Anulare act administrativ . Sentința 3457/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3457

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE22.10.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria

GREFIER: - -

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINENȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI

Se învederează că s-au depus la dosar, din partea pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, prin Serviciul Registratură, la data de 15.10.2009, Concluzii.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 08.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și, eventual, pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosar Concluzii, a amânat pronunțarea la data de 15.10.2009 și la data de 22.10.2009, când a dat următoarea hotărâre:

CURTEA,

Instanța constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanta - -, a solicitat în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINENȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună următoarele:

1. anularea in parte Actul de inspecție fiscala întocmit de DGFPMB

Serviciul 3 - Contribuabili mijlocii la data de 26.06.2007, respectiv in ceea ce privește obligarea subscrisei la plata sumelor de 622.566 lei reprezentând TVA datorat, 692.452,05 lei reprezentând majorări si penalități aferente TVA; 86.683 lei reprezentând impozit pe profit si 96.876,92 lei reprezentând majorări si penalități aferente impozitului pe profit;

2. desființarea Deciziei nr.254/07.09.2007 emisa de ANAF - Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor, decizie prin care s-a respins contestația formulata împotriva actului de inspecție fiscala;

3. exonerarea subscrisa de obligația de plata a sumelor menționate in primul capăt de cerere.

În motivarea acțiunii reclamanta arată următoarele:

Prin raportul de inspecție fiscală din 26.06.2007, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere contestate, organele de inspecție fiscală ale pârâtei Direcția Generală Finanțelor Publice Municipiul B - Serviciul de inspecție fiscală 3 - Contribuabili mijlocii s-au verificat TVA și impozitul pe profit pentru perioadele supuse inspecției fiscale 1.04.2002 - 31.12.2006, respectiv 1.04.2002 - 31.12.2005.

S-a stabilit că în perioada supusă controlului reclamanta a evidențiat, colectat și plătit în mod eronat TVA, stabilindu-se diferențe de debit în cuantum de 634.715 lei dobânzi aferente TVA datorat de 615.819 lei și penalități aferente TVA în cuantum de 89.274 lei.

Reclamanta arată că în cauză cuantumul TVA de plată a determinat o diferență de impozit pe profit în cuantum de 158.178 lei plus majorări și penalități aferente.

Pentru a stabili aceste sume echipa de inspecție fiscală a reținut că în baza contractelor de prestări servicii reclamanta a executat lucrări de instalații pentru Universitatea Româno-Americană, instituție de învățământ superior acreditată la data de 15.05.2000.

Prin acțiune reclamanta contestă sumele stabilite de inspecția fiscală în privința raporturilor comerciale cu Universitatea Româno - Americană și aceste sume sunt: 622.556 lei reprezentând TVA și majorări de întârziere aferente TVA și 86.683 lei reprezentând impozit pe profit plus majorări și penalități aferente impozitului pe profit.

Pentru a stabili obligația de plată a sumelor contestate s- apreciat în mod nelegal că reclamanta a considerat în mod greșit că prestarea de servicii către unitățile de învățământ acreditate sunt scutite de TVA și că sunt aplicabile dispozițiile art.9 (1) lit.e) din Legea nr.345/2002 privind TVA.

Conform art.9 (1) lit.e) din Legea nr.345/2002 "Sunt scutite de TVA următoarele activități de interes general:

e) activitatea prevăzută la art.15 (5) din Legea nr.84/1995 republicată, desfășurată de unitățile autorizate de Ministerul educației și Cercetării și care sunt cuprinse în sistemul național de învățământ, precum șiachiziționarea de către acestea de documentație tehnică și materiale de construcții destinate învățământului de stat șiparticular.

În raport de aceste prevederi reclamanta a solicitat Ministerului Finanțelor Publice și Direcția Generală Finanțelor Publice lămuriri cu privire la incidența textelor legale. Ambele autorități au comunicat reclamantei prin adrese la 4.06.2002 Direcția Generală Finanțelor Publice Municipiul B și la 25.07.2002 Ministerului Finanțelor Publice că prestarea de servicii pentru activitatea de învățământ pentru este scutită de TVA conform art.9 (1) lit.e) din legea nr.345/2002. rezultă implicit că lucrările de instalații montaj ale acestor materiale sunt scutite de TVA, acesta fiind și existența reglementării dispuse prin art.9 (1) lit.e) din Legea nr.345/2002.

Reclamanta arată că nu avea obligația de plată a TVA pentru serviciile prestate în folosul și că a probat bună credință privind obligațiile de plată către bugetul de stat.

În susținerea acțiunii reclamanta solicită proba cu acte și expertiză financiar contabilă depunând la dosar copia deciziei nr.254/7.09.2007 prin care a fost soluționată contestația formulată, copia raportului de inspecție fiscală, copia contestației formulate și dovada achitării taxei de timbru.

În ședința publică din 11.09.2008 în baza art.13 (1) din Legea nr.554/2004 s-au depus actele care au stat la baza deciziei contestate - filele 67-185 dosar.

În ședința publică din 9 octombrie 2008 instanța a încuviințat pentru reclamantă în completarea probei cu acte, proba cu expertiză contabilă de specialitate fiscală, având ca obiectiv stabilirea din punct de vedere financiar contabil a corectitudinii impunerii sumei de 622.566 lei reprezentând TVA și

majorărilor de întârziere aferente, în raport de evidențele fiscale ale reclamantei și de raporturile comerciale cu Universitatea Româno-Americană.

În cauză a fost desemnat expert numitul, care la data de 22.05.2009 a depus la dosar raportul de expertiză - filele 323 - 352 dosar.

Cu privire la raportul de expertiză, în ședința publică din 28.05.2009 ambele părți au formulat obiecțiuni - filele 353-356 dosar.

Obiecțiunile au fost puse în discuția părților și admise fiind comunicate expertului. Acesta a depus la dosar răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamantă și de organul de inspecție fiscală - filele 364-382 dosar.

În ședința publică din 25.06.2009 motivat instanța a respins excepția inadmisibilității capetelor 1 și 3 din cererea de chemare în judecată.

La dosar toate părțile au depus concluzii scrise pârâta - Direcția Generală Finanțelor Publice Municipiul B la data de 27.08.2009, iar reclamanta și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală în termenul de amânare a pronunțării.

În raport de probele administrate și susținerile părților instanța reține în fapt următoarele:

Prin raportul de inspecție fiscală din 26.06.2007, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr.103/26.06.2007, organele de inspecție fiscală ale pârâtei Direcția Generală Finanțelor Publice au stabilit în sarcina reclamantei perioadele supuse inspecției fiscale 1.04.2002 - 31.12.2006 și 1.04.2002 - 31.12.2005, următoarele sume de plată 622.566 lei reprezentând TVA plus majorări de întârziere aferente.

Prin acțiune reclamanta contestă parțial decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală pe sumele stabilite de echipa de inspecție fiscală în privința raporturilor comerciale cu universitatea Româno-Americană.

Pentru a stabili obligația de plată a sumelor contestate s-a apreciat că reclamanta a considerat în mod greșit căprestarea deservicii către unitățile deservicii către unitățile de învățământ sunt scutite de TVA apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art.9 (1) lit.e) din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoare adăugată.

Ca urmare prin actul de inspecție fiscală s-a stabilit că reclamanta trebuia să achite TVA și impozit pe venit suplimentar, modificarea TVA de plată determinând modificarea bazei de impunere pentru impozitul pe venit.

Prin decizia nr.254/7.09.2007 pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a respins contestația reclamantei ca neîntemeiată cu privire la suma totală de 1.315.018 lei reprezentând TVA și majorări de întârziere aferente și ca nemotivată cu privire la suma de 183.560 lei reprezentând impozit pe profit și majorări de întârziere aferente.

Problema de drept dedusă judecății este dacă operațiunile desfășurate de reclamantă către Universitatea Româno-Americană - prestare de servicii către constând în lucrări de instalații - montaj a materialelor de construcții sunt scutite de plata TVA conform art.9 (1) lit.e) din Legea nr.345/2002 în vigoare până la 31.12.2003 și dacă reclamanta se încadrează în prevederile art.141 (1) lit.f din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal aplicabile pentru perioada ianuarie 2004 - decembrie 2006.

Pârâții arată că reclamanta avea obligația colectării TVA deoarece reclamanta este prestatoare de servicii față de Universitatea Româno-Americană, nefiind aplicabile dispozițiile art.9 (1) lit.e din Legea nr.345/2002 și nu este o "entitate recunoscută" în sensul prevederilor art.141 (1) lit.f din legea nr.571/2003.

În ceea ce privește impozitul pe profit problema dedusă judecății este măsura în care instanța se poate investi cu analizarea pe fond acestei cereri în condițiile în care, prin decizia emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală contestația formulată de reclamantă a fost respinsă ca fiind nemotivată.

Față de situația de fapt expusă mai sus, instanța va aprecia pentru următoarele considerente cp acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată este întemeiată în cauză decizia contestată este nelegală, în parte actul de inspecție fiind nelegal.

Pe prima problemă de drept dedusă judecății instanța va aprecia pentru următoarele considerente că în cauză reclamanta pentru activitatea desfășurată: prestări servicii pentru activitatea de învățământ a Universității Româno Americană nu datorează TVA, această activitat fiind scutită de plata TVA conform art.9 (1) lit.e) din Legea nr.345/2002, conform art.9(1) lit.e din Legea nr.345/2002 în vigoare până la data de 31.12.2003.

Sunt scutite de TVA următoarele activități de interes general: e) activitatea de învățământ prev. la art.15 (5) din Legea nr.84/1995 desfășurate de unitățile autorizate de Ministerul Educației, Cercetării și T în cauză

Universitatea Româno Americană precum și achiziționarea de către acesta de documentație tehnică și materiale de construcții destinate învățământului de stat și particular precum și de aparatură, utilaje, publicații și dotări pentru procesul didactic".

În facturile emise de reclamantă către Universitatea Româno Americană la rubrica denumire servicii era menționat "lucrări de instalații" indiferent dacă facturi cuprindeau materiale de construcții și lucrări de instalații - montaj ale acestor materiale.

La solicitarea Universității Româno Americane care a solicitat emiterea facturilor fără TVA conform dispozițiilor art.9 (1) lit.e din Legea nr.345/2002 reclamanta a solicitat Ministerului Finanțelor Publice și pârâtei Direcția Generală Finanțelor Publice B lămuriri cu privire la incidența textelor legale invocate de prin adresele nr.764 și 765 din 23.05.2002.

Ambele autorități au comunicat reclamantei, prin adresele nr.14859/4.06.2002 și nr.32137/25.07.2002 că facturile trebuie completate la rubrica TVA "cu scutit" conform art.9 (1) lit.e e) din Legea nr.345/2002 și că prestarea de servicii pentru activitatea de învățământ este scutită de TVA. Ulterior aceleași autorități au comunicat în cursul anului 2004 prin adresele nr.-/4.08.2004 și nr.- din 20.05.2004 că activitatea desfășurată de reclamantă nu beneficiază de scutire de TVA conform art.141 (1) lit.f din Legea nr.571/2003.

În urma adreselor contradictorii și ca urmare a solicitării exprese din partea Universității Româno-Americană, care a obligat reclamanta să storneze toate facturile întocmite în perioada iunie 2002- septembrie 2002 și să emită facturi fără TVA și a stornat facturi diminuate cu suma de 4.213.216.903 lei, diminuare care s-a reflectat prin reducerea veniturilor pe anul 2003.

Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză - filele 364-380 dosar se arată că prin apariția Legii nr. 245/2002 Universitatea Româno Americană era scutită de plata TVA și în consecință societatea reclamantă a emis facturile de prestări servicii - montare materiale de construcții și instalații fără TVA. Aceste lucrări de instalații evidențiate ca atare în facturi, erau în strânsă legătură cu achiziționarea de materiale pentru procesul de învățământ pentru o construcție nouă - activitate scutită expres de

plata TVA în baza dispozițiilor art.9 (1) lit.e din Legea nr.345/2002 și conform art.141 lit.f din Legea nr.571/2003 - filele 366 - 367 dosar.

Pe cale de consecință instanța apreciază că reclamanta nu datorează suma stabilită cu titlu de TVA și majorări de întârziere aferente lucrărilor executate, activitatea desfășurată fiind scutită de plata TVA, iar prin contractele ferme încheiate reclamanta este o entitate cu un obiectiv bine stabilit.

În ceea ce privește capătul din contestație privind impozitul pe profit, instanța apreciază că în mod greșit a fost respinsă ca nemotivată prin decizia contestată și că pe fond se poate investi cu soluționarea cererii reclamantei de verificare a legalității impunerii acestei sume. Aceasta deoarece există o legătură directă între regularizarea TVA-ului din 2002 privind situația veniturilor pe anul 2003.

Prin restituirea sumei de 4.213.216.903 lei către Universitatea Româno-Americană profitul reclamantei s-a diminuat, iar reclamanta a aplicat dispozițiile art.7 (1) din legea nr.414/2002.

Conform răspunsului la obiecțiuni, depuse de expert, reclamanta și-a stabilit și determinat corect impozitul pe profit datorat - fila 369 dosar.

Dat fiind legătura dintre deducerea TVA și stabilirea impozitului pe profit, instanța apreciază că în cauză nu se poate reține nemotivarea contestației, iar pe fond instanța, ținând cont de concluziile raportului de expertiză prin răspunsul la obiecțiuni, apreciază că acesta a fost calculat corect de reclamantă ținând cont de următoarea situație de fapt impozitul pe profit și penalitățile aferente sunt stabilite ca urmare a reevaluării obligației de plată TVA ca urmare a diminuării profitului cu suma restituită drept TVA către Universitatea Româno Americană. În mod direct s-a dispus reîntregirea bazei de impunere pentru calculul impozitului pe profit cu suma de 376.731 lei.

Față de cele expuse mai sus, instanța în baza art.1 și 18 (1) din Legea nr.554/2004 va admite acțiunea reclamantei astfel cum fost formulată; va anula decizia nr.254/7.09.2007 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și în parte raportul de inspecție fiscală emis de pârâta DGFPMB - la data de 26.06.2007 în ceea ce privește obligarea reclamantei la plata următoarelor sume: 622.566 lei reprezentând TVA plus majorări și penalități aferente TVA în sumă de 692.452,05 lei și 86.683 lei reprezentând impozit pe profit plus

majorări și penalități aferente impozitului pe profit în sumă de 96.876,92 lei și pe cale de consecință va exonera reclamanta de plata acestor sume.

Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea reclamantei astfel cum fost formulată reclamanta - - cu sediul în B,-, Bl.107A,.5-6, sector 5, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR cu sediul în B, sector 5,-, sector 5 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINENȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B cu sediul în B,-, sector 5.

Anulează decizia nr.254/7.09.2007 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și în parte raportul de inspecție fiscală emis de pârâta DGFPMB - la data de 26.06.2007 în ceea ce privește obligarea reclamantei la plata următoarelor sume: 622.566 lei reprezentând TVA plus majorări și penalități aferente TVA în sumă de 692.452,05 lei și 86.683 lei reprezentând impozit pe profit plus majorări și penalități aferente impozitului pe profit în sumă de 96.876,92 lei și pe cale de consecință exonerează reclamanta de plata acestor sume.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 22 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Tehnored./5 ex.

10.11.2009

Președinte:Păun Luiza Maria
Judecători:Păun Luiza Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 3457/2009. Curtea de Apel Bucuresti