Anulare act administrativ . Sentința 273/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - anulare act administrativ -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR.273

Ședința publică din data de 14 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Artene Doina

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, cu domiciliu ales la Cabinet de Avocat " " din municipiul S,-,.A,.7, județul S în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - prin Secretariatul General al Guvernului, cu sediul în municipiul B, nr.1, sector 1 și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Cabinet Ministru, cu sediul în municipiul B, str. - - nr. 2 - 4, sector 1, intervenient în numele Guvernului României fiind Ministerul Administrației și Internelor Direcția Juridică, cu sediul în municipiul B, nr. 1.A, sector 1.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 7 decembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când pentru a da posibilitate să se depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14 decembrie 2009.

După deliberare,

CURT A,

Asupra acțiunii de față, constată că prin acțiunea înregistrată la data de 22 mai 2009, în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Juridică - în calitate de intervenient în interesul Guvernului României, a solicitat:

- să se dispună anularea OUG nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în partea I nr. 264 (22 aprilie 2009);

- să se dispună anularea Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale;

- să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale - până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei;

Reclamantul și-a motivat acțiunea arătând că prin Ordinul nr. 457 din 21.06.2005 al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a fost numit - începând cu 22 iunie 2005 - în funcția publică de conducere de inspector șef adjunct sănătate și securitate în muncă, inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 3 în cadrul ITM S, iar prin Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009 al aceleiași autorități pârâte (comunicat la 27 aprilie 2009 ), în aplicarea art. 97 lit. c și 99 (1) lit. b din Legea nr. 188/1999 s-a dispus încetarea raportului sau de serviciu, prin eliberarea din funcția publică de conducere, la expirarea termenului de preaviz, respectiv la 25 mai 2009.

A arătat că, măsura criticată este consecința adoptării OUG 37/2009 - ce se solicită a fi anulată - întrucât vine în contradicție flagrantă cu dispozițiile art. 1 (2) art. 3 lit. j, art. 4 (2), 54 din Legea nr. 188/1999; art. 41, 47 (1), 61 (1), 115 (4), (6) Constituție și art.6pct.1 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale; OUG nr. 37/2009 nu este motivată din punct de vedere al urgenței, nu cuprinde justificarea situației excepționale care a determinat recurgerea la această modalitate de reglementare, iar scopul său evident, este acela de a conduce la politizarea tuturor serviciilor deconcentrate și care prin efectele sale directe anulează practic, întregul proces de reformă desemnat în privința modernizării administrației publice - cererea reclamantului având ca obiect anularea OUG nr.37/2009 a fost însoțită de excepția de neconstituționalitate - conform art. 9 (1) din Legea nr. 554/2004 cu argumentația evocată în detaliu la filele 24 - 27 dosar.

Autoritățile intimate în întâmpinările depuse la dosar au invocat următoarele excepții:

- inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate a OUG nr. 37/2009;

- acțiunea reclamantului a rămas fără obiect, urmare a emiterii Ordinului nr. 768/22.05.2009;

- inadmisibilitatea acțiunii reclamantului pentru nerespectarea procedurii prealabile, imperativ cerută de dispozițiile art. 7 (1) din Legea nr. 554/2004;

- lipsa calității procesuale pasive a Guvernului României prin invocarea prevederilor Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României;

- inadmisibilitatea solicitării reclamantului privind anularea OUG nr. 37/2009 prin invocarea art. 8 (1) și art. 2 (1) lit. c din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul criticilor evocate de reclamant, autoritățile pârâte, au arătat că OUG nr. 37/2009 cât și OUG nr.105/2009 (care a abrogat OUG nr. 37/2009) nu au avut în vedere persoanele, că scopul acestui act normativ a fost acela de institui o nouă situație juridică pentru funcțiile de conducere ale instituțiilor publice, așa încât, actele administrative emise în baza lui - inclusiv Ordinul în litigiu - sunt legale.

Din verificarea lucrărilor dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit Ordinului nr. 457 din 21.06.2005 emis de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, reclamantul a fost numit în funcția publică de conducere de inspector șef adjunct sănătate și securitate în muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 3, în cadrul ITM S, cu începere de la 22 iunie 2005 (fila 9 ).

Prin Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009, emis de aceeași autoritate, s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin eliberare din funcția publică de conducere, cu începere de la 25 mai 2009 (fila 10).

Cererea reclamantului privind suspendarea executării Ordinului nr.501/2009 - până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze a fost soluționată prin sentința nr. 120 din 29 mai 2009 a Curții de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (fila 43 dosar).

Prin încheierea din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava. secția comercială, contencios administrativ și fiscal au fost soluționate excepțiile invocare de autoritățile pârâte (filele 100 - 103 dosar).

Cu privire la cererea reclamantului având ca obiectanularea OUG nr.37/22 aprilie 2009privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 264/22.04.2009, Curtea constată ca fiind inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 - modificată - reglementează situația specială a "acțiunilor împotriva Ordonanțelor Guvernului".

Din lectura textului normei legale invocate rezultă că, persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe dau dispoziții din ordonanțe, îi este recunoscut accesul la justiție, însă, acțiunea sa, promovată în temeiul acestui articol, poate avea ca obiect numai " acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin OUG; anularea actelor administrative emise în baza acestuia, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative" (alin.5 art.9 Lege).

Prin urmare, legalitatea unei OUG poate fi verificată numai în cadrul controlului de constituționalitate - conform art. 9 alin. 1 din Lege - și nu în cadrul unei acțiuni având ca obiect anularea OUG promovată în fața instanței de contencios administrativ.

Dealtfel, așa cum a precizat și reclamantul în notele de concluzii scrise depuse la dosar (fila 119) această cerere a rămas fără obiect în condițiile în care prin Decizia nr. 1257/7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituțională Legea pentru aprobarea OUG 37/2009 (pct. 2 note de concluzii scrise).

În principiu, momentul de la care actele administrative de autoritate produc efecte juridice, este cel al publicării pentru actele normative și cel al comunicării pentru actele individuale.

Prin excepție de la această regulă, unele acte administrative produc efecte ulterior acestei date însă pentru aceasta este nevoie ca dispoziție a actului să stabilească o altă dată de producere a efectelor, ulterioară momentului comunicării.

În speță, ordinul contestat, cuprinde la art. 2 dispoziția potrivit cu care "încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin eliberarea sa din funcția publică de conducere, își produce efectele cu data de25 mai 2009".

Până la data la care ordinul contestat urma să-și producă efectele juridice, aceeași autoritate, (urmare a cererii reclamantului - fila 39 dosar) a emis Ordinul nr. 768 din 22 mai 2009 potrivit cu care "începândcu data de 22 mai 2009se modifică raportul de serviciu al reclamantului, prin mutarea sa definitivă pe funcția publică de execuție de inspector clasa I grad profesional superior treapta de salarizare 1 l compartimentul executare silită din cadrul ITM S" (fila 40 dosar).

Din această perspectivă, cum ordinul criticat nu și-a produs efectele juridice, datorită emiterii următorului ordin, Curtea va respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliu ales la Cabinet de Avocat " " din municipiul S,-,.A,.7, județul S în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - prin Secretariatul General al Guvernului, cu sediul în municipiul B, nr.1, sector 1 și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Cabinet Ministru, cu sediul în municipiul B, str. - - nr. 2 - 4, sector 1, intervenient în numele Guvernului României fiind Ministerul Administrației și Internelor Direcția Juridică, cu sediul în municipiul B, nr. 1.A, sector 1.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 decembrie 2009.

Președinte, Grefier,

Red.

Dact.

6 ex./14.01.2010

Președinte:Artene Doina
Judecători:Artene Doina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 273/2009. Curtea de Apel Suceava