Anulare act administrativ . Sentința 322/2009. Curtea de Apel Timisoara

Comentarii

0

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 18.06.2009

SENTINȚA CIVILĂ NR. 322

Ședința Publică din 26 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Consiliul Local al Comunei în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, având ca obiect anularea act administrativ.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamant secretarul Comunei -, pentru pârâtă prezintă consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea pârâtei, în 2 exemplare, un exemplar se înmânează avocatului reclamantului.

Secretarul Comunei - depune la dosar împuternicire pentru reprezentarea în cauză a reclamantului.

Consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtei.

Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, în soluționare cauzei, față de dispozițiile din Ordonanța Guvernului nr. 79/2003, ce prevede că împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, raportat și la împrejurarea că suma contestată nu depășește valoarea de 500.000 lei stabilită de art. 10 al.1 din Legea nr. 554/2004 și o pune în discuția părților.

Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara în soluționarea cauzei.

Reprezentanta pârâtei solicită respingerea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, în soluționarea cauzei.

CURTEA

Cererea reclamantului:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 729/59/18.06.2009, reclamantul Consiliul Local al comunei a chemat în judecată pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, solicitând anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 4498/18.02.2009, emisă de pârâtă, suspendarea executării deciziei menționate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, precum și exonerarea de la restituirea sumei de 139.980,48 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că suma menționată i-a fost atribuită în vederea exploatării unei suprafețe de teren, potrivit Ordonanței de Urgență nr.125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.

La data de 29.01.2009 echipa de control din cadrul Direcției și Control Intern din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a dispus prin procesul verbal de constatare restituirea sumelor primite cu titlu de sprijin direct, reținând că nu a fost desfășurată o activitate agricolă proprie.

Reclamantul a mai arătat că a formulat contestație împotriva procesului verbal menționat, aceasta fiind respinsă prin Decizia de soluționare a contestației nr. 4498/18.02.2009, însă, în opinia reclamantului, actele atacate sunt netemeinice și nelegale, consiliul local desfășurând activități de întreținere a pășunilor iar interpretarea dată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură textelor legale incidente în cauză fiind neconformă cu Regulamentul CE nr. 73/2009.

Excepția de necompetență a Curții de Apel Timișoara:

La termenul din 26.10.2009, instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, raportat la natura juridică a actului atacat și la dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Analiza Curții cu privire laexcepția de necompetență materială:

Analizând probatoriul administrat în cauză, cu privire la excepția de necompetență materială, instanța constată următoarele:

Prezentul litigiu are de obiect legalitatea actelor emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în vederea recuperării unor sume acordate reclamantului potrivit Ordonanței de Urgență nr.125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.

Curtea subliniază că Ordonanța de Urgență nr. 125/2006 stabilește cadrul general de acordare a plăților directe în agricultură, în sectoarele vegetal și zootehnic, în conformitate cu mecanismele prevăzute de legislația europeană, și anume:

- Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 (privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de susținere directă în cadrul politicii agricole comune și stabilirea altor regimuri de susținere în favoarea agricultorilor, cu modificările și completările ulterioare, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 270 din 21 octombrie 2003);

- Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.290/2005 cu privire la finanțarea politicii agricole comune și

- Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.698/2005 privind sprijinul acordat pentru dezvoltare rurală, finanțat din Fondul european pentru agricultură și dezvoltare rurală (), și în conformitate cu Tratatul

Temeiul legal al controlului efectuat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este Ordonanța de Guvern nr. 79 din 28 august 2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, ordonanță care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003, fiind ulterior modificată prin Legea nr. 529/2003; Ordonanța Guvernului nr. 94/2004; Ordonanța Guvernului nr. 53/2005; Ordonanța Guvernului nr. 12/2007; Legea nr. 205/2007 și prin Ordonanța Guvernului nr. 20/2008.

În privința textelor legale relevante, Curtea observă că, potrivit art. 2 alin. 1 lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 79/2003, "în sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

d)creanțele bugetarerezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 3 alin 4 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 79/2003,

(4)"Titlul de creanțăspecificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată șicuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul d e procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar.

(6) Împotriva titlului de creanță debitorulpoate formula contestațiela organul emitent,în condițiile și termenele stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003privind Codul d e procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Curtea reține, față de dispozițiile art. 3 alin. 4 din actul normativ citat, că titlul de creanță este asimilat actului administrativ fiscal, de vreme ce cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul d e procedură fiscală.

Această interpretare este confirmată și de dispozițiile art. 4 alin 2 din Ordonanța Guvernului nr.79/2003, potrivit cărora"creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor".

Totodată, deoarece - potrivit art.3 alin 6 din Ordonanța Guvernului nr.79/2003 - împotriva acestui titlu de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile și termenele stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, Curtea reține aplicabilitatea dispozițiilor din Codul d e Procedură Fiscală în cazul contestării actelor emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în baza Ordonanței de Urgență nr. 79/2003.

Or, conform art. 218 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală,"deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii".

Așadar, art. 218 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală face trimitere - în privința competenței de soluționare a acțiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor administrativ fiscale prealabile - la dispozițiile "legii", respectiv, în lipsa altor precizări, la dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenței instanțelor de contencios administrativ

Or, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, "litigiileprivind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și celecare privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Având în vedere că solicitarea reclamantei are ca obiect anularea unor acte administrative care privesc o creanță bugetară care nu depășește 500.000 lei - creanță bugetară asimilată unei creanțe fiscale, conform art. 4 alin 2 din Ordonanța Guvernului nr.79/2003 - instanța apreciază că prezentul litigiu este de competența Secției de contencios administrativ tribunalului, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În acest sens, instanța apreciază că este lipsit de relevanță faptul că reclamanta solicită în acest litigiu și anularea unui act emis de o autoritate centrală (respectiv de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care a soluționat contestația administrativ fiscală formulată de reclamantă, respingând-o). Instanța subliniază că art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 face o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ:

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale), și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale), și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În speță, obiectul litigiul este reprezentat de acte emise de o autoritate administrativă centrală, respectiv de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, însă toate actele contestate de reclamant se referă la o creanță bugetară (fiscală) care nu depășește 500.000 lei, iar astfel de litigii sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale.

Așadar, întrucât prezenta acțiune în justiție privește un act administrativ fiscal, și cum din interpretarea art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 rezultă că în cazul litigiilor privind taxe, impozite și contribuții, competența se stabilește prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu la nivelul instituției emitente a actului fiscal atacat, având în vedere că valoarea obiectului cererii se situează sub pragul de 500.000 lei prevăzut de art. 10 alin. 1 din Legea nr.554/2004, Curtea apreciază întemeiată excepția necompetenței materiale, litigiul nefiind de competența de primă instanță a curții de apel.

În privința competenței teritoriale, în condițiile în care sediul reclamantului Consiliul Local al comunei este situat în județul C S, Curtea reține că este competent, din punct de vedere teritorial, Tribunalul CSs au Tribunalul București, conform art. 10 alin. 3 teza I din Legea nr. 554/2004, care prevede că " reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului".

Cum reclamantul a optat în prezenta cauză pentru instanța de la domiciliul său - Curtea de Apel Timișoara - instanța va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului în circumscripția căruia se situează sediul acestuia, respectiv în favoarea Tribunalului C S, respectând opțiunea reclamantului în favoarea instanței de la sediul său.

Având în vedere și dispozițiile art. 158 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent", precum și dispozițiile art. 159 alin. 1 punctul 2 Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora necompetența este de ordine publică " când pricina este de competența unei instanțe de alt grad", în raport cu cele arătate mai sus, instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului C

În privința căii de atac împotriva prezentei hotărâri, față de dispozițiile art. 158 alin. 3 Cod de Procedură Civilă - potrivit cărora "dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Dosarul va fi trimis instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent, de îndată ce hotărârea de declinare a competenței a devenit irevocabilă"- instanța reține că prezenta hotărâre poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței.

Declină competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului C-

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică din 26.10.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER

- - - -

Red./03.11.2009

Tehnored. / 24.10.2009/ 2 ex.

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: