Anulare act administrativ . Sentința 295/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--11.09.2008

SENTINȚA CIVILĂ NR.295

Ședința publică din 05.11.2008

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

Pe rol se află pronunțarea în acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ordinul din România, având ca obiect anulare act administrativ.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.10.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie și când a fost amânată pronunțarea pentru data de 05.11.2008, când,

CURTEA

Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 12.05.2008 sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ordinul din România, anularea în totalitate a Deciziei Colegiului Director al pârâtului, respectiv a Deciziei nr.38/27.03.2008, comunicată reclamantului la 21.04.2008.

De asemenea, s-a solicitat reanalizarea dosarului și revocarea hotărârii de respingere din data de 15.02.2008, respectiv să se admită contestația reclamantului în sensul autorizării dreptului de semnătură în profesia de geodez, cu motivarea că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de art.2 alin.1 din Legea nr.16/2007.

Reclamantul a învederat că prin cererea înregistrată la pârât, la data de 23.01.2008, a solicitat autorizarea semnăturii pentru gradul de autorizare 2 sau 3, depunând în dovedire actele necesare și dovedind îndeplinirea condițiilor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 672/03.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ordinul din România, având ca obiect anulare decizie, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Analizând excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ, excepție invocată de către instanță din oficiu în raport de dispozițiile art.158 Cod procedură civilă, coroborat cu art.137 Cod procedură civilă, instanța a admis-o ca fiind întemeiată și a constatat că, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Timișoara, pentru următoarele considerente:

Art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, ce reglementează instanța competentă în materie de contencios administrativ, prevede că "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În speța dedusă judecății, se solicită anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, astfel că, având în vedere obiectul cauzei, natura cererii reclamantului și calitatea de organ central a pârâtului, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Timișoara.

Urmare declinării competenței, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara în data de 11.09.2008, sub nr-.

Prin Note de ședință - Concluzii scrise depuse la dosar la data de 27.10.2008, reclamantul solicită admiterea acțiunii cu consecința admiterii contestației adresate pârâtului, anularea Deciziei nr.38/27.03.2008 emisă de Comisia de Autorizare din cadrul Ordinului din România, ca netemeinică, nefondată și nelegală și recunoașterea dreptului pretins în sensul de a fi obligat pârâtul să emită decizia de autorizare a dreptului de semnătură a reclamantului în profesia de geodez.

În motivare se arată că Decizia nr.38/2008 emisă de Comisia de Autorizare din cadrul Ordinului din România este netemeinică, nefondată și nelegală fiind întemeiată pe considerente eronate cum că, reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.2 alin.1 din Legea nr.16/2007, în vederea acordării dreptului de semnătură.

Consideră că urmare dovezilor administrate la dosar a probat cu certitudine faptul că a absolvit următoarele studii: liceul militar cu durata de 4 ani, după absolvirea căruia a urmat studii superioare cu durata de 3 ani în domeniul topografiei și cadastrului funciar, echivalate prin Decretul nr. 1037/1968, republicat în1978 cu școala militară de ofițeri, cu durata de 3 ani; apoi a urmat studii universitare de completare a studiilor superioare, echivalate la Universitatea "" din T, în domeniul topografiei după care a urmat studii post-universitare de specializare la Universitatea "" din T, în domeniul geodeziei și cadastrului; a absolvit apoi examenul de expert tehnic judiciar în specialitatea "topografie-geodezie- cadastru", pe lângă Ministerul Justiției din România, având cca. 1000 de lucrări înregistrate la instanțele de judecată; a fost autorizat de către ONCGC să execute lucrări de specialitate în domeniul cadastru, geodezie și cartografie din categoria B și C, având peste 500 de lucrări înregistrate la OCPI, prin urmare fiind în posesia unui portofoliu de lucrări semnificative și diversificate. Prin urmare, opinează că, în urmă a 5 ani de studii superioare se încadrează în dispozițiile Regulamentului și are dreptul legitim în urma a 11 ani de practică a acestei profesii cu un portofoliu de lucrări semnificative și diversificate acreditate de OCPI și Ministerul Justiției, să-i fie autorizată semnătura pentru gradul de autorizare 1, 2 sau 3.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:

1. Obiectul litigiului:

Reclamantul - domnul - a contestat în prezenta cauză legalitatea Deciziei nr. 38/27.03.2008 emisă de Colegiul Director al Ordinului din România, decizie prin care s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva hotărârii de respingere a cererii reclamantului de autorizare în vederea acordării dreptului de semnătură în exercitarea profesiei de geodez.

Cu privire la starea de fapt, instanța reține că la data de 23.01.2008, reclamantul a înregistrat la Ordinul din România cererea nr. 749/23.01.2008, prin care solicita autorizarea în vederea acordării dreptului de semnătură în exercitarea profesiei de geodez.

Prin răspunsul emis la data de 15.02.2008, atașat în copie la fila 24 din dosarul Tribunalului Timiș, președintele comisiei de autorizare din cadrul Ordinului din România îi comunică reclamantului respingerea cererii sale, pe motivul că acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 al. 1 din Legea nr. 16/2007.

Reclamantul a formulat contestație împotriva acestui refuz, contestație înregistrată în evidențele Ordinului sub nr. 507/5.03.2008, astfel cum rezultă din Decizia nr. 38/27.03.2008 emisă de Colegiul Director al Ordinului din România, atașată în copie la filele 7-8 din dosarul Tribunalului Timiș.

Prin Decizia nr. 38/27.03.2008, emisă de Colegiul Director al Ordinului din România s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva hotărârii de respingere a cererii reclamantului de autorizare în vederea acordării dreptului de semnătură în exercitarea profesiei de geodez.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 3823/30/12.05.2008, Tribunalul Timiș dispunând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 672/CA/3.09.2008.

2. Cadrul legal:

Instanța constată că acordarea dreptului de semnătură în exercitarea profesiei de geodez este reglementată prin Legea nr. 16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez, lege publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 43 din 19.01.2007.

Legea nr. 16/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 43 din 19.01.2007, iar conform art. 46 al. (1) din acest act normativ, a intrat în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv la data de 20 martie 2008.

Conform art. 2 al. (1) din Legea nr. 16/2007, " profesia de geodez poate fi exercitată de specialiști cu diplomă de studii superioare de lungă sau de scurtă durată din domeniul geodeziei, recunoscută de statul român, precum și de cetățenii români care au obținut un astfel de document într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Economic European, denumiți în continuare geodezi".

Conform art. 2 al. (2) din Legea nr. 16/2007, " profesia de geodez poate fi exercitată și de absolvenți cu studii postliceale de specialitate sau de cursuri de specializare profesională în domeniul geodeziei, care au dobândit nivelul necesar de cunoștințe, deși nu sunt respectate condițiile prevăzute la alin. (1). Aceste persoane trebuie să aibă o experiență profesională de minimum 7 ani și să promoveze un examen standard de absolvire de nivel universitar, echivalent cu examenele de absolvire corespunzătoare studiilor prevăzute la alin. (1)".

Art. 8 din Legea nr. 16/2007 are următorul conținut:

(1) " dobândește drept de semnătură, acordat de Ordin, dacă îndeplinește condițiile de onorabilitate și de stagiu profesional. Dobândirea dreptului de semnătură atrage obligatoriu înscrierea acestuia în Registrul național al geodezilor.

(2) Condiția de onorabilitate prevăzută la alin. (1) se consideră a fi îndeplinită dacă:

a) geodezului solicitant al dreptului de semnătură nu i-a fost interzisă, definitiv sau temporar, exercitarea profesiei prin hotărâre judecătorească definitivă, ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu exercitarea profesiei;

b) geodezul solicitant al dreptului de semnătură nu a săvârșit abateri disciplinare care au fost sancționate de Ordin cu retragerea definitivă a dreptului de semnătură, potrivit prezentei legi;

c) geodezului solicitant al dreptului de semnătură nu i-a fost retras certificatul de autorizare eliberat de Agenția Națională de cadastru și Publicitate Imobiliară, în condițiile Legii nr. 7/1996, republicată.

(3) Pentru dobândirea dreptului de semnătură solicitantul va depune un dosar cuprinzând cererea adresată Ordinului, însoțită de copia diplomei la care se face referire la art. 2, respectiv la art. 3, cazierul judiciar și dovada efectuării stagiului profesional, împreună cu portofoliul cuprinzând lucrările la care solicitantul a colaborat în perioada de stagiu.

(4) Procedura de acordare a dreptului de semnătură trebuie finalizată în termen de maximum 3 luni de la data depunerii dosarului complet de către solicitant.

(5) Înscrierea în Registrul național al geodezilor se face după avizarea listei cu persoanele care au dobândit drept de semnătură, de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară".

Conform art. 40 din Legea nr. 16/2007, "în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice geodez cu diplomă sau asimilată conform art. 2 și 3 poate obține, în condițiile prevăzute la art. 8, înscrierea în Ordin și în Registrul național al geodezilor".

Conform art. 6 alin. 3 din Decretului nr. 1037/1968, privind organizarea și funcționarea instituțiilor militare de învățămînt pentru pregătirea ofițerilor, astfel cum a fost republicat în Buletinul Oficial nr. 69 din -, "diplomele care atestă absolvirea instituțiilor militare de învățămînt, precum și titlurile științifice obținute, dau dreptul titularilor și la încadrarea în organizațiile socialiste, în funcții civile pentru care normele legale în vigoare prevăd studii de același nivel, în specialitățile ce vor fi stabilite printr-un nomenclator elaborat de Ministerul Apărării Naționale de comun acord cu Ministerul Educației și Învățămîntului, cu avizul Ministerului Muncii. La încadrarea în funcții civile se va lua în considerare ca vechime în specialitate și stagiul efectuat în funcții militare, pe baza adeverințelor ce se vor elibera de către centrele militare, conform echivalărilor ce se vor face de Ministerul Apărării Naționale, cu avizul Ministerului Muncii".

3 Examinarea cauzei:

Instanța constată că solicitarea reclamantului a fost respinsă pe considerentul că acesta nu îndeplinește condițiile de studii prevăzute de art. 2 al.1 din Legea nr. 16/2007, text conform căruia "profesia de geodez poate fi exercitată de specialiști cu diplomă de studii superioare de lungă sau de scurtă durată din domeniul geodeziei, recunoscută de statul român,. denumiți în continuare geodezi".

În privința studiilor urmate de domnul, instanța constată că - potrivit Deciziei nr. 38/27.03.2008 emisă de Colegiul Director al Ordinului din România, atașată în copie la filele 7-8 din dosarul Tribunalului Timiș - reclamantul este posesorul unei diplome de absolvire a Școlii militare de ofițeri activi de artilerie " ", arma artilerie și rachete, specialitatea artilerie, cu durata de trei ani, iar ulterior a absolvit un curs de specializare în cadastru, geodezie și cartografie, în cadrul Universității T, specializarea Geodezie și cadastru, în anul 2006.

Astfel cum rezultă din adresa Ministerului Apărării Naționale atașată la fila 18 din dosarul Tribunalului Timiș, absolvirea Școlii militare de ofițeri activi de artilerie " ", arma artilerie și rachete, specialitatea artilerie, cu durata de trei ani, dă reclamantului dreptul de a putea fi angajat în funcții civile în domeniile topografie și cadastru funciar.

De altfel, în baza pregătirii oferite prin absolvirea acestei școli militare, reclamantul a exercitat în perioada 1979-1988 - așadar timp de 9 ani - activități de conducere, îndrumare și verificare a activității grupelor topografice din unitatea militară în care a activat, timp în care a executat și a participat la executarea lucrărilor topogeodezice necesare unității (ridicări topografice, poligon topo propriu, legare topogeodezică), aspecte ce rezultă din adeverința nr. 81/12.07.1999, eliberată de L, atașată în copie la fila 21 din dosarul Tribunalului Timiș.

În privința echivalării studiilor militare ale reclamantului în domeniul geodeziei, instanța constată că, potrivit art. 6 alin. 3 din Decretului nr. 1037/1968, citat și mai sus, "diplomele care atestă absolvirea instituțiilor militare de învățămînt, precum și titlurile științifice obținute,dau dreptul titularilor și la încadrareaîn organizațiile socialiste,în funcții civile pentru care normele legale în vigoare prevăd studii de același nivel, în specialitățile ce vor fi stabilite printr-un nomenclator elaborat de Ministerul Apărării Naționale de comun acord cu Ministerul Educației și Învățămîntului, cu avizul Ministerului Muncii. La încadrarea în funcții civile se va lua în considerare ca vechime în specialitate și stagiul efectuat în funcții militare, pe baza adeverințelor ce se vor elibera de către centrele militare, conform echivalărilor ce se vor face de Ministerul Apărării Naționale, cu avizul Ministerului Muncii ".

În raport cu cele arătate mai sus, instanța apreciază că Școala militară de ofițeri activi de artilerie " ", arma artilerie și rachete, specialitatea artilerie, cu durata de trei ani - absolvită de reclamant și în baza căreia a exercitat în perioada 1979-1988 (timp de 9 ani) activități de conducere, îndrumare și verificare a activității grupelor topografice din unitatea militară în care a activat, executând și a participând la executarea lucrărilor topogeodezice necesare unității (ridicări topografice, poligon topo propriu, legare topogeodezică) - constituie o formă de"studii superioare. de scurtă durată din domeniul geodeziei, recunoscută de statul român", impusă de art. 2 al.1 din Legea nr. 16/2007.

acestei forme de învățământ dă reclamantului dreptul de a accede la profesia de geodez, în condițiile art. art. 40 din Legea nr. 16/2007, text potrivit căruia "în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice geodez cu diplomă sau asimilată conform art. 2 și 3 poate obține, în condițiile prevăzute la art. 8, înscrierea în Ordin și în Registrul național al geodezilor".

În acest sens, instanța precizează că Legea nr. 16/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 43 din 19.01.2007, iar conform art. 46 al. (1) din acest act normativ, a intrat în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv la data de 20 martie 2008, deci ulterior depunerii de către reclamant a cererii înregistrate în evidențele Ordinului sub nr. nr. 749/23.01.2008.

În ceea ce privește distincția pe care o face Ordinul din România între funcții și profesii are la bază criterii prevăzute de legislația actuală, respectiv de codul, în condițiile în care la data edictării decretului respectiv nu se făcea o astfel de distincție și nu era recunoscută o profesie liberală de geodez.

În aceste condiții, invocarea unei distincții pe care legislația în vigoare la momentul emiterii decretului respectiv nu o prevedea are la bază considerente exclusiv formale.

Mai mult decât atât, distincția între funcții civile și profesii liberale, chiar justificată fiind de reglementarea din Codul, nu poate constitui baza unei discriminări între modurile de recunoaștere a nivelului studiilor necesare accesului la o anumită profesie.

În acest sens, instanța constată că Ordinul din România nu a oferit nici o explicație care să justifice o eventuală diferențiere între studiile necesare pentru exercitarea unei "funcții" civile în domeniul geodeziei și studiile necesare exercitării "profesiei" de geodez.

Instanța conchide că simpla modificare a modului de organizare a unei activități - care fusese anterior exercitată în cadrul unor funcții civile, iar ulterior poate fi exercitată sub forma unei profesii liberale - nu poate justifica negarea accesului unei persoane la această activitate decât în măsura în care se specifică în mod clar care sunt aptitudinile noi sau condițiile noi de studii impuse în domeniu și a căror absență o fac inaptă pe acea persoană de a exercita în continuare activitatea respectivă.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că reclamantul îndeplinește condiția de studii prevăzută de art. 2 din Legea 16/2007, privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez.

În privința cererii reclamantuluide constatare a îndeplinirii tuturor condițiilor necesare pentru dobândirea dreptului de semnătură în profesia de geodez, instanța constată că aceasta nu este întemeiată, în condițiile în care nu este suficientă dovedirea numai a condițiilor referitoare la studiile necesare pentru acordarea acestei calități.

În acest sens, instanța constată că, potrivit art. 8 al. 1 teza I din Legea nr. 16/2007, "geodezul dobândește drept de semnătură, acordat de Ordin, dacă îndeplinește condițiile de onorabilitate și de stagiu profesional".

Astfel, conform acestui text legal, se impune, pentru dobândirea dreptului de semnătură, ca persoana solicitantă să dovedească și faptul că îndeplinește condițiile de onorabilitate și de stagiu profesional.

În speță, instanța s-a pronunțat numai asupra condiției referitoare la studiile reclamantului, neavând competența examinării condițiilor de onorabilitate - asupra cărora nici Ordinul geodezilor din România nu s-a pronunțat, deoarece a respins cererea reclamantului pentru neîndeplinirea condițiilor de studii.

De aceea, instanța va respinge cererea reclamantului de constatare a îndeplinirii tuturor condițiilor necesare pentru dobândirea dreptului de semnătură în profesia de geodez.

În consecință, instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ordinul din România, și va anula Decizia nr. 38/27.03.2008 emisă de Colegiul Director al Ordinului din România, precum și hotărârea din 15.02.2008 a Comisiei de autorizare din cadrul Ordinului din România.

Instanța va constată că reclamantul îndeplinește una din condițiile necesare pentru acordarea dreptului de semnătură, respectiv condiția de studii prevăzută de art. 2 din Legea 16/2007, privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez.

Constatând însă că reclamantul îndeplinește condiția de studii prevăzută de art. 2 din Legea 16/2007, privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez, instanța va obliga pârâtul Ordinul geodezilor din România la reevaluarea cererii reclamantului de dobândire a dreptului de semnătură și la verificarea îndeplinirii celorlalte condiții necesare pentru dobândirea acestui drept.

Totodată, instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, la dosar nefiind depusă dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în mun. T, -, nr. 8, județ T, în contradictoriu cu pârâtul Ordinul din România, cu sediul în mun. B,-, sector 2).

Anulează Decizia nr. 38/27.03.2008 emisă de Colegiul Director al Ordinului din România, precum și hotărârea din 15.02.2008 a Comisiei de autorizare din cadrul Ordinului din România.

Constată că reclamantul îndeplinește condiția de studii prevăzută de art. 2 din Legea 16/2007, privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez.

Obligă pârâtul la reevaluarea cererii reclamantului de dobândire a dreptului de semnătură și la verificarea îndeplinirii celorlalte condiții necesare pentru dobândirea acestui drept.

Respinge cererea reclamantului de constatare a îndeplinirii tuturor condițiilor necesare pentru dobândirea dreptului de semnătură în profesia de geodez.

Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică din 5.11.2008.

PREȘEDINTE

- - GREFIER

- -

Red./16.12.2008

Tehnored./17.12.2008

Ex.2

Emis 2 comunicări

. - T, P-ța - nr.8

.Ordinul din România - B, sect.2,-

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 295/2008. Curtea de Apel Timisoara