Anulare act administrativ . Decizia 3748/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 3748
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr.205 din data de 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic, pentru recurenta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI C și intimatul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C și avocat, pentru intimata reclamantă - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier după care,
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI C și intimatul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C depune un set de înscrisuri. Menționează că a comunicat un exemplar reprezentantei intimatei reclamante - SRL.
Avocat, pentru intimata reclamantă - SRL, precizează că a observat înscrisurile.
Curtea ia act că nu se solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea observării înscrisurilor și constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părților.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI C și intimatul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C solicită admiterea recursului. Arată că s-a făcut dovada provenienței bunului respectiv și a succesiunii în timp. Arată că există autorizațiile eliberate către - AUTO și - SRL eliberate de Primarul municipiului C în care se confirmă apartenența terenului la municipiului C, autorizații ce nu au fost contestate.Menționează că Hotărârea Consiliului Local C nu a modificat limitele teritoriale ale municipiului. Arată că instanța a dispus anularea în întregime a HCL nr.23/2000, deși ar fi trebuit să pronunțe o anulare parțială.
Avocat, pentru intimata reclamantă - SRL, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Referitor la faptul că instanța nu a manifestat rol activ și a acordat greșit cheltuielile de judecată, arată că acțiunea a fost admisă în totalitate, că s-au respectat dispozițiile art.129 alin.5,efectuându-se probatorii, adrese pentru a se comunica amplasamentul tarlalei nr.7.Precizează că s-a stabilit că aceasta ține de comuna În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii, arată că sediul - SRL se află situat în comuna M și până în anul 2000 reclamanta a achitat taxele și impozitele către Primăria Ulterior s-a primit o notificare prin care s-a comunicat că suprafața de teren se află în teritoriul administrativ al comunei M și astfel, din anul 2000 s-au plătit taxele și impozitele la Primăria Apreciază că instanța a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Precizează că în anul 2006 s-a emis o decizie de impunere ce avea la bază HCL nr.23/2000.Prin apariția acestei HCL, Primăria C în mod abuziv și-a extins limitele teritorial administrative, înglobând și alte teritorii ce se aflau în perimetrul altor localități. Precizează că HCL 23/2000 este nelegală, dar admiterea excepției de nelegalitate produce efecte doar în cauza în care a fost ridicată, nefiind opozabilă terților, astfel încât va trebui pusă în discuție ori de câte ori pârâta o folosește în susținerea apărărilor.
Arată că instanța de fond a avut în vedere nu numai adresa. ci și dispozițiile Codului Fiscal și ale Constituției. Precizează că teritoriul administrativ se poate modifica numai prin lege.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin încheierea de ședință din data de 22 mai 2008, Tribunalul Dolja admis cererea de suspendare formulată de reclamant - SRL, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului C și Consiliul Local al Municipiului
La pronunțarea acestei soluții, tribunalul a apreciat că, în ce privește existența unui caz bine justificat în sensul art. 2 al. 1 lit. t din Legea 554/2004, în cauză există împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Astfel, Primarul mun. C emis decizia contestată, decizie ce privește stabilirea impozitului asupra bunurilor proprietatea reclamantei situate în intravilanul mun. C, Prelungirea C, tarlaua 7, parcela 5, dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 582/1997 la BNP. În cauză au fost depuse serie de înscrisuri care emană de la instituțiile statului, respectiv Consiliul Jud. D, Consiliul Local M, D, potrivit cărora terenul ce a făcut obiectul impozitării se află pe teritoriul administrativ al comunei M și nu pe raza mun. C, aspect care creează incertitudine cu privire la organul competent să perceapă taxele și impozitele locale și implicit o îndoială asupra legalității actului administrativ contestat.
În ce privește doua condiție de admisibilitate prevăzută de lege, respectiv prevenirea unei pagube iminente, instanța a reținut că existența unei pagube rezultă, implicit, din executarea dispoziției contestate și plata impozitului către bugetul mun. C, în condițiile în care reclamanta făcut dovada că achitat impozitele locale aferente imobilelor în cauză către bugetul comunei M, conform ordinelor de plată depuse la dosar.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Primăria Municipiului C, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Prin decizia nr. 1911 din 23.09.2008 Curtea de APEL CRAIOVAa respins recursul, reținând că:
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond, iar potrivit art. 15 alin. 1 din același act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea în tot sau în parte a actului atacat.
Cele două condiții prevăzute de art. 14 respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar instituția suspendării unui act administrativ reprezintă o creație legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cauze apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
Cazul bine justificat derivă din faptul că există îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, iar executarea acestuia înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare.
În speță, se reține că reclamanta a făcut dovada existenței cazului bine justificat și a pagubei iminente având în vedere următoarele aspecte.
În raport de Hotărârea nr. 54/24.10.2005 a Consiliului Local M, de certificatul de nomenclatură-/27.07.2006 eliberat de Primăria comunei M, de adresa nr. 12/05.01.2006 a Consiliului Local M, de adresa nr. 833/29.01.2007 a Consiliului județean D, de adresa nr. 146/22.01.2003 a Consiliului Local M, din care rezulta că terenul în litigiu, situat în tarlaua 7, este situat pe teritoriul administrativ al comunei M, se constată că în mod temeinic instanța de fond, apreciind asupra existenței cazului bine justificat, a reținut că există o îndoială cu privire la organul competent să perceapă taxele și impozitele locale.
Critica recurentei reclamante în sensul că nu au fost analizate condițiile suspendării actului administrativ prin raportare și la actele invocate de intimată, respectiv contractul de vânzare cumpărare al contestatoarei, documentația cadastrală, autorizațiile de construire eliberat de Primăria Municipiului C, certificatul de nomenclatură stradală, încheierea de intabulare a dreptului de proprietate emisă de OCPI D, nu poate fi reținută, având în vedere că îndoiala asupra legalității actului administrativ provine tocmai din compararea înscrisurilor depuse de fiecare parte care atestă situații de fapt în contradicție, respectiv apartenența terenului în litigiu teritoriului administrativ al Mun. C sau al comunei M în raport de care urmează a se stabili competența organelor fiscale de a impune taxe locale și implicit a legalității deciziei de impunere contestată în cauză.
Fiind pusă astfel în discuție legalitatea actului administrativ atacat de reclamantă, Curtea apreciază îndeplinită condiția cazului bine justificat, prevăzute art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță, instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, partea apelând la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Având în vedere aceste considerente, precum și recomandările Comitetului de Miniștrii, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase ce pot avea consecințe grave în patrimoniul reclamantei, fiind fără relevanță faptul că reclamanta este o societate comercială, paguba iminentă fiind definită de dispozițiile art. 2 lit. ș) că prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, critica formulată de recurentă în acest sens fiind nefondată.
Prin sentința nr. 205 din data de 29 ianuarie 2009 Tribunalul Doljaa dmis excepția de nelegalitate invocară de reclamanta - SRL.
A admis contestația formulată de reclamanta - SRL, și pe pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, jud.
A constat nelegalitatea Hotărârii nr. 23/2000 a Consiliului Local al municipiului
A anulat decizia de impunere nr. 81525/05.09.2007 a Primarului municipiului C și dispoziția nr. 805/18.01.2008 a Primarului municipiului
A obligă pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 800 lei, onorariu avocat.
În ce privește excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 23/2000 a Consiliul Local al municipiului C, s-a reținut că prin actul administrativ sus menționat a fost aprobat planul urbanistic general și regulamentul de urbanism aferent municipiului C, în drept fiind invocate prevederile 50/1991 rep. Ordinul 91/1991 al și art. 20 lit. m și art. 28 din 69/1991. Efectele produse de hotărârea sus menționată constau în faptul că municipiul C și-a extins limitele teritoriale administrative, înglobând și teritorii care se află în perimetrul altor localități, printre care și o parte din teritoriul comunei M în al cărui perimetru se află sediul societății reclamante.
Analizând compatibilitatea actului administrativ sus menționat, cu actele normative cu forță juridică superioară, s-a apreciat că acesta nu este conform Constituției României, 2/1968, 69/1991 și 350/2001.
În ce privește dispozițiile constituționale, s-a reținut că art. 72 alin.3 lit. o din Constituția României, stabilește faptul că organizarea administrației publice locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală sunt reglementate prin lege organică. Delimitarea administrativ teritorială a teritoriului României se realizează numai prin lege și nu prin acte administrative ale unei autorități publice locale. Prin urmare, extinderea limitelor teritoriale ale municipiului C prin 23/2000 este nelegală, legea fundamentală stabilind că, modificarea limitelor teritoriale nu se poate realiza prin astfel de acte administrative, ci prin lege.
Actul normativ în vigoare ce stabilește organizarea administrativă a teritoriului României este 2/1968, lege care stabilea ca în limitele teritoriale ale municipiului C intră localitățile,. Potrivit adresei nr. 6896/20.11.2008 a D( fila 61) - serviciul cadastru - se specifică faptul că T 7, unde se identifică sediul reclamantei se află amplasată pe teritoriul administrativ al comunei M, conform delimitării administrativ teritoriale stabilite de 2/1968. Prin urmare, actul administrativ contestat contravine dispozițiilor legii organice ce reglementează organizarea administrativă a teritoriului României.
Totodată 23/2000 este neconform dispozițiilor art. 3 din 69/1991 privind administrația publică locală care stabilește că delimitarea comunelor orașelor și județelor se stabilește prin lege, orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai în temeiul legii și cu consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ teritoriale respective, prin referendum care se organizează potrivit legii.
Având în vedere aspectele expuse mai sus, s-a apreciat că dispozițiile din 23/2000, potrivit cărora limitele teritoriale ale municipiului C au fost extinse dincolo de cele stabilite de 2/1968, intrând în perimetrul administrativ al comunei M, sunt nelegale, nefiind conforme cu actele normative analizate, motiv pentru care în temeiul art. 4 din 554/2004, instanța va admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantă.
În ce privește fondul cauzei, s-a rețiute că prin decizia de impunere nr. 81525/5.09.2007, eliberată de Primăria municipiului C - Direcția Impozite și Taxe Locale, s-a stabilit că reclamanta datorează suma de 10.910 RON cu titlu de creanță anuală - impozit, din care 2.461 RON pentru anul 2007 și 8.450,6 RON diferență pentru anul 2006, creanță ce reprezintă impozitul aferent terenului și construcțiilor unde își are sediul reclamanta.
Reclamanta a contestat decizia de impunere, efectuând astfel procedura prealabilă, contestația sa fiind respinsă prin Dispoziția nr. 805/18.01.2008 a Primarului municipiului C, organul administrativ reținând că obligația de plată este stabilită cu respectarea întocmai a dispozițiilor prevăzute de codul fiscal, codul d e procedură fiscală și Hotărârea Consiliului Local al municipiului C nr. 23/2000. Având în vedere că Primarul municipiului Cai nvocat prin întâmpinare excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, instanța în temeiul art. 7 alin. 1 din 554/2004 va respinge excepția invocată având în vedere că reclamanta a parcurs această procedură.
Analizând conformitatea deciziei de impunere contestate și a dispoziției prin care s-a soluționat procedura prealabilă, instanța reține că potrivit art. 33 din OG92/2003, competența teritorială pentru administrarea taxelor contribuțiilor și altor sume datorate bugetului local consolidat, revine organului fiscal, județean sau local, în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului. Potrivit art. 31 lit. b din OG92/2003 prin domiciliu fiscal se înțelege sediul social în cadrul persoanelor juridice sau locul unde se exercită gestiunea administrativă.
Pentru a determina domiciliul fiscal al reclamantei instanța are în vedere faptul că aceasta a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 582/26.06.1997 autentificat la. terenul pe care ulterior a construit clădirea ce constituie sediul administrativ al reclamantei, terenul fiind individualizat ca teren intravilan situat în municipiul C, Prelungirea CT7, P 5. Prin adresa nr. 13/05.01.2006, Consiliul Local al comunei M, comunică reclamantei faptul că sediul societății se află pe teritoriul administrativ al comunei M, fiindu-i pus în vedere faptul că are obligația de a depune obligația de impunere la compartimentul de specialitate al acesteia. Potrivit actului adițional la actul constitutiv al reclamantei (fila 32) reclamanta și-a stabilit sediul social în comuna M-, județul D, certificatul de înregistrare al reclamantei fiind emis pe acest sediu social. Totodată prin adresele nr. 3328/21.05.2008 și nr. 6896/20.11.2008 ale D se menționează că T 7 în care este situat terenul pe care se află sediul social al reclamantei, aparține teritoriului administrativ al comunei M, delimitare administrativ teritorială având la bază 2/1968.
Prin urmare, constatând nelegalitatea 23/2000 care a stat la baza actelor administrative contestate, instanța apreciază că între părți actul administrativ sus menționat nu-și mai produce efectele, devenind incidentul actul normativ cu forță juridică superioară, respectiv Legea 2/1968. În temeiul acesteia, având în vedere că sediul social al reclamantei se află pe raza administrativ teritorială a comunei M, competența în administrarea taxelor datorate bugetului local, printre care și impozitul pe terenul și clădirilor proprietatea reclamantei, aparține organului fiscal al comunei M, în raza sa teritorială aflându-se domiciliul fiscal al contribuabilului. În acest context, decizia de impunere privind impozitul susmenționat, decizie emisă de Primăria C este nelegală, întrucât organul administrativ menționat nu are competență teritorială să perceapă reclamantei taxele și impozitele locale. Pe cale de consecință și decizia emisă în soluționarea procedurii prealabile prin care s-a respins contestația reclamantei este nelegală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI C, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului pârâta a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că prin efectele HCL nr. 23/2000 al Consiliului Local C au fost extinse limitele teritorial administrative fiind înglobate și teritorii care se află în perimetrul com. M, unde se află și sediul intimatei reclamante.
Recurentul arată că prin Hotărârea Consiliului Local în discuție s-au confirmat limitele teritoriale ale mun. C, ca urmare a aprobării, urmărindu-se de fapt delimitarea teritorială a municipiului în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismului.
Recurentul mai susține că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 582 din 26.06.1997 intimata reclamantă a dobândit un teren în suprafață de 7325. situat în intravilanul mun. C, Prelungirea C, Tarlaua 7, parcela nr. 5.
De asemenea, autorizația de construire nr. 475 din 5.05.1999 au fost emise de către Primăria Mun. C, nefiind contestate în instanță.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Din Hotărârea nr. 54/2005 a Consiliului Local M, certificatul de nomenclatură- din 27.07.2006 emis de Primăria com. M, adresa nr. 12 din 5.01.2006 a Consiliului Local M și nr. 146 din 22.01.2003 emis de același consiliu local precum și adresa nr. 833 din 29.01.207 a Consiliului Județean D rezultă cu certitudine că terenul în litigiu pentru care s-a emis dispoziția de impunere contestată în cauză situat în Tarlaua 7 Parcela 5 Prelungirea C este situat pe teritoriul administrativ al com. M, competentă să perceapă taxe și impozite locale.
Criticile formulate de recurenta pârâtă în sensul că instanța de fond nu a analizat corect contractul de vânzare cumpărare al intimatei reclamante cât și autorizațiile de construire eliberate de Primăria Mun. C, certificatul de nomenclatură stradală și celelalte documente cadastrale nu pot fi reținute, deoarece delimitarea administrativ teritorială se efectuează numai prin lege și nu prin acte administrative emise de autorități publice locale, astfel încât în mod corect instanța de fond a constatat că HCL nr. 23/2000 a Mun. C este nelegală, deoarece prin aceasta s-au adus modificări limitelor teritoriale ale mun.
Din adresa nr. 6896 din 20.11.2008 a OCPI D aflată la fila 61 din dosarul de foind se reține că sediul intimatei reclamante este amplasat pe teritoriul administrativ al com. M, conform delimitării administrative stabilită de legea nr. 2/1968, lege în vigoare.
HCL nr. 23/2000 contestată de asemenea în cauză contravine dispoz. art. 3 din Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală potrivit cu care delimitarea comunelor, orașelor și județelor se stabilește prin lege.
Prin urmare, atât decizia de impunere emisă la 5.09.2007 de recurenta pârâtă cât și dispoziția nr. 805 din 18l.01.2008 emisă de Primarul mun. C, prin care s-a respins contestația intimatei reclamante în mod corect au fost constatate ca fiind nelegale de către instanța de fond.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 cod pr.civilă recursul se va respinge.
În temeiul șart. 274 Cod pr. civilă recurenta pârâtă va fi obligată la cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI C împotriva sentinței nr.205 din data de 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Obligă recurenta la plata către intimata reclamantă a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. Jud. D
Ex.2//07.10.2009
Jud. fond C
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță
