Anulare act administrativ . Sentința 3310/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.3310
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16 10 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Radu Constantin Daniel
GREFIER- - -
Pe rol fiind acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul G, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul S prin consilier juridic în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar, lipsă fiind pârâtul -
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea acordă cuvântul pe probe.
Reclamantul prin consilier juridic solicită proba cu acte, respectiv actele depuse la dosar.
Curtea apreciază ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei proba cu înscrisuri și în temeiul art.167 pr.civ. o încuviințează.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin consilier juridic, solicită admiterea acțiunii în constatarea existenței calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul - G, având în vedere că din probatoriul administrat în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.2 lit.b din nr.OUG24/2008. Pârâtul a avut calitatea de ofițer și în această calitate a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel B- Sectia a-VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal sub nr-, reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a chemat în judecată pârâtul G, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.
În fapt, reclamantul arată că pârâtul a fost verificat la cererea nr.P 3645/02/19.05.2008 a numitului. Susține reclamantul că, așa cum rezultă din cuprinsul notei de constatare nr.S/DI/I/670/27.02.2009 și din înscrisurile atașate cererii, pârâtul a detinut gradul de locotenent colonel in cadrul Inspectoratului Judetean D, Serviciul 1 ( 1978, 1979 ) si ofiter de cercetare penala ( 1984, 1987 ). Reclamantul arată că, în cadrul atribuțiilor sale de serviciu, in contextul urmaririi informative a unei persoane semnalata ca "asculta emisiunile postului de radio EUROPA LIBERA face comentarii tendentioase la adresa regimului nostru si intentioneaza sa figa din tara", a dispus si pus in aplicare masuri informativ-operative:- interceptarea convorbirilor telefonice;- avertizarea persoanei urmarite. De asemenea, paratul a aprobat "punerea in dezbaterea colectivului de oameni ai muncii" a unei persoane urmarita de catre Securitate deoarece "audia frecvent si colporta stirile calomnioase transmise de catre postul de radio Europa Libera, sub influenta carora s-a dedat si la manifestari dusmanoase in randul colegilor de serviciu".
Reclamantul apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 2 lit. a ) din OUG nr. 24/2008, în sensul că pârâtul a avut calitatea de ofițer al Securității, în condițiile definiției legale, și a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al Securității. Susține că, prin activitățile sale, pârâtul a suprimat: - dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice; -dreptul la viață privată prevăzut de art. 33 (secretul convorbirilor telefonice) din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice;- dreptul la libera circulatie, prevazut de art. 12 din Pactul International privind Drepturile Civile si Politice.
În drept, reclamantul invocă art. 1 al. 7, art. 33 al. 1, 2 lit. a, 8 lit. a și 11 al. 1 din OUG nr. 24/2008, art. 112 cpc.
În susținerea acțiunii, reclamantul a administrat proba cu înscrisuri.
In cauza, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, sustinand ca nu a incalcat drepturi si libertati fundamentale ale cetatenilor prin activitatea sa, intrucat, potrivit Constitutiei Romaniei in vigoare la momentele la care face referire, libertatea cuvantului reprezenta un drept fundamental garantat insa limitat, anume nu si atunci cand era folosita in scopuri potrvnice oranduirii socialiste, limitare permisa si de art. 19 pct. 3 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice. Ori, persoana care a adresat cererea ( numitul ) si altii au exercitat in mod abuziv dreptul la libertatea cuvantului, in numeroase ocazii exprimandu-si conceptii si idei sanctionate de art. 166. Penal in vigoare la acea data.
Analizând probatoriul administrat, instanța reține următoarele:
Având în vedere cererea numitului privitoare la deconspirarea agenților Securității, care au instrumentat dosarele de urmărire a acestora, pârâtul a fost supus verificărilor, sub aspectul funcționării sale în cadrul fostei securități. Urmare a acestor verificări, reclamantul a întocmit nota de constatare nr.S/DI/I/670/27.02.2009, în temeiul căreia a sesizat instanța cu prezenta acțiune, depunând la dosar înscrisurile identificate în arhiva ce a aparținut fostei Securități, privitoare la pârât.
Din analiza acestor înscrisuri, rezultă că au fost identificate, cu privire la pârât, mai multe dosare informative, întocmite pe numele persoanelor urmărite, în toate aceste dosare, pârâtul semnând documentele în calitate de locotenent colonel in cadrul Inspectoratului Judetean D, Serviciul 1 ( 1978, 1979 ).
Astfel, documentele retinute ca atestand calitatea de lucrator al Securitatii sunt urmatoarele:
1. In dosar I -- titular
raport din 28.09.1978, dactilo, completat olograf de lt.. - G din cadrul S D, Serviciul 1, in care se consemneaza, intre altele: " Pe fondul acestor preocupări, la care se adaugă slaba cultură generală și politică, susnumita uneori încearcă să facă aprecieri negative la adresa unor factori de conducere, cât și cu privire la sistemul nostru socialist. In ultimii ani, având ca concubin pe /./ care locuia la domiciliul acesteia, printre alte preocupări, ascultau împreună postul de radio <Europa Liberă>, făceau comentarii și aprecieri cu privire la știrile respective, cât și cu referire la plecarea numitei din țară pe căi ilegale. Trecându-se la documentarea activității și preocupări[lor] lui și, s-au obținut declarații de la, -, și, prin care se confirmă faptul că respectivii audiau în ultimii ani, în dese rânduri, postul de radio <România Liberă>, comentau tendențios știrile auzite cu privire la politica internă și externă a statului nostru, iar pe fondul acestor concepții își afirma intenția de a părăsi țara, cât și atitudinea negativă la adresa regimului nostru socialist. Din declarațiile lui și rezultă că materialele obținute în procesul documentării se confirmă în întregime, în sensul că aceștia și-au recunoscut faptele săvârșite. Față de cele raportate și având în vedere situația acestora propunem a se aproba avertizarea lor individual".
- Raport, din 16.09.1978, formular tipizat, completat olograf de It. col. G din cadrul D, Serviciul 1, în care se consemnează: " să aprobați folosirea mijloacelor (tehnică operativă, ), tip LT. la, conspirativ <VIOLETA> /. / Lucrarea va funcționa în perioada de la: 16 sept. 1978 până la 16 oct. 1978 /. / Prin folosirea mijlocului ne interesează: Persoanele ce o caută la domiciliu, discuțiile ce au loc și care interesează organele noastre, în special cu referire la ancheta ce se intreprinde pentru documentarea activității dușmănoase a sa. Datele și informațiile rezultate vor fi transmise la indicativ 104/GH. tovarășul lt. col. GH. /./ care va asigura o permanentă cooperare cu unitatea <T> (cu profil de interceptarea telefoanelor, ) în această problemă (su-.)."
- Raport (propunem aprobarea închiderii nr. 4156 privind pe din C), din 30.05.1979, dactilo, completat olograf, semnat olograf de col. G din cadrul D, Serviciul 1, în care se consemnează: "La 26.03.1975, s-a deschis I, asupra numitei /. /. Baza deschiderii a constat în unele informații din care rezultă că respectiva ascultă emisiunile postului de radio <Europa Liberă>, face comentarii tendențioase la adresa regimului nostru și intenționează să fugă din țară. Prin rețea și alte mijloace s-a confirmat informația de bază, iar în urma documentării activității și concepției politice, pe 28 septembrie 1978 fost avertizată de organele noastre. Continuând măsurile informative și pentru a stabili poziția și reacția după avertizare (su-.), rezultă că cea în cauză, nu mai ascultă posturi străine și nu face comentarii politice. În scopul influențării sale, s-au realizat mai multe contacte, pe care le-am apreciat cu rezultatele scontate. Față de cele raportate, propunem aprobarea închiderii nr. 4156 privind pe și lucrarea sa în dosarul de problemă pe linia. Vom continua măsurile în cooperare cu formațiunea Pașapoarte, pentru a nu primi aviz de plecare temporară în străinătate (su-.).".
- Raport (se propune lucrarea în [supraveghere informativă prioritară, ] a lui din C), din 31.05.1979, olografă, semnată olograf de It, col. G din cadrul D, Serviciul 1, în care se consemnează: " /. / din luna martie 1975 până în mai 1979 fost lucrată în nr. 4156, întrucât asculta frecvent emisiunile postului de radio "Europa Liberă", făcea comentarii tendențioase la adresa politicii partidului și statului nostru, colporta știrile postului respectiv în rândul cercului său de relații și își manifesta intenția de a rămâne în străinătate împreună cu fiica sa (elevă de liceu), fie printr-o excursie turistică temporară, sau fraudulos.
luna septembrie 1978, documentându-i-se activitatea, atât respectiva, cât și fostul său concubin, au fost avertizați pentru faptele mai arătate. Întrucât este necesar a stabili poziția în continuare a -numitei, propunem a se aproba lucrarea în o perioadă de timp (su-.L)."
2. In dosar I - - titular C
- Raport privind rezultatul verificărilor întreprinse în cazul numiților:, și studenți în anul 111 la Facultatea de Științe Economice C, din martie 1987, dactilo, aprobat prin semnătură olografă de It. col. G, ofițer de cercetare penală din cadrul D, Serviciul 1, în care se consemnează: "În baza informațiilor obținute prin potențialul informativ existent în cadrul complexului studențesc agronomie, în ultima perioadă de timp a rezultat că în căminele din complexul -amintit sunt semnalate nemulțumiri în legătură cu condițiile de locuit, programul de căldură și apă caldă stabilit. S-au mai obținut date din care rezultă că la Căminele 2 și 4 vin în vizită și unii studenți străini, iar unii studenți români au în camere aparate de radio, casetofoane și magnetofoane, existând suspiciuni că printre aceștia ar fi unii care audiază și colportează știrile transmise de posturile de radio străine reacționare. In scopul verificării aspectelor de mai, s-au organizat mai multe controale la căminele -amintite, atât de cadrele didactice, directorii educativi, cât și de către noi, în colaborare cu aceștia. Cu ocazia unui astfel de control, efectuat la data de 17.03.1987, împreună cu lector de la Facultatea de, director educativ la Căminul 2, am constatat că la camera 104, în care locuiesc studenții -menționați, aceștia aveau un radiocasetofon marca <PHILIPS> cu 4 lungimi de undă care, la intrarea noastră în cameră, a fost oprit de unul din studenți. Solicitând numitului să-I pună în funcțiune, am constatat că radiocasetofonul era fixat pe lungimea de undă a postului de radio <Europa Liberă>. In baza aprobării conducerii profesionale, s-a trecut la documentarea activității celor în cauză și cercetarea lor informativă, rezultând următoarele: este al lui, acesta aducându-I la cămin încă din luna ianuarie pentru a asculta muzică. Ulterior, sub influența lui, care audiază știrile postului de radio <Europa Liberă> încă din anul 1983, toți patru au început să asculte emisiunile postului de radio respectiv, iar pe fondul știrilor audiate și a unor nemulțumiri privind condițiile de cazare din cămine, s-au antrenat în unele comentarii negative privind măsurile luate pentru economisirea energiei electrice și a combustibililor. A mai rezultat că audiază în mod frecvent știrile postului de radio <Europa Liberă>, uneori și la domiciliul său din comuna Pe parcursul cercetării informative, cei patru studenți au recunoscut în întregime, preocupările ce le aveau în timpul liber și periculozitatea acestora. Având în vedere cele raportate, propunem următoarele măsuri: 1. numitului 1. 1. -numitul va fi luat în supraveghere informativă, fiind semnalat că audiază și colportează emisiunile postului de radio <Europa Liberă> încă din anul 1983. 2. fără includerea în evidențele de securitate a numiților:, și /./. 3. În cazul studentului /./ se va proceda la informarea organelor de partid competente.
4. Continuarea contactelor ofițerului cu studenții menționați în scopul influențării pozitive, iar în cazul lui, și pentru atragerea la colaborare."
3. In dosar I 2641- titular
- Raport cu propunerea de a se aproba punerea în dezbaterea colectivului de oameni ai muncii a numitului, avertizarea numitelor și, oameni ai muncii în cadrul LJ. D, din 02.06.1984, dactico, completat olograf, aprobat prin semnătură olografă de către lt. col. G, ofițer de cercetare penală din cadrul D, Serviciul 1, în care se consemnează: "În luna martie 1984, informatorul <TOMULESCU> a semnalat că în cadrul Serviciului Investiții al D, numitul colportează frecvent față de colegii de serviciu știrile ce le audia la postul de radio reacționar <Europa Liberă>, făcând totodată, sub influența acestora, comentarii tendențioase la adresa situației social-politice din țara noastră. La asemenea comentarii obișnuiau să se angreneze deseori și, colege de birou, care prin diverse zvonuri sau bancuri politice aduceau calomnii la adresa orânduirii socialiste././Despre atitudinea și poziția ostilă manifestată de, au fost audiați numiții, și, care au declarat că în anul 1983, cel în cauză a colportat în cadrul întreprinderii, față de colegii de serviciu, diverse știri transmise de postul de radio "Europa Liberă" sub a cărui influență s-a dedat și la comentarii tendențioase privind situația social-politică din țara noastră".
Se constată că, alături de cerința art. 2 lit. a ) din OUG nr. 24/2008 ca persoana verificată să fi fost ofițer sau subofițer al Securității, în perioada 1945-1989, este întrunită și cea de-a doua cerință a textului legii, în sensul că pârâtul să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar - comuniste. Asadar, din analiza acestor dosare, rezultă că pârâtul nu numai că a detinut gradul de locotenent colonel in cadrul Inspectoratului Judetean D, Serviciul 1 ( 1978, 1979 ), dar, prin măsurile dispuse, a suprimat și îngrădit: - dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice; -dreptul la viață privată prevăzut de art. 33 (secretul convorbirilor telefonice) din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice;- dreptul la libera circulatie, prevazut de art. 12 din Pactul International privind Drepturile Civile si Politice.
In acest sens, Curtea considera ca sustinerile paratului din intampinare demonstreaza tocmai temeinicia actiunii, intrucat acesta nu a contestat aspectele de fapt si masurile pe care le-a dispus in calitatea sa de ofiter de Securitate, sustinand ca drepturile pe care le-a ingradit- cu referire, in special, la libera exprimare- erau limitate in ceea ce priveste exercitiul in mod constitutional, insa partea are o viziune gresita asupra limitarilor proprortionale si justificate a drepturilor fundamentale ale omului, in virtutea art. 19 pct. 3 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice.
Pe cale de consecință, pentru considerentele mai expuse, în temeiul art. 11, rap. la art. 2 lit. a din OUG nr. 24/2008, va admite acțiunea și va constata că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite actiunea formulata de reclamantul CONSILIUL NATIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITATII, cu sediul in B,--57, sector 3, in contradictoriu cu paratul G, domiciliat in mun. C,-, jud..
Constata existenta calitatii paratului G, nascut la data de 05.05.1932 in judetul D, de lucrator al Securitatii.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 16.10.2009.
PRESEDINTE GREFIER
- - - - -
Red. si tehnored. / 4 ex.
Președinte:Radu Constantin DanielJudecători:Radu Constantin Daniel