Anulare act administrativ . Sentința 325/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-- 23.09.2008

SENTINȚA CIVILĂ NR.325

Ședința publică din 25 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Olaru Rodica

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T B, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul lipsă avocat, pentru pârât se prezintă consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocatul reclamantului depune la dosar structura anului universitar 2007-2008, pentru a face dovada că ședința senatului a fost ținută în timpul vacanței universitare, arată că reclamantul a formulat către Ministerul Educației, Cercetării și T B, un memoriu distinct, dar care nu a primit nici un răspuns, depune la dosar xerocopii de pe recipisele privind confirmarea de primire a memoriului cu pârâtul și solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosar acest memoriu.

Avocatul reclamantului depune la dosar xerocopia unei adrese în limba engleză, prin care se atestă faptul că domul nu este profesor în cadrul acestei universități și solicită acordarea unui termen pentru a depune la dosar traducerea acestui înscris.

Reprezentantul pârâtei arată că nu se opune cererii de amânare a cauzei și solicită conexarea acestui dosar cu dosarul nr-.

Instanța respinge cererea privind amânarea cauzei în vederea depunerii la dosar a unui memoriu formulat de către reclamant către pârât, după ședința senatului, deoarece acesta este irelevant față de apărările din cadrul acțiunii.

Instanța respinge cererea de amânare pentru traducerea înscrisului în limba engleză, deoarece este în măsură să traducă înscrisul depus la dosar.

Instanța respinge cererea de conexitate a prezentului dosar cu dosarul nr- al Tribunalului Arad, deoarece Curtea de Apel Timișoara este instanța competentă în soluționarea acțiunii.

Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri.

Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea fondului acțiunii.

Avocatul reclamantului solicită admiterea acțiuni, anularea Ordinului Ministerului Educației, Cercetării și T B nr. 4937/2008, ca fiind netemeinic și nelegal, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.

Reprezentantul pârâtului solicită respingerea acțiunii.

CURTEA

Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:

Prin acțiune reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T B, solicitând anularea Ordinului nr. 4937/30.VII.2008 emis de acesta, cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamantul susține că prin Ordinul nr. 4937/30.VII.208 pârâtul a solicitat revocarea sa din funcția de rector și ordonator de credite al Universității " " din A, Hotărâre luată de Senatul Universități " " din A în data de 22 iulie 2008 și consideră că Ordinul este nelegal deoarece încalcă dispoziții din Legea nr. 84/1995, Legea nr. 12/1997 și Legea nr. 500/2002.

Astfel reclamantul arată că a deținut funcția de rector al Universității " " din A in perioada aprilie 2008 - iulie 2008, fiind confirmat in aceasta funcție prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării si T nr.3728 emis in data de 16.04.2008. Prin același Ordin prin care s-a validat alegerea sa ca rector, s-a dispus să aibă calitatea de ordonator de credite. După numirea sa ca rector, la presiunile d-nei Președinta si in temeiul art.96 pct.13 din Charta Universitara potrivit căruia rectorul "poate delega oricare din competentele sale", a delegat prin decizia nr.209/16.04.2008 si decizia nr.210/16.04.2008 o parte din atribuțiile care îi reveneau in calitate de ordonator de credite, d-nei Președinta a Universității.

Reclamantul arată că in perioada in care a îndeplinit funcția de rector, a întâmpinat tot felul de dificultăți in a-și exercita atribuțiile specifice funcției in care a fost numit, a experimentat in mod neplăcut in calitate de rector o izolare creată artificial, o marginalizare impusă de către Președinta Universității și membrii senatului, s-au făcut tot felul de presiuni asupra sa, s-a încercat uneori să se creeze o atmosfera de frică, chiar mai mult, au fost și încercări de șantaj, de genul dacă nu ceea ce ți se spune atunci întrerup relațiile cu tine . Deși in activitatea sa de până acum a încercat să dea dovadă de profesionalism și respect față de colegii săi din instituție, a întâmpinat o serie de probleme care l-au împiedicat să își desfășoare activitatea in calitate de rector al acestei universități, prezentate in nota de informare adusă membrilor senatului pe care a prezentat-o Senatului in ședința din data de 15 iulie 2008, aspecte deloc norme într-un colectiv de conducere de nivel universitare, ca de exemplu: - sistematic reclamantul nu era invitat, informat și consultat la ședințele ținute în aproape fiecare dimineață cu prorectorii, șefa serviciului personal și contabila șefă pentru rezolvarea problemelor universitare curente; sistematic nu a fost informat și consultat cu ocazia vizitelor diferitelor delegații din străinătate precum și cu activitatea diferitelor comisii, in condițiile in care Președinta Universității nu vorbește nici o limba străina iar el vorbește perfect engleza si franceza; sistematic nu era informat cu privire la organizarea majorității deplasărilor in străinătate ale delegațiilor reprezentanților Universității; sistematic nu era invitat la conferințele de presă organizate aproape săptămânal; pe data de 26 iunie Universitatea " " din Aas emnat cu Institutul din cadrul Ministerului Afacerilor Externe un protocol care i s-a înmânat cu 5 minute înainte de semnare; pe data de 27 iunie ca răspuns la fax-ul trimis de Consiliul legat de Ordonanța de Urgență a Guvernului cu privire la înființarea poziției de Președinte de universitate, i s-a solicitat să semneze un răspuns pregătit în prealabil, însă a refuzat si a trimis un răspuns conform raționamentului propriu; i se înmânează o parte din corespondență deschisă în prealabil (ex. de la primăria Municipiului A), nu a fost deloc menționat in structura de conducere a Universității " " in documente oficiale ca de exemplu dosarul pentru filologie, etc.

Cu toate că a încercat să găsească o metodă pentru ca toate aceste piedici și marginalizări pe care le-a întâlnit pe parcursul executării mandatului și care nu fac deloc cinste conducerii universității, din contra creează o impresie proastă și slab calitativă asupra modului de organizare al instituției, să nu mai reprezinte in viitor o problemă și să poată conlucra ca un colectiv unit pentru a îmbunătăți modul de lucru și atmosfera universitară, acest lucru nu a fost posibil.

Din contră, situația s-a înrăutățit, culminând cu ședința senatului din data de 15 iulie 2008 in care a fost calomniat in cel mai grosolan mod cu putință si a fost agresat de către membrii senatului.

Au fost fabricate un număr de 5 scrisori prin care era discreditat ca profesor universitar, deși este in posesia unui număr substanțial de scrisori prin care i se aduc doar elogii si cuvinte de laudă cu privire la adresa carierei sale universitare. a fost si mai mare in momentul în care reclamantul, prin decizia nr.368/15.07.2008, a îndrăznit să revoce decizia nr.209/16.04.2008 și decizia nr.210/16.04.2008 cu începere din 15 iulie 2008 decizii prin care a delegat o parte din atribuțiile sale in calitate de ordonator de credite d-nei și și-a reluat în întregime toate atribuțiile care derivă din calitatea sa de ordonator de credite conferită prin Ordin al Ministrului. Universității, a considerat că decizia sa este nulă, întrucât nu se pot revoca două decizii prin una singură, că nu respectă Carta Universității și Legea 2/2008" act normativ care nu are nici o legătură cu revocarea deciziei și că decizia, "nefiind scrisă cu caractere romanești, încalcă o lege din domeniul informaticii".

D-na Președinta a Universității, "a cerut părerea Senatului dacă are încredere ca banii universității sa fie gestionați de o persoana care " vine din Canada" si a propus ca decizia ministrului prin care a fost numit ca ordonator de credite "să aibă opinia Senatului și să se pronunțe dacă reclamantul poate avea această calitate", respectiv aceea de ordonator de credite.

In urma acestei propuneri, Senatul a votat ca decizia sa de revocare a delegării date d-nei este nulă, că nu este competent să își exercite calitatea de ordonator de credite și că această atribuție va fi exercitată in continuare de către Președinta Universității.

