Anulare act administrativ . Sentința 31/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - anulare act administrativ -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 31
Ședința publică din 01 februarie 2010
PREȘEDINTE: Sas Remus
Grefier - -
Pe rol, judecarea acțiunii având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamantul cu domiciliul în S,-, -.A,.17, județul S, în contradictoriu cu pârâtulMinisterul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,cu sediul în municipiul B,-, sector 3 -de anulare a Ordinului nr. 2177 din 09 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că la dosarul cauzei s-au depus concluzii scrise de petent, verifică actele și lucrările dosarului, constată acțiunea în stare de judecată, în temeiul art.150 din Codul d e procedură civilă, declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare asupra acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Ordinului nr. 2177/09.10.2009 emis de pârât. S-a solicitat și acordarea unor daune morale.
În motivarea cererii s-a învederat că în urma unui concurs desfășurat la data de 22.05.2009 la sediul, reclamantul a ocupat funcția de director coordonator adjunct al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură S, începând cu data de 28.05.2009, urmare a emiterii de către a Ordinului nr.1127/28.05.2009 de numire a sa în funcția menționată și a încheierii Contractului de management nr. 69/28.05.2009.
Prin ordinul atacat s-a dispus încetarea contractului de management cu încălcarea principiului forței obligatorii a contractului - art. 969 Cod civil.
Dată fiind referirea la rezilierea contractului de management (clauză specifică contractelor bilaterale), este evidentă interpretarea acordului părților care încheiere contractul de management ca fiind sub incidența dispozițiilor art. 969 Cod civil, în principal, după care prevederile contractului sunt completate de dispozițiile legale imperative în această materie (respectiv legislația muncii).
Or, dat fiind că ordinul contestat se întemeiază în principal pe dispozițiile art. 65 alin. 1 din Codul Muncii (aspecte avute în vedere prioritar de emitentul ordinului, fără să fie avut în vedere în primul rând, dispozițiile contractului de management încheiat între părți), a apreciat că Ordinul nr. 2177/09.10.2009 este nelegal, dat cu nerespectarea acordului părților, dar consimțit prin încheierea Contractului de management nr. 69/28.05.2009.
Ordinul nr. 2177 din 09.10.2009 este în fapt, un ordin de revocare din funcția de care o ocupă în momentul de față și care - potrivit prevederilor art. 10 alin. 2 raportat la art. 10 alin. 1 lit. "c" din contractul de management - nu poate fi emis decât în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către directorul coordonator adjunct a obligațiilor prevăzute de lege și de contractul de management.
Ordinul nu conține o motivație în fapt, suficientă pentru încadrarea acestei situații la prevederile art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, iar potrivit art. 62 alin. 2 din Codul Muncii, decizia trebuie motivată în fapt și în fapt și în drept, sub sancțiunea nulității absolute.
Cauzele privind desființarea contractului nu sunt efective, reale și serioase.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar înscrisuri (copia ordinului atacat, ordinul de numire în funcție, contractul de management).
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a învederat următoarele:
Contractul de management nr. 69/28.05.2009 încheiat între reclamantul și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prevede la art. 9 lit. "h", cauzele de încetare ale contractului și anume:"în situațiile prevăzute expres de lege".
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2009 a fost abrogată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 105/2009 și, totodată, declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională. Rezultă așadar că, fiind în prezența unui act administrativ cu caracter normativ abrogat, efectele juridice nu se mai produc.
Conform normelor de tehnică legislativă cuprinse în art. 62 alin. 3 din Legea nr.24/2000,"abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv".
Drept urmare, cum părțile contractante au stabilit de comun acord că efectele contractului încetează și în cazuri prevăzute expres de lege, și cum cazul prevăzut de lege este dat de dispoziția art. IV alin. (1), (4) și dispoziția art. V din nr.OUG 105/2009 având în vedere atât principiul relativității efectelor contractelor, cât și voința părților la momentul încheierii actului, se constată că orice critică este nefondată, faptul consemnării acestei clauze contractuale vizând tocmai evenimentele legislative, ulterioare, ce pot interveni.
Dat fiind faptul că postul de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Saf ost desființat, în mod legal s-a emis ordinul nr. 2177/09.10.2009, prin care reclamantului i s-a acordat preaviz.
Pentru admiterea acțiunii, reclamantul avea obligația să facă dovada (deoarece, până la proba contrarie se prezumă că este legal, efectuarea dovezii contrare fiind în sarcina reclamantului) existenței uneia din cauzele care atrag nulitatea actului, or această dovadă nu s-a făcut.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că cererea formulată este întemeiată.
Nu este dată lipsa de obiect a acțiunii, acesta fiind clar determinat, respectiv anularea Ordinului nr. 2177/2009.
Ordinul atacat a fost emis în temeiul nr.OUG 105/2009.
Potrivit art. VIII din nr.OUG105/2009, persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la art. III și art. IV al.3 își păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management încheiate de acestea aflate în derulare își produce efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora.
Or, în speță nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management și nici nu a fost făcută dovada unui caz de încetare sau reziliere.
Contractul de management a fost încheiat în temeiul Ordinului nr. 1127/2009 emis de, pentru o perioadă de 4 ani, perioadă care nu a expirat.
Mai mult, ulterior emiterii ordinului atacat, Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 1629/3.12.2009 a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 -5 și 26; art. III, IV, V și VIII și anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009 sunt neconstituționale, astfel încât ordinul nr. 2049/09.10.2009 este lipsit de temei legal.
Nu este întemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, întrucât ordinul atacat a fost emis în temeiul unui act normativ emis de Guvernul României, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, fiind obligat să aplice acest act normativ, neavând un drept de opțiune, astfel încât nu poate fi obligat la daune pentru aplicarea legii. În plus, instanța apreciază că anularea ordinului constituie o reparație morală suficientă. De altfel, trebuie reținut că ordinul atacat a fost suspendat imediat după emitere (14 zile), prin sentința nr. 193/23.10.2009 a Curții de Apel Suceava, reclamantul nesuferind prejudicii morale.
Pentru considerentele învederate și în temeiul art. 1; 18 din Legea nr.554/2004;
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte, cererea având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamantul reclamantul cu domiciliul în S,-, -. A,.17, județul S, în contradictoriu cu pârâtulMinisterul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,cu sediul în municipiul B,-, sector 3.
Anulează Ordinul nr. 2177/09.10.2009 emis de Ministerul Agricuturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Respinge cererea de acordare a daunelor morale, ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 01 februarie 2010.
Președinte, Grefier,
Red. - -
Tehnodact.
08.02.2010/4 ex.
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus