Anulare act administrativ . Sentința 332/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ nr. 332/2008

Ședința publică din data de 25 martie 2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare în vederea pronunțării, acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamanta în contradictoriu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE B, având ca obiect anularea Ordinului nr. 1330 din 02.10.2007.

S-a înregistrat la dosar în data de 24 martie 2008, chitanța nr. 254/10.01.2008 în justificarea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă.

dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 martie 2008, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA,

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 23 noiembrie 2007 reclamanta în contradictoriu cu MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE B a solicitat instanței anularea ordinului nr. 1330 din 2 octombrie 2007 emis de pârât prin care s-a dispus revocarea din funcția deținută de reclamantă aceea de manager al Spitalului Municipal D, ca netemeinic și nelegal, și obligarea pârâtului de o repune pe reclamantă în drepturile și pe postul dobândit prin concurs.

Totodată reclamanta a solicitat despăgubiri constând în veniturile nerealizate de la data revocării și până la reîncadrarea sa pe postul avut precum și daune morale în cuantum de 100.000 lei, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că, ordinul emis de pârât este nelegal și netemeinic reținându-se în mod neîntemeiat încălcarea capitolului VIII lit d din Contractul de management nr. 181 din 14 decembrie 2006 privind apariția unei situații de incompatibilitate și conflict de interese precum și încălcarea dispoziției lit d și l ale art. 1833din Legea nr. 95/2006 prin constatarea abaterilor de la legislația în vigoare.

În ceea ce privește situația de incompatibilitate reclamanta a făcut dovada făcut dovada că în luna decembrie 2006 încheiat actul adițional la contractul de societate al SC SRL prin care și-a dat demisia din funcția de administrator de la această societate deși la ORC acest act a fost operat la data de 24 august 2007.

Făcând trimitere la actul adițional 3395 din 28 decembrie 2006 din punct de vedere juridic de la acea dată reclamanta nu mai deținea nici o funcție la SC SRL care să atragă incompatibilitatea.

Dintr-o altă perspectivă respectiv o analiză gramaticală a textului nu se poate vorbi despre apariție ci faptic la data controlului reclamanta nu se afla sub incidența incompatibilității.

Nefiind incompatibilă nu se poate vorbi nici despre conflict de interese.

Cu privire la încălcările circumscrise sub incidența lit d și l ale art. 1833din Legea nr. 95/2006 se arată în programul anual de achiziții al SPITALULUI MUNICIPAL D la art. 200.503 sunt rezervate fonduri financiare pentru achiziții de mobilier unde figura suma totală de 13.240 lei cu TVA iar la fundamentarea bugetului unității spitalicești a solicitat relații de la biroul administrativ pentru necesarul de mobilier care prin adresa nr. 8342/29 decembrie 2006 indicat mobilierul necesar unității de sănătate.

La data de 25 mai 2007 primarul municipiului D prin adresa nr. 3966 aprobă achiziționarea mobilierului din fondurile primăriei alocate spitalului și urma să se facă rectificarea bugetară corespunzătoare. Neînregistrarea în contabilitate nu se putea face pentru că nu erau procesate respectiv nu se cunoștea sursa de plată.

În ceea ce privește valorificarea deșeurilor s-a procedat la licitație iar cu privire la neregulile reținute la serviciul contabilitate, acestea nu pot fi imputate reclamantei.

De asemenea în ceea ce privesc achizițiile acestea au respectat metodologia legală prevăzută, obiectele de lenjerie fiind corespunzătoare și conforme cu parametrii stabiliți prin caietele de sarcini, astfel s-a respectat procedura prealabilă de licitație iar SC TURISTIC SRL, societatea ce a fost declarată câștigătoare a licitației avea contract de mandat încheiat cu SC SRL și această coincidență nu influențează cu nimic atribuirea contractului de achiziție publică.

Pârâtul prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea poziției procesuale se arată că, reclamanta se afla în conflict de interese deținând atât calitatea de manager a Spitalului Municipal D cât și acela de administrator al SC SRL.

În ceea ce privește deficiențele constatate cu ocazia verificărilor efectuate se arată că achizițiile publice derulate de unitatea sanitară al cărei manager a fost reclamanta nu respectau cerințele legale și în principal faptul că o serie de licitații au fost câștigate de către SC TURISTIC SRL societate cu care societatea familiei reclamantei SC SRL avea strânse relații comerciale.

Examinând acțiunea formulată, prin prisma actelor dosarului, Curtea reține următoarele:

Reclamanta a deținut până la data de 2 octombrie 2007 funcția publică de manager al Spitalului Municipal D când prin Ordinul nr. 1330 emis de Ministerul Sănătății Publice Baf ost revocată din această funcție constatându-se încălcarea dispozițiilor cuprinse în capitolul VIII lit d din Contractul de management nr. 181 din 14 decembrie 2006 privind existența unei incompatibilități și a conflictului de interese precum și a dispoziției lit d și l ale art. 1833din Legea nr. 95/2006 privind constatarea abaterilor de la legislația în vigoare.

Potrivit prevederilor art. 180 alin (2) ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în sănătate constituie conflict de interese deținerea de către manager-persoană fizică, manager-persoană juridică ori reprezentant al persoanei juridice de părți sociale, acțiuni sau interese la societăți comerciale ori organizații non-guvernamentale care stabilesc relații comerciale cu spitalul la care persoana în cauză exercită sau intenționează să exercite funcția de manager.

Dispoziția de mai sus se aplică și în cazurile în care astfel de părți sociale, acțiuni sau interese sunt deținute de către rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei în cauză.

De asemenea, prin același act normativ s-a reglementat și situația în care managerul selectat prin concurs se află în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese stabilindu-se că acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în termen de 30 de zile de la apariția acestora potrivit art. 180 alin (4) din Legea nr. 95/2006.

Sancțiunea prevăzută de lege pentru situațiile de încălcare a acestor dispoziții este rezilierea de plin drept a contractului de management cu posibilitatea ca Ministerul Sănătății Publice ori instituția publică semnatară a contractului de management să poată cere persoanelor în cauză despăgubiri conform clauzelor contractului de management.

În același timp art. 1803din Legea nr. 95/2006 s-a definit clar și fără echivoc situațiile de încetare a contractului de management la apariția situațiilor de incompatibilitate ori conflict de interese prevăzute de lege precum și în cazul nerespectării termenului de înlăturare a motivelor de incompatibilitate.

Astfel, conform art. 187 din Legea nr. 95/2006 managerul în funcție și care la data încheierii contractului de management se află în situație de incompatibilitate ori conflict de interese este obligat ca în termen de 15 de zile de la numirea în funcție să procedeze la depunerea declarației de interese.

Având la bază textele legale sus amintite, instanța observă că potrivit adresei nr. 7756/2280/17 august 2007 emisă de ORC de pe lângă Tribunalul Cluj reclamanta la acea dată avea calitatea de administrator al SC SRL societate comercială cu răspundere limitată având ca asociat unic pe -fiica reclamantei.

Ori, contractul de management al reclamantei a fost încheiat cu Ministerul Sănătății Publice la data de 14 decembrie 2006 sub nr. 181 față de aceste considerente se reține că în conformitate cu prevederile art. 180 alin (2) din Legea nr. 95/2006 reclamanta avea obligația de a înlătura motivele de incompatibilitate și de conflict de interese în termen de 30 de zile de la data la care a ocupat prin concurs funcția de manager.

Cu toate acestea actul adițional la care face vorbire reclamanta și prin care aceasta și-a dat demisia din funcția de administrator și-a produs efecte fiind opozabilă față de terți potrivit Legii nr. 26/1990 de la data înregistrării sale în Registrul comerțului respectiv 24 august 2007 deci cu mult peste termenul impus de legea privind reforma în sănătate.

Din această perspectivă cele reținute în Ordinul nr. 1330 din 2 octombrie 2007 privind revocarea reclamantei din funcția de manager al Spitalului Municipal D pentru existența unei situații de incompatibilitate și conflict de interese este conformă cu legea privind reforma în sănătate (art. 180 alin (2)).

În ceea ce privește deficiențele constatate cu ocazia verificărilor efectuate și care au avut în vedere desfășurarea unor achiziții publice derulate de către unitatea sanitară al cărui manager a fost reclamanta se reține că o serie de achiziții ale unității sanitare au fost câștigate de SC TURISTIC SRL societate ce avea relații comerciale strânse cu SC SRL al cărui unic asociat este fiica reclamantei și la care reclamanta a deținut calitatea de administrator până în 24 august 2007.

De asemenea, s-a constatat că în ceea ce privesc achizițiile publice nu există un dosar al achizițiilor publice pentru achiziționarea mobilierului iar bugetul aprobat care era absolut necesar pentru achizițiile publice în baza OG nr. 34/2006 nu exista. Totodată nota justificativă prin care s-a solicitat achiziționarea mobilierului nu a fost semnată de toate compartimentele unității sanitare.

Din această perspectivă instanța constată că în speță sunt incidente și prevederile art. 183 3 lit d și l din Legea nr. 95/2006 în sensul existenței unor abateri de la legislația în vigoare.

Pentru motivele mai sus arătate, Curtea constată că în speță nu există motive de nelegalitate care să afecteze Ordinul nr. 1330 din 2 octombrie 2007 emis de MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE B așa încât acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă privind anularea acestui act administrativ urmează a fi respinsă, cum această acțiune a fost respinsă urmează a se respinge și capătul de cerere accesoriu privind repunerea reclamantei în drepturile și pe postul dobândit prin concurs.

La fel de neîntemeiat este și cererea privind acordarea despăgubirilor constând în veniturile nerealizate de la data revocării și până la reîncadrarea reclamantei pe postul avut anterior reținându-se în esență că aceasta deși a fost revocată din funcția de manager a fost trecută pe o funcție de execuție aceea de economist, iar în ipoteza în care ordinul de revocare ar fi fost nelegal, iar instanța ar fi dispus anularea lui, reclamanta ar putea justifica eventual diferența de salariu dintre funcția de execuție și cea de manager.

În ceea ce privește solicitarea daunelor morale, motivarea reclamantei în susținerea acestei cereri nu este relevantă și nici măcar suficientă în accepțiunea legală.

Deoarece legea-cadru a contenciosului administrativ nu face precizări cu privire la modul de stabilire a daunelor morale, reclamanta trebuie să facă dovada condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile a pârâtului, aceasta revenindu-i totodată și sarcina probei. Prin urmare, folosind acțiunea pentru repararea prejudiciului moral reclamanta trebuie să facă dovada existenței prejudiciului moral, caracterul ilicit al faptei pârâtului, săvârșirea cu vinovăție a faptei de către pârât cât și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv și fapta pârâtului.

Doar după ce reclamant va face dovada întrunirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale instanța poate aprecia în funcție de condițiile rezonabile generate de obiectul cauzei asupra cuantumului daunelor ce urmează a se acorda.

Cum toate aceste condiții în speță nu sunt îndeplinită urmează a se respinge ca nefondat și acest capăt de cerere, după cum se va respinge și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta domiciliată în municipiul D- jud. C în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE cu sediul în B--5 sector 1. având ca obiect anularea Ordinului nr. 1330/02.10.2007.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red./

4 ex./3.04.2008

Președinte:Adriana Iluț
Judecători:Adriana Iluț, Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 332/2008. Curtea de Apel Cluj