Astfel, cu toate că: dispozițiile Codului civil prevăd că mandatul este esențialmente revocabil, ori deciziile emise de către acesta prin care a delegat o parte din atribuțiile sale de ordonator de credite d-nei Președinta a Universității, nu sunt altceva decât mandate cu caracter temporar, in mod evident revocabile; că a fost numit ordonator de credite prin Ordin al Ministrului Educației, Cercetării si T, ori prin ședința Senatului din data de 15 iulie 2008 si 22 iulie 2008, Senatul nu a făcut altceva decât sa invalideze acest Ordin al Ministrului; că deși potrivit art.96 pct.17 din Charta Universitara, "in exercitarea atribuțiilor sale, rectorul emite decizii si dispoziții de serviciu, obligatorii pentru membrii comunității academice si pentru personalul serviciilor tehnic - administrative", decizia sa nr.368/15.07.2008 nu este luată în considerare; că deși potrivit art.82 din Charta Universitara, Senatul Universității nu are ca și atribuție și nu poate invalida o decizie emisă de către rectorul universității, totuși, in Universitatea " " din A, revocarea sa din funcția de rector și ordonator de credite al Universității este posibilă, membrii Senatului încălcând fără jenă dispoziții emise de către Ministrul Educației, Cercetării si T, dispozițiile Chartei Universitare precum si alte dispoziții legale in vigoare in materie.

În conformitate cu Hotărârea Senatului Universității " " din A, adoptată în ședința Senatului din data de 22 iulie 2008, fost revocat din funcția de rector al Universității " " și ordonator de credite și s-a dispus alegerea unui rector interimar si ordonator de credite, încălcându-se astfel prevederile Legii nr.84/1995,.128/1997 precum si a Chartei Universitare.

Consideră că in data de 22 iulie 2008 Senatul s-a întrunit in mod ilegal și Hotărârea adoptată de către în această ședință este abuzivă, pentru următoarele considerente: deși potrivit art.70 alin.2 din Charta Universitara, "senatul poate fi convocat [.] cu cel puțin trei zile înainte de ziua întrunirii", a fost convocat pentru a participa la ședința Senatului cu o zi înainte de data stabilita pentru adunarea Senatului; senatul nu poate fi convocat pe perioada vacantei universitare; potrivit Chartei Universitare si dispozițiilor Legii nr. 128/1997, rectorul nu poate fi suspendat sau revocat din funcție pe perioada vacantei universitare, ori ședința Senatului din data de 22 iulie 2008 avut loc in timpul vacantei universitare; deși art.194 din Charta Universitara si art. 74 alin.2 din Legea nr. 128/1997 prevăd ca audierea persoanei care urmează sa fie revocata dintr-o funcție de conducere este obligatorie, acesta nu a fost audiat in cauza. Cu toate că in "ordinea de zi" a ședinței Senatului din data de 22 iulie 2008 se menționează că "numeroasele discuții din ședința Senatului din data de 15 iulie 2008 privind responsabilitățile Rectorului [.] reprezintă procedura de audiere a acestuia prevăzuta prin Statutul personalului didactic (art.74 alin.2)", in "ordinea de zi a ședinței Senatului din data de 15 iulie 2008" nu figura printre problemele care urmau sa fie discutate și audierea sa în conformitate cu art.74 alin.2 mai sus menționat. Nu a fost vorba de nici o audiere, doar de o denigrare a sa in baza unor scrisori fabricate pro causa si fără suport; cum a fost numit ca si ordonator de credite prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării si T nr.3728 emis in data de 16.04.2008 este inadmisibil ca printr-o Hotărâre de să îi fie revocata aceasta calitate de ordonator de credite in condițiile in care mi-a fost conferita prin Ordin al Ministrului. Deși unii membri ai Senatului au învederat faptul că ședința convocată pentru data de 22 iulie 2008 este ilegală, întrucât era in perioada vacantei universitare, când nu se convoacă ședințe de senat, și nu se revocă persoane din funcții de conducere, aceștia au fost dați afara din ședința Senatului.

Consideră că prin validarea, in condițiile date, prin Ordin al Ministrului a hotărârii ilegale a Senatului Universității " " din A din data de 22 iulie 2008, respectiv a revocării din funcția de rector al Universității, de ordonator de credite și de numire a unui rector interimar si ordonator de credite, s-a săvârșit un alt abuz și o altă încălcare a dispozițiilor Legii nr.128/1997 si ale Legii nr.84/1995.

Deși a respectat condițiile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004 cu privire la procedura prealabilă, Ministerul Educației, Cercetării si T nu s-a obosit să răspundă cererii sale cu numărul de înregistrare nr. 38/22 iulie2008.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T B, a cerut respingerea acțiunii ca nefondată pentru că art.2 din Legea nr. 84/1995 republicată privind învățământul prevede că Ministerul Educației, Cercetării și T B, conduce sistemul național de educație, învățământ și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și alte acte normative din sfera sa de activitate și este autoritate de stat, prin care asigură urmărirea și controlul respectării reglementărilor din domeniul său de activitate.

Potrivit dispozițiilor art. 74 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul cadrului didactic: "1) Funcțiile de conducere din instituția de învățământ superior, cu excepția rectorului, se confirmă de senatul universitar. Rectorul, ales de senatul universitar, se confirmă prin ordin al ministrului educației și cercetării. În caz de neconfirmare, se aplică în mod corespunzător prevederile alin. (3) din prezentul articol.

(2) Persoana aflată într-o funcție de conducere poate fi revocată din funcție prin procedura folosită pentru alegere, la inițiativa unei treimi din numărul total al electorilor. Audierea persoanei respective este obligatorie."

În conformitate cu prevederile Legii învățământului nr. 84/1995 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a cartei universitare, autonomia universitară constă în dreptul comunități universitare de a se conduce și vizează domeniile conducerii, structurării și funcționării instituției, ale activității didactice și de cercetare științifică, al administrării și ale finanțării. Instituțiile de învățământ superior sunt conduse de senate universitare care decid în ceea ce privește organizarea și funcționarea universități.

Faptele și actele juridice care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 4937/2008 au constat în următoarele:

Prin Ordinul nr. 3728/16.04.2008, ministrul educației, cercetării și tineretului a confirmat în funcția de rector al Universității " " din A pe dl, prof. univ. dr.. Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare și Carta Universității " " din A prevede "Persoana aflată într-o funcție de conducere poate fi revocată din funcție prin procedura folosită pentru alegere, la inițiativa unei treimi din numărul total al electorilor". Convocarea ședinței senatului ce a avut loc în data de 22.07.2008 s-a făcut la inițiativa a 35 din totalul de 51 de membri senatului (cu mult peste 1/3 din numărul total al electorilor). Pârâtul a depus în dovedirea respectării acestei condiții, adresa Universității " " din A nr. 1809/18.07.2008, semnată de 35 din membrii Senatului Universității " " prin care a fost convocată, pentru data de 22.07.2008, ședința Senatului, având următoarea ordine de zi: revocarea din funcție a Rectorului, organizarea de noi alegeri, diverse.

La ședința programată pentru data de 22.07.2008 s-au reunit, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat cu această ocazie, 45 de membri din cei 51 cât formau Senatul Universității " " din A - ședința fiind statutară. De asemenea ședința nu a avut loc în perioada vacanței universitare, în data de 22.07.2008 Universitatea " " din A se afla în perioada admiterii, așa cum rezultă din metodologia Universității privind stabilirea sesiunilor de admitere, iar domnul prof. univ. dr. - făcea parte din comisia pe Universitate pentru admitere in sesiunile iulie și septembrie 2008, conform Hotărârii Senatului Universității " " din A nr. 131/08.04.2008.

Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare mai prevede "audierea persoanei respective este obligatorie*. Din procesul-verbal încheiat cu ocazia Ședinței Senatului din data de 22.07.2008 și din Hotărârea Senatului nr. 174/22.07.2008 rezultă că procedura de audiere a Rectorului a avut loc în ședința Senatului din data de 15 iulie 2008.

După clarificarea tuturor aspectelor privind convocarea senatului și audierea rectorului s-a trecut la vot, conform prevederilor legale, respectând procedura de la alegeri și Senatul a decis, cu votul a 43 de membri, revocarea din funcția de rector a domnului prof. univ. dr. și cu unanimitate de voturi ca doamna prof. univ. dr. să fie rector interimat al Universității " " din A, până la organizarea alegerilor.

Pe baza acestui vot Universitatea " " din Aas esizat Ministerul Educației, Cercetării și T solicitând să ia act de Hotărârile Senatului nr. și 175/22.07.2008 privind revocarea domnului prof. univ. Dr. din funcția de rector și alegerea doamnei profesor univ dr. în funcția de rector interimar.

Luând la cunoștință de ședința Senatului Universității " " din A prin adresa nr. 1842/22.07.2008, Ministerul Educației, Cercetării și Tas olicitat următoarele documente: copii ale documentelor de convocare a Senatului; documentul privind prezența la ședința Senatului, cu semnăturile participanților; copie a procesului-verbal al ședinței Senatului.

Verificând îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 84/1995 republicată, cu modificările și completările ulterioare, ministrul Educației, Cercetării și Tae mis Ordinul nr. 4937/2008 privind interimatul funcției de rector.

Având în vedere că prin efectul legii, funcția de rector este o funcție electivă, se aplică principiile ce guvernează materia mandatului, în sensul că cei care au dat mandatul au dreptul să îl retragă, dacă apreciază că acesta nu este îndeplinit în mod corespunzător.

Cum dreptul de a revoca aparține, în cauza de față, Senatului Universității " din A, ministrul educației, cercetării și tineretului nu putea să adopte, în afara situațiilor expres și limitativ prevăzute de Legea nr. 128/1997, o poziție contrară voinței organismului care este garantul autonomiei universitare.

Ministerul Educației, Cercetării și T, ca autoritate căreia îi revine competența de a confirma sau infirma schimbările intervenite în componența conducerii Universității, are obligația de a verifica, dacă voința de revocare a rectorului legal ales s-a manifestat în condițiile prevăzute de Carta universitară și de Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și dacă Senatul a ales în mod statutar un nou rector.

Astfel, procedura de revocare a fost respectată: Ministerul Educației, Cercetării și Tas olicitat următoarele documente: copii ale actelor de convocare a Senatului, documentul privind prezența membrilor la Ședința de, cu semnăturile participanților și copie a procesului-verbal al ședinței de Din analiza acestor documente, pe care le depunem în copie, se poate constata că au fost respectate prevederile legale ale Cartei Universitare și ale Legii nr. 128/1997. Astfel, s-a respectat procedura de convocare a membrilor Senatului, convocarea ședinței s-a făcut la inițiativa a 35 de membri din totalul de 51 de membri ai Senatului (peste 1/3), iar ședința din data de 22.07.2008 a fost statutară, fiind prezenți 45 de membri din totalul de 51 de membri ai Senatului. In timpul ședinței, 2 membri au părăsit ședința.

Potrivit art. 74 (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, persoana aflată într-o funcție de conducere poate fi revocată prin procedura folosită pentru alegere, la inițiativa unei treimi din numărul total al electorilor. Audierea persoanei respective este obligatorie. Procedura audierii nu este în sarcina Ministerului Educației, Cercetării și Senatul este forul care parcurge procedura audierii. Astfel, această procedură a fost parcursă de către Senatul Universității, " din A așa cum rezultă din procesul verbal încheiat cu ocazia ședinței Senatului din data de 22.07.2008 și a Hotărârii Senatului nr. 174/22.07.2008, în care se menționează că audierea rectorului s-a realizat în Ședința Senatului din data de 15.07.2008.

Astfel, este evident faptul că s-au respectat prevederile legale pentru procedura revocării, respectiv Legea nr. 128/1997 și Carta Universitară. Este evidentă voința Senatului Universității cu privire la revocarea din funcție a rectorului, dl prof. univ. dr..

În concluzie solicită instanței să constate că Ordinul nr. 4937/2008, a cărui anulare se solicită, este temeinic și legal, fiind emis ca urmare a voinței de revocare din funcția de rector manifestată în condițiile prevăzute de Carta universitară și de Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Examinând acțiunea, în raport cu prevederile art. 1 al.1 din Legea nr. 554/2004 se constată că este nefondată și se respinge pentru că:

Prin Ordinul nr. 4937/30.VII.2008 pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T B, a dispus, la punctul 2, revocarea din funcția de rector al Universității " " din A, a reclamantului, dată la care a încetat și calitatea acestuia de ordonator de credite.

Ordinul s-a întemeiat, în drept, pe art. 74 din Legea nr. 128/1997 privind Sttutul personalului didactic, modificată și Hotărârea Guvernului nr. 366/2007 privind organizarea Ministerului Educației, Cercetării și T B, și a avut la bază adresa nr. 36842/23.VII.2008 emisă de Universitatea " " din A, procesul-verbal încheiat în 22.VII.2008 cu ocazia ședinței extraordinare a Senatului Universității și hotărârea nr. 174 și 175 din 22.VII.2008 ale Senatului respectivei universități.

Articolul 74 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic prevede expres că funcțiile de conducere din instituția de învățământ superior, cu excepția rectorului, se confirmă de senatul universitar. Rectorul, ales de senatul universitar, se confirmă prin ordin al ministrului educației și cercetării. În caz de neconfirmare, se aplică în mod corespunzător prevederile alin. (3) din prezentul articol; și (2) Persoana aflată într-o funcție de conducere poate fi revocată din funcție, prin procedura folosită pentru alegere, la inițiativa unei treimi din numărul total al electorilor. Audierea persoanei respective este obligatorie.

Din conținutul acestei dispoziții legale rezultă, fără echivoc, că rectorul unei universități este ales prin voința senatului acesteia, urmare a unei proceduri de vot, iar Ministrul Educației, Cercetării și T B, are doar competența legală de a confirma prin ordin măsura decisă de senat.

Din același text normativ rezultă că revocarea din funcția de rector urmează procedura prevăzută de lege pentru alegerea în aceeași funcție, cu respectarea cerinței legale de a exista inițiativa unei treimi din numărul total al electorilor și ca persoana în cauză, respectiv rectorul, să fie audiat.

Deci, potrivit legii, cel care are putere de decizie în numirea sau revocarea din funcție a rectorului unei universități este senatul acesteia, pe bază de vot, în cvorumul prevăzut de lege și cu audierea persoanei rectorului, în ipoteza revocării din funcție, iar actul ministrului educației și învățământului, care are doar dreptul de a confirma măsura luată de senat sau de aoi nfirma, are caracter constatator.

Controlul pe care îl poate exercita ministrul, prin ordin administrativ pe care-l poate emite se reduce doar la verificarea respectării cerințelor impuse de textul legal suscitat, în privința cvorumului cu care s-a luat hotărârea de revocare din funcția de rector de către și a audierii rectorului, deci autoritatea administrativă centrală nu poate face imixtiuni în voința membrilor Senatului, sub acest aspect, potrivit principiului autonomiei universitare, consacrat prin Carta universitară și prin dispozițiile Legi nr. 84/1995 modificată, privind învățământul.

Analizând ordinul atacat în cauză, prin prisma considerentelor expuse, mai sus, rezultă că actul administrativ este legal, pentru că s-a întemeiat pe hotărârile nr. 174 și nr. 175 din 22.VII.2008 emise de senatul Universității" " din A, și pe procesul-verbal al ședinței Senatului din 22.VII.2008, în care s-a votat revocarea din funcție a reclamantului, cu un număr de 35 de voturi din 51 de membrii ai Senatului, deci cu votul a 1/3 din numărul acestora, iar audierea rectorului s-a realizat potrivit procesului-verbal încheiat la data de 15.VII.2008, de către senat, motiv pentru care acțiunea se respinge ca nefondată.

În soluționarea acțiunii sunt irelevante apărările reclamantului legate de convocarea cu mai puțin de trei zile a Senatului pentru ședința acestuia, întrucât, în primul rând, procesul-verbal în care s-a consemnat ședința nu face obiectul acțiunii, deci al analizei instanței și oricum încălcarea art. 70 al.2 din Carta Universitară, se constituie într-o nulitate relativă, atâta timp cât reclamantul a fost convocat cu o zi înainte și a fost prezent în ședința Senatului din 15.VII.2008, când a fost audiat legat de neregulile ce au determinat convocarea Senatului.

Este fără consecință juridică și împrejurarea că parte din membrii Senatului au plecat de la ședința din 22.VII.2008, atâta timp cât cvorumul acesteia privitor la măsura de revocare a reclamantului a fost legal și de asemenea este nefondată susținerea privind vacanța universitară, atâta timp, cât, în 22.VII.2008, Universitatea " " din A se afla în perioada de admitere, așa cum rezultă din conținutul Hotărârii nr. 131/8.IV.2008 emisă de aceasta privitoare la Comisia pentru admitere în sesiunile din iulie și septembrie 2008, comisie din care a făcut parte și reclamantul (fila 184).

Este fără relevanță și susținerea legată de revocarea din funcția de ordonator de credite, în raport cu dispoziția cuprinsă în art. 74 din Legea nr. 128/1997.

În concluzie, reclamantul nu a făcut dovada vreunui drept vătămat sau interes legitim vătămat prin actul atacat, astfel că acțiunea se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică 25.XI.2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Se comunică:

- reclamantului -, T,-, camera 8.

- pârâtului - Ministerul Educației, Cercetării și T B, str. -. -, nr. 28-30

Red./28.11.2008

Tehnored. /09.12.2008/4 ex.

Președinte:Olaru Rodica
Judecători:Olaru Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 325/2008. Curtea de Apel Timisoara