Anulare act administrativ . Sentința 3582/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3582
Ședința publică de la 28 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții BLOCUL NAȚIONAL SINDICAL și în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL MUNCII, FAMILIE ȘI PROTECȚIEI SOCIALE.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de 7octombrie 2009, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 14 octombrie 2009, 21 octombrie 2009 și apoi la 28 octombrie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra actiunii in contencios administrativ de fata;
La data de 23.12.2008 s-a inregistrat sub nr- actiunea reclamantilor BLOCUL NAȚIONAL SINDICAL și prin care au chemat in judecata pe paratii GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL MUNCII (actual MINISTERUL MUNCII, FAMILIE ȘI PROTECȚIEI SOCIALE), MINISTERUL JUSTITIEI, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR si AGENTIA NATIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se anuleze in tot HG nr. 1303/14.10.2008 pentru modificarea Statutului Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, aprobat prin HG nr. 1610/2006.
In fapt, reclamantii au aratat ca au formulat o plangere prealabila la Guvern prin care a solicitat revocarea HG nr. 1303/2008, insa acesta nu a raspuns.
Paratii au refuzat sa puna in executare sentinta civila nr. 2990/5.11.208 de suspendare a executarii HG nr. 1303/2008.
Hotararea Guvernului nr. 1303/2008 a fost emisa cu incalcrea prevederilor legale cu privire la elaborarea si aprobarea Statutului ANOFM.
Guvernul avea dreptul potrivit legii nr. 202/2006 doar de a aproba Statutul Agentiei, insa acesta era elaborat chiar de ANOFM.
A fost adoptata hotararea cu incalcarea prevederilor legale privind dezbaterea publica si avizele ministerelor implicate.
Astfel Guvernul dupa dezbaterea publica si primirea avizelor a modificat radical proiectul de hotarare, in sensul ca a adaugat prevederi esentiale care exced cadrului observatiilor.
In continuare reclamantii au invocat ca art. I pct. 2 si art. 8 al. 2 incalca prevederile legii nr. 188/1999 cu modificarile si completarile ulterioare, respectiva art. 100 si 112, iar art. I pct. 4 si art. 13 lit e incalca prevederile art. 202/2006 art. 18 lit
De asemenea modul de organizare a Structurii, anexa 1 incalca prevederile legilor nr. 202/2006, legea nr. 500/2002 si 90/2001.
In drept, au fost invocate dispozitiile legii nr. 554/2004.
In dovedirea cererii lor, reclamantii au depus copie de pe plangerea prealabila, adrese, certificat de grefa.
La 10.03.2009 depus intampinare parata ANFP care a invocat exceptiile lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, a lipsei calitatii procesuale pasive a ANFP, a neindeplinerii procedurii prealabile.
La 17.03.2009 a depus intampinare si paratul (fost Ministerul Justitiei), care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasivea sa.
La termenul din 18.03.2009 au depus intampinare si si Guvernul Romaniei, primul invocand exceptia lpsei procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii, iar cel de-al doilea a exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor, pe fond solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata.
La 1.04.2009 a depus note scrise si paratul Ministerul Finantelor Publice, care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive.
La 6.05.2009 reclamantul, persoana fizica a depus concluzii scrise si inscrisuri.
La 10.06.2009 au fost depuse inscrisuri si s-a acordat cuvantul paratilor pe exceptiile invocate de parati prin intampinarile depuse.
Prin incheierea din 1.07.2009 a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor ANFP, si MFP si s-a dispus scoaterea acestora din cauza.
A fost respinsa excpetia lipsei procedurii prealaile invocata de, pentru motivele invocate in incheiere.
La termenul din 7.10.2009 s-a acordat cuvantul partilor pe exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor si pe fond.
Potrivit art. 137 Cod procedura civila, instanta se pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si de fond care fac de prisos in totul sau in parte cercetarea in fond a pricinii.
Prin urmare instanta analizeaza in primul rand exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor.
Se retine ca aceasta exceptie este intemeiata pentru urmatoarele considerente.
Potrivit art. 1 din legea nr. 554/2004 poate introduce actiune in contencios administrativ prin care sa solicite anularea "rice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.".
Prin urmare pentru a avea calitate procesuala activa in cauzele de contencios administrativ o persoana trebuie sa fie vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim.
este o confederatie sindicala, dupa cum ea insasi invoca, insa la aceasta confederatie nu este afiliat nici un sindicat ai carui membrii sa fie functionari publici in cadrul Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de munca (ANOFM), pentru ca aceasta sa poata reprezenta sau sustine drepturile membrilor de sindicat din sindicatele afiliate.
La filele 29-32 se afla listele cu sindicatele afiliate Federatiei Sindicatelor din Adminstratia Publica si din federatiile afiliate reclamantei.
De asemenea este intemeiata si sustinerea paratului Guvernul Romaniei potrivit careia reclamantii nu pot invoca incalcarea interesului legitim public, deoarece conform art. 8 al. 11din legea nr. 554/2004 "ersoanele p. fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat".
Reclamantii insa nici unul nu invoca incalcarea unui drept subiectiv sau a intersului legitim privat.
Modificarile HG nr. 1610/2006 prin hotararea atacata nr. 1303/2008 nu incalca in nici un fel drepturile unui reprezentat in Consiliul de Administratie a ANOFM, deoarece reducerea schemei de personal a ANOFM cu 400 de locuri nu vizeaza reducerea membrilor Consiliului de Administratie si nici a institutiilor ori organismelor din care fac parte membrii acestui consiliu.
Reclamantul persoana fizica, chiar daca este membru al Consiliului de Admnistratie al ANOFM nu poate reprezenta singur nici vointa consiliului respectiv si nici pe cea a ANOFM, si cu atat mai putin a functionarilor publici ale caror posturi au fost reduse.
Prin urmare nici si nici reclamantul nu pot fi vatamati de actul administrativ a caror anulare o solicita si nici nu au vreun drept de reprezentare a persoanelor care pot fi vatamate de HG nr. 1303/2008.
chiar daca este un organism social, conform definitiei de la art. 2 lit s din legea nr. 554/2004 nu poate proteja decat interesele membrilor de sindicat din sindicatele si federatiile sindicale afiliate, ori am vazut din actele de la filele 29-32, ca nici un functionar din cadrul ANOFM nu poate fi reprezentat de.
Asa fiind nu se poate retine sustinerea reclamantilor ca ar fi vatamati intr-un drept propriu sau li s-a vatamat un interes direct si legitim prin hotararea a carei anulare o solicita.
Asa fiind se constata intemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de paratul Guvernul Romaniei prin intampinare si in baza textelor de lege mai sus invocate, art. 1, 2, 8 din legea nr. 554/2004 va admite exceptia si va respinge actiunea reclamantilor ca fiind introdusa de persoane fara calitate procesuala activa.
Depunerea unor adrese sau cereri, petitii ale unor persoane care nu isi asuma calitatea de parti in proces nu au nici o relevanta sub aspectul calitatii procesuale a reclamantilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor BLOCUL NAȚIONAL SINDICAL cu sediul in B, nr. 202,. 4, sector 6 și domiciliat in B,-, jud.
Respinge actiunea reclamantilor in contradictoriu cu paratii GUVERNUL ROMANIEI cu sediul in B, Piata nr. 1, sector 1 si MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE cu sediul in B, str. - - nr. 2-4, sector 1, ca fiind introdusa de persoane fara calitate procesuala activa.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 28.10.2009.
PRESEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED. JUD. CP (6 EX.)
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina