Anulare act administrativ . Sentința 3772/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.3772
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.11.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia
GREFIER - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, REGIA AUTONOMĂ MUNICIPALĂ B și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 27.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la 03.11.2009 și la 10.11.2009.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- la data de 04.09.2007 reclamanta a chemat în judecată pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând anularea Hotărârii nr.153/09.07.2007 pe care o consideră netemeinică și nelegală.
În motivarea acțiunii a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în totalitate, neavând în vedere că faptele săvârșite mai înainte de un an au fost cunoscute de reclamantă într-o perioadă mai mică de un an, existând acte doveditoare depuse în dosar.
Persoanele din B reclamate la. nu s-au prezentat și nici nu au depus acte în apărare, fiind scoase practic " curată", dându-li-se mână liberă să o lase în continuare pe drumuri, singură fără venit după 31 de ani de muncă.
Reclamanta a menționat că nu a discutat decât cu doi membri ai care nu aveau putere de decizie, dar în hotărâre se precizează că a fost audiată de membrii consiliului.
A solicitat anularea hotărârii, reanalizarea actelor, repunerea în situația anterioară cu plata tuturor drepturilor sale bănești, susținând că nu s-a făcut nicio anchetă de către consiliu referitor la cele relatate, deși poate solicita documente și poate face verificări pentru a depista anumite fapte discriminatorii.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât faptele sesizate de reclamantă nu constituie discriminare conform OG nr.137/2000.
Prin sentința civilă nr.691/10.10.2007, Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată de și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.
La termenul de judecată din 06.05.2008 s-a dispus citarea în cauză în calitate de pârâți a persoanelor la care se referă petiția depusă la. respectiv Regia Autonomă Municipală () B, și.
Prin întâmpinarea, pârâta Bai nvocat excepția prematurității introducerii acțiunii față de neîndeplinirea de către reclamantă, anterior sesizării instanței, a procedurii prealabile prev. de art.7 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii întrucât faptele descrise de reclamantă nu constituie discriminare și au fost supuse controlului judiciar, sens în care au fost menționate câteva hotărâri judecătorești și anume: sentința civilă nr.1122/28.11.2005 a Tribunalului Buzău, irevocabilă prin decizia civilă nr.619/2006 a Curții de Apel Ploiești; sentința civilă nr.219/14.02.2007 a Tribunalului Buzău, irevocabilă prin decizia civilă din dosarul nr- al Curții de Apel Ploiești; sentința civilă nr.422/04.04.2007 a Tribunalului Buzău, irevocabilă prin decizia civilă nr.848/2007 a Curții de Apel Ploiești și sentința civilă nr.1719/02.10.2006 a Tribunalului Buzău, irevocabilă prin decizia civilă nr.38/2007 a Curții de Apel Ploiești.
Instanțele au constatat prin aceste hotărâri că au fost respectate toate prevederile legale referitoare la concedierea colectivă și la emiterea deciziei de încetare a contractului individual de muncă al reclamantei.
Excepția prematurității formulării acțiunii a fost invocată prin întâmpinare și de către pârâtul pentru aceleași considerente, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii precizând că reclamanta a fost disponibilizată pe baza punctajului obținut în urma criteriilor nediscriminatorii stabilite de comisia paritară patronat - sindicate, aplicate tuturor salariaților, că postul ocupat de reclamantă a fost restructurat, reclamanta beneficiind de toate drepturile de care au beneficiat și ceilalți salariați disponibilizați.
Au fost depuse la dosar Hotărârea nr.153/09.07.2007 și documentația care a stat la baza emiterii acesteia.
Curtea apreciază că excepția prematurității acțiunii este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, având în vedere că disp. art.7 din Legea nr.554/2004 care reglementează obligația formulării plângerii prealabile împotriva actului administrativ anterior sesizării instanței de contencios administrativ, nu sunt aplicabile în cauză, astfel cum rezultă din interpretarea disp. art.20 alin.9 și 10 din OG nr.137/2000.
Conform acestor prevederi, hotărârea Colegiului director al CNCD poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii. Hotărârile emise potrivit prevederilor alin.2 și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu.
