Anulare act administrativ . Decizia 258/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.258/CA
Ședința publică din 19 mai 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
JUDECĂTOR 2: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 3: Ecaterina Grigore
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-reclamant - cu domiciliul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu intimatul-pârât GUVERNUL ROMÂNIEI - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - cu sediul în B, Calea, nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1272/11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul, personal și asistat de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de taxă.
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Avocat, pentru recurentul-reclamant, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și obligarea intimaților să modifice Ordinul nr.1261/7.03.2007, în sensul calculării despăgubirilor ce îi revin recurentului. Arată că a fost emis un ordin al Cancelariei care a validat hotărârea Consiliului județean. Ordinul a fost atacat, pentru că în acesta nu s-a validat suma prevăzută în hotărârea Comisiei pentru despăgubiri. In calculație nu au fost avuți în vedere pomii fructiferi și puieții aflați pe teren, recurentul fiind despăgubit numai pentru porumb. Instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii toate probele administrate. Consideră că în cauză sunt incidente disp.art.2 pct.1 lit.d din Legea nr.9/1998, republicată, potrivit cu care pentru plantațiile de pomi fructiferi altoiți sau pepiniere de pomi se acordă o sumă calculată în raport de suprafața acestora. Solicită obligarea Autorității să emită un ordin în care să țină cont și de plantațiile de pomi fructiferi și puieți.
In baza art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - secția contencios administrativ sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor, solicitând anularea ordinului nr. 1261/07.03.2007 prin care s-a validat hotărârea nr. 1028/01.02.2002 a Comisiei județene C pentru aplicarea legii nr. 9/1998, urmând a fi acordate compensații bănești și pentru locuința de 4 camere și anexe (curte, porumbar și magazie).
În motivarea acțiunii reclamantul arată că este succesorul legal al defunctului. Acesta, pe lângă terenurile și recoltele enumerate în hotărârea comisiei județene și pentru care au fost acordate despăgubiri, a părăsit în Bulgaria și o locuință cu 4 camere pardosite și acoperite cu țiglă, o magazie de zid acoperită cu țiglă, un porumbar din paiantă, toate într-o curte împrejmuită. Despăgubirile acordate au vizat doar 1 ha. teren agricol și 3 ha. porumb, nu și această locuință.
În drept au fost invocate prevederile legii nr. 9/1998 și ale legii nr. 554/2004.
Acțiunea este însoțită de înscrisuri.
În apărare Ministerul Economiei și finanțelor depune întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, față de prevederile legii nr. 9/1998.
Autoritatea națională pentru restituirea proprietăților depune întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca nefondată întrucât reclamantului i-au fost acordate despăgubiri corespunzătoare bunurilor abandonate.
Prin sentința civilă nr. 1272/11.12.2007 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respinsă acțiunea îndreptată împotriva acestuia pentru lipsa calității procesuale. Acțiunea în contradictoriu cu Guvernul României - a fost respinsă ca nefondată.
S-a reținut că Ministerul Finanțelor publice nu se legitimează procesual față de obiectul acțiunii.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că reclamantul a fost despăgubit pentru bunurile dovedite a fi fost abandonate în Bulgaria.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul.
În motivarea acestuia se arată că despăgubirile nu au vizat și 800 de pomi roditori (încă 120 de pomi roditori în curte) și 600 de puieți altoiți, locuința primită în România neavând nici un pom plantat.
Intimatul nu depune întâmpinare.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din legea nr. 9/1998:" Cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele și, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, și -soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți.
De prevederile alin. (1) beneficiază și cetățenii români, moștenitori legali ai foștilor proprietari".
Art. 2 alin. 1 lit. d) prevede că:" Despăgubirile se acordă celor îndreptățiți, sub forma unor compensații bănești distincte pentru terenuri, pentru construcții și pentru recoltele neculese de porumb, și -soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți, după cum urmează:
d) pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți, o sumă calculată în raport cu suprafața acestora".
Conform art. 3:" În cazul în care, anterior, cei îndreptățiți au fost despăgubiți parțial, în bani sau în natură, pentru prejudiciile suferite în urma aplicării tratatului, aceștia au dreptul la compensație, proporțional, pentru prejudiciul rămas neacoperit, în limitele stabilite laart. 2".
Cererea reclamantului întemeiată pe prevederile legii nr. 9/1998 a vizat acordarea de despăgubiri pentru plantația de pomi fructiferi existentă pe 4 hectare, teren curte cu pomi fructiferi, plantația de soarelui și porumb (fila nr. 68).
Prin hotărârea nr. 1028/01.02.2002, Comisia județeană propune acordarea de compensații pentru 1 ha teren agricol și 3 ha porumb în valoare totală de 55.597.088 lei. Hotărârea Comisiei Județene este validată prin Ordinul nr. 1261/07.03.2007.
Se constată că autorul reclamantului a fost despăgubit pentru locuință și terenul aferent și pentru 10 ha teren, potrivit procesului verbal din 29 septembrie 1942.
Conform actelor depuse la dosar, autorul reclamantului deținea la data strămutării și 800 de pomi roditori din care 600 de puieți altoiți caiși, potrivit următoarelor înscrisuri: "situație" - fila nr. 56 - din care rezultă existența a 800 de pomi roditori pe 3 ha teren, "declarațiune" - fila nr. 59 - din care rezultă existența a 600 de caiși altoiți și "declarație" - fila nr. 60 - din care rezultă că pomii altoiți (caiși) se numără printre cei 800 de pomi fructiferi. În concluzie, față de cele mai sus exprimate, cererea reclamantului de acordare de despăgubiri atât pentru 800 de pomi fructiferi cât și pentru 600 de puieți altoiți caiși, este nefondată.
Din înscrisurile aflate la filele 56 și 59 rezultă și existența a 120 de pomi roditori în curtea aferentă locuinței.
În ciuda validării hotărârii comisiei județene ce vizează despăgubiri doar pentru 1 ha teren agricol și 3 ha porumb, acțiunea reclamantului are ca obiect neacordarea de despăgubiri pentru construcție și terenul aferent.
Acțiunea nu a fost modificată ulterior în condițiile art. 132.pr.civ., astfel că în mod corect prima instanță nu a luat în considerare nemulțumirile reclamantului exprimate în "memorii" ori alte înscrisuri, fără respectarea termenului și cerințelor legale pentru formularea unei acțiuni în justiție, pronunțându-se exclusiv asupra obiectului acțiunii, cu respectarea principiului disponibilității.
Prin cererea de recurs, reclamantul invocă pentru prima oară neacordarea de despăgubiri pentru pomii roditori.
Potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin. 1.pr.civ. reclamantul nu poate schimba în recurs obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu poate face cereri noi, acestea fiind astfel inadmisibile.
În recurs instanța nu poate decât să verifice legalitatea hotărârii atacate care în speță a fost pronunțată în limitele investirii. Cum nu au fost invocate motive de nelegalitate ci doar s-a modificat obiectul cererii, recursul este nefondat.
Calitatea procesuală pasivă:
Întrucât potrivit art. 1 din HG nr. 361/2005 Autoritatea națională pentru restituirea proprietăților este un organ de specialitate, fără personalitate juridică, din subordinea Cancelariei primului Ministru, nu putem vorbi de două entități distincte cu calitate procesuală pasivă (Cancelaria Primului Ministru și Guvernul României - Autoritatea națională pentru restituirea proprietăților, conform reclamantului), în cauză acțiunea fiind pronunțată în mod corect cu emitentul actului atacat cu atribuții în acest sens conform legii nr. 9/1998 rap. la HG nr. 361/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat de recurentul-reclamant - cu domiciliul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu intimatul-pârât GUVERNUL ROMÂNIEI - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - cu sediul în B, Calea, nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1272/11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:-
Tehnored.jud.-Gr.
2ex./09.06.2008
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga, Nicolae Stanciu, Ecaterina Grigore