Anulare act administrativ . Sentința 324/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 324/CA

Ședința publică de la 24 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban

Grefier - - -

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta -, domiciliată în C,-, -.A,.5,.19, în contradictoriu cu pârâții - INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ, cu sediul în B,-, sect.2, ambii cu domiciliul în B,-, intervenienta în nume propriu -, cu domiciliul ales la cu sediul în B,-,.4, sect.1, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 16.04.2008 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată încheiere ce face parte integrantă din prezenta iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 23.04.2008, 24.04.2008, pentru când:

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2798/36/03.12.2007 la Curtea de APEL CONSTANȚA, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență B, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea parțială a raportului nr. 78312/08.11.2007 al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cu privire la măsura nr. 1 din acest raport referitoare la rezultatul concursului organizat în luna octombrie pentru ocuparea unui post de ofițer pentru compartimentul " Situațiilor de Urgență" din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "D" al Județului C;

- suspendarea executării actului administrativ atacat, cu privire la măsura nr. 1 din acest act referitoare la rezultatul concursului;

- obligarea pârâților la plata în solidar a unor daune morale în cuantum de 5.000 lei.

A arătat reclamanta că în luna octombrie 2007 participat la un concurs pentru ocuparea unui post de ofițer pentru compartimentul " Situațiilor de Urgență" din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "D" al Județului

Concursul a fost organizat în baza Ordinului nr. 43165/12.09.2007 emis de Inspectoratul general din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a Dispoziției Directorului General Management Resurse Umane al Reformei Administrative nr. II/960/2004.

A mai arătat reclamanta că în cadrul acestui concurs a susținut două probe, o probă fizică și una de pregătire teoretică, sub forma unui test tip grilă. După corectarea lucrărilor, rezolvarea tuturor contestațiilor și efectuarea mediei a fost anunțat rezultatul final al concursului, fiind declarată admisă.

O contracandidată, nemulțumită de rezultatul concursului în urma căruia fusese declarată respinsă a formulat în termenul legal contestație, care i s-a respins de către comisia de soluționare a contestațiilor, stabilindu-se că lucrarea contracandidatei a fost evaluată în mod corect. Ulterior aceasta a adresat o sesizare Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în urma căreia s-a constituit o comisie de control din cadrul B, comisie condusă de col. care s-a prezentat pe data de 05.11.2007 la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "D" C pentru a rezolva petiția.

Controlul realizat într-o manieră s-a concretizat într-un raport final prin care comisia de control a propus printre altele, spre aprobare inspectoratului general a măsurii de modificare a rezultatului concursului, în sensul declarării ca "admis" a petentei și ca "respins" a reclamantei.

Pe baza propunerilor făcute de comisia care a verificat aspectele din petiția nr. 78318/P din 23.10.2007 prin Raportul nr. 78318/P din 8.11.2007 inspectoratul general a aprobat măsura nr.1 prin care se declara ca "admis" numita, care în urma verificării comisiei și a punerii de acord cu tematica concursului a întrebărilor nr. 21, 23, 29, contestate a obținut nota 9,10 ca urmare a acordării punctajului aferent respectivelor întrebări, fiecărui candidat la respectiva specialitate, fapt ce a determinat ca reclamanta,care a obținut nota 8,95 la proba scrisă și nota finală de 9,47 să se clasează pe locul doi fiind respinsă.

Urmare acestei situații reclamanta s-a adresat la data de 13.11.2007 Inspectoratului General pentru Situații de Urgență solicitând remedierea nelegalității comisiei.

În urma plângerii prealabile formulate i s-a comunicat de către, cu adresa nr. 43880/19.11.2007, că nu poate omologa rezultatul inițial al concursului, fără însă a se face referire concretă la vreun temei legal care să fi stat la baza măsurii abuzive de infirmare a rezultatului inițial al concursului.

Având în vedere răspunsul negativ pe care l-a primit în urma plângerilor prealabile formulate a înțeles a formula prezenta acțiunea pentru anularea actului administrativ nelegal, recunoașterea dreptului pretins și obligarea funcționarilor în solidar cu instituția la plata de daune morale.

S-a susținut de reclamantă că modul de desfășurare al concursului era reglementat în detaliu de Ordinul nr. 43.165/12.09.2007 privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru încadrarea posturilor de ofițer prevăzute pentru etapa a II-a de profesionalizare a structurilor emis de inspectorul general din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a Dispoziției Directorului General al Direcției Generale Management Resurse Umane al Ministerului internelor și Reformei Administrative nr- care cuprinde metodologia privind organizarea și desfășurarea concursurilor și examenelor pentru ocuparea posturilor vacante în

Potrivit art. 7 din Ordinului nr. 43.165/12.09.2007 al concursul consta în susținerea a două probe: o probă fizică și o probă teoretică sub forma unui test scris tip grilă, fiind constituite două comisii, o comisie de concurs și una de contestații, fără a fi prevăzută o supra comisie cu atribuții de examinare și de notare.