Se constată că legiuitorul a stabilit un termen de 15 zile pentru atacare hotărârilor CNCD la instanța de contencios administrativ, ceea ce face inaplicabile disp. art.7 din Legea nr.554/2004 privind formularea plângerii prealabile în termen de 30 de zile de la data comunicării actului.
În cauză sunt incidente disp. OG nr.137/2000 - act normativ cu caracter special care derogă de la reglementarea cuprinsă în Legea nr.554/2004 care constituie norma generală în materia contenciosului administrativ.
Deși reclamanta nu avea obligația formulării plângerii prealabile, se reține că a formulat o asemenea plângere la data de 30.07.2007 (fila 348 dosar) prin care a solicitat reexaminarea hotărârii nr.153/09.07.2007 în sensul revocării acesteia și pronunțării unei alte hotărâri legale în care să fie avute în vedere actele pe care le-a depus.
Prin adresa nr.8966/28.08.2007 CNCD îi comunică reclamantei că s-a hotărât de către Colegiul director respingerea acestea contestații.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că reclamanta a adresat o sesizare CNCD înregistrată sub nr.5121/15.05.2007 prin care a formulat plângere penală împotriva lui - director general al B și - director comercial al B pentru abuz în serviciu, răpirea abuzivă a drepturilor sale bănești; lăsarea sa pe drumuri prin restructurare abuzivă, ascunderea majorărilor care au avut loc în unitate, ascunderea posturilor, cumpărarea cu patrimoniul a proceselor sale.
La solicitarea CNCD, reclamanta a prezentat în luna iunie 2007 o situație concretă a tratamentelor discriminatorii bazate pe convingere, categorie defavorizată, categorie socială pe care le reclamă, acestea referindu-se în principal la: victimizarea prin aplicarea unui tratament advers venit ca reacție la plângerile sale în justiție; tratament discriminatoriu constând în: îngreunarea condițiilor de viață și de trai cu scopul de aol ăsa și fără casă, nu numai fără serviciu; tratament discriminatoriu privind încălcarea drepturilor economice, respectiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, la remunerație echitabilă și satisfăcătoare; tratament discriminatoriu privind dreptul la muncă, la condițiile de încadrare în muncă, criteriile și condițiile de recrutare, selectare și promovare; tratament discriminatoriu privind încetarea raportului de muncă prin restructurare abuzivă; refuzul unității de aoa ngaja pe posturile vacante, protecția împotriva șomajului.
De asemenea, reclamanta a invocat un tratament discriminatoriu prin aranjarea să i se facă un test psihologic fără ea, în ascuns, test despre care a luat la cunoștință în iunie 2006, precum și un tratament discriminatoriu privind dreptul la demnitatea personală constând în aducerea preavizului expirat în birou cu executorul, folosirea gardianului unității în problemele sale de serviciu.
În esență, reclamanta s-a referit la aspecte de fapt care vizează: încetarea raportului său de muncă cu B prin restructurare, considerând că au fost stabilite criteriile acestei restructurări în așa fel încât să fie dezavantajată față de alte persoane; neprimirea sa la concurs pentru unul din cele trei posturi de economist vacante din 2006 cu motivarea că nu se mărește numărul de personal, deși acesta a fost mărit după 2-3 săptămâni; angajarea în instituție a anumitor persoane.
Prin Hotărârea nr.153/09.07.2007, Colegiul Director al CNCD a stabilit că faptele sesizate nu constituie discriminare conform prevederilor OG nr.137/2000 întrucât nu există un anume criteriu pe baza căruia s-ar fi înfăptuit discriminarea.
, în condițiile OG nr.137/2000, se poate invoca în situația în care există un tratament advers ca urmare a unei plângeri având ca obiect discriminarea, or petenta, în plângerile sale adresate instanțelor nu invocă un tratament discriminatoriu.
De asemenea, Colegiul Director a constatat că mai multe fapte din sesizare s-au produs cu mai mult de un an în urmă.
Curtea apreciază că hotărârea CNCD este legală, fiind adoptată cu respectarea disp. OG nr.137/2000.
Se constată că hotărârea nu este motivată prin depășirea termenului de un an de la data la care petenta putea să ia cunoștință de săvârșirea discriminării conform art.20 alin.1 din ordonanță, ci prin lipsa unui criteriu de discriminare.
Chiar dacă CNCD a făcut referire la producerea unor fapte cu mai mult de un an în urmă, a procedat la analizarea acestora prin prisma reglementării cuprinse în OG nr.137/2000, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii în care sunt menționate motivele de fapt și de drept care au stat la baza adoptării soluției.
În consecință, susținerea reclamantei că CNCD nu a avut în vedere că faptele săvârșite mai înainte de un an au fost cunoscute într-o perioadă mai mică de un an, nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei în condițiile în care nu a fost respinsă sesizarea petentei cu motivarea că a fost formulată după mai mult de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
S-a mai invocat de către reclamantă faptul că nicio persoană din cadrul B nu s-a prezentat la CNCD la ședința din 03.07.2007, dar Curtea constată că acest aspect nu este de natură să afecteze legalitatea hotărârii, având în vedere disp. art.20 alin.4 din OG nr.137/2000, conform cărora Colegiul director dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură conformarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea sesizării.
În consecință, împrejurarea că hotărârea a fost pronunțată în lipsa unui reprezentant al B nu este relevantă, nefiind reglementată obligația persoanelor vizate de sesizarea depusă la CNCD de a se prezenta la termenul pentru care au fost citate.
Curtea apreciază că hotărârea contestată de reclamantă a fost adoptată cu respectarea OG nr.137/2000 care la art.2 alin.1 definește discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Potrivit art.2 alin.7 din aceeași ordonanță, constituie victimizare și se sancționează contravențional orice tratament advers venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării.
Faptele invocate în sesizare nu constituie fapte de discriminare având în vedere că discriminarea presupune aplicarea unui tratament diferit persoanelor aflate în situații comparabile, tratament ce are la bază unul dintre criteriile prev. la art.2 alin.1 din ordonanță, astfel cum rezultă din disp. art.1 alin.3 din OG nr.137/2000 conform cărora exercitarea drepturilor enumerate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Nu se poate reține că la momentul încetării raportului de muncă al reclamantei, B i-a aplicat acesteia un tratament discriminatoriu față de alte persoane angajate în cadrul aceleiași instituții, tratament care să fie întemeiat pe unul dintre criteriile la care face referire art.2 alin.1 din ordonanță.
Încetarea raportului de muncă a avut la bază restructurarea activității în conformitate cu prevederile Codului muncii, legalitatea deciziei de restructurare fiind analizată de instanța învestită cu soluționarea contestației reclamantei împotriva acestei decizii.
Contestația a fost respinsă prin sentința civilă nr.1122/28.11.2005 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Civilă, rămasă irevocabilă, prin care s-a reținut că a avut loc o concediere colectivă, angajatorul îndeplinindu-și obligațiile prev. de art.68 din Codul muncii pentru a trece la disponibilizarea salariaților.
Această concediere s-a datorat situației economico - financiare dificile în care se afla B care a stabilit criteriile de concediere și punctajul pentru fiecare criteriu, respectându-și obligațiile ce îi revin în cazul în care are loc disponibilizarea salariaților.
Aceste criterii au fost analizate de instanța care a soluționat contestația și de instanța de recurs, neputând fi reținute susținerile din sesizarea CNCD conform cărora au fost stabilite, astfel încât să fie dezavantajată față de alte persoane și nu au fost respectate corect la întocmirea punctajului, ceea ce constituie o discriminare.
Nici fapta B de a efectua unele angajări în cursul anului 2005 nu poate fi calificată ca o faptă de discriminare a reclamantei în condițiile în care neîncadrarea reclamantei pe unul din posturile respective, altele decât cel pe care îl ocupase anterior, nu s-a întemeiat pe apartenența reclamantei la una din categoriile menționate în art.2 alin.1 din OG nr.137/2000.
Reclamanta a fost salariată la Serviciul Clienți, iar posturile pe care s-au făcut angajări au fost: director general, director economic, biolog, muncitor necalificat, referent economic, subinginer electromecanic, expert administrație publică, reclamanta nefiind discriminată în raport cu persoanele angajate pe aceste posturi atâta timp cât nu există un criteriu de discriminare dintre cele reglementate de ordonanță, criteriul angajării fiind cel referitor la îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege pentru ocuparea posturilor respective.
Cu privire la pretinsa discriminare suferită prin neacordarea majorărilor salariale de care a luat cunoștință la data de 11.05.2006 din actele depuse într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, Curtea reține din considerentele sentinței civile nr.422/04.04.2007 a Tribunalului Buzău - Secția Civilă, irevocabilă, că reclamanta a beneficiat de toate majorările salariale aferente perioadei mai 2003 - iulie 2005 care au fost înscrise și în carnetul de muncă.
În consecință, nici sub acest aspect nu poate fi reținută săvârșirea de către pârâtă a unei fapte de discriminare a reclamantei.
Referitor la celelalte susțineri privind testarea psihologică, instigarea personalului împotriva sa, modificarea cărții de muncă după restructurare, aranjarea cu AJOF să nu-i fie dată ordonanța privind protecția împotriva șomajului pentru perioada 29.06.2005 - 25.07.2006, se constată că acestea sunt lipsite de suport probator.
S-a mai invocat aplicarea tratamentului discriminatoriu privind dreptul la demnitatea personală constând în aducerea preavizului expirat în birou cu executorul, folosirea gardianului unității în problemele de serviciu ale reclamantei.
Este adevărat că dreptul persoanei la demnitate este consacrat atât în legislația internă, cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Protocoalele la Convenție, dar nu orice fapte care sunt de natură să aducă atingere acestui drept intră sub incidența disp. OG nr.137/2000.
CNCD are competența de a analiza și sancționa asemenea fapte exclusiv în situația în care ele se întemeiază pe criteriile menționate în ordonanță.
Aceste criterii sunt, de fapt, elementul care diferențiază faptele de discriminare de faptele care sunt de natură să producă aceleași consecințe, dar care intră sun incidența unei alte reglementări.
Or, în cauză, se constată că niciuna dintre faptele invocate de reclamantă nu se întemeiază pe un criteriu de discriminare dintre cele prev. de OG nr.137/2000, respectiv pe apartenența reclamantei la una dintre categoriile menționate în ordonanță, apartenență ce nu poate constitui baza unei excluderi, restricții, preferințe, în scopul afectării drepturilor și libertăților fundamentale.
Nu pot fi reținute nici susținerile privind victimizarea în sensul art.2 alin.7 din OG nr.137/2000, întrucât aceasta presupune existența unui tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării
Este adevărat că pe rolul instanțelor judecătorești au existat mai multe litigii între reclamantă și B, dar în cadrul acestora nu a fost invocat un tratament discriminatoriu.
Aceste litigii au avut ca obiect contestarea deciziei de restructurare a pârâtei, acordarea majorărilor salariale pentru perioada 2003 - 2006, anularea rezultatelor concursului pentru postul de specialist la relații publice, în motivarea cererilor de chemare în judecată, invocându-se nerespectarea unor dispoziții din Codul muncii și nu încălcarea principiului nediscriminării.
Față de toate aceste considerente se constată că Hotărârea CNCD nr.153/09.07.2007 nu constituie pentru reclamantă un act administrativ vătămător în sensul art.1 din Legea nr.554/2004, întrucât nu a fost adoptată cu încălcarea disp. OG nr.137/2000, în mod corect reținând CNCD că nu există un anume criteriu pe baza căruia s-ar fi înfăptuit discriminarea invocată de reclamantă și nu se poate reține nici existența victimizării.
În consecință, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prematurității acțiunii.
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în B, Str. - -.B,.39, județul B, în contradictoriu cu pârâții, REGIA AUTONOMĂ MUNICIPALĂ, toți cu domiciliul în B, Str. - -.8, județul B și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B--3, sector 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 10.11.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Gh./7 ex.
18.12.2009
Președinte:Canacheu ClaudiaJudecători:Canacheu Claudia
