Anulare act administrativ . Sentința 305/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
76DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 305
Ședința publică de la 20.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe
GREFIER: - - -
...
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, prin consilier juridic, cu delegație pe care o depune la dosarul cauzei în ședință publică, lipsind pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, la data de 04.01.2010, la serviciul registratură, s-au depus precizări de către pârât.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul, prin consilier juridic, solicită admiterea prezentei acțiuni, astfel cum a fost formulată, în sensul constatării calității de lucrător al Securității în ceea ce-l privește pe pârâtul, în prezenta pricină fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a din OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.Pr.Civ. declară încheiate dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra acțiunii de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.03.2009 sub nr-, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a cerut ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate existența calității de lucrător al Securității în ceea ce privește pe pârâtul.
În motivarea acțiunii, scutită de obligația achitării taxelor judiciare de timbru, reclamantul arată că prin cererea nr. P 5608/07/20.05.2008, adresată de către, s-a cerut verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului nr. I -, deschis de securitate. In acest dosar o pârtul a întocmit un document care se regăsește la fila 33. Ținând cont de prevederile art. 1 alin. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, cererea formulată este legală. Așa cum rezultă și din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/I/161/15.01.2009, precum și al înscrisurilor pe care le atașăm acțiunii noastre, domnul, având gradul de și funcția de șef al Serviciului 2 din cadrul Direcției Regionale C, din cadrul Direcției Regionale C, analizând corespondența interceptată ilegal de către organele de securitate, "a trimis spre documentare" Secției Raionale T, pe raza căreia se afla autorul scrisorii, că acesta dorește să se întâlnească la Viena cu destinatarul înscrisului. Este dincolo de orice îndoială că prin sintagma "documentare" se avea în vedere demararea unei acțiuni de supraveghere informativă din partea organelor de securitate, acțiune declanșată tocmai pentru a preîntâmpina cele semnalate de mr.. Că este așa, o confirmă chiar dosarul în care a fost identificat documentul citat, și al cărui motiv de deschidere îl constituie urmărirea persoanelor care poartă "corespondență suspectă cu cetățeni din țările capitaliste"; se arată în continuare
altă activitate prin care au fost afectate drepturile și libertățile fundamentale ale omului, și care a avut loc tot din "inițiativa" mr., o reprezintă, în primul rând, că a "luat în lucru pe cetățeanul vest-, de naționalitate maghiară, de profesie fotograf ", deoarece acesta "a făcut prima vizită în țară în anul curent, când a afirmat că lucrează ca ziarist la Ministerul d e Externe al. A repetat vizita la rude în august și va mai reveni în cursul anului. -numitul are un frate la B, procuror la Procuratura Generală. În al doilea rând, a solicitat informații de la Direcția a III -a nu numai despre persoana urmărită, ceea ce, făcând abstracție de urmărirea abuzivă a fostului cetățean român, ar fi fost de înțeles, ci și "despre fratele acestuia din nevoie de aceste date în vederea organizării unor măsuri informativ-operative.
De asemenea, pârâtul având gradul de colonel în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate C, a dirijat rețeaua informativă din subordine în scopul supravegherii informative a angajaților de origine română de la Posturile de Radio <EUROPA LIBERĂ>, <DEUTSCHE, a familiilor acestora, precum și a potențialelor legături cu alți cetățeni de origine română. Pentru realizarea acestui obiectiv, domnia sa, estimând că prin intermediul sursei sale <RADU>,va avea posibilitatea să penetreze în cercul românilor care lucrează la <EUROPA LIBERA>" și-a instruit informatorul "să se lase <recrutat și folosit> de către aceștia, avându-se în vedere că soția lui va rămâne ca I studentă în ROMÂNIA, ceea ce îl va obliga la vizite periodice în tară". În același context propune elaborarea un plan de acțiune de perspectiv~, al cărui obiectiv
principal se axa pe "identificarea tuturor legăturilor din ROMANIA și luarea lor în lucru" ale medicului stomatolog, fost cetățean român cunoscut cu manifestări
dușmănoase și cu legături la Europa liberă.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului, va admite cererea pentru următoarele considerente:
Consideră că sunt asigurate condițiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a din nr.OUG 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 pentru a se putea constata calitatea de lucrător al I Securității". Astfel, norma citată impune îndeplinirea următoarelor condiții pentru a se putea reține calitatea invocată.
Astfel, persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității în perioada 1945-1989. Or, în speța dată, această condiție este asigurată deoarece, așa cum s-a precizat, pârâtul a avut gradul de și funcția de. Serviciu 2 din cadrul Direcției Regionale C (1965-1967), respectiv colonel în 1982 în cadrul Inspectoratului Județean
În calitatea menționată la punctul 1 să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Și această condiție este asigurată deoarece așa cum am expus-o anterior, interceptarea corespondenței, precum și urmărirea persoanei pentru conținutul interceptării reprezintă fără îndoială încălcări ale drepturilor și libertăților expuse mai.
Ca atare Curtea va admite acțiunea astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea reclamantului CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, cu sediul în B,--57, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul, născut la 23.10.1931 în Tg.M, județ M, fiul și, domiciliat în municipiul C N,-,.51, județ
Constată calitatea de lucrător al Securității a pârâtului.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 20.01.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.GG
EF/4ex.
17.03.2010
Președinte:Grecu GheorgheJudecători:Grecu Gheorghe