În nici un caz nu putea această comisie să se substituie comisiilor de elaborare a subiectelor, de concurs și de contestații și să facă aprecieri cu privire la corectitudinea sau incorectitudinea grilei de concurs, cu atât mai puțin să renoteze (toate) lucrările concurenților și să modifice subiectele examenului.

Procedând astfel, atât membrii comisiei de control care au propus măsura de schimbare a rezultatului examenului anunțat în mod oficial care o declara admisă pe reclamantă, cât și inspectorul general au săvârșit un grav abuz în serviciu, încălcându-și atribuțiile.

Reclamanta a învederat că au fost încălcate de către pârâții în calitate de șef al comisiei de control care a elaborat raportul nr. 78312/P/09.11.2007 și în calitate de inspector general care a numit comisia de control, dispozițiile art. 13 alin. 5 din Ordinul 190/22.04.2004 care prevede că " se interzice încredințarea petițiilor spre soluționare ori antrenarea în efectuarea de verificări a persoanelor care fac obiectul sesizărilor și a celor care au sau pot avea interes în cauză."

a fost nu numai măsura luată de pârâți, ci și conduita membrilor comisiei de control, în special cea a pârâtului care au anchetat-o atât pe reclamantă cât și pe rudele sale într-o manieră milițienească, deși nu se comisese nici o ilegalitate.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere - suspendarea executării actului administrativ consideră reclamanta că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în sensul că este vorba de un caz bine justificat, iar prin măsura suspendării se urmărește prevenirea unei pagube iminente.

A apreciat reclamanta că împrejurările legate de starea de fapt și de drept, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și că prin executarea acestuia i s-ar produce în mod inevitabil o pagubă viitoare și previzibilă constând cel puțin dintr-un beneficiu nerealizat calculat ca diferență dintre drepturile salariale obținute în prezent și drepturile salariale pe care le-ar fi obținut prin încadrarea pe postul pentru care a concurat.

Mai mult decât atât, urgența măsurii suspendării actului administrativ atacat este dată și de faptul că prin executarea sa și prin angajarea contracandidatei sale pe postul pentru care a concurat s-ar complica situația în mod inacceptabil și s-ar impune, în eventualitatea admiterii acțiunii de față, anularea (sau, mai exact, constatarea nulității) contractului de muncă încheiat în temeiul actului administrativ nul, ceea ce poate presupune generarea unui alt proces care se poate evita prin suspendarea executării actului administrativ.

Considerând reclamanta că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a solicita obligarea pârâților în solidar la plata daunelor morale cauzate prin fapta lor.

Pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, legal citat a depus la dosar întâmpinare și documentația care a stat la baza emiterului actului administrativ atacat.

Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea cererii reclamantei motivat de faptul că au fost constatate grave încălcări ale atribuțiilor de către comisia de soluționare a contestațiilor care a respins contestația formulată de fără o analiză temeinică a conținutului ei, comisie al cărui președinte era chiar tatăl reclamantei și care dorind să o avantajeze pe fiica sa nu s-a abținut deși se afla într-un caz de incompatibilitate.

Nemulțumită de modul în care a fost soluționată contestația sa numita a formulat o petiție în baza căreia s-a constituit comisia de control în vederea verificării aspectelor semnalate.

La data de 1.02.2008 s-a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu formulată de prin care s-a solicitat să se constate legalitatea raportului nr.78.312/P/8.11.2007 și să se respingă cererea reclamantei urmare punctajului superior pe care l-a obținut în urma verificărilor efectuate de comisia de control.

Cererea de intervenție a fost admisă în principiu de instanță prin încheierea de ședință din 6.02.2008, în temeiul art.52 al.1 din Codul d e procedură civilă.

La data de 5.03.2008, reclamanta - și-a majorat câtimea obiectului cererii solicitând obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

În ședința publică din 5.03.2008 pârâtul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență prin reprezentantul legal a depus la dosar raportul nr. - /22.01.2008 emis de Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Direcția Generală Management Resurse Umane și adresa nr. 65294/11.02.2008 emisă de Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență prin care se comunică Inspectoratului pentru Situații de Urgență "D" aprobarea pentru trecerea în corpul ofițerilor a reclamantei, declarată "admisă" potrivit procesului verbal nr.-/2007.

În ședința publică din 16.04.2008, reclamanta prezentă în instanță a solicitat să se ia act de renunțarea la judecata primelor două capete de cerere, respectiv anularea parțială a raportului nr. 78312/2007 și suspendarea executării actului administrativ contestat.

Examinând probele administrate în cauză, respectiv documentația ce a stat la baza emiterii cât și anulării raportului nr. 78312/2007, în funcție de limitele cu care a rămas investită instanța, urmare renunțării mai sus menționate, se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.1 al.1 din Legea nr. 554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. "

În cauză, instanța reține că reclamanta s-a considerat vătămată în dreptul său câștigat urmare susținerii unui concurs organizat în perioada 11-17.10.2007 la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului C pentru ocuparea unui post de ofițer la specialitatea " situațiilor de urgență",concurs pe care l-a promovat conform procesului verbal nr.398.983 din 22.10.2007.

Contrar dispozițiilor legale, prin raportul nr.78312/8.11.2007 al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-a dispus modificarea rezultatului concursului fiind declarată admisă intervenienta în dauna reclamantei.

Acest raport a fost anulat în baza raportului Direcției Generale Management Resurse Umane cu nr. 190.333 din 22.01.2008 prin care s-a aprobat trecerea în corpul ofițerilor, a candidatei - declarată "admisă" de către comisia de concurs constituită la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "D" al Județului C, potrivit procesului verbal nr. -/2007 și respingerea candidatei.

Cu privire la solicitarea reclamantei de a fi obligați pârâții la plata sumei de 10000 lei cu titlu de daune morale se constată următoarele:

Potrivit art.998 cod civil "orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara."

Regulile de bază care guvernează răspunderea civilă sunt: principiul reparării integrale a prejudiciului și principiul reparării în natură a prejudiciului.

În conformitate cu dispozițiile art.18 al.3 din Legea nr. 554 /2004 în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

În literatura de specialitate, daunelor morale sunt apreciate ca reprezentând o atingere adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiul profesional, sarcina probei revenindu-i, potrivit dispozițiilor art.1169 Cod civil reclamantei.

Cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale acestea trebuie să aibă efecte compensatorii și spre deosebire de celelalte despăgubiri civile care presupun un suport probator, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de circumstanțele concrete ale speței, de consecințele suferite de partea vătămată va aprecia dacă se impune sau nu acordarea de compensații.

Dat fiind circumstanțele în care s-a derulat concursul reclamanta a plecat de la început cu un ascendent moral față de ceilalți concurenți știind că tatăl său era cel care prezida comisia de soluționare a contestațiilor, deși se afla în situație de incompatibilitate potrivit art.3 al.3 din anexa nr.12 la dispoziția directorului Direcției Generale Management Resurse Umane nr.II/960/2004, aspect reținut prin raportul nr. 190.333 din 22.01.2008 și în baza căruia a fost trimis în fața Consiliului de judecată.

Instanța mai reține că între momentul definitivării rezultatului concursului și cel al revocării actului contestat de reclamantă s-a scurs o perioadă mică de timp care nu justifică acordarea vreunei sume de bani cu titlu de daune morale.

Practic, din probele dosarului rezultă că atât desfășurarea concursului cât și cea a controlului desfășurat la 5.11.2007 abundă de încălcări ale normelor deontologice atât în favoarea reclamantei cât și a intervenientei, fiecare din ele încercând să profite de relațiile de rudenie pe care le aveau în structura instituției care organiza concursul.

Împrejurarea că reclamanta s-a pregătit teoretic și practic pentru concurs nu este de natură a constitui un argument pentru justificarea daunelor morale pretinse deoarece era de datoria acesteia, în măsura în care dorea să câștige concursul.

Pe cale de consecință instanța reține că recunoașterea vătămării produse și repunerea în drepturi a reclamantei reprezintă în sine o reparație corespunzătoare pentru repararea și a oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de reclamantă motiv pentru care cererea sa urmează a fi respinsă.

Având în vedere faptul că raportul nr.78312/8.11.2007 a fost anulat urmare raportului nr. 190.333 din 22.01.2008 cererea de intervenție în interes propriu formulată de urmează a fi respinsă.

În ceea ce privește cererea reclamantei pentru plata cheltuielilor de judecata în temeiul art.274 din Codul d e procedură civilă, curtea constată că nu au fost depuse la dosar dovezi în acest sens motiv pentru care o va respinge.

Cum reclamanta nu a căzut în pretenții față de pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului C, renunțarea la primele două capete de cerere fiind determinată de faptul anulării în cursul procesului a raportului contestat, cererea acestuia pentru plata sumei de 2864 lei cu titlu de cheltuieli de judecată va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta -, cu domiciliul ales la cu sediul în B,-,.4, sect.1.

Ia act de renunțarea reclamantei -, domiciliată în C,-, -.A,.5,.19, în contradictoriu cu pârâții - INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ, cu sediul în B,-, sect.2, ambii cu domiciliul în B,-, sect.2, la capetele de cerere privind anularea și suspendarea raportului nr. 78312/8.11.2007.

Respinge capătul de cerere privind plata daunelor morale ca nefondată.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 24.04.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Red.hot.jud.

Ex.8

Președinte:Nastasia Cuculis
Judecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 324/2008. Curtea de Apel Constanta