Anulare act administrativ . Sentința 3396/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3396
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta ON AG în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30 septembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței publice de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care Curtea a amânat pronunțarea cauzei la 7 octombrie 2009, 14 octombrie 2009 și apoi pentru astăzi, 21 octombrie 2009, având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 24 februarie 2009, reclamanta ON AG a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1,
- anularea în parte a deciziei nr. 270/19.08.2008 emisă de ANAF - Direcția generală de soluționare a contestațiilor,
- admiterea în parte a contestației reclamantei și, în consecință,
- anularea în parte a deciziei de impunere nr. 287/21.05.2008, privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală,
- obligarea pârâtelor la rambursarea către reclamantă a sumei de 5.118.071 RON,
- obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 2.014.885 RON reprezentând dobândă (majorări de întârziere), datorată pentru executarea cu întârziere a obligației de rambursare a sumei de 5.118.071 RON până la data formulării acțiunii,
cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a învederat instanței că perațiunile de livrare de energie reprezintă operațiuni taxabile, iar reclamanta este persoana impozabilă nestabilită în România care în conformitate cu prevederile art. 1251alin. 2 lit. b din Codul Fiscal realizează livrări de energie către comercianți persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, invocând în fundamentarea juridică a acestei susțineri pentru perioada de după aderare prevederile art. 128 alin. 1, art. 132 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Începând cu 1 ianuarie 2007, arată reclamanta, operațiunile efectuate de ea rămân în continuare taxabile, numai ca legiuitorul a schimbat regula privind persoana obligată la plata TVA în cazul acestor operațiuni, care devine beneficiarul înregistrat ca plătitor de TVA, dacă furnizorul este persoană nestabilită în România, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de TVA în România, conform prevederilor art. 150 alin. 1 lit. d din Codul Fiscal.
Întrucât operațiunile de livrare de energie electrică în România reprezintă operațiuni taxabile, conform legislației aplicabile în 2007, reclamanta are și n anul 2007 drept de deducere a TVA aferentă realizării de operațiuni de livrare de energie electrică către beneficiari persoane juridice române plătitoare de TVA, drept de deducere prevăzut de art. 145 alin.2, lit. a) Codul Fiscal, potrivit căruia "Orice persoana impozabila are dreptul sa deducă taxa aferenta achizițiilor, daca acestea destinate utilizării in folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile; - "
Legea nu face distincție între operațiuni taxabile pentru care furnizorul e obligat la plata TVA și operațiuni taxabile pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, iar conform principiului de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", dacă legea nu face distincție, nici autoritățile fiscale nu pot distinge.
În ce privește exercitarea dreptului de deducere a TVA prin reprezentant fiscal, arată că aceasta s-a efectuat în mod legal, nefiind incidente nici reglementările privind scoaterea sa din evidență ca plătitor de TVA, nici cele privind anularea acestei înregistrări.
Nici prevederile Codului Fiscal, nici cele ale Normelor Metodologice cu privire la desemnarea reprezentantului fiscal sau prevederile ce statuează dispozițiile tranzitorii (art. 161 din Codul Fiscal) și operațiunile efectuate înainte și după data aderării (art. 1611din Codul Fiscal) nu reglementează obligativitatea deregistrării reprezentanților fiscali, în cazul în care persoana impozabilă nestabilită în România, respectiv reclamanta, realizează în continuare operațiuni taxabile, dar nu mai este persoana obligată la plată TVA, ci beneficiarul are această obligație de plată a TVA.
Prin urmare, arată reclamanta, atâta timp cât mandatul reprezentantului fiscal nu putea înceta conform legii, conform celor menționate mai sus, acesta era obligat de lege să îndeplinească atât obligațiile pe linie de TVA ale reclamantei (în acest caz evidența operațiunilor si depunerea deconturilor TVA), cât și drepturile pe linie de TVA (respectiv dreptul de deducere și dreptul de a solicita rambursarea soldului negativ de TVA). Astfel, având în vedere dispozițiile art. 145 din Codul Fiscal cu referire la dreptul de deducere prin decontul de taxe pe valoarea adăugata, reclamanta consideră că reprezentantul fiscal a îndeplinit corect și in conformitate cu prevederile legale obligațiile sale.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 5 mai 2009, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În susținerea poziției sale procesuale, a arătat că începând cu data de 01.01.2007, operațiunile efectuate de către reclamantă rămân în continuare taxabile în România, numai că legiuitorul a schimbat regula privind persoana obligată la plata TVA în cazul acestor operațiuni, care devine beneficiarul înregistrat ca plătitor de TVA, dacă furnizorul este persoană nestabilită în România, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de TVA în România, potrivit art.150 alin.1 lit. d din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal."
Atâta timp cât începând cu data de 01.01.2007, reclamanta u a mai fost obligată la plata TVA în România pentru livrările de energie, respectiv nu facturează TVA românesc și nu colectează TVA pentru livrările de energie, nedesfășurând în România nici o activitate pentru care ar fi obligată la plata TVA, reprezentantul său fiscal nu are drept de deducere a TVA în sumă de 5.118.017 lei, taxa aferenta achizițiilor efectuate începând cu data de 01.01.2007, în vederea realizării de operațiuni de livrare energie electrică pentru persoanele juridice din România, întrucât după aceasta data (inclusiv pentru livrările efectuate n decembrie 2006), nu se mai justifică menținerea reprezentantului fiscal, aceasta posibilitate nemaifiind prevăzută de legea in vigoare.
Referitor la pretențiile reclamantei privind dobânzilor aferente, a solicitat instanței respingerea lor ca inadmisibile, întrucât acestea constituie accesorii ale debitului principal indicat de reclamanta a fi rambursat.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 3 iunie 2009, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a solicitat, la rândul său, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru aceleași considerente invocate de pârâta sector 1.
Analizând acțiunea reclamantei prin prisma actelor dosarului și a reglementărilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
1. PrinRaportul de inspecție fiscală nr. -/21.05.2008întocmit de pârâta Administrația Finanțelor Publice sector 1 ( 25) s-a reținut, pentru perioada 17.10.2005 - 31.03.2007, următoarea situație a sumei negative de TVA aferentă acestei perioade:
) Suma negativă de TVA solicitată - 12.212.214 lei
) Suma negativă de TVA conform controlului - 6.974.709 lei
) Diferențe față de societate - 5.237.505 lei.
Această diferență de 5.237.505 lei se compune din:
1.) 5.253 lei reprezentând TVA neacceptată la deducere conform art. 146 alin. 1 lit. a din Legea nr. 571/2003
2.) 1.988.019 lei reprezentând TVA colectată stabilită urmare a inspecției fiscale
3.) 3.244.143 lei reprezentând TVA neacceptată la deducere conform art. 132 alin. 1 lit. e din Codul fiscal
4.) 90 lei reprezentând TVA solicitată în plus prin decontul aferent lunii martie 2007.
2. PrinDecizia de impunere nr. 287/21.05.2008 întocmită de pârâta Administrația Finanțelor Publice sector 1( 40), privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, s-a stabilit, ca obligație fiscală stabilită suplimentar, suma de 5.237.505 lei TVA stabilit suplimentar la plată, urmare a respingerii la rambursare a acestei sume, fiind admisă la rambursare suma de 6.974.709 lei, aferente decontului de TVA cu sume negative cu opțiune de rambursare nr. -/25.04.2007.
3. PrinDecizia nr. 270/19.08.2008 adoptată de ANAF - Direcția generală de Soluționare a Contestațiilor( 11) a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta contestatoare ON AG împotriva deciziei de impunere nr. 287/21.05.2008 întocmită de sector 1, prin care s-a aprobat la rambursare TVA în sumă de 6.974.709 lei, fiind respinsă la rambursare suma de 5.237.505 lei, din această din urmă sumă reclamanta contestatoare contestând doar suma de 5.118.161 de lei, compusă din:
- 5.118.071 lei reprezentând TVA respinsă la rambursare fiind considerată TVA fără drept de deducere
- 90 de lei sumă pentru care nu există încadrarea legală a respingerii la rambursare în raportul de inspecție fiscală, fiind inclusă global în sumele stabilite suplimentar prin decizia de impunere.
Pentru a decide în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată, organul de soluționare a contestațiilor a reținut ca juste concluziile raportului de inspecție fiscală în ce privește lipsa dreptului de deducere a TVA aferentă serviciului de procesare a cărbunelui energetic, serviciilor de transport feroviar a hulei, serviciilor vamale și serviciilor de transport energie electrică, în sumă de 5.118.071 lei.
În privința sumei de 90 de lei, s-a reținut că, potrivit jurnalelor de cumpărări și vânzări aferente perioadei octombrie 2005 - martie 2007, rezultă TVA de rambursat în sumă de 12.212.124 lei, însă la rambursare s-a solicitat suma de 12.212.214 lei, diferența fiind în sumă de 90 de lei, această sumă fiind solicitată în plus față de TVA de rambursat înregistrată de contestatoare.
4. Acțiunea în instanță a reclamantei având ca obiect doar suma de 5.118.071 lei reprezentând TVA respinsă la rambursare fiind considerată TVA fără drept de deducere, Curtea urmează a analiza justețea acestei concluzii a organului de inspecție fiscală, respectiv a organului de soluționare a contestațiilor.
Suma de 5.118.071 lei TVA se compune din:
4.1. TVA de 2.466.611 lei aferentă serviciului de procesare a cărbunelui energetic de către SC D SA, dedusă după data de 01.01.2007, de SRL, reprezentant fiscal al reclamantei ON AG Germania.
a fost realizată în temeiul contractului de procesare huilă nr. 13786/05.12.2006, încheiat între reclamantă, în calitate de beneficiar, și SC SA D, în calitate de prestator (procesator).
4.2. TVA de 2.612.888 lei aferentă serviciilor de transport feroviar al hulei, în baza facturilor fiscale emise de transportatorul SC SRL, TVA dedusă după data de 01.01.2007, de SRL, reprezentant fiscal al reclamantei ON AG Germania
4.3. TVA de 97 lei aferentă serviciilor vamale, dedusă în ianuarie 2007 de SRL, reprezentant fiscal al reclamantei ON AG Germania
4.4. TVA de 38.475 lei aferentă serviciilor de transport energie electrică, facturate de SC TransF. SA, dedusă în februarie 2007 de SRL, reprezentant fiscal al reclamantei ON AG Germania.
5. Rațiunea pentru care organele de inspecție fiscală nu au acordat reclamantei dreptul de deducere a TVA în sumă de 5.118.071 lei a fost aceea că achizițiile mai sus menționate (în detalierea sumei în discuție) nu au fost destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile ale societății, întrucât începând cu data de 01.01.2007 reclamanta nu a desfășurat în România nicio activitate pentru care ar fi fost obligată la plata taxei pe valoarea adăugată în România, derularea operațiunilor prin reprezentant fiscal nemaifiind necesară și nici prevăzută de lege ca posibilitate.
6. Potrivit disp. art. 145de aplicare a dreptului de deduceredin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma în vigoare de la data de 01.01.2007, alin. 2, "Oricepersoană impozabilăare dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni:
a)operațiuni taxabile;
.".
Prin urmare, pentru a verifica dacă reclamanta are drept de deducere pentru TVA-ul mai sus menționat, trebuie verificat dacă aceasta era persoană impozabilă în accepțiunea art. 145 alin. 2 din Codul fiscal, respectiv dacă achizițiile de servicii de procesare a, de transport al acesteia, de transport al energiei electrice erau destinate utilizării în folosul unor operațiuni taxabile.
Potrivit art. 1251pct. 18 din Legea nr. 571/2003, persoană impozabilă are înțelesul prevăzut la art. 127 alin. (1) și reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituția publică, persoana juridică, precum și orice entitate capabilă să desfășoare o activitate economică, ipoteză în care se încadrează și reclamanta.
Rămâne a se răspunde la întrebarea dacă achiziția serviciilor mai sus menționate era destinată utilizării în folosul unoroperațiuni taxabile, iar răspunsul la această întrebare nu poate fi decât afirmativ.
Astfel,operațiuni impozabile/taxabilesunt definite în art. 126 alin. 1 din același Cod fiscal, text potrivit căruia "Din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) operațiunile care, în sensul art. 128 - 130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
Operațiunea taxabilă în folosul căreia s-au realizat achizițiile de servicii în discuție în prezenta cauză este livrarea de energie electrică, constituind, în sensul art. 128-130 livrări de bunuri, în sfera taxei, efectuate cu plată.
Astfel, potrivit art. 1251alin. 1 pct. 1 din Codul fiscal, "achizițiereprezintă bunurile și serviciile obținute sau care urmează a fi obținute de o persoană impozabilă, prin următoarele operațiuni: livrări de bunuri și/sau prestări de servicii, efectuate sau care urmează a fi efectuate de altă persoană către această persoană impozabilă", iar potrivit pct. 6 teza a doua "electrică,energia termică, gazele naturale, agentul frigorific și altele de această naturăse consideră bunuri corporale mobile".
Art. 128 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 prevede că "Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar".
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 și 133;
Locul livrării de bunuri se determină, pentru ipoteza incidentă în speță, potrivit disp. art. 132 alin. 1 lit. e din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma în vigoare de la 01.01.2007, "n cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuție a gazelor naturale sau al livrării de energie electrică, către un comerciant persoană impozabilă, locul livrăriise consideră locul unde comerciantul persoană impozabilă este stabilit sau are un sediu fix pentru care se livrează bunurile sau, în absența unui astfel de sediu, locul în care acesta are domiciliul stabil sau reședința sa obișnuită. persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală în ceea ce privește cumpărările de gaz și energie electrică o reprezintă revânzarea de astfel de produse și al cărei consum propriu de astfel de produse este neglijabil".
Prin urmare, pentru livrarea de energie electrică, locul livrării se consideră a fi locul în care achizitorul este stabilit, în speță România.
Reclamanta realizează livrări de energie electrică către comercianți persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, astfel că, făcând aplicarea art. 132 alin. 1 lit. e din Codul fiscal, în vigoare din 01.01.2007,locul livrării bunuriloreste locul unde comerciantul persoană impozabilă (subl. inst.căruia i se livrează energia electrică) este stabilit sau are un sediu fix pentru care se livrează bunurile sau, în absența unui astfel de sediu, locul în care acesta are domiciliul stabil sau reședința sa obișnuită, prin urmare în România.
Întrucât, potrivit art. 126 alin. 1 din Codul fiscal, din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ patru condiții, printre care și aceea ca "locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 și 133", instanța reține că acesteoperațiuni sunt taxabile în România.
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acționând ca atare;
Așa cum s-a arătat mai sus, reclamanta constituie persoană impozabilă în accepțiunea art. 127 alin. 1 din Codul fiscal.
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2)".
Potrivit art. 127 alin. 2 din Codul fiscal, "În sensul prezentului titlu,activitățile economice cuprind activitățile producătorilor,comercianților sau prestatorilor de servicii,inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate".
7. Din economia considerentelor expuse la punctul 6 reiese că achizițiile reclamantei în discuție în prezenta cauză întrunesc cerințele impuse de dispozițiile art. 145 din Codul fiscal, consacrând astfel dreptul reclamantei la deducerea TVA.
8. Pârâtele au introdus în raționamentul juridic al cauzei un element străin de sfera de aplicare a dreptului de deducere a TVA, astfel cum este acesta statuat de lege, anume o condiționare care nu are temei legal, constând titularul obligației de a plăti taxa în privința operațiunilor taxabile în folosul cărora se fac achizițiile de servicii în discuție.
Astfel, ersoana p. obligată la plata TVA pentru operațiuni taxabile din România constând în livrarea de energie electrică este, potrivit art. 150 alin. 1 lit. d din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, "persoana înregistrată conform art. 153 sau 1531,căreia i se livrează gaze naturale sau energie electrică în condițiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) sau f), dacă aceste livrări sunt realizate de opersoană impozabilăcare nu este stabilită în România, chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 alin. (4)".
Cu alte cuvinte, legiuitorul a introdus sistemul taxării inverse, stabilind ca titular al obligației de plată a TVA aferent livrării de energie electrică nu furnizorul acesteia, ci beneficiarul ei.
Nicăieri însă în lege nu se prevede instituie drept cerință pentru deducerea TVA aferent achizițiilor de servicii destinate utilizării în folosul unor livrări ulterioare de energie electrică ca plata TVA aferent acestei din urmă livrări să fie făcută de furnizor.
9. Curtea subliniază, în privința dreptului de deducere al reclamantei, incidența, așa cum s-a făcut referire mai sus, a disp. art. 145 alin. 2 lit. a, iar nu a lit. b vizând "operațiuni rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România", nefiind în prezența unor operațiuni rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate.
10. Următoarea chestiune în discuție, al cărei mod de soluționare este în strânsă legătură cu prima, este aceea a exercitării dreptului de deducere prin reprezentantul fiscal după data de 1 ianuarie 2007.
Așa cum subliniază pârâtele, opinie împărtășită dealtfel și de reclamantă, după această dată desemnarea unui reprezentant fiscal nu mai este obligatorie pentru societățile stabilite în state membre ale Uniunii Europene.
