Anulare act administrativ . Sentința 3330/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL
SECTIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3330
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20.10.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Daniel Severin
GREFIER: - -
Pe rol se află spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul - în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, personal, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a depus la dosar întâmpinare, prin registratura secției.
Curtea comunică reclamantului copia întâmpinării.
Reclamantul arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, solicitând să se țină seama de data formulării cererii și nu de data când s-a transferat dosarul din provincie, în Arată că Prefectura Municipiului B aplică o procedură discriminatorie care afectează un număr mare de cetățeni, motiv pentru care pârâtul ar trebui să ia măsuri pentru ca această procedură discriminatorie să fie eliminată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.06.2009 reclamantul - a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 273/28.04.2009.
În motivarea cererii reclamantul arătat că s- plâns Consiliului pentru discriminarea pe care Prefectura Municipiului o face în funcție de localitatea de domiciliu în ceea ce privește soluționarea cererilor de despăgubire, în sensul că prin procedurile de înregistrare a dosarelor sunt favorizate persoanele cu domiciliul în Municipiul
Cererea sa a fost respinsă considerându-se că faptele semnalate nu intră sub incidența OG nr. 137/2000.
Reclamantul susține că această soluție este nelegală, întrucât, era de competența Consiliului să constate existența discriminării. Mai mult, este contradictorie motivarea Consiliului care recomandat Prefecturii să aibă în vederea principiul egalității între cetățeni. astfel de recomandare contrazice soluția pe fondul dosarului.
Intimatul a formulat întâmpinare în care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării se arată că obiectul plângerii nu intră sub incidența prevederilor OG nr. 137/2000 întrucât modalitatea de soluționare a cererilor se face în baza unor proceduri care conform reclamantului s-au modificat substanțial în ultimii ani. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării mai susține că, potrivit OG nr. 137/2000 nu este competent să se pronunțe asupra anumitor proceduri de soluționare ale Prefecturii Municipiului
În ceea ce privește recomandarea făcută în hotărâre, intimatul arată că a analizat petiția sub aspectul elementelor constitutive ale discriminării fără a cerceta fondul petiției dedusă soluționării în sensul pronunțării pe obiectul speței.
La dosar a fost depusă hotărârea atacată.
Analizând hotărârea atacată, Curtea constată că aceasta este nelegală.
Prin hotărârea atacată, intimatul constatat că faptele prezentate de petent nu intră sub incidența prev. OG nr. 137/2000 și dispus clasarea dosarului.
În motivarea hotărârii se arată că "obiectul plângerii nu intră sub incidența prevederilor OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, având în vedere faptul că modalitatea de soluționare a cererilor se face în baza unor proceduri, care, conform reclamantului, s-au modificat substanțial în ultimii ani".
Totodată, colegiul recomandat, în cuprinsul motivării, Prefecturii Municipiului B "să aibă în vedere principiul egalității între cetățeni (indiferent de zona de proveniență a cererilor de despăgubiri) în elaborarea procedurilor de soluționare a acestora".
Potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000"prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În speță, reclamantul s- plâns de faptul că cererile de despăgubiri ale persoanelor domiciliate în sunt înregistrate de manieră care avantajează aceste persoane în detrimentul persoanelor domiciliate în alte localități. Este nerelevant dacă modul de înregistrare se întemeiază pe anumite "proceduri" elaborate la nivelul Prefecturii Municipiului Ceea ce contează este să se stabilească dacă Prefectura Municipiului B avantajează o categorie de cetățeni în detrimentul unei alte categorii de cetățeni din care face parte și reclamantul. În măsura în care răspunsul este afirmativ, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării avea obligația să ia măsurile impuse de OG nr. 137/2000.
Nu există nicio rațiune pentru care faptele de discriminare decurgând din anumite proceduri să fie excluse de la controlul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Nici faptul că aceste proceduri au fost modificate în ultimii ani nu prezintă relevanță în ceea ce privește competența, ci această instituție are obligația să analizeze pe fond plângerea și să stabilească dacă petentul a fost discriminat la un moment dat.
De altfel, este surprinzător faptul că s- considerat necompetent să analizeze pe fond petiția, dar, pe de altă parte, s- considerat îndreptățit să recomande Prefecturii să respecte principiul egalității dintre cetățeni. Apărarea intimatului potrivit căreia prin această recomandare s- limitat la stabilirea elementelor constitutive ale discriminării fără cerceta fondul petiție, este neinteligibilă. Stabilirea elementelor constitutive ale discriminării reprezintă o chestiune de fond și intimatul ar fi trebuit să observe că este competent nu doar să stabilească existența discriminării ci și să ia măsurile care decurg dintr- astfel de constatare.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să anuleze hotărârea atacată și să oblige intimatul să analizeze pe fond petiția.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul -, cu domiciliul în B,-, -. 2,. 60, sector 4, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1.
Anulează decizia nr. 273/28.04.2009.
Obligă să soluționeze pe fond petiția.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.DS
Tehnored.CB/4 ex.
06.11.2009
Președinte:Daniel SeverinJudecători:Daniel Severin