Anulare act administrativ . Decizia 2568/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR -
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2568
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 7 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Niculescu Monica
JUDECĂTOR 2: Ion Eugenia
JUDECĂTOR 3: Bîcu Vasile
GREFIER: - -
*************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2146 din data de 5.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr -, in contradictoriu cu intimatii - pârâti CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3 B, PRIMARUL SECTORULUI 3 B -, DIN CADRUL PRIMĂRIEI SECTORULUI 3 B- și PRIMĂRIA SECTORULUI 3
La apelul nominal făcut in ședință publică au răspuns recurenta - reclamantă, personal și intimații - pârâți CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3 B, PRIMARUL SECTORULUI 3 B -, DIN CADRUL PRIMĂRIEI SECTORULUI 3 B- și PRIMĂRIA SECTORULUI 3 B, prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea constată cauza in stare de judecată, acordând cuvântul in susținerea motivelor de recurs.
Recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate in sensul admiterii acțiunii formulate. Solicită Curții a constata că deși prin sentința civilă nr. 1056/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, s-a dispus obligarea paraților la comunicarea copiilor solicitate prin cererea nr. 63783/2007, cu o întârziere de 87 de zile direcția juridică din cadrul Primăriei a comunicat o serie de documente care nu au nici o legătură cu obiectul cererii, nerăspunzându-se solicitării sale privind actul administrativ prin care s-a dispus ocuparea terenului, sau cu privire la autorizația de construire.
Intimații - parați, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat, având in vedere că in mod judicios instanța de fond a constatat că urmare a sentinței menționate s-a comunicat reclamantei recurente Hotărârea consiliului local Sector 3 nr. 72/24.12.2002, avizul de legalitate emis de Prefectura Municipiului B, contractul nr. 2483/2006, actul adițional la contractul cadru și dispoziția nr. 13693/18.09.2007 emisă de Primarul Sectorului 3.
Arată că in ceea ce privește temeiul de drept al acțiunii reclamantei, respectiv art 580 ind 3. solicită a se constata că in cauză sunt aplicabile dispozițiile art 24 alin 2 din Lg 554/2004, iar cu privire la daunele interese acestea nu sunt întemeiate.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr.-, reclamanta a chemat în judecată pârâții Consiliul Local al Sectorului 3, Primarul Sectorului 3, Arhitectul din cadrul Primăriei Sectorului 3 și Primăria Sectorului 3, solicitând instanței să dispună aplicarea amenzii civile de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, pentru neexecutarea sentinței civile nr.1056/31.03.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția IX și obligarea pârâților la plata daunelor interese pentru prejudiciul cauzat reclamantei, în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr.1056/31.03.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția IX, irevocabilă prin decizia Curții de Apel București, pârâții au fost obligați să comunice reclamantei documentele solicitate prin cererea înregistrată sub nr.63783/14.06.2007, respectiv actul administrativ prin care s-a dispus ocuparea terenului său, situat în-, sector 3, contractul de achiziție publică și autorizația de construire.
Direcția Juridică și Patrimoniu din cadrul Primăriei Sectorului 3 comunicat reclamantei, în copie, Hotărârea Sector 3 nr.72/24.12.2002, avizul de legalitate a hotărârii, contractul nr.2483/1 7.03.2006, actul adițional la contractul cadru nr.2733/05.04.2005 și dispoziția nr.13693/18.09.2007 emisă de Primarul Sectorului 3.
Consideră reclamanta că nu a fost îndeplinită obligația stabilită prin sentința civilă anterior menționată, întrucât nu se face nici o referire la autorizația de construire solicitată, hotărârea de consiliu comunicată nu este însoțită de alte anexe pentru a se stabili dacă lucrările de viabilizare afectează terenul său.
Necomunicarea documentelor solicitate o prejudiciază pe reclamantă, întrucât nu are acces la informațiile de interes public ce privesc terenul proprietatea sa.
Prin sentința civiă nr. 2146/05.06.2009, Tribunalul Bucureștia respins acțiunea ca neîntemaiată.
În motivare, prima instanță a arătat că prin petiția înregistrată sub nr.63.783 din 14.06.2007, reclamanta a solicitat comunicarea actului administrativ prin care s-a dispus ocuparea terenului situat în B,-, sector 3, contractul de achiziție publică, precum și autorizația de construire, petiție care nu a fost soluționată favorabil, considerent pentru care reclamanta a formulat o acțiune în contencios administrativ, soluționată prin sentința civilă nr. 1056/2008 pronunțată de Secția IX, irevocabilă prin decizia civilă nr.2130/2008 pronunțată de Secția VIII.
Prin sentința civilă nr.1056/2008 Tribunalul București Secția de contencios administrativ și fiscal a obligat pârâții să comunice reclamantei documentele solicitate prin petiția înregistrată sub nr. 63.783 din 14.06.2007.
Primăria Sectorului 3 transmis reclamantei Hotărârea consiliului Local al Sectorului nr.72/24.12.2002, avizul de legalitate emis de Prefectura Municipiului B, contract nr.2483/17.03.2006, actul adițional nr.7 la contractul cadru nr. 2733/2005 și dispoziția nr. 13693/18,09.2007 emisă de Primarul Sectorului 3.
Reclamanta consideră că nu a fost îndeplinită obligația dispusă prin sentința civilă nr. 1056/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul București, întrucât nu s-a comunicat autorizația de construire solicitată, iar hotărârea de consiliu privește doar imobilul situat în-, - tronson 1 și 2, sector 3 iar nu imobilul său.
Având în vedere răspunsul comunicat de Primarul Sectorului 3, în sensul că nu deține alte documente în legătură cu solicitarea reclamantei formulată în petiția înregistrată sub nr.63.783 din 14.06.2007 și că nu pot fi solicitate acte care nu au fost emise de autoritatea publică locală, instanța a respins cererea reclamantei.
A arătat reclamanta în fața instanței că prin refuzul de comunicare a actelor solicitate este împiedicată să inițieze demersurile juridice în vederea protejării dreptului său de proprietate cu privire la terenul situat în- sector 3, or, în fața răspunsului comunicat de pârâta Primăria Sectorului 3, reclamanta se poate prevala de inexistența documentelor solicitate, cât timp autoritatea publică recunoaște că nu deține alte documente.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta arătând că prin sentința civilă nr. 1056/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, definitivă și irevocabilă, pârâții au fost obligați să îi comunice copii ale documentelor solicitate prin cererea înregistrată sub nr. 63783/14.06.2007, sub sancțiunea unei penalități de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere.
Cu o întârziere de 87 de zile, Direcția juridică și patrimoniu din cadrul Primăriei sect. 3 i-a comunicat în copie o serie de documente (Hotărârea al sect. 3 nr. 72/24.12.2002, avizul de legalitate al acestei hotărâri, Contractul nr. 2483/17.03.2006, actul adițional la contractul cadru nr. 2733/05.04.2005 precum și Dispoziția nr. 13693/18.09.2007 emisă de Primarul sect. 3) documente ce făceau referire la imobilul din-, iar nu la terenul proprietate personală din-, i care nu făceau obiectul cererii sale.
În urma adresei sale nr. 15363/18.03.2009, prin care solicita completarea răspunsului cu documente din care să reiasă clar dacă lucrările de viabilizare a imobilului din- afectează sau nu terenul său, răspunsul Primăriei a fost în sensul că,s-a conformat măsurilor dispuse prin sentința civilă nr. 1056/31.03.2008 - și i-au fost comunicate atât reclamantei, cât și executorului judecătoresc - actele solicitate prin adresa nr. 63783/14.06.2007", iar nu așa cum greșit a reținut instanța de fond,că nu deține alte documente în legătură cu solicitarea sa."
Mai mult, din răspunsul Direcției Evidență imobiliară și cadastrală - Serviciul Evidență proprietăți din cadrul Primăriei municipiului B, reiese faptul că terenul proprietate,situat în- sector 3 nu este inclus în terenul ce a făcut obiectul Hotărârii nr. 91/2006" și implicit nu face obiectul Hotărârii al sect. 3 nr. 72/24.12.2002, hotărâre ce este menționată în Raportul de specialitate din preambulul Hotărârii nr. 91/2006.
Astfel, consideră că nu i s-a răspuns nici la capătul de cerere referitor la actul administrativ prin care s-a dispus ocuparea terenului, nici la cele referitoare la autorizația de construire și la contractul de achiziție publică.
În cazul în care documentele solicitate de ea nu există, ar fi trebuit să primească un răspuns în acest sens, conform prevederilor legale în vigoare, iar nu încercarea de simulare a unui răspuns și transmiterea unor documente ce nu fac obiectul petiției sale.
Consideră că deliberat s-a dorit menținerea unei stări de ambiguitate prin netransmiterea informațiilor solicitate și ascunderea faptului dacă acestea există sau nu, deoarece informațiile obținute ar constitui probe în instanță, în demersurile privind protejarea dreptului său de proprietate asupra acestui teren.
Din probele administrate, Curtea reține că prin petiția înregistrată sub nr.63.783 din 14.06.2007, reclamanta a solicitat comunicarea actului administrativ prin care s-a dispus ocuparea terenului situat în B,-, sector 3, contractul de achiziție publică, precum și autorizația de construire, petiție care nu a fost soluționată favorabil, considerent pentru care reclamanta a formulat o acțiune în contencios administrativ, soluționată prin sentința civilă nr. 1056/2008 pronunțată de Secția IX, irevocabilă prin decizia civilă nr.2130/2008 pronunțată de Secția VIII.
Prin sentința civilă nr.1056/2008 Tribunalul București Secția de contencios administrativ și fiscal a obligat pârâții să comunice reclamantei documentele solicitate prin petiția înregistrată sub nr. 63.783 din 14.06.2007.
Primăria Sectorului 3 transmis reclamantei Hotărârea consiliului Local al Sectorului nr.72/24.12.2002, avizul de legalitate emis de Prefectura Municipiului B, contract nr.2483/17.03.2006, actul adițional nr.7 la contractul cadru nr. 2733/2005 și dispoziția nr. 13693/18,09.2007 emisă de Primarul Sectorului 3.
Curtea va ține seama că nu mai există alte cate decât cele care au fost deja comunicate recurentei
Din aceste motive, în baza art. 3041și 312. proc. civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă domiciliată în A,- bis, județul T împotriva sentinței civile nr. 2146 din data de 5.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr. -, in contradictoriu cu intimatii - pârâti CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3 B, PRIMARUL SECTORULUI 3 B -, DIN CADRUL PRIMĂRIEI SECTORULUI 3 B- și PRIMĂRIA SECTORULUI 3, toți cu sediul în B,--4, sector 3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECǍTOR JUDECǍTOR
- - - - - -
Tribunalul București GREFIER
Secția a VIII-a Contencios - -
Administrativ și Fiscal
Jud. fond
Red. jud. /7 ex./28.12.2009
Președinte:Niculescu Monica
Judecători:Niculescu Monica, Ion Eugenia, Bîcu Vasile