Anulare act administrativ . Decizia 273/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 273/
Ședința publică din 24 martie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr. 806 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat av. pentru reclamanții-recurenți, lipsă fiind intimata, Primăria comunei Voivodeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural și timbrat cu suma de 20 lei, taxă judiciară de timbru și timbre judiciare în valoare de 0,90 lei.
Reprezentantul recurenților declară că nu are cereri de formulat, împrejurare de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurenților susține recursul și solicită în principal admiterea lui casarea sentinței atacate și restituirea dosarului spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, rejudecarea cauzei cu finalitatea admiterii acțiunii pentru considerentele expuse detaliat în scris.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 806/27.11.2008, dată de Tribunalul Mureș în dos. nr-, a fost admisă excepția inadmisibilității și, ca atare, a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Voivodeni și cu intervenienta în interes propriu.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 25.06.2008 reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâta, ca instanța să dispună anularea parțială a procesului verbal de evidențiere a construcțiilor nr. 1171/21.06.2007 în partea privind constructorul și înlocuirea acestei mențiuni înscrisă în nr. 2378/N a comunei Voivodeni, nr. cad. 237.
Pârâta prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei plângerii prealabile și, deci, a inadmisibilității acțiunii formulate.
În raport cu excepția invocată, instanța de fond a reținut că potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 procedura administrativă prealabilă este o fază premergătoare promovării acțiunii în instanță. Fiind o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contencios administrativ, neîndeplinirea în termenul și condițiile prevăzute de lege a procedurii prealabile administrative atrage inadmisibilitatea acțiunii.
Față de această hotărâre au declarat, în termen, recurs reclamanții solicitând ca, prin admiterea acestuia, să se dispună casarea sentinței atacate și restituirea cauzei primei instanțe pentru continuarea judecării cauzei. În motivele de recurs se arată că instanța de fond a dat o interpretare restrictivă prevederilor legale indicate. De asemenea, mai arată că nu se putea dispune modificarea administrativă a actului în cauză, din moment ce acesta a intrat în circuitul civil și, de altfel, arată că anterior ca instanța de fond să se pronunțe, a atacat actul administrativ la organul emitent.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în temeiul principiului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
Așa cum rezultă din chiar motivele de recurs, chiar recurenții recunosc că nu au formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ atacat în instanță. Însă, argumentul acestora, cum că instanța de fond ar fi interpretat în mod formal, strict textul art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi primit.
În acest sens, art. 7 alin. 1 prevede în mod imperativ că, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, recurenții trebuiau să se adreseze autorității publice emitente, respectiv pârâtei - intimate. Astfel, în raport cu noțiunea categorică folosită de legiuitor, respectivtrebuie, este evident că procedura prealabilă este o condiție de exercitare a acțiunii, după cum just a observat și instanța de fond.
În altă ordine de idei, nici cel de-al doilea argument, cum că actul administrativ a intrat în circuitul civil și astfel nu ar mai putea fi atacat, nu poate fi primit. Asta cu atât mai mult cu cât recurenții au formulat, separat, o acțiune de drept comun (înregistrată sub nr- la Judecătoria Tg. M), astfel încât în raport cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 aveau posibilitatea legală ca în acel cadru procesual să invoce excepția de nelegalitate a actului administrativ atacat în prezentul proces.
Așadar, reținând că soluția dată de instanța de fond este ferită de orice critică procedurală sau de fond, instanța va respinge ca nefundat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamanților, și, formulate împotriva sentinței civile nr. 806/27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./26.05.2009
Jud. fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat