Anulare act administrativ . Sentința 272/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Sentința civilă nr. 272
Ședința publică din 19.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Șuțu
Grefier: ---
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.01.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de azi, 19.01.2010.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 22.06.2009, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ constatarea nulității ordinului 1035/22.05.2009, reintegrarea în funcția publică deținută anterior, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate de care ar fi beneficiat pe perioada de la încetarea raportului de serviciu până la reluarea activității, suspendarea Ordinului.
Instanța a respins cererea de suspendare a Ordinului prin încheierea din ședința publică din 27.10.2009.
Pârâtul a invocat la termenul din 12.01.2010 excepția lipsei de interes a acțiunii.
Analizând actele depuse la dosar, susținerile părților și prevederile legale aplicabile în materie, Curtea reține următoarele:
Prin Ordinul nr. 1035 din 22.05.2009, președintele ANAF a dispus eliberarea din funcția publică de conducere de director executiv din cadrul DGFP Tar eclamantului, începând cu data de 25 mai 2009, ca urmare a desființării funcției publice de conducere de director executiv.
Conform cererii înregistrate sub nr. 11942/15.05.2009, reclamantul a optat pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de șef birou la Biroul de gestiune registru contribuabili, monitorizare declarații fiscale și bilanțuri din cadrul Activității de Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului- DGFP
Curtea constată că prin exprimarea de către reclamant a opțiunii pentru una din funcțiile vacante s-a urmărit evitarea situației încetării raportului de serviciu, aceasta nevalorând recunoașterea legalității ordinului de eliberare din funcție.
Ca urmare, instanța va respinge excepția lipsei de interes.
Ordinul 1035/22.05.2009 este emis în aplicarea Ordinului președintelui ANAF de aprobare a noii structuri organizatorice a direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, aparat propriu și unități subordonate.
Reorganizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului T, respectiv desființarea funcției de conducere de director executiv, s-au realizat în aplicarea nr.OUG 37/2009.
Astfel, conform art. III alin. 1 din OUG37/2009, "Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență".
OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Art. IV din OUG105/6 octombrie 2009 care preia dispozițiile art. III din nr.OUG 37/2009 ("(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și al celorlalte servicii publice prevăzute înanexa nr. 1, precum și adjuncții acestuia, sunt și rămân desființate sau, după caz, se desființează") a fost declarată la rândul său neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 1629/3 decembrie 2009.
Prin deciziile sus menționate s-a reținut că cele două acte normative "afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prinLegea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederileart. 73alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică" și că "prin întreg conținutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel, dispozițiileart. 115alin. (6) din Constituție."
Curtea constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din legea nr. 554/2004: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță".
În speță, declararea neconstituționalității s-a realizat în altă cauză, fiind aplicabile prevederile alineatului al patrulea: "4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Conform alineatului 5 al art. 9, "(5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului,anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".
Având în vedere că prin Ordinul nr. 1035 din 22 mai 2009 s-a adus o vătămare dreptului reclamantului prin eliberarea din funcția publică de director executiv ca urmare a desființării funcției în baza unui act normativ neconstituțional, Curtea va admite acțiunea și va dispune anularea actului administrativ.
Văzând și dispozițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999 rep. ("(1) În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute deLegea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public. (2) La solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcția publică deținută"), Curtea va dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior și obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești cuvenite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei de interes.
Admite acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în A,-, județ T în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în B, str. - 17, sector 5.
Anulează ordinul 1035/22.05.2009.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior.
Obligă pârâtul la plata diferenței dintre drepturile salariale și celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit de la 22.05.2009 la data reintegrării efective (indexate, majorate și recalculate) și cele de care a beneficiat efectiv în această perioadă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.01.2010.
Președinte, Grefier,
Red. / 4 ex./18.02.2010
Președinte:Alina ȘuțuJudecători:Alina Șuțu