menținerea măsurii dispuse. În opinia acesteia, demiterea reclamant din funcția ocupata este justificată prin aceea că ea a fost impusă prin cerințele imperative ale legii, respectiv desființarea postului și reorganizarea serviciilor deconcentrate ale De asemenea, pârâta a apreciat că acțiunea ar fi rămasă fără de obiect, atâta vreme cât reclamantul a fost de acord șa ocupe o altă funcție în cadrul aceleiași instituții.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea constată că acțiunea de față este fondată urmând să o admită ca atare.
Potrivit art.1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a- rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanței judecătorești competente pentru realizarea în concret a dreptului său.
În cauza dedusă judecății, reclamantul a făcut dovada existenței unui drept proteguit de lege, așa încât soluția de admitere a acțiunii sale se impune pentru următoarele considerente:
Măsura dispusă împotriva reclamantului este una lipsită de temei legal, atâta vreme cât nr.OG 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1.257/7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a României.
Astfel, instanța Constituțională a reținut că nr.OG 37/2009 afectează grav activitatea tuturor instituțiilor publice ale statului vizate de aceste act normativ, ceea ce contravine dispozițiunilor art. 115 alin. 6 din Constituție potrivit cărora "Ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului".
Printre instituțiile fundamentale ale statului și care fac obiectul criticii de neconstituționalitate a Legii de aprobare a nr.OG37/2009 se identifică și serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, prin raportare la art. 123 alin. 2 din Constituție, conform căreia "Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale".
În sensul art. 2 lit. j din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006 deconcentrarea presupune redistribuirea de competențe administrative și financiare de către ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu. Serviciile publice deconcentrate reprezintă, așa cum se menționează si în doctrină, prelungiri în teritoriu ale ministerelor. Serviciile publice deconcentrate sunt structuri care îndeplinesc atribuții de putere publică.
Cât privește înțelesul sintagmei "afectarea regimului instituțiilor fundamentale ale statului", se au în vedere toate componentele care definesc regimul juridic al acestora - structura organizatorică, funcționarea, competențele, resursele materiale și financiare, numărul și statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adoptă etc.
Cu privire la sensul dispozițiilor art. 115 alin. 6 din Legea fundamentală, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 1.189/6.11.2008 că ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă "afectează", dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin.
Prin nr.OG37/2009 așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituționalitatea, așa cum a stabilit Curtea Constituțională.
Astfel, prin modificările aduse de nr.OG 37/2009 art. 13 alin. 1 lit. d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și anexei la această lege, au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de "director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale".
Potrivit art. III din această ordonanță de urgență, funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, precum și adjuncții acestuia se desființează. În locul acestor funcții este instituită funcția "director coordonator al serviciului public deconcentrat", care va fi ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care se desființează. Persoanele care urmează să ocupe aceste funcții sunt numite prin "act administrativ" al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv și își vor exercita funcțiile în baza unui "contract de management" încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ani, contract asimilat "contractului individual de muncă".
Această construcție juridică deficitară și confuză ridică problema statutului juridic al "directorului coordonator" și a naturii juridice a "contractului de management".
Prin reglementările sale, nr.OG 37/2009 "afectează" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 37 alin. 3 lit. j din Legea Fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.
De altfel, a mai statuat Curtea Constituțională, prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială, încălcând, astfel, dispozițiunile art. 115 alin. 6 din Constituție.
Nu în cele din urmă Curtea Constituționala a mai stabilit că prin dispozițiile sale nr.OG 37/2009 a exprimat o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție însuși regimul constituțional și legal actual al funcției publice.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că actul administrativ atacat este lipsit total de justificare legală contravenind legii fundamentale, astfel încât va fi anulat ca fiind lipsit de temei juridic.
Întrucât ineficacitatea acestuia este legată de încălcarea Legii Fundamentale, curtea nu mai apreciază a fi necesară analiza si a altor motive invocate în acțiunea de față, privitoare la încălcarea și a altor dispozițiuni legale naționale sau a unor dispozițiuni internaționale pe care România s-a angajat să le respecte.
Așa fiind, Curtea urmează ca admițând acțiunea de față să dispună anularea măsurii dispuse prin actul administrativ atacat, și reintegrarea reclamantului în funcția si atribuțiunile specifice postului deținut.
Totodată, autoritatea pârâtă va fi obligată și la plata despăgubirilor constând în drepturile salariale cuvenite pe perioada demiterii ilegale din funcție.
De asemenea, va fi respins capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 1332/25.05.2009, nesusținut și nedovedit de altfel de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în B,-, jud. B, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect anulare act administrativ.
Dispune anularea Ordinului nr. 1061/22.05.2009 emis de autoritatea pârâtă, pe care o obligă să-l reintegreze pe reclamant în funcția de conducere corespunzătoare postului pe care l-a deținut.
Obligă autoritatea pârâtă să-i plătească reclamantului drepturile bănești de care a fost lipsit, cu începere de la data de 22.05.2009 și până la reintegrarea efectivă.
Respinge capătul de cerere privitor la anularea Ordinului nr. 1332/25.05.2009.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - |
Grefier, - - |
Red. Ap./31.12.2009
Tehnored. / 4 ex./05.01.2010
Comunicat 2 ex./08.01.2010
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu