Anulare act administrativ . Sentința 2792/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.2792
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29 06 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Hortolomei Victor
GREFIER- - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17 06 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea având nevoie pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru datele de 24 06 2009 și 29 06 2009.
CURTEA
Asupra cauzei de contencios administrativ prezente:
Prin cererea înregistrată sub nr. menționat, pe rolul acestei instanțe, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, solicitând suspendarea Ordinului MIRA nr.S/II/4406 din 19.12.2008, anularea sa și restabilirea situației anterioare emiterii sale.
În motivare, a arătat că a luat cunoștință de acest ordin la 29.12.2008, constatând nulitatea sa absolută, ca urmare a faptului că, pe de o parte, este eliberat din funcția deținută și, pe de altă parte, este pus la dispoziția
1. În ceea ce privește eliberarea din funcție, a apreciat, sub un prim aspect, că dispoziția de eliberare din funcție pentru grave neglijențe manageriale, nu poate fi reținută pentru că a fost ocupant al unei funcții de execuție din categoria A (ofițer specialist principal consilier juridic), neocupând vreodată vreo funcție de conducere și neavând atribuții manageriale.
Conform Ordinului MIRA nr.600/2005 în referire la art.22 al.7 din Legea nr. 360/2002, are competența eliberării din funcție și nu pârâtul, ordinul contestat neputând deroga de la prevederile unui act normativ general, precum cel indicat.
Pe de altă parte, conform art.22 al.7 din Legea nr.360/2002, nu au fost identificate concret, motivele care au condus la luarea deciziei, faptele imputate, actele normative încălcate și temeiul legal concret.
Raporturile de serviciu pot cunoaște anumite stadii: începerea raporturilor de serviciu, modificarea caracterizată prin eliberare și numirea concomitentă, în altă funcție și încetarea. Or, nici una dintre situațiile enumerate nu îi sunt aplicabile și nu poate fi invocată în justificarea măsurii dispuse, neîncadrându-se în nici una dintre situațiile de încetare a raporturilor de serviciu reglementate și nefiind nici cercetat disciplinar.
Art.45 din Ordinul MAI nr.300/2004, în vechea formă, a fost abrogat din 2006, prin Ordinul MAI nr.1191/2006, la fel ca și art.120 al.1 lit.b din acel act normativ.
La momentul emiterii actului contestat, abrogarea art.45 și modificarea concomitentă a art.120 al.1 lit.b impuneau posibilitatea eliberării din funcție și numirea concomitent, într-o altă funcție, deci în urma cercetării prealabile, care, în speță, nu s-a efectuat.
2. În ce privește punerea la dispoziția, a arătat că art.65 al.2 din Legea nr.360/2002 și art.120 menționat, arată situațiile în care un polițist poate fi pus la dispoziție, reclamantul neîncadrându-se în nici una.
3. Nu s-au respectat drepturi fundamentale ale sale, ca dreptul la informare, la apărare, de a dispune de timpul necesar pregătirii apărării.
Modul de soluționare a plângerii sale prealabile echivalează cu un refuz de soluționare, refuzându-i-se să i se indice în mod clar și fără ambiguități, faptele imputate.
4. Suspendarea executării actului administrativ se impune deoarece există o îndoială serioasă în privința legalității sale, pentru că i se produce un prejudiciu material viitor și previzibil, nemaibeneficiind de condițiile speciale de muncă de consilier juridic, nu mai alți specialiști în domeniul achizițiilor publice.
Și-a întemeiat acțiunea, pe art.11 al.1 lit.a Legea nr.554/2004.
A depus înscrisuri în susținere: plângerea prealabilă, răspunsul, nota raport, Ordinul MIRA nr.600/2005, Ordinul MAI nr.300/2004 și MAI nr.1191/2006 în extrase, fișa postului, notă raport, raport.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca nefondată, deoarece în urma unui control în perioada 28.10. - 12.12.2008, s-au constatat gravele neglijențe manageriale ale reclamantului. Art. 22 al.8 din Legea nr.360/2002 nu condiționează punerea la dispoziție, de efectuarea unei cercetări prealabile disciplinare. Conform principiului "cine poate mai mult, poate și mai puțin", și numitul putea lua această măsură.
A depus la dosar înscrisuri: notă cu propunere, adrese, notă de contestare, precum și în condițiile de secretizare legale cerute, copia Ordinului MIRA S/II/4406/19.12.2008.
Curtea de Apel Bucureștis -a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezenta cauză, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și ale Legii nr.554/2004.
Examinând cu prioritate, conform art.137 Cod procedură civilă, excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării actului administrativ, Curtea constată că această excepție de fond, peremptorie și absolută este întemeiată, având în vedere că este necontestat faptul că reclamantului i-a fost respinsă anterior, pentru aceleași motive, în esență, o cerere de suspendare a aceluiași act normativ și față de prevederile art.14 alin.6 din Legea nr.554/2004, modificată și completată, care dispun că "nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive".
Prin urmare, se va admite excepția inadmisibilității cererii de suspendare și se va respinge cererea de suspendare ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că prezenta acțiune este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în primul rând, potrivit prevederilor art.22 alin.7 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițiștilor, modificată și completată, "polițiștii sunt numiți și eliberați în/din funcție potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, în condițiile legii".
Or, conform dispozițiilor Ordinului MIRA nr.600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților MAI, modificat și completat, competența pentru eliberarea din funcția de execuție a ofițerilor de poliție din structura centrală a, cum este cazul reclamantului, revine inspectorului general al Poliției Române, iar nu ministrului internelor și reformei administrative.
Normele de competență în acest mod stabilite sunt de strictă interpretare, încălcarea lor atrăgând nulitatea absolută a actului administrativ, astfel că ministrul internelor și reformei administrative nu poate emite un ordin care este de competența inspectorului general al Poliției Române, căci în acest caz nu se aplică principiul qui potest plus, potest minus (cine poate mai mult, poate și mai puțin).
Prin urmare, Ordinul MIRA nr. S/II/4406/19.12.2008, în ceea ce-l privește pe reclamant, este lovit de nulitate absolută (parțială), fiind emis cu încălcarea normelor de competență aprobate prin Ordinul MIRA nr.600/2005.
În al doilea rând, potrivit Ordinului MIRA nr.S/II/4406/19.12.2008, reclamantul - a fost eliberat din funcție "pentru grave neglijențe manageriale ce au dus la o tulburare însemnată a bunului mers privind dotarea Poliției Române și au creat un prejudiciu grav de imagine instituției".
Conform prevederilor Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului, modificată și completată, "funcțiile polițiștilor, după natura lor, sunt de execuție și de conducere, iar după nivelul studiilor absolvite sunt funcții din categoria A și funcții din categoria B".
Având în vedere situația raporturilor de serviciu în privința reclamantului, se constată că la data emiterii Ordinului MIRA nr.S/II/4406 din 19.12.2008, acesta ocupa o funcție de execuție din categoria A, respectiv funcția de ofițer specialist principal - consilier juridic.
În raport de aceste prevederi legale și de natura atribuțiilor exercitate de reclamant, ordinul de a fi eliberat din funcția de execuție pentru "grave neglijențe manageriale ce au dus la o tulburare însemnată a bunului mers privind dotarea Poliției Române și au creat un prejudiciu grav de imagine instituției " este nelegal și netemeinic.
Întrucât motivele analizate anterior atrag nulitatea actului administrativ contestat, Curtea apreciază că nu se mai impune examinarea detaliată a celorlalte aspecte invocate de reclamant, care prezintă un caracter accesoriu în raport cu primele. Astfel, deși ministrul internelor și reformei administrative avea posibilitatea legală, conform art.22 alin.8 din Legea nr.360/2002, modificată și completată, de a stabili, prin ordin, situații temeinic justificate pentru punerea reclamantului la dispoziția unității, acest lucru nu mai prezintă relevanță, în condițiile în care el a dispus, prin același ordin, și eliberarea din funcție a acestuia, cu încălcarea normelor de competență.
Pe cale de consecință, în baza art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, modificată și completată, se va admite în parte acțiunea în sensul că se va anula în parte Ordinul MIRA nr.S/II/4406/19.12.2008 și va dispune restabilirea situației anterioare emiterii acestui ordin, desigur, doar în ceea ce îl privește pe reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de suspendare ca inadmisibilă.
Admite în parte acțiunea formulată de recurentul-reclamant, domiciliat în B,--6, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, cu sediul în B, nr.1A, sector 1.
Anulează în parte Ordinul MIRA nr. S/II/4406/19.12.2008, doar în ce-l privește pe reclamant.
Dispune restabilirea situației anterioare emiterii Ordinului MIRA nr. S/II/4406/19.12.2008 în ceea ce îl privește pe reclamant.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.06.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Tehnodact. /4 ex./26.01.2009
Președinte:Hortolomei VictorJudecători:Hortolomei Victor