Anulare act administrativ . Decizia 368/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 368/

Ședința publică din 22 Aprilie 2008

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de CONSILIUL LOCAL S cu sediul în S, - nr. 7, jud. M, împotriva sentinței nr. 497/07.11.2007 Tribunalului Mureș

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata Asociația S Durabilă prin av., lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termenele prevăzute de art. 301 și 303 Cod procedură civilă, și este legal timbrat fiind achitată taxa de timbru de 19,50 lei prin chitanța CEC depusă la fila 22 dosar și s-a anulat timbru judiciar de 0,15 lei. De asemenea se constată că s-au depus la dosar, prin registratura instanței:

- la data de 21 aprilie 2008 întâmpinare din partea intimatei;

- la data de 22 aprilie 2008 completarea motivelor de recurs din partea recurentei și cerere de strigare a cauzei după orele 9,30, reprezentantul recurentei neputându-se prezenta î instanță anterior acestei ore.

Se reia cauza la orele 9,40.

Pentru recurentă se prezintă cons. jur..

Reprezentanții părților depun la dosar delegațiile de reprezentare.

Reprezentantul recurentei invocă excepția lipsei interesului reclamantei în promovarea acțiunii introductive de instanță, învederând instanței faptul că un grup de cetățeni ai municipiului S au depus la Registratura Primăriei S mai multe liste cuprinzând un număr de semnături ale cetățenilor care doresc construirea hypermarketului în

Referitor la excepția invocată, reprezentantul intimatei reclamante consideră că aceasta este tardiv formulată, în eventualitatea în care va fi acceptată, solicită acordarea unui termen pentru a formula în scris poziția intimatei față de această excepție.

Instanța consideră că nu se impune amânarea cauzei pentru a se formula apărări cu privire la excepția invocată și nemaifiind alte cereri unește excepția cu fondul și acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Reprezentantul recurentei pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii și în consecință menținerea ca legală și temeinică a Hotărârii Consiliului local nr. 109/12.12.2006; considerând că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate având în vedere faptul că la prima instanță la trei termene de judecată completul nu a fost legal constituit, fiind format dintr-un singur judecător, în loc de completul legal din doi JUDECĂTORI: Nemenționat

Reprezentantul intimatei reclamante pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, aceasta fiind la adăpost de orice critică. Referitor la susținerile recurentei privind constituirea nelegală a completului de judecată la prima instanță, arată că în funcție de modificările legale în vigoare survenite în anul 2007, completul de judecată a fost la fiecare termen de judecată lega constituit. Nu solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.

Față de actele dosarului instanța reține cauza pentru pronunțare.

CURTEA DE APEL,

Prin sentința nr.497 din 07.11.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Mureșa admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația "S Durabilă" în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului S prin Primarul Municipiului S și a dispus anularea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului S nr.190/12.12.2006 privind vânzarea bazei sportive și de agrement, situată în Municipiului S str.- -. De asemenea, s-a luat act de renunțarea reclamantului asupra petitului referitor la suspendarea actului.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că potrivit art.2 alin.1 din Legea nr.69/2000 și art.79 din aceeași lege, schimbarea destinației sau desființarea unor baze sportive aparținând domeniului public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale, se va putea face numai prin hotărârea guvernului și cu constituirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desființate.

S-a apreciat că hotărârea Consiliului Local al municipiului S atacată a fost emisă cu scopul vădit de a înstrăina și desființa baza sportivă a municipiului S, fără ca în prealabil să existe o hotărâre de guvern care să îndeplinească condițiile prevăzute de textele de lege reținute de prima instanță.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Consiliul Local S solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii în contencios administrativ.

În motivele de recurs s-a arătat că pe cale de excepție se invocă nelegala constituire a completului primei instanțe pentru primele termene de judecată, deoarece nu a fost format din doi JUDECĂTORI: Nemenționat

Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că prin HCL nr.190/2006 atacată a fost aprobată vânzarea bazei sportive și de agrement situată în S str.- -.

S-a menționat că prin nici una din prevederile Hotărârii Consiliului Local nu se schimbă destinația bazei sportive și de agrement și nici nu se desființează această bază, ci se aprobă doar vânzarea acesteia, vânzare pentru care Legea nr.69/2000 nu instituie obligativitatea obținerii unei Hotărâri de Guvern și nici a construirii prealabile a unei alte baze sportive.

Recurenta a arătat că în urma licitației publice desfășurate în data de 27.04.2007, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a bazei sportive cu România Societate în Simplă, contract care prevede că transferul dreptului de proprietate asupra acestei baze sportive, se va realiza sub o condiție suspensivă și rezolutorie care prevede obținerea acordului pentru desființare și schimbare a destinației bazei sportive în conformitate cu prevederile Legi inr.69/2000, într-un termen de 12 luni de la data autentificării contractului.

S-a arătat că deja contractul de vânzare-cumpărare a intrat în circuitul civil și produce efecte juridice.

Recurenta a arătat că prin încheierea acestui contract se urmărește realizarea unui dublu obiectiv, respectiv, realizarea unei noi baze sportive și deschiderea unui nou centru comercial d e care S nu beneficiază în prezent.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:

Acțiunea a fost formulată de Asociația "S Durabilă" împotriva Hotărârii Consiliului Local S nr.190/12.12.2006.

Cele două motive pentru care reclamanta a solicitat anularea hotărârii atacate vizează încălcarea prevederilor art.79 din Legea nr.69/2000 modificată prin Legea nr.472/2004, care prevăd că schimbarea destinației sau desființarea unor baze sportive aparținând domeniului public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale, se va putea face numai prin hotărârea guvernului și cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desființate, precum și încălcarea dreptului la liberă concurență, nefiind îndeplinite condițiile de participare la licitație de către România.

În ce privește primul motiv invocat de reclamantă, menționăm că acesta vizează două situații, respectiv schimbarea destinației unei baze sportive sau desființarea unei baze sportive.

În Hotărârea Consiliului Local S atacată nu se regăsește nici una dintre cele două situații.

Prin Hotărârea nr.190/12.12.2006 a Consiliului Local S(fila 124 dosar fond) se aprobă transmiterea din domeniul public al municipiului S în domeniul privat al Consiliului Local și în administrarea directă a acestuia a bazei sportive, se însușește documentația topografică privind dezmembrarea și comasarea terenului din str.- - - bază sportivă și de agrement și se aprobă vânzarea prin licitației publică a terenului și construcțiilor, se însușește raportul de evaluare al bunurilor ce face obiectul licitației, se stabilește prețul de începere al licitației și se aprobă caietul de sarcini în vederea vânzării prin licitație publică a bunurilor.

După cum se poate observa, prin hotărârea atacată nu se dispune schimbarea destinației sau desființarea bazei sportive.

În aceste condiții, instanța nu are căderea de a verifica dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile prevăzute de art.79 din Legea nr.69/2000, modificată prin Legea nr.472/2004.

În ce privește cel de al doilea motiv invocat în acțiune de reclamantă și anume încălcarea dreptului la liberă concurență menționăm următoarele:

Prin hotărârea atacată se aprobă vânzarea prin licitație publică a unor bunuri, caietul de sarcini și se stabilește prețul de începere al licitației.

Aceste dispoziții sunt generale și îi vizează pe toți potențialii cumpărători. În hotărâre nu se face referire expresă la un anume cumpărător.

Reclamanta face referire la condițiile de participare la licitație care vizează puterea financiară a potențialilor cumpărători.

Aceste condiții de participare se regăsesc în caietul de sarcini.

Reclamanta nu are interesul și nici calitatea de a contesta condițiile de participare stabilite prin caietul de sarcini. Hotărârii Consiliului Local al municipiului S presupune atacarea dispozițiilor Consiliului Local și nu cuprinsul fiecărui act în parte la care se face referire în hotărâre.

Condițiile de participare la licitație cuprinse în caietul de sarcini se puteau contesta numai prin atacarea caietului de sarcini, însă aceasta numai în cadrul desfășurării licitației publice.

Pentru a putea contesta caietul de sarcini, reclamanta trebuia să aibă calitatea de participant la licitația publică, calitate ce îi conferea interesul în promovarea unei astfel de cereri.

Cu privire la acest aspect menționăm și faptul că reclamanta a sesizat Consiliul Concurenței pentru "încălcarea dreptului la liberă concurență".

Din adresa emisă de Agenția Națională pentru Sport (filele 130-131 dosar fond) reiese că răspunsul dat de Consiliul Concurenței a fost acela că aspectele semnalate de către Asociația "S Durabilă" nu intră sub incidența Legii concurenței nr.21/1996.

Față de cele mai sus menționate concluzia instanței este aceea că numai în cadrul procedurii licitației se putea contesta caietul de sarcini și că în cadrul acțiunii în contencios administrativ ce vizează Hotărârea Consiliului Local nu se pot verifica aspecte care țin de desfășurarea licitației, respectiv cuprinsul caietului de sarcini.

Pe lângă motivele mai sus menționate, Consiliul Local Saa rătat în completarea motivelor de recurs (filele 18-19) că la data de 13.03.2008 a fost încheiat de către Municipiul S contractul de lucrări nr.5638/13.03.2008 având ca obiect execuția și finalizarea lucrării "bază sportivă - stadion atletism și fotbal cu teren secundar de antrenament fotbal", conturându-se astfel parcurgerea pașilor necesari pentru îndeplinirea condiției suspensive și rezolutorii prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu România Societate în Simplă.

De asemenea s-a mai parcurs și etapa ulterioară, respectiv prin adresa nr.4878/VI/05.03.2008, Municipiul Saa dresat Consiliului Județean M solicitarea de a promova proiectul Hotărârii de Guvern privind desființarea vechii baze sportive - Municipal.

Chiar dacă aceste aspecte țin de executarea contractului încheiat cu România Societate în Simplă, instanța a apreciat că este util să facă referire la aceste aspecte care fac dovada parcurgerii etapelor prevăzute de lege în vederea desființării bazei sportive și de agrement existente și a construirii unei noi baze sportive.

În consecință, în baza art.312 al.1-3.pr.civ. instanța va admite recursul, va modifica în tot hotărârea atacată și va respinge acțiunea formulată de reclamanta Asociația "S Durabilă".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI S prin reprezentant Primarul Municipiului S, cu sediul în S- județul M, împotriva sentinței civile nr. 497/07.11.2007 pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr.1832/2007 și, în consecință:

Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea introductivă de instanță formulată de reclamanta Asociația "S Durabilă", cu sediul în S- județul M, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 Aprilie 2008

PREȘEDINTE: Nemenționat

-

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.ML

Dact.

2 ex/15.05.2008

Jud.Tr.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 368/2008. Curtea de Apel Tg Mures