Anulare act administrativ . Decizia 2562/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 2562
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de DGFP M în nume propriu și în numele TR.S împotriva sentinței nr.1463 din data de 02.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.
La apelul nominal au lipsit recurenții pârâți DGFP M și TR.S și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează, că prin Serviciul Arhivă, intimatul reclamant a depus înscrisurile solicitate.
Curtea a constatat cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură Civilă, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr. 1463 din 2.10.2008 Tribunalul Mehedinția admis acțiunea intentată de reclamantul, împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice M, Administrația Finanțelor Publice D Tr.
A obligat pârâții să restituie reclamantului taxa de primă înmatriculare în cuantum de 6286 lei și sa-i plătească 500 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a achitat taxa pentru ca să poată circula cu autovehiculul, iar cu adresa nr. 13605/26.06.2008, a solicitat restituirea fără însă a i se comunica răspunsul.
Potrivit art.2141-2143din Codul fiscal al României și pct.311-312din normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele rulate, aduse din import din statele comunitate sau din alte state.
Potrivit art.90 paragraful 1 din Tratatul constitutiv al UE, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se plică direct sau indirect produselor naționale similare.
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între state comunitare, în condiții normale de concurență pentru eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne, discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, însă în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produsele in țară și înmatriculate aici.
În România, organele fiscale au invocate legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv Codul fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acestei taxe, ca urmare a aplicării directe a reglementărilor comunitare.
S-a constat că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile comunitare, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din cel puțin două argumente:
1) Constituția României: de la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 ca urmare a aderării prevederilor tratatelor constituționale ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legilor interne, cu respectarea prevederilor de aderare (alin.2) iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2 (alin.4).
De altfel prin Legea nr.157/2007, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originale ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin decizia în cauza Costa/Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat, un izvor independent de drept nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a lipsi de caracterul său de lege comunitară și fără ca baza legală a comunității însăși, să fie pusă la îndoială.
Această decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar, este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior iar în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr.346/2006 devenind Codul Fiscal.
De asemenea în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național, este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Deoarece în România, stat membru UE nu se percepea nici un fel de taxă pe autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepea o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul Uniunii Europene.
Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, încălcându-se astfel principiul liberei circulații a mărfurilor, adică se dezavantajează în mod direct sau indirect, bunurile dintre celelalte state membre UE, în competiție cu produsele similare autohtone.
S-a constat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare iar taxa trebuie restituită.
Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă, este irelevant întrucât astfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România.
Cum organul fiscal a refuzat restituirea taxei încasate, actul urmează a fi anulat.
În baza art.41 din OG nr.92/2003, privind Codul fiscal, actul are caracter administrativ fiscal pentru că este emis de organele fiscale competente și privește drepturi și obligații fiscale, astfel încât este cenzurabil pe calea contenciosului administrativ și constituie act administrativ în înțelesul art.2 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Conform art.10 din Legea nr.554/2001, competența de soluționare revine instanței de contencios administrativ, în speță Tribunalului, în condițiile art.1 din Legea 544/2004 care îndreptățește orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, sau într-un interes legitim de a se adresa instanței de contencios, atât pentru anularea actului cât și pentru repararea pagubei rezultate dintr-un astfel de act, cum este cazul în speță.
Conform art.274 pr.civ. va fi obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Nu se poate dispune restituirea doar a diferenței dintre taxa specială încasată anterior pe baza unei norme de legale abrogate la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul OUG nr.50/1998 act normativ în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008 întrucât aceasta ar însemna aplicarea acestui act normativ și pentru trecut, ceea ce contravine principiului neretroactivității legii.
În cauza de față nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciare prevăzute de art.234 din Tratatul Comunității Europene, în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil în prezentul caz.
Pe rolul instanței europene sau mai aflat cel puțin alte două cauze asemănătoare - și (Ungaria) și (Polonia).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în cauză DGFP M în nume propriu și în numele TR.S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP M și că nu s-au avut în vedere prevederile art.2 din nr.1899/2004 privind procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget, potrivit căreia organul fiscal competent în soluționarea cererilor este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare potrivit art.33 din OG nr.92/2003
S-a mai arătat că instanța de fond a dat o soluție greșită, invocându-se inadmisibilitatea acțiunii, apreciind că în urma formulării unei asemenea cereri de restituire s-a născut un raport juridic fiscal și, în consecință toate drepturile și obligațiile părților referitoare la sumele datorate de la bugetul de stat vor fi reglementate de actele normative specifice dreptului procedural fiscal, în speță este vorba de Codul d e procedură fiscală, ce reglementează în mod clar procedura de restituire, fiind instituite în acest sens norme exprese și imperative în această materie, norme eludate de către instanța de fond, inclusiv posibilitatea de acordare a dobânzilor reglementate de art.124 din același cod.
S-a precizat că nu s-a emis actul administrativ fiscal în forma reglementată de art.88 alin.1 lit. a și c din Codul d e procedură fiscală republicat și că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 205 Cod pr.fiscală, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În sensul inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că reclamanta nu a urmat întreaga procedură specială de restituire prin contestarea răspunsului Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr., asociat măsurilor de impunere, potrivit prevederilor art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.
S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.
A precizat recurenta că era necesară instituirea unei astfel de taxe pentru evitarea importării în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second- hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 6282 lei, cu chitanța seria - nr.- din data de 3.10.2008.
Reclamanta s-a adresat Administrației Finanțelor Publice solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamant a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr.fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a DGFP M, de asemenea s-a reținut în mod legal că, pentru administrarea impozitelor, taxelor și altor contribuții, competența revine, atât organelor fiscale județene, cât și celor locale, pe raza cărora se află domiciliul contribuabilului.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art. 90 din Tratat.
Adoptarea OUG 50/2008, privind taxa de poluare nu produce consecințe, în sensul asanării neconformității taxei de primă înmatriculare cu legislația comunitară.
Așa cum s-a mai arătat în cuprinsul acestei hotărâri, taxa de primă înmatriculare, prevăzută de art.2141Cod fiscal, este o taxă fiscală contrară art.90 din tratat, caracter pe care îl menține în continuare; motiv pentru care trebuie restituită în integralitate, contribuabilului. Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DGFP M în nume propriu și în numele TR.S împotriva sentinței nr.1463 din data de 02.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Mehedinți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. Jud. D
Ex.2//28.05.2009
Jud. fond A
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu
