Anulare act administrativ . Sentința 3092/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR.3092
Ședința publică de la 06.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL CULTURII, cultelor ȘI NAȚIONAL, și " ".
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanții și, reprezentați de mandatar, cu procură depusă la dosarul cauzei, pârâtul, reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar și pârâta " ", reprezentată de avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind pârâtul Ministerul Culturii, Cultelor și Național.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și pune în discuția părților pe această excepție.
Apărătorul pârâtei " " precizează că a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI cu privire la soluționarea capetelor 1 și 2 din cererea completatoare. Invocă prevederile art.68 alin.4 și 5 din proc.civ.
La interpelarea instanței, mandatarul reclamanților precizează că are studii juridice și poate pune concluzii în fața instanței prezentând dovada în acest sens. Solicită respingerea excepției necompetenței materiale a acestei instanțe ca neîntemeiată, consideră că această instanță este competentă în soluționarea prezentei acțiuni.
Apărătorul pârâtului solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI.
Apărătorul pârâtei " " solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI, competenta în soluționarea cauzei fiind Tribunalul București, întrucât natura litigiului dedus judecății îl constituie un litigiu de muncă.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a acestei instanțe.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 03.02.2009,reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii,Cultelor și National și au solicitat următoarele:
1.Anularea adresei nr.2432//09.10.2008 emisă de Minister prin care s-au diminuat drepturile salariale ale reclamantilor;
2.Să se stabilescă ce acte normative sunt incidente pentru stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților;
3.Obligarea în solidar a pârâților la plata de despăgubiri morale,reprezentând totalul veniturilor nete salariale de care ar fi beneficiat pe perioada 17.03.2008-31.12.2008.
La data de 04.05.2009,reclamanții au completat obiectul acțiunii inițiale solicitând obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând:
1.Pentru perioada 01.09.2008-31.12.2008,diferenta dintre drepturile salariale plătite de -B-calculate la un salariu tarifar de 3104 lei pentru și 2283 lei pentru - și drepturile salariale cuvenite conform Anexei la art.15 ind.1 din OG 21/2007(salariu tarifar de 4392 lei pentru și 2929,5 lei pentru );
2.Pentru perioada 01.01.2009-31.05.2009,diferența dintre drepturile salariale plătite de -B-calculate la un salariu tarifar de 2173 lei pentru și 1598 lei pentru - și drepturile salariale cuvenite conform Anexei la art.15 ind.1 din OG 21/2007(salariu tarifar de 4392 lei pentru și 2929,5 lei pentru );
3.Obligarea pârâtului Ministerul Culturii,Cultelor și National să asigure reclamanților plata drepturilor salariale conform Anexei la art.15 ind.1 din OG 21/2007 și să asigure,totodată,și bugetul aferent acestora pe tot anul 2009.
La data de 09.06.2009,reclamanții au completat acțiunea,solicitând chemarea în judecată și a pârâtei " ",institutie la care acestia sunt angajati cu contracte individuale de muncă.
În ședința publică din data de 09.06.2009,Curtea a invocat din oficiu excepția necompetentei sale materiale în solutionarea litigiului dedus judecătii.
Având a se pronunța cu prioritate asupra excepției invocate,în temeiul art.137 proc.civ,Curtea retine ca raportul juridic dedus judecatii este unul specific, de dreptul muncii,iar litigiile au un astfel de obiect sunt de competenta, in prima instanta, completelor specializate in acest sens din cadrul tribunalelor.
Într-adevăr,astfel cum au precizat reclamanții înșiși, acestia se află în raporturi de muncă cu " "B,în baza unui contract individual de muncă,iar ceea ce se reclamă în cauză este faptul neplății drepturilor salariale în cuantumul prevăzut de lege.
Împrejurarea că în speță se contestă și o adresă a Ministerul Culturii,Cultelor și National către prin care se răspunde acesteia din urmă la solicitarea privitor la stabilirea drepturilor salariale cuvenite personalului de specialitate artistică din cadrul,nu este de natura a atrage competența instantei de contencios administrativ,din moment ce acesta nu dă nastere,modifică sau stinge drepturi, în regim de putere publică,ci se referă la raporturile de muncă ale salariaților,putând fi contestat pe calea proprie a litigiilor de muncă.
Pentru argumentele de mai sus,în temeiul art.158 proc.civ, instanta va admite exceptia necompetentei materiale a Curtii de Apel B și va declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Sectiei a VIII-a Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI.
Declină cauza privind pe reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ȘI NAȚIONAL, și " ", spre competentă soluționare Tribunalului București - Secția a VIII-
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi 6.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
30.10.2009
Președinte:Patraș Bianca LauraJudecători:Patraș Bianca Laura