Anulare act administrativ . Decizia 379/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr. 379

Ședința publică din 09.02.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Monica Niculescu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Ion

JUDECĂTOR 3: Cristina Petrovici

Grefier: ---

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 în contradictoriu cu intimatul-reclamant.

La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul pricinii este recurs împotriva sentinței civile nr. 2584/08.10.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr- șiprocedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat și judecarea în lipsă, reține pricina spre soluționare.

CURTEA,

Asupra recursului de fata;

Prin sentinta civila nr. 2584/08.10.2008 pronunțata de Tribunalul București -Secția a IX-a în dosarul nr- s-a admis actiunea formulata de reclamantul, s-a dispus anularea actului administrativ fiscal seria - nr. -/6.03.2008 emis de parata si a fost obligata parata sa restituie reclamantului suma de 5441 lei reprezentand taxa de prima inmatriculare si a dobanzii legale aferente acestei sume calculata de la data platii pana la restituirea efectiva.

A fost obligata parata si la plata sumei de 43,3 lei cheltuieli de judecata.

Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca reclamantul a cumparat un autoturism dintr-o tara membra UE, Olanda si pentru a inmatricula in Romania acest autoturism i s-a perceput o taxa de prima inmatriculare in suma de 5441 lei.

Instanta de fond a considerat ca refuzul paratei de a restitui taxa este nejustificat.

Pe fondul cauzei s-a retinut ca taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule este reglementata de art. 2141Cod fiscal, sub forma unui impozit nou, aplicabil de la data de 01.01.2007, urmare aparitiei Legii nr. 343 / 2006 care a suferit modificari prin OUG nr. 110 /2006, in sensul stabilirii unor categorii de persoane exceptate cat si situatii de scutire de la plata acestei taxe.

Rezulta din reglementarile cuprinse la art. 2141Cod fiscal ca la data dobandirii autoturismului de catre reclamant taxa speciala pentru autoturism este datorata cu ocazia primei inmatriculari in Romania a acelui autoturism.

Important este de retinut ca taxa speciala nu este perceputa si pentru autoturismele deja inmatriculate in Romania, si care in urma vanzarii sufera noua inmatriculare, ci numai pentru autoturismele inmatriculate in celelalte state ale Comunitatii Europene si reinmatriculate in Romania dupa aducerea acestora in tara.

,

Procedandu-se astfel se constata existenta unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in Romania din Comunitatea Europeana si reinmatriculate in tara noastra, in situatia in care acestea au fost inmatriculate in tara de provenienta, in timp ce pentru reinmatricularea autovehiculelor inmatriculate deja in Romania, taxa nu se mai percepe.

Potrivit dispozitiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunitatii Europene " Nici un stat membru nu aplica direct sau indirect produ elor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decat cele care se aplica direct sau indirect produselor nationale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de productie ".

Asa fiind, se observa ca textul din legea interna, respectiv Capitolul 21inc1usiv art. 2141Cod fiscal prin taxa peciala pe care o impune intra in coliziune cu dispozitiile cuprinse in Tratatul Comunitatii Europene aratate mai sus, situatie care dupa data de 01.01.2007, data de la care Romania a aderat la Uniunea Europeana se rezolva potri it art. 148, alin. 2 din Constitutia Romaniei, care statueaza ca "tratatele constitutive ale Uniunii Europene precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Asa fiind, pentru toate cele aratate mai sus, rezulta ca prin art. 2141- art. 2143Cod procedura civila se incalca dispozitiile art. 90 din Tratat, i ca acest din urma act normativ are prioritate de aplicare.

Instanta de fond a citat si hotarari ale, care a statuat ca la intrarea in vigoare a Tratatului, acesta a devenit parte integranta a ordinii juridice a statelor membre.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata solicitand modificarea in tot sentintei recurate si respingerea cererii de chemare in judecata ca netemeinica.

Recurenta considera sentinta atacata netemeinica si nelegala.

Recurenta a aratat ca instanta de fond nu atinut cont de prevederile OUG nr. 50/2008, care prevad o procedura speciala de restituire a taxei de prima inmatriculare.

A fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate a prevedeilor art. 2141- 2143din legea nr. 571/2003, iar restituirea taxei este inadmisibila fata de prevederile OUG nr. 50/2008.

A mai invocat faptul ca nu s-a tinut cont nici de prevederile art. III-288 din legea nr. 157/2005 si art. 133 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Economice Europene.

Recurenta a aratat ca potrivit art. 16 din Constitutia Romaniei, cetatenii sunt egali in fata legii si ca admiterea actiunii au crea privilegii nejustificate pentru o categorie de cetateni.

De asemenea a sustinut ca prin exonerarea de plata taxei speciale autovehicolul nu mai inmatriculat, nefiind respectate prevederile Ordinului MAI nr. 1501/2006.

In final a sustinut ca dispozitia instantei de fond cu privire la anularea chitantei a fost emisa fara respectarea art. 41 din OG nr. 92/2003, deoarece chitanta nu este act administrativ.

Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea constata ca recursul este intemeiat numai in ceea ce priveste solutionarea capatului de cerere privind anularea chitantei pentru urmatoarele considerente.

In mod corect recurenta a aratat ca nu este un act administrativ chitanta seria - nr. -/6.03.2008.

Chitanta nu dovedeste decat incasarea de catre parata a taxei de prima inmatriculare, este un act doveditor a unei plati.

Aceasta nu este un act emis in regim de putere publica, autoritatea parata nemanifestand o vointa proprie de a impune achitarea taxei de prima inmatriculare.

Celelalte motive de recurs sunt neintemeiate, solutia instantei de fond, privind obligarea paratei la restituirea taxei de prima inmatriculare cu dobanda legala, fiind temeinica si legala.

Se retine ca si in cazul in care taxa se aplica si pentru autoturismele marca, fabricate in Romania, aceasta situatie nu este echivalenta cu cea a autoturismelor care deja au fost inmatriculare in alt stat al UE.

Astfel taxa, denumita taxa de prima inmatriculare nu este aplicabila si autovehiculelor care deja au fost inmatriculate pe teritoriul Romaniei.

Prin urmare taxa este o taxa cu efect echivalent taxelor vamale deoarece se aplica autoturismelor deja inmatriculate intr-un stat al UE, fara ca in acelasi timp sa fie aplicabila si autoturismelor care au mai fost inmatriculate in Romania.

Daca taxa ar fi fost impusa numai autovehiculelor noi, care nu ar mai fi fost niciodata inmatriculate in Romania sau in alt stat membru al UE, atunci taxa nu ar mai fi avut acest efect echivalent unor taxe vamale.

In mod corect instanta de fond a retinut incalcarea Tratatului Comunitatii Europene si restrictionarea prin aceasta taxa de prima inmatriculare a liberei circulatii a marfurilor in interiorul UE.

Prevederile din Tratat incalcate produc efecte directe si dau nastere unor drepturi individuale pe care instantele nationale trebuie sa le protejeze, asa cum in mod constant a statuat in nenumarate hotarari Curtea Europeana de Justitie.

Indiferent daca legea fiscala din Romania are caracter special sau imperativ, conflictul dintre o lege interna si o dispozitie dintr-un tratat constitutiv al Uniunii Europene si celelalte reglemtari comunitare, se solutioneaza, asa cum in mod corect a retinut si instanta de fond, potrivit prevederilor art. 148 din Constitutia Romaniei.

Astfel prevederile din tratate si reglementarile comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne.

Doar daca prin tratatul de aderare s-ar fi prevazut anumite derogari, precum si termene de la care anumite reglementari devin obligatorii, atunci s-ar fi aplicat dispozitiile legilor interne.

In cazul de fata insa nu exista nici o derogare de la aplicarea prevederilor Tratatului CE in privinta interdictiei de instituire a unor taxe vamale sau taxe cu efect echivalent acestora.

Cu privire la OUG nr. 50/2008 aceasta nici nu era in vigoare la data achitarii taxei de catre reclamant si prin urmare nu poate retroactiva.

Ca statul a inteles sa restituie voluntar o parte din taxele achitate inainte de intrarea in vigoare a OUG nr. 50/2008, nu inseamna ca acest act normativ poate retroactiva si se poate considera ca taxa platita in 6.03.2008 respecta prevederile Tratatului CE.

In continuare taxa are caracterul unei taxe cu efect echivalent, atata timp cat pentru autoturismele care au mai fost inmatriculate in Romania aceasta taxa nu este perceputa, pe cand pentru un autoturism care a fost inmatriculat in alt stat al UE se aplica.

Nu are relevanta nici respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor codului fiscal care se refera la aceasta taxa pentru ca in cauza nu este vorba despre conformitatea unei legi interne cu legea fundamentala, Constitutia Romaniei ci cu prevederile Tratatului CE.

De asemenea nu se aplica nici prevederile citate de recurenta din legea nr. 157/2005 sau art. 133 din CEE acestea nefiind aplicabile in cauza, tocmai datorita caracterului discriminator la care sunt supuse autoturismele deja inmatriculate in alt stat al UE fata de cele inmatriculate anterior in Romania.

Prevederile art. 16 din Constitutia Romaniei pot constitui un motiv de admitere a actiunii si nu de respingere a acesteia, deoarece situatia este diferita iar legea nu poate retroactiva conform art. 1 din codul civil si art. 15 al. 2 din Constitutia Romaniei.

A admite ca exista o discriminare, in sensul invocat de parata ar insemna ca legea nu poate niciodata sa fie modificata sub aspectul sarcinilor fiscale, a impozitelor si taxelor.

Cu privire la sustinerea ca prin exonerarea de plata a taxei autovehicolul nu mai este inmatriculat, aceasta aparare denota o pozitie abuziva si contrara ordinii constitutionale, parata si celelalte autoritati trebuie sa la indeplinire hotararile judecatoresti si actele normative de nivel superior, astfel ca nu se poate invoca ca temei al respingerii actiunii un ordin emis in executarea legii, respectiv Ordinul MAI nr. 1501/2006.

Scopul instituirii Uniunii Europene a fost tocmai acela de a inlatura barierele de ordin vamal, fiscal sau de alta natura in calea liberei circulatii, inclusiv a marfurilor.

Hotararea atacata este, prin urmare, legala si temeinica, in ceea ce priveste admiterea capatului de cerere privind restituirea taxei de prima inmatriculare iar recursul formulat de parata Sector 2 nefondat in aceasta privinta.

In bazacelor retinute mai sus si a textelor de legale mai sus indicate, Tratatului CE, Constitutia Romaniei si a art. 299 si urmatoarele, 304 pct. 9, 3041cod procedura civila, va admite recursul si in baza art. 312 Cod procedura civila va modifica in parte sentinta, in sensul respingerii ca inadmisibil a capatului de cerere privind anularea chitantei.

De asmenea, va mentine restul dispozitiilor sentintei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2 cu sediul in B, str. - nr. 39, sector 2 in contradictoriu cu intimatul cu domiciliul ales la CA in,-, jud. impotriva sentintei civile nr. 2584/8.10.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal in dosarul nr -.

Modifica in parte sentinta, in sensul respingerii ca inadmisibil a capatului de cerere privind anularea chitantei.

Mentine restul dispozitiilor sentintei.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 9.02.2009.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

GREFIER,

RED. JUD. CP (2 ex.)

Jud. Fond -

Președinte:Monica Niculescu
Judecători:Monica Niculescu, Eugenia Ion, Cristina Petrovici

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Decizia 379/2009. Curtea de Apel Bucuresti