Anulare act administrativ . Decizia 317/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 317
Ședința publică de la 24 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții -G, )., cu sediul ales în com., jud. G, împotriva sentinței civile nr. 3156/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenții lipsă, )., C, cu împuternicire recurentul - lipsă fiind reprezentanții intimatelor CONSILIUL LOCAL și PRIMĂRIA COMUNEI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul recurenților arată că nu mai are alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul recurenților depune la dosar acordul colectiv semnat de reclamanți și Primarul comunei prin care recunoaște dreptul reclamanților la cele două sporuri, mai depune acte din care rezultă asigurarea serviciului de permanență.
Susține oral motivele de recurs, arătând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere privind calcularea și plata către reclamanți, funcționari publici a drepturilor bănești reprezentând îndemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, în continuarea până când încetează raporturile de muncă, consemnarea în carnetele de muncă a acesteia.
Solicită admiterea recursului cum a fost formulat, admiterea acțiunii și acordarea celor două sporuri așa cum au fost prevăzute prin. 188/1999, depune la dosar concluzii scrise în susținerea celor orale.
CURTEA
Asupra recursului declarat de reclamanții, C, și împotriva sent. civ. nr. 3156/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin cererea formulata de reclamanți prin reprezentant legal SINDICATUL ADMINISTRATIEI PUBLICE "" G - Grupa Sindicala si înregistrata sub nr- la Tribunalul Galați - Secția Comerciala si de Contencios Administrativ au solicitat in contradictoriu cu parații Consiliul Local si Primăria com. obligarea la plata indemnizației de dispozitiv lunara in cuantum de 25% din salariul de baza, retroactiv începând data de 01.01.2004 si in continuare pana la încetarea raporturilor de serviciu, in funcție de perioada lucrata de fiecare reclamant, cu actualizarea sumelor reprezentând "îndemnizație de dispozitiv" cu rata inflației.
Reclamanții au mai solicitat obligarea paratului - Primăria com. la consemnarea in carnetele de munca ale funcționarilor publici a îndemnizației de dispozitiv începând cu 01.01.2004 si pana in prezent.
Motivându-si in fapt cererea, reclamanții au arătat ca potrivit pct. 9 din Ordinul MAI nr. 496/2203 "indemnizația de dispozitiv se acorda si personalului civil ce își desfășoară activitatea in domeniul administrației publice". Pct. 31.1 din același Ordin arata ca " prin personal civil, in sensul prezentului ordin se înțelege funcționarii publici si personalul contractual din MAI".
Reclamanții au mai arătat ca la nivel național aceste drepturi au fost recunoscute si plătite depunând in acest sens practica judiciara.
Prin ordinul nr. 496/2002 al MAI s-a urmărit sa se asigure o egalitate de tratament salarial pentru toți salariații din cadrul aceleiași autorități. Potrivit art. 29 al. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, funcționarii publici beneficiază de prime si alte drepturi salariale. Prin art. II pct. 1 si 3 din Ordinul MAI 496/2003 a fost reglementata acordarea indemnizației de dispozitiv si personalului din domeniul administrației publice. Acest ordin definește personalul civil ca fiind funcționarii publici si personalul contractual din MIRA.
In drept si-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii 138/1999, OUG nr. 63/2003, Ordinul MAI 496/2003, OUG nr. 24/2000, OUG nr. 123/2003, OUG nr. 30/2007 si legea nr. 188/1999.
La dosarul cauzei au depus acte (filele 4-51).
Prin sentința civilă nr. 3156/13.11.2008 Tribunalul Galația respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanților nu le sunt aplicabile dispozițiunile legale privitoare la îndemnizația de dispozitiv, deoarece dispozițiunile art. 1 din Legea nr. 138/1999 nu le sunt aplicabile, ele referindu-se la personalul militar și civil din instituțiile la care se referă în mod expres acest text.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, C, și criticile lor vizând greșita respingere a acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, aceștia au susținut că instanța a făcut o aplicare greșită a legii, apreciind că nu li se cuvine indemnizația de dispozitiv, atâta vreme cât prin art. 2 pct. 1 din Ordinul MAI nr. 496/2003 s-a stabilit că sfera de acordare a indemnizației de dispozitiv cuprinde și personalul civil care își desfăsoară activitatea în domeniul administrației publice.
Pe de altă parte, recurenții au susținut că sunt supuși unei discriminări, atâta vreme cât alte categorii de personal primesc această indemnizație.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, curtea constată că sunt nefondate criticile formulate, astfel încât nu se impune reformarea hotărârii recurate.
Printr-o corectă și integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică a cărei reformare nu se impune. Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.
Criticile formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Corect a apreciat prima instanță că indemnizatia de dispozitiv se acordă numai personalului militar și civil din instituțiile enumerate la art. 1 din Legea nr.138/1999, respectiv Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații, Sertviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Justiției.
Pe de altă parte, nici art. 11 alin. 2 din OUG nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor și nici OUG nr. 30/2007 privind organizarea Ministerului Internelor și reformei Administrative nu conțin dispozițiuni din care să rezulte că toți funcționarii publici din administrația centrală sau locală ar beneficia de indemnizația de dispozitiv.
Așa cum în mod constant a apreciat și Inalta C de Casatie și Justiție, nu există nici-un motiv pentru interpretarea extensivă a dispozițiunilor sus menționate, atâta vreme cât textele art. 1, 2 și 3 din Legea nr.138/1999 se referă la anumite categorii de salariați care își desfăsoară activitatea în cadrul instituțiilor publice menționate în art. 1.
Pentru toate aceste considerente, curtea urmează ca în temeiul art. 312 alin 1 din proc.civ. să respingă recursul declarat în cauză nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanții -G, )., cu sediul ales în com., jud. G, împotriva sentinței civile nr. 3156/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 24 martie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu - - | JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 2 ex./ 18.05.2009
Fond -
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Vasile Susanu