Anulare act administrativ . Decizia 2598/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2598
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu Judecător
- - Judecător
- - Judecător
Grefier:
********
Pe rol, rezultatul privind recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G împotriva sentinței nr. 160 din 26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 mai 2009, încheiere care face parte din prezenta decizie civilă.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursului de față;
Reclamanta - - --J a solicitat instanței anularea deciziei nr. 6/2006 emisă de DGFP
În motivare s-a arătat că societatea a formulat contestație împotriva deciziei de impunere stabilită prin decizia nr. 334 din 26-06.2006 precum și a dispoziției privind măsurile stabilite nr. 5801 din 26.06.2006 întocmite în baza raportului de inspecție fiscală nr. 4158 din 10.05.2006.
Organele de control au stabilit obligații fiscale în sarcina societății de 380.254 lei reprezentând impozit pe profit, dobânzi și penalități, TVA și sold debitor la variația stocurilor aferentă anului 2004.
Prin decizia nr. 6/2006 pârâta a respins contestația motivând numai motivând numai neacceptarea diminuării cu 187.000 lei a veniturilor totale iar cu privire la celelalte aspecte contestate nu s-a pronunțat.
Prin sentința nr. 2025 din 25.05.2007 a fost respinsă acțiunea în anulare cu motivarea că acțiunea în anulare este nefondată deoarece raportul de inspecție fiscală a luat în considerare măsura privind dispozițiile art. 178 Cod pr. civilă prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de repunere corectă a pierderii fiscale înregistrată la 31 dec. 2005 prin diminuarea pierderii cu suma de 187.000 lei, măsură care nu a modificat baza de impunere ca urmare a rezultatului raportului de inspecție fiscală, temeiul de drept fiind art. 19 al. 1 și art. 16 al. 1 din Legea nr. 571/2003.
În soluționarea contestației împotriva dispoziției nr. 5801/2006 s-a emis decizia nr. 6/2006 prin care s-a respins în totalitate contestația, considerându-se că în mod corect echipa de inspecție fiscală a stabilit că suma de 187.000 lei cheltuieli nu a fost acceptată la diminuarea veniturilor totale ca urmare a înregistrării soldului debitor care nu este aferentă anului 2005, fiind sold debitor al stocurilor în anul 2004 și cheltuielile nu pot fi raportate la veniturile din 2005, ci anului 2004.
S-a considerat că decizia nr. 6/2006 este temeinică, suma de 187.000 lei nefiind deductibilă fiscal în anul 2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta iar prin decizia nr. 8515 din 12 dec. 2007 Curții de APEL CRAIOVAa fost admis recursul, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare deoarece cu privire la suma de 187.000 lei instanța de fond trebuia să verifice dacă reclamanta mai putea să uziteze de instituția declarațiilor rectificative și care erau consecințele respective, chiar dacă pierderea s-a realizat în 2004, judecătorul cauzei nu și-a îndeplinit obligațiile prev. de art. 129 Cod pr. civilă în ceea ce privește stabilirea obiectului judecății, astfel că nu s-a ajuns la o judecată pe fond iar cu ocazia rejudecării se va pune în vedere părților să precizeze obiectul judecății cu motivarea în fapt și în drept.
Cu ocazia rejudecării reclamanta s-a conformat deciziei de casare, precizându-și obiectul dedus judecății, motivând în fapt și în drept pe ce se întemeiază contestația dedusă judecății, arătând că obiectul litigiului sunt măsurile dispuse de organul de control prin decizia de impunere 334/2006, dispoziția 5801/2006 și raportul de inspecție fiscală nr. 4158/2006.
S-a solicitat efectuarea unei expertize tehnice, cerere admisă prin încheierea din 7.04.2008, în data de 21.04.2008 numindu-se expert iar expert asistent propus de reclamantă, stabilindu-se și obiectivele prin aceeași încheiere.
Expertul a fost înlocuit de către expert care la rândul ei a fost înlocuită de expert.
Din concluziile raportului de expertiză rezultă că reclamanta nu trebuie să plătească impozitele suplimentare stabilite prin actele de control din 23.06.2006 deoarece nu există diferențe dintre cantitățile predate de șefii de echipe la depozitul de materiale și înregistrările contabile pe baza notelor de predare produse la producția finită a anilor 2003 și 2004 și nici venituri înregistrate pentru a fi calculate suplimentar impozit pe venit și TVA, că există documente justificative pentru deplasări în străinătate și în țară și eronat au fost considerate cheltuieli nedeductibile fiscal, că avansurile de trezorerie au fost justificate cu facturi și bonuri fiscale și nu sunt considerate cheltuieli nedeductibile fiscal și că sumele reținute ca impozite prin stopaj la sursă au fost plătite cu întârziere cu dobânzi și penalități, astfel că nu este prejudiciat bugetul statului.
S-au făcut obiecțiuni la raportul de expertiză, expertul răspunzând că nu există obligații fiscale datorate bugetului de stat, respectiv impozit pe profit și TVA suplimentar și implicit accesoriile, astfel că se menține raportul de expertiză deoarece organul de inspecție prin actul de control a stabilit baze de impozitare eronate atât pentru impozitul pe profit cât și la TVA.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 160/26.01.2009 a admite contestația formulată de contestatoarea - - --J, prin administrator judiciar împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice
A anulat decizia nr. 6 din 4.08.2006 și a măsurilor dispuse prin dispoziția nr. 5801/26.06.2006, a deciziei de impunere nr. 334/26.06.2006, acte care au fost emise în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 4158 din 10.05.2006.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta a contestat decizia nr. 6/2006 emisă de pârâta DGFP G prin care i s-a respins contestația formulată împotriva dispoziției nr. 5801 din 26.06.2006 care avea ca obiect constatările echipei de control privind pierderile fiscale înregistrate la 31.12.2004 privind suma de 187.000 lei care nu a fost acceptată la diminuarea veniturilor totale datorită înregistrării soldului debitor al variației stocurilor și care nu este aferentă anului 2005, ci anului 2004.
Expertul contabil a considerat că nu există producție neînregistrată ca venituri în anii 2003 și 2004 și nici profit pentru a calcula impozit pe profit deoarece organele de control nu au verificat datele din contabilitate din care reieșea producția realizată în anul 2003, respectiv 2.512.454.513 Rol iar în anul 2004 o producție de 2.241.492.705 Rol, în centralizatoare nu s-au înregistrat toate cantitățile predate la depozit și înregistrate în evidența contabilă, rezultând că aceste centralizatoare nu exprimă realitatea și nu au stat la baza înregistrării producției predate la depozit și nici la înregistrarea în contabilitatea unității.
Referitor la variația stocurilor aferentă anului 2004, suma de 187.000 lei nu a fost acceptată deoarece reprezenta soldul debitor al variației stocurilor anului 2004 și la stabilirea profitului impozabil s-a avut în vedere această sumă pe anul 2004, iar reclamanta a procedat corect prin înregistrarea în contabilitate a sumei de 187.000 lei când a constatat-o, adică în anul 2005.
Privind deplasările în străinătate și în țară, conform art. 21 pct. 2 din Legea nr. 571/2003 acestea sunt cheltuieli în scopul realizării de venituri impozabile, fiind efectuate pentru rezolvarea unor probleme de schimbare de tehnologie, cheltuieli care sunt deductibile fiscal, ele fiind înregistrate în evidența contabilă prin facturi, iar organul de control nu trebuia să calculeze impozit suplimentar nici pentru anul 2003 și nici pentru anul 2004.
acordate precizează expertiza au fost ridicate din casă și acestea trebuiau justificate cu facturi, bonuri fiscale, etc. astfel că sunt deductibile fiscal.
În legătură cu determinarea TVA-ului, a dobânzilor și penalităților s-a stabilit că organul de control a stabilit în mod eronat acest TVA și reclamanta nu trebuie să plătească TVA suplimentar în sumă de 90.270 lei, dobânzi de 52.635 lei și penalități în sumă de 10.639 lei.
