Anulare act administrativ . Decizia 29/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.29/CA
Ședința publică din 21 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 3: Dan Mircea
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului introdus de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1230/E din 6 iulie 2007 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă, de către grefier, că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 14 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre, că, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 21 ianuarie 2008.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă 1230/E/6.07.2007 a Tribunalului Iașia fost respinsă cererea reclamantei, în contradictor cu pârâții Președintele Consiliului Județean și Consiliul Județean I, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă totodată cererea reclamantei de acordare a tuturor drepturilor speciale aprobate prin Acordul - Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Consiliului Județean I, începând cu luna ianuarie 2007, conform 276/8.12.2006 și repunerea în drepturi privind sporul de dispozitiv acordat până la finele anului 2006, formulată în contradictor cu pârâta Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor
A reținut instanța de fond:
Potrivit adeverinței nr. 3078/ 17.04.2007 emisă de Consiliul Județean I, și dispoziției nr. 240/16.03.2005 a aceleiași autorități a administrației publice, reclamanta, având calitatea de funcționar public, a fost transferată în interesul serviciului, începând cu data de 1.04.2005, din aparatul propriu al Consiliului Județean I în cadrul Direcției Județene de Evidența Persoanelor
În conformitate cu prevederile art. 6 al. 3 din OG nr. 84/ 2001, serviciile publice comunitare județene funcționează ca instituții publice de interes județean cu personalitate juridică.
În consecință, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor I are personalitate juridică, având calitatea de angajator în raporturile de serviciu stabilite cu reclamanta, fapt confirmat de reprezentantul reclamantei în ședința publică din 27.04.2007, când a precizat că pârâții Consiliul Județean I și Președintele Consiliului Județean I au fost chemați în judecată avându-se în vedere calitatea lor de ordonatori de credite, iar Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor I, în calitate de angajator.
Deoarece, în cadrul raporturilor de serviciu, răspunderea pentru neplata drepturilor salariale către angajați, aparține doar angajatorului, instanța, reținând că pârâții Consiliului Județean I și Președintele Consiliului au calitatea de ordonatori de credite, nu de angajatori, urmează a respinge cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește fondul litigiului, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 78 al. 3 din Legea nr. 188/ 1999 (art. 90 al. 3 în forma actuală a legii), funcționarul public transferat în interesul serviciului are dreptul la o îndemnizație egală cu salariul net calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă, plata drepturilor salariale urmând a fi suportată de autoritatea sau instituția publică la care se face transferul.
Hotărârea Consiliului Județean I nr. 276/ 8.12.2006 prin care s-a aprobat Actul Adițional nr. 11778/21.11.2006 la Acordul/Contractul colectiv de muncă nr. 218/ 25.11.2005 act adițional prin care s-au stabilit drepturile salariale speciale solicitate de reclamantă, este ulterioară datei transferului în interesul serviciului al reclamantei de la Consiliul Județean I la Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor I, după cum ulterioare sunt atât Actul Adițional, cât Acordul/Contractul colectiv de muncă menționate anterior.
Verificând conținutul Actului Adițional nr.11778/ 21.11.2006 și Acordului/contractului colectiv de muncă nr. 218/ 25.11.2005, instanța a constatat că acestea au fost încheiate, în baza dispozițiilor art. 61 al. 1 din Legea nr. 188/ 1999, între Consiliul Județean I și Sindicatul Salariaților din Consiliul Județean I, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor I nefiind parte semnatară a acestor acorduri.
Pentru acest motiv, măsurile convenite în cuprinsul acordurilor respective nu sunt opozabile I, această instituție neputând fi obligată la respectarea lor.
Pentru a beneficia de drepturile prevăzute în actele amintite mai sus, se impune ca sindicatul reprezentativ al funcționarilor publici din cadrul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor I, să încheie acorduri referitoare la respectivele drepturi și cu această instituție publică.
Având în vedere că reclamanta nu a beneficiat de plata drepturilor speciale prevăzute în Actul Adițional nr. 11778/2006 în luna anterioară transferului său în interesul serviciului (adeverința nr. 703/ 21.06.2007 a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor I), acest act fiind ulterior momentului realizării transferului, pentru avea dreptul la plata în continuare a sporurilor respective și după data transferului potrivit art. 78 al. 3 din Legea nr. 188/ 1999 (în prezent art. 90 al. 3) și că angajatorul său, respectiv Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor I, singurul obligat la plata sumelor reprezentând drepturi salariale, nu este parte a acordurilor invocate ca fundament al acordării drepturilor speciale solicitate, instanța a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest din urmă pârât ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs reclamanta, considerând că este nelegală raportat prevederilor art.309 pct.9 Cod procedură civilă, respectiv a fost pronunțată cu încălcarea legii, întrucât deși a constatat că în ședința Consiliului Județean I din 8.12.2006 s-a hotărât extinderea aplicabilității Acordului/Contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul Consiliului Județean I și în ce-i privește pe foștii angajați ai instituției preluați de I, iar OG 84/2001 prevede particularitatea de a funcționa atât cu funcționari publici salarizați de Consiliul Județean I, cât și cu polițiști salarizați de, consideră totuși că adresa 662/22.01.2007 a Consiliului Județean I ar fi în măsură să modifice un act administrativ - 276/2006.
De asemenea, instanța de fond nu numai că nu observă că adresa 662/2007, prin care se comunică Consiliului Județean I limitarea fondurilor repartizate, doar la nivelul salariilor, a fost motivată de eroarea directorului de resurse umane, care a interpretat eronat 276/2006, dar a ignorat și faptul că veniturile proprii ale completează veniturile Consiliului Județean I, așa încât nu se putea justifica refuzul de a da aplicabilitate 276/2006.
Arată reclamanta că sentința de fond este susceptibilă de modificări și în lumina prevederilor art.304 pct.8 Cod procedură civilă, din moment ce a interpretat eronat actul dedus judecății, atunci când a reținut că un act administrativ - Hotărârea 276/2006 -, intrată în circuitul civil și considerată legală cu ocazia controlului de legalitate exercitat de instituția prefectului, mai putea fi retractat printr-o adresă emanată de Direcția Resurse Umane.
Solicită așadar admiterea recursului promovat și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Intimata I prin întâmpinare consideră recursul ca nefondat, prima instanță reținând corect calitatea de funcționar public și de membru de sindicat a reclamantei, cea de ordonator de credite a Președintelui Consiliului Județean I și de angajator a I, respectiv răspunderea sa în obligația de plată a drepturilor speciale către recurentă, și doar formal calitatea de ordonator de credite a Președintelui Consiliului Județean I, fără a identifica însă consecințele efective ale neexecutării acestei atribuții asupra drepturilor speciale stabilite în favoarea recurentei și nici importanța 276/2006 asupra nașterii și exercitării acestor drepturi de către recurentă.
Arată intimata că a înțeles să respecte întocmai prevederile 276/2006, în favoarea tuturor angajaților săi, numai că respectarea prevederilor acestui act normativ este în strânsă legătură cu aspectul existenței fondurilor bănești necesare achitării drepturilor salariale respective, fonduri ce trebuiau alocate de Consiliul Județean I, conform art.3 din 276/2006.
Anexat întâmpinării este depusă practica judiciară a Tribunalului Iași în această materie, prin care au fost admise acțiuni similare ale funcționarilor publici din
Curtea, verificând probatoriul aflat la dosarul cauzei, coroborat cu susținerile părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul ca fiind nefondat, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, este de necontestat în speță faptul că reclamanta se află într-un raport de serviciu cu intimata I, guvernat de dispozițiile Legii 188/1999 a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, care în art.31 al.(3) prevede expres că "Salarizarea funcționarilor publici se faceîn conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici", salariul fiind compus din: "salariul de bază; b) sporul pentru vechimea în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare" (art.31 al.(1) din aceeași lege).
Ori, în cauză recurenta invocă drept temei al drepturilor salariale Acordul/Contractul colectiv de muncă încheiat între Președintele Consiliului Județean I ca angajator și Sindicatul Salariaților din Consiliul Județean I, alcătuit din aparatul propriu de specialitate al Consiliului Județean I și persoanele angajate pe bază de contract individual de muncă, deși potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, o astfel de convenție se încheie "întrepatron sau organizația patronală, pe de o parte, șisalariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă".
Noțiunea de "patron" definită de aceeași lege (al.(2) al art.1) exclude așadar posibilitatea perfectării de contracte colective de muncă între "administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale" prevăzută de art.1 al.(1) din Legea 188/1999 și funcționarii publici, art.2 din acest act normativ definind "funcția publică" ca fiind "ansamblul atribuțiilor și responsabilităților,Stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome", atribuții și responsabilități general valabile la nivelul întregii țări, de la care subiecții raportului juridic de funcție nu pot deroga pe cale contractuală.
În acest sens, art.110 din legea funcționarilor publici prevede expres că și în ce-i privește pe funcționarii publici cu statut special (din structurile Parlamentului, Administrației Președințiale, Consiliului Legislativ, etc.) autoritățile respective "au obligația de a armoniza statutele speciale cu prevederile prezentei legi, cu consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici", drepturile și responsabilitățile acestora fiind așadar expres prevăzute prin norme legale, iar nu contractuale.
Cât privește trimiterea reclamantei la dispozițiile cuprinse în Codul muncii, Curtea constată că prevederile art.117 din Legea 118/1999 prevăd că dispozițiile legii speciale "se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative ori penale, după caz,în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice", așa încât, atât timp cât funcționarilor publici li se prevede expres prin legea specială regimul legal de salarizare, rezultă că regimul juridic al funcției publice nu se poate completa cu prevederile specifice contractuale în materia salarizării, existente în Codul muncii și Legea 130/1996 a contractului colectiv de muncă.
În atari condiții, Curtea reține că prevederile contractului colectiv de muncă nr.218/25.11.2005, respectiv a actului adițional nr.11778/21.11.2006, chiar dacă fac referire și la "toți funcționarii publici" din aparatul propriu al Consiliului Județean I, în realitate sunt aplicabile doar persoanelor "angajate pe bază de contract de muncă", ce intră într-adevăr sub incidența dispozițiilor Codului muncii și a Legii 130/1996.
În acest sens este exprimat de altfel și punctul de vedere al Consiliului Județean I - Direcția Organizare, resurse umane, informatizare - Serviciul organizare și resurse umane în adresa cu nr.662/22.01.2007 expediată I, respectiv că fondurile asigurate prin bugetul Consiliului Județean I sunt în măsură a asigura doar drepturile salariale constând în "salariul de încadrare, indemnizația de conducere, salariul de merit, sporul de vechime, sporul pentru titlul științific de doctor, sporul pentru condiții vătămătoare", acestea găsindu-și izvorul în prevederile legale aplicabile instituției angajatoare pârâte, pentru celelalte drepturi salariale evocate în Hotărârea 276/2006, urmând ca angajatoarea "să-și asigure venituri acoperitoare din surse proprii".
Raportat celor sus-arătate, Curtea urmează a menține ca legală și temeinică soluția instanței de fond de respingere a acțiunii reclamantei, în contradictor cu angajatorul I, cu consecința respingerii recursului promovat de reclamantă ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1230/E/6.07.2007, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
23.2008.-
2 ex.-
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe, Leocadia Roșculeț, Dan Mircea