În egală măsură însă, subliniază instanța, societățile tabilite în state membre ale Uniunii Europene care desfășoară operațiuni economice pe teritoriul României au două variante pentru realizarea obligațiilor care le revin din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată:fiesă se înregistreze în scopuri de TVA pe teritoriul României,fiesă își desemneze un reprezentant fiscal pe teritoriul României.
Prin urmare, exercitarea dreptului de deducere de către reclamantă în continuare prin reprezentantul său fiscal constituie o opțiune validă pentru aceasta.
Desigur, pentru această opțiune este necesar ca reclamanta să se încadreze în ipoteza normei legale din art. 153 alin. 1 din Codul fiscal, ca "Persoana impozabilă care este stabilită în România, conform art. 1251alin. (2) lit. b), și realizează sau intenționează să realizeze oactivitate economică ce implică operațiuni taxabileși/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere".
fiind mai sus că realizează activitate economică ce implică operațiuni taxabile, instanța apreciază că exercitarea dreptului de deducere prin reprezentant fiscal și după 1 ianuarie 2007 are acoperire legală.
Dealtfel, instanța nu înțelege justificarea vreunei diferențe în raport de perioada anterioară aderării din perspectiva calificării operațiunilor derulate de reclamantă pe teritoriul României ca operațiuni taxabile, în condițiile în care singurul aspect care s-a modificat este cel privind persoana în sarcina căreia cade plata TVA pentru livrarea de energie electrică, aspect care, așa cum s-a arătat mai sus, nu influențează exercitarea dreptului de deducere a TVA pentru achizițiile de servicii necesare desfășurării de operațiuni taxabile.
11. În lumina tuturor considerentelor ce preced, Curtea apreciază acțiunea reclamantei ca întemeiată în parte, astfel că o va admite în aceeași măsură, iar în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 va dispune anularea parțială atât a Deciziei nr. 270/19.08.2008 emisă de ANAF - Direcția de Soluționare a Contestațiilor, cât și a deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată nr. 287/21.05.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice sector 1, și a raportului de inspecție fiscală nr. -/21.05.2008, în ceea ce privește suma de 5.118.071 RON reprezentând TVA deductibilă solicitată la rambursare.
În consecință, în temeiul art. 112 alin. 1 lit. e din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, va obliga pârâtele la rambursarea către reclamantă a sumei de 5.118.071 RON.
12. În ceea ce privește însă solicitarea de dobânzi pentru suma nerambursată la termen, Curtea apreciază ca juste apărările pârâtelor privind inadmisibilitatea acestor pretenții.
Astfel, potrivit 119 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 112 alin. (2) sau art. 199, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
De asemenea, potrivit capitolului 2 Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, din Ordinul MFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, punctul 4, "Plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai în baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent".
Or, din actele dosarului nu reiese că o atare s-ar fi depus de către reclamantă potrivit procedurii mai sus evocate; solicitarea acesteia direct în instanță apare în consecință ca inadmisibilă, instanța de contencios fiscal neavând atribuții de soluționare a cererilor de plată a dobânzilor pentru sumele nerambursate în termenul legal, neputându-se astfel substitui organului competent pentru soluționarea unei astfel de cereri; instanța poate doar cenzura un eventual refuz de acordare a acestor dobânzi, după o prealabilă solicitare a acestora în conformitate cu procedura administrativă prescrisă de lege.
13. Fiind părțile care au căzut parțial în pretenții, pârâtele urmează a fi obligate - în temeiul disp. art. 274.pr.civ. - să achite reclamantei suma de 10.008,6 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta ON AG, cu sediul procesual ales la ", și Asociații", în mun. B,-, sector 6, în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în mun. B,-, sector 5, și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, cu sediul în mun. B,-, sector 1, și, în consecință:
Dispune anularea parțială atât a Deciziei nr. 270/19.08.2008 emisă de ANAF - Direcția de Soluționare a Contestațiilor, cât și a deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată nr. 287/21.05.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice sector 1, și a raportului de inspecție fiscală nr. -/21.05.2008, în ceea ce privește suma de 5.118.071 RON reprezentând TVA deductibilă solicitată la rambursare.
Obligă pârâtele la rambursarea către reclamantă a sumei de 5.118.071 RON.
Respinge ca inadmisibile pretențiile reclamantei privind obligarea pârâtelor la plata dobânzilor.
Obligă pârâtele să achite reclamantei suma de 10.008,6 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 2009.
JUDECĂTOR GREFIER
Red./dact. 5 ex.MN/MN
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