Impozitele reținute din salarii și nevirate la timp în sumă de 180.761 lei au fost virate cu întârziere, au fost calculate dobânzi și penalități, astfel că nu a fost prejudiciat bugetul statului.
Din probele administrate în cauză a rezultat fără echivoc că reclamanta nu datorează bugetului statului sumele menționate în raportul de inspecție fiscală, în dispoziția nr. 5801/2006 și în decizia de impunere nr. 334/2006, astfel că acestea vor fi anulate așa cum va fi anulată și decizia nr. 6/4.08.2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului pârâta a susținut că instanța de fond a dispus anularea deciziei nr. 6 din 4.08.2006 emisă de recurentă și a măsurile dispuse prin dispoziția nr. 5801 din 16.06.2006 și a deciziei de impunere nr. 234 din 24.06.2006, fără a dispune și anularea actului administrativ care a stat la baza emiterii actelor anulate, respectiv a Raportului de inspecție fiscală nr. 4158/10.05.2006.
Recurenta susține că se impunea ca instanța de fond să dispună în primul rând anularea actului inițial, respectiv a Raportului de inspecție fiscală nr. 4158 din 10.05.2006 și în aplicarea principiului anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului inițial, se impunea anularea actelor subsecvente datorită legăturii lor juridice cu actul inițial.
O altă critică se referă la faptul că soluția instanței de fond se bazează exclusiv pe concluziile raportului de expertiză, fără a arăta cum au fost înlăturate susținerile DGFP
Intimata reclamantă la 12.05.2009 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat.
S-a susținut că criticile recurentei pârâte în sensul că soluția instanței se bazează exclusiv pe concluziile raportului de expertiză contabilă nu sunt fondate, deoarece expertiza a răspuns argumentat la obiectivele stabilite de instanță, concluziile fiind în concordanță cu dispozițiile legale.
Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expuse în continuare:
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtă se constată că instanța de fond nu a avut în vedere îndrumările din decizia de casare nr. 8515 din 12.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA.
Astfel, prin decizia menționată mai sus s-a pus în vedere instanței de fond să stabilească cu certitudine obiectul judecății, și să-și motiveze în fapt și în drept soluțiile pe care le va adopta, îndeplinindu-și astfel obligațiile ce decurg din dispoz. art. 129 Cod pr. civilă.
Se constată că instanța nu s-a conformat deciziei de casare cu privire la stabilirea obiectului cererii de chemare în judecată, astfel încât nu s-a pronunțat pe toate administrativ fiscale căror anulare se solicită.
Prin urmare, este întemeiat motivul de recurs invocat de pârâtă, referitor la nesoluționarea capătului de cerere privind anularea Raportului de inspecție fiscală emis la 10.05.2006, instanța pronunțându-se numai pe cererea privind anularea deciziei nr. 6 din 4.08.2006, a dispoziției nr. 5801 din 26.06.2006 precum și a deciziei de impunere nr. 334 din 26.06.2006, acte administrativ fiscale care au fost emise în baza Raportului de inspecție fiscală mai sus menționat.
Prin soluția adoptată instanța ar fi trebuit să dispună mai întâi anularea raportului de inspecție și apoi a actelor administrativ fiscale subsecvente acestuia.
Este de reținut de asemenea că instanța nu a stabilit cu certitudine obiectul cererii de chemare în judecată, ceea ce a condus la nepronunțarea pe toate actele administrativ fiscale căror anulare se solicită.
Au fost încălcate astfel dispoz. art.304 pct. 6 și 9 Cod pr. civilă, fiind de asemenea aplicabile dispoz. art. 312 alin. 3 Cod pr. civilă, în sensul că instanța soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului cauzei.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 Cod pr. civilă se va admite ca fiind fondat recursul pârâtei, iar pe cale de consecință se va casa sentința instanței de fond, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță - Tribunalul Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G împotriva sentinței nr. 160 din 26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - -.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu - - | JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu - - | JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță - - |
Grefier, |
Red. Jud. jud. D
Ex.3//17.06.2009
Jud. fond I
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță
