Anulare act administrativ . Decizia 356/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 356
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta Direcția Generală A Finanțelor Publice G, împotriva sentinței nr.1422 din data de 05.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice G și intimata - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția de necompetență materială a Tribunalului Gorj și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr.1422 din data de 05.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
S-a modificat decizia nr. 66/2008 privind soluționarea contestației formulate de - SRL, înregistrată la. Tg-J sub nr. 43092/23.07.2008 și s-a admis contestația formulată de reclamantă.
S-a anulat decizia de impunere nr. 675/17.06.2008 și raportul de inspecție fiscală nr. 3534/17.06.2008, întocmite de pârâtă.
Petenta - SRL a fost exonerată de plata sumei de 987.720 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 9 iunie 2008, în urma controlului efectuat de organele de inspecție fiscală, s-au constatat diferențe și accesorii în sarcina reclamantei în calitate de contribuabil pentru impozitul pe profit în perioada 1.10.1999 - 31 martie 2005, respectiv baza impozabilă stabilită suplimentar în valoare de 1.121.920 lei și impozit, taxă, contribuție stabilită suplimentar în valoare de 283.065 lei; majorări și dobânzi impozit pe profit în perioada 20 ian. 2000 - 25 aprilie 2005, pentru aceleași baze de calcul menționate anterior, în valoare de 283.065 lei respectiv 354.956 lei, iar penalități de 0,5% pentru impozitul pe profit în perioada 1.10.2001 - 30 aprilie 2005 în valoare de 283.065 lei, respectiv 59.430 lei.
În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată în perioada 1.10.1999 - 31 martie 2005 s-a constatat că în realitate este de 27.726 lei, respectiv 5.268 lei, respectiv majorări, dobânzi și penalități aferente care sunt menționate în cap. VI din raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 13 iunie 2008.
S-a mai reținut că potrivit probelor dosarului și a concluziilor expertizei, documentele înregistrate în contabilitate de reclamantă, în raport cu care a fost impusă suplimentar la suma de 335.292 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente A au fost supuse, în perioada verificată, dispozițiilor Hotărârea Guvernului nr. 704/1993, Legii nr. 82/1991 privind contabilitatea și contabile armonizate cu Directiva a IV a cu Internaționale de Contabilitate.
Conform dispozițiilor pct. 119 din Hotărârea Guvernului nr. 704/1993 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a legii contabilității, documentele justificate cuprind de regulă, următoarele elemente principale: denumirea documentului, denumirea și sediul unității patrimoniale care întocmește documentul, numărul și data întocmirii acestuia, menționarea părților care participă la efectuarea operației patrimoniale, conținutul ierarhiei patrimoniale, iar în cazurile necesare și temeiul legal al efectuării ei, datele cantitative și valorice aferente operației efectuate, numele și prenumele precum și semnăturile persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat după caz, alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor efectuate.
Din punctul de vedere a legii contabilității, au calitatea de document justificativ și facturile care nu au completate rubricile privind semnătura de primire, datele privind expediția sau codul fiscal al cumpărătorului, cum eronat se susține în procesul verbal de impunere atacat de reclamantă.
S-a constatat că din conținutul procesului-verbal atacat, nu rezultă date privind caracterul nereal al operațiunilor economice afectate de reclamantă, reținându-se doar lipsa unor elemente formale ale facturilor înregistrate în contabilitate, constatare reținută și prin raportul de expertiză.
Astfel, în baza principiului prevalenței economicului asupra juridicului, consacrat de contabile armonizate cu Directiva a IV-a și cu internaționale de contabilitate, s-a constatat că documentele verificate de pârâtă și analizate anterior îndeplinesc condiția de documente justificative, astfel că reclamanta nu datorează suma de 264.792 lei ca impozit suplimentar.
Această concluzie s-a impus și prin raportare la legislație specifică, pentru că dispozițiile art. 25 pct. B lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992 privind impun expres că, documentele justificative să conțină mențiunile privind cantitatea mărfii, prețul, valoarea acesteia și aferent, cerințe pe care le îndeplinesc facturile înregistrate de reclamantă.
Pe de altă parte s-a apreciat că, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 17/2000 privind A și a Normelor de aplicare a Ordonanței, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2000 coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea, formularelor și modelelor comune privind activitatea financiar-contabilă, în vigoare pe aceeași perioadă controlată, documentele justificative trebuie să corespundă reglementărilor din normele generale privitoare la asemenea documente, acestea fiind cele prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 704/1993 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a legii contabilității, aspect sub care facturile din litigiu au fost încheiate legal, și cum reclamanta a prezentat organelor de control copii ale documentului legale care a atestat calitatea de plătitor de a furnizorului sau prestatorului de servicii, din facturile controlate se poate deduce TVA, deci impunerea suplimentară este nelegală.
Pentru perioada verificată după intrarea în vigoare a Legii nr. 345/2002, în ceea ce privește -ul, art. 29 pct. B, lit. a, s-a impus ca documentele să consemneze livrările de bunuri și/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în alte documente legal probate și să completeze în mod obligatoriu următoarele date: denumirea, adresa și codul fiscal al furnizorului și după caz ale beneficiarului, data emiterii denumirea bunurilor livrate și a serviciilor prestate, cantitățile, după caz, prețul unitar, valoarea bunurilor/serviciilor fără taxă pe valoarea adăugată, suma taxei pe valoarea adăugată. S-a constatat că facturile verificate de pârâte pentru această perioadă conțin elementele sus-menționate, neavând relevanță faptul că nu se menționează numărul contractului sau datele privind adresa societății furnizoare, banca și contul bancar precum și datele privind expediția.
S-a constatat că organele de inspecție fiscală nu fac referire la dispozițiile legale și nu menționează temeiul juridic pe care l-au avut în vedere atunci când afirmă la general că facturile fiscale prezentate în anexa nr.4 nu pot constitui un mijloc de probă privind o obligație contractuală.
Prin sentința penală nr.3022/15.10.2007, s-a reținut că a fost respinsă plângerea formulată de DGFP G, sentință rămasă definitivă prin decizia nr.956/22.11.2007 cu motivarea că marfa aprovizionată cu facturile avute în vedere de către organele de cercetare penală, a fost livrată către alte societăți, după ce în prealabil a fost facturată, facturile fiind purtătoare de TVA și îndeplinind condițiile de documente justificative,motiv pentru care acestea au fost înregistrate în mod corect în contabilitatea societății.
Tribunalul a mai constatat că pârâta nu a putut face dovada faptului că reclamanta avea obligația verificării socie3tăților furnizoare, în sensul dacă acestea figurează în bazele de date la direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, iar în caz contrar acest aspect determină caracterul nedeductibil al cheltuielilor în sumă de 1.059.166 lei înscrise în facturile menționate și pe cale de consecință obligația agentului economic de a plăti impozit pe profit în sumă de 264.792 lei și majorări de întârziere în sumă de 387.636 lei.
In ceea ce privește impozitul pe profit în sumă de 264.792 lei, s-a reținut că expertiza contabilă a concluzionat că marfa aprovizionată de - SRL cu facturile în litigiu, a fost livrată către alte societăți, după ce în prealabil a fost prelucrată, astfel că reclamanta a înregistrat corect în contabilitate facturile fiscale și chitanțele, cu respectarea prevederilor Legii nr. 82/1991 cu republicările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 704/1993 privind Normele de utilizare a conturilor contabile a Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 2388 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 217/1999 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere faptul că facturile sunt purtătoare de TVA și există copii de pe dovezile de plătitori de TVA, iar cele 96 de facturi și chitanțele aferente îndeplinesc condițiile de document justificativ, astfel că au fost corect înregistrate în contabilitatea societății reclamante, neexistând prejudiciu în cauză și ca atare sumele stabilite suplimentar de către inspectorii administrației fiscale nu sunt corect calculate, iar raportat la faptul că nu există un prejudiciu, aceste sume nu sunt datorate, pentru că dacă s-ar calcula și colecta TVA-ul și pentru acestea, ar însemna că societatea ar trebui să plătească -ul pentru aceeași sumă de două ori, ceea ce contravine principiilor A-ului și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, rezultând că la aceeași marfa se plătește de 2 ori 19%, adică 38%.
Așa cum s-a reținut și în Decizia nr. V/15 ianuarie 2007 Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a impus să se considere că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative reprezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea acestei taxe.
În consecință, facturile fiscale emise de furnizorii reclamantei, au fost apreciate că îndeplinesc condiția de documente justificative și nu au fost încălcate prevederile art. 29 pct. B lit. a din Legea nr. 345/2002, art. 25 lit. B din Ordonanța Guvernului nr. 17/2000 și ale Hotărârii Guvernului nr. 831/1997 dar nici ale pct. 119 din Hotărârea Guvernului nr. 704/1993.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP G invocând critici de nelegalitate și netemeinicie.
S-a arătat că obiectul contestației îl constituie suma de 987.720 lei reprezentând impozit pe profit și TVA cu accesoriile aferente, obligații fiscale suplimentare care au fost stabilite de organul fiscal ca urmare a neacceptării ca și cheltuieli deductibile a sumelor înscrise în facturile de aprovizionare, facturi ce au fost emise de societăți care nu există în bazele de date ale direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, acte care nu îndeplinesc calitatea de documente justificative.
S-a mai susținut că tribunalul nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.329 alin.3 Cod procedură civilă, potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță, în sensul că nu a făcut aplicarea Deciziei nr.V din 15 ianuarie 2007 pronunțată de ÎCCJ cu privire la taxa pe valoare adăugată și impozitul pe profit.
A precizat recurenta că facturile care fac obiectul cauzei nu conțin toate elementele prevăzute de legislația în vigoare.
Intimata reclamantă a depus la dosar concluzii scrise.
La termenul de azi, instanța din oficiu, față de valoarea contestată, a invocat excepția necompetenței tribunalului în soluționarea cauzei, excepție care este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin acțiune se solicită anularea unor acte fiscale prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în valoare de 987.720 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA cu accesoriile aferente.
Se constată că în speță sunt incidente prevederile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, care reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și care se aplică cu prioritate față de prevederile art.3 pct.1 Cod procedură civilă, ce reprezintă dreptul comun în materie.
Dispozițiile textului de lege enunțat stabilește competența materială a instanței de fond în raport de două criterii, respectiv de organul emitent al actului contestat și de cuantumul sumei în privința căreia reclamanta pretinde că i-a fost stabilită în mod nelegal.
Astfel dacă litigiul privește pe lângă anularea unui act administrativ și taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Pe cale de consecință, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 5 miliarde ROL, iar curțile de apel sunt competente să soluționeze în fond litigiile cu o valoare mai mare de 5 miliarde ROL.
Față de aceste considerente, se constată că acțiunea de față, întrucât privește taxe și impozite cu o valoare mai mare de 5 miliarde ROL, în mod greșit a fost soluționată de tribunal, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, competența aparține curții de apel.
În atare situație, hotărârea tribunalului este casabilă pentru motivul prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, motiv pentru care în temeiul art.312 alin.6 Cod procedură civilă, se va admite recursul, se va casa sentința și va fi reținută cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Curtea de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice G, împotriva sentinței nr.1422 din data de 05.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL.
Casează sentința și reține cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Curtea de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
RED.
2 ex./ Februarie 2010
Jud.fond.
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Carmina Mitru, Magdalena Fănuță
