Anulare act administrativ . Decizia 368/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 368

SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 8 FEBRUARIE 2010

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Cristina Petrovici

JUDECĂTOR 2: Ion Eugenia

JUDECĂTOR 3: Stanisor Denisa

GREFIER:

*************

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul - reclamant prin mandatar împotriva sentinței civile nr. 1793 din data de 12.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr - in contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE și DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ A MUNICIPIULUI B-COMISIA PENTRU APLICAREA NR. 118/1990

La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns recurentul - reclamant, reprezentat de avocat, cu delegație la dosar, intimatul - pârât MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind intimata-pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ A MUNICIPIULUI B-COMISIA PENTRU APLICAREA NR. 118/1990.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea constată cauza in stare de judecată acordând cuvântul pe recurs.

Recurentul - reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei către Tribunalul București, instanța competentă, in vederea continuării judecății pe fond

In susținerea motivelor de recurs, arată că raportat la petitul cererii de chemare in judecată, competența in soluționarea cererii este reglementată de Decretul Lege nr 118/1990, care la art 11 prevede că împotriva deciziei pronunțate, persoana interesată poate face contestație potrivit Legii contenciosului administrativ. In completare, având in vedere că parata Comisia pentru Aplicarea DL nr 118/1990 funcționează in subordinea Direcției de Muncă și Socială a Municipiului B, este o autoritate publică locală, potrivit dispozițiilor art 10 din Lg 554/-, competența de soluționare a cauzei o are Tribunalul.

Intimatul - parat MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE, prin consilier juridic, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat. Solicită Curții a reține că intrucat acțiunea este formulată in contradictoriu cu MINISTERUL MUNCII, Familiei și Egalității de Șanse, competentă in soluționarea acțiunii este Curtea de Apel.

CURTE

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr. 3929/3/CA/2009, reclamantul solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL MUNCII, Familiei și Egalității de Șanse și Direcția de Muncă și Socială a Municipiului B - Comisia Pentru Aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, anularea Deciziei nr. 2006/26.09.2008 emisă de Direcția de Muncă și Protecție Socială Municipiului B - Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, să se constate incidența Decretului-lege nr. 118/1990 și să fie obligați pârâții la acordarea unei indemnizații lunare în conformitate cu art. 3 alin. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, începând cu data de 01.10.2008.

Pârâtul MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale (fost MINISTERUL MUNCII, Familiei și Egalității de Șanse) a formulat întâmpinare, prin care invocat excepția de necompetență materială instanței și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B solicitat, prin întâmpinarea formulată în cauză, anularea acțiunii ca netimbrată, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pe baza probei cu înscrisuri administrată în cauză, Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal pronunțat Sentința civilă nr. 1793/12.05.2009, prin care a dispus admiterea excepției de necompetență materială instanței și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.

Pentru hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care consideră vătămată printr-un act al autorității administrative se poate adresa instanței de contencios administrativ, iar art. 2 lit. d) Cod procedură civilă prevede că procesele și cererile în materie de contencios administrativ se judecă în primă instanță de către tribunal, cu excepția celor date în competența curților de apel.

Conform art. 7 alin. 4 din OG nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990, astfel cum fost modificată prin Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii comisiei persoana interesată poate face contestație la curtea de apel.

În condițiile în care necompetența tribunalului este de ordine publică, conform art. 159 și 158 Cod procedură civilă, tribunalul admis excepția de necompetență materială instanței și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.

Împotriva Sentinței civile nr. 1793/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX- Contencios Administrativ și Fiscal declarat recurs, în termen legal, reclamantul, prin mandatar, susținând că este nelegală, întrucât în mod eronat s-a reținut că instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel București - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Recurentul a arătat că organul emitent al deciziei contestate, și anume Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, comisie ce funcționează în subordinea Direcției de Muncă și Socială Municipiului B, este autoritate publică locală, astfel că litigiul dedus judecății se circumscrie primei teze prevăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004, având ca obiect un act administrativ emis de autoritate publică locală, astfel că secției de contencios administrativ tribunalului ăi revine competența de soluționare a cauzei.

În continuare, s- precizat că disp. art. 7 alin. 4 din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea OG nr. 105/1999 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât recurentul nu susținut și nu se încadrează în categoria specială de persoane persecutate din motive etnice.

În concluzie, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății pe fond la Tribunalul București, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată la data de 30.02.2009, intimatul MINISTERUL MUNCII, Familiei și Protecției Sociale solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică.

Intimata Direcția de Muncă și Socială a Municipiului B, deși a fost legal citată, nu formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.

Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este fondat, în considerarea următoarelor argumente:

Litigiul dedus judecății are ca obiect anularea Deciziei nr. 2006/26.09.2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 17/1990 a Municipiului B, constatarea incidenței Decretului-lege nr. 118/1990 și obligarea pârâților la acordarea către reclamant a indemnizației lunare, începând cu data de 01.10.2008, prevăzută de art. 3 alin.1 din acest act normativ.

Potrivit disp. art. 10 alin. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, împotriva deciziilor emise de direcțiile generale de muncă și protecție socială județene, respectiv a Municipiului B, prin care au fost soluționate cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute de acest decret-lege, persoana interesată poate face contestație potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevăd următoarele:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Aceste dispoziții legale reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ în funcție de două criterii:

(i) poziționarea autorității publice emitente a actului în sistemul administrației publice;

(ii) valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Rezultă că, dacă actul administrativ ce formează obiectul cauzei nu vizează impozite, taxe, contribuții sau datorii vamale, competența se stabilește în funcție de poziția organului emitent, în speță, autorității publice care a emis Decizia nr. 2006/26.09.2008, respectiv Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B - Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, care face parte din categoria autorităților publice locale.

Prin urmare, litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ ce are ca obiect un act administrativ emis de autoritate publică locală, astfel că, potrivit disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d) Cod procedură civilă, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București - Secția a IX- Contencios Administrativ și Fiscal.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că sunt întemeiate criticile formulate de recurent și urmează să dispună, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul - reclamant prin mandatar, împotriva sentinței civile nr. 1793 din data de 12.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE și DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ A MUNICIPIULUI B-COMISIA PENTRU APLICAREA DECRETULUI-LEGE NR. 118/1990.

Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.IE

Tehnored.CB/ 2 ex.

24.02.2010

Tribunalul București -9

Judecător fond:

Președinte:Cristina Petrovici
Judecători:Cristina Petrovici, Ion Eugenia, Stanisor Denisa

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 368/2010. Curtea de Apel Bucuresti