Anulare act administrativ . Sentința 2798/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMANIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL
SECTIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 2798
Ședința publică de la 30.06.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Severin
GREFIER: - -
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta Societatea Română de Televiziune în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 23.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din această hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 30.06.2009 când a pronunțat următoarea sentință:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.02.2009 reclamanta Societatea Româna de Televiziune aas olicitat anularea deciziei 30/ 20.01.2009 emisă de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin decizia menționată a fost sancționată cu somație publică pentru încălcarea prevederilor art. 71 alin. 1 litera a) din Decizia nr. 187/2006 pe motiv că în cadrul emisiunii " " din data de 1.11.2008 nu s-a asigurat echilibrul și imparțialitatea și favorizarea liberei formari a opiniei prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție.
În opinia reclamantei au fost prezentate principalele puncte de vedere aflate în opoziție existând și interviuri cu persoane care au avut o opinii în favoarea preotului din comuna inclusiv un interviu luat preotului, după mai multe insistențe.
La dosar s-au depus decizia atacată și actele care au stat la baza emiterii ei.
Analizând decizia atacată Curtea constată că reclamantei i s-a reproșat că în cadrul emisiunii " " din data de 1.11.2008 a prezentat opinii preponderent negative cu privire la activitatea preotului din comună. Sa concluzionat că radiodifuzorul a încercat să respecte principiul imparțialității prevăzut de art. 71, prezentând ambele opinii dar modalitatea în care au fost difuzate aceste puncte de vedere nu a fost în măsură să asigure un echilibru și nici să ofere publicului posibilitatea de a-și forma singur opinia în legătură cu problema dezbătută.
În concret s-a reproșat faptul că cele mai multe opinii au fost negative în timp ce opiniile pozitive au fost în număr de două. De asemenea, publicul nu a fost informat cu privire la numărul total al enoriașilor astfel încât telespectatorul să poată aprecia în ce măsură opiniile cu caracter negativ sunt reprezentative la nivelul comunității respective.
Aceste susțineri nu sunt întemeiate.
În primul rând trebuie observat că potrivit art. 71 din Codul Audiovizualului "În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială și culturală, trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;"
În speță exista un conflict între preotul din comuna și o parte din enoriașii din comună iar radiodifuzorul a prezentat atât punctul de vedere al preotului cât și punctul de vedere al enoriașilor nemulțumiți. care erau mulțumiți de atitudinea preotului nu erau prinși în acest conflict și, în aceste condiții este firesc ca identificarea lor și obținerea unui punct de vedere de al acești enoriași să fie mai dificilă. Pretenția intimatei ca în reportaj să apară tot atâtea opinii pozitive cât și cele negative este nejustificată în condițiile în care nu s-a reținut că opiniile pozitive ar fi fost la fel de manifest exprimate ca și cele negative. Mai plastic spus, radiodifuzorul nu putea ă bată din poartă în poartă pentru a "smulge" opinia celor care nu aveau nici un motiv să se plângă de activitatea preotului și care, cel mai probabil, încercau să se țină departe de acest conflict.
Mai trebuie spus că "echilibrul" opiniilor aflate în opoziție nu presupune o egalitate a numărului persoanelor care susțin cele două opinii ci posibilitatea susținătorilor celor două opinii de a-și prezenta argumentele pentru punctul lor de vedere. Publicul nu își formează o opinie pe baza unei analize cantitative a opiniilor ci pe baza unei analize calitative a opiniilor. Or din acest punct de vedere audierea preotului care a avut posibilitatea să își exprime punctul de vedere și să combată criticile ce i se aduc este de natură să asigure un echilibru și să dea posibilitatea telespectatorilor să discearnă între cele două opinii.
De asemenea, pretenția intimatei ca reclamanta să stabilească numărul total de enoriași din comună pentru a se putea stabili în ce măsură opiniile negative sunt reprezentative este neîntemeiată. Dacă ar fi făcut acest lucru reclamanta ar fi trebuit să precizez și numărul exact de enoriași care sunt nemulțumiți în caz contrar inducându-se în mod partizan opinia că ceilalți enoriași, cu excepția celor intervievați nu sunt nemulțumiți de activitatea preotului. Or acest lucru ar fi fost cu neputință întrucât ar fi presupus intervievarea fiecărui enoriaș din comunitate.
Față de aceste considerente Curtea va admite primul capăt de cerere și va anula decizia atacată.
În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere referitor la obligarea pârâtei să publice pe cheltuiala sa decizia instanței Curtea urmează să constate că reclamanta nu a indicat temeiul de drept al unei astfel de cereri, iar anularea deciziei constituie prin ea însăși o modalitate de reparare a consecințelor actului nelegal motiv pentru care capătul doi de cerere va fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Societatea Română de Televiziune, cu sediul în B, Calea nr. 191, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, cu sediul în B,-, sector 5.
Anulează Decizia nr. 30/2009 a Consiliului Național al Audiovizualului.
Respinge cererea de publicare hotărârii ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.06.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.DS
Tehnored.CB/4 ex.
22.10.2009
Președinte:Daniel SeverinJudecători:Daniel Severin