Anulare act administrativ . Decizia 395/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 395/CA
Ședința publică de la 15 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte
JUDECĂTOR 2: Dan Mircea Tăbâltoc
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 596/CA/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă, în calitate de procurator al recurentei, lipsă fiind intimatul Consiliul Local
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus dovada achitării taxei de timbru, cererea de recurs și o serie de înscrisuri, într-un singur exemplar.
Instanța constatând pricina în stare de judecată, a dat cuvântul reprezentantului recurentei, care a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost el formulat, pentru motivele expuse în scris.
Constatând dezbaterile încheiate, după deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.596/CA din 25 aprilie 2008, Tribunalul Iașia respins cererea formulată de reclamanta în contradictor cu pârâtul Consiliul Local
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a chemat în judecată pe pârât pentru a se dispune anularea nr.98 din 10 aprilie 2006, recunoașterea dreptului său constând în realizarea unui schimb de terenuri, între proprietatea sa din I,- și proprietatea pârâtului din I, str. -, precum și obligarea acestuia din urmă la repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin angajarea cheltuielilor necesare perfectării schimbului de terenuri.
S-a mai reținut că, în baza deciziei nr.299 din 13.02.2003 a Tribunalului Iași și a certificatului de moștenitor nr.14 din 22.02.2005, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 429. situat în I,-, că ea este împiedicată, datorită existenței rețelelor de termoficare ce subtraversează proprietatea, să construiască pe acest amplasament, că, urmare demersurilor făcute, Primăria, prin adresa nr.58058/5.09.2005, i-a oferit, în schimbul terenului din str. -, un teren în str. - și că, chiar în situația în care această ofertă ar fi reală, ea nu poate obliga Consiliul Local I să procedeze la aprobarea propunerii, în sensul indicat.
Verificând documentația ce a stat la baza adoptării nr.98/10.04.2006, prima instanță reține că motivul pentru care s-a respins proiectul de hotărâre privind apartenența la domeniul privat al Municipiului Iat erenului în suprafață de 431,20. situat în str. -, precum și aprobarea unui schimb de terenuri între Consiliul Local I și, îl reprezintă lipsa unor terenuri care să permită rezolvarea a 2400 de cereri de retrocedare formulate în baza Legii nr.247/2005, în situații în care terenurile revendicate nu pot fi înapoiate foștilor proprietari din motive obiective, ce impun punerea în posesie pe un alt amplasament, motiv apreciat ca fiind pertinent, în acord cu scopul urmărit de legiuitor prin Legea nr.247/2005, în condițiile în care nici un act normativ nu consacră obligația consiliilor locale de a aproba schimburi de terenuri în situații de genul celor în care se află reclamanta.
Împotriva acestei sentințe civile a introdus recurs reclamanta, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că a ignorat faptul că Primăria a sugerat inițierea lucrărilor necesare efectuării schimbului de terenuri, că ea s-a obligat să inițieze un proiect de hotărâre care să asigure perfectarea schimbului terenului din- cu cel situat în I, str. - și că, în concordanță cu prevederile Legii nr.247/2005, pârâtul era obligat să asigure punerea sa în posesie pe un alt amplasament, întrucât terenul din- nu poate fi folosit, fiind ocupat cu conducte aparținând furnizorilor de servicii comunitare de utilități publice.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul promovat de reclamantă este nefondat, sens în care reține următoarele:
Este necontestat faptul că dreptul de proprietate la care reclamanta a acces prin moștenire a fost reconstituit, astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr.- din 5.12.2003, în baza Legii nr.18/1991 și a Legii nr.1/2000, precum și a Ordinului nr.398/22 august 2000 al Prefectului Județului
Întrucât nu s-a dovedit că s-ar fi solicitat și respectiv s-ar fi admis anularea, modificarea, ori completarea titlului de proprietate menționat și nici că s-ar fi formulat o nouă cerere, în procedura consacrată de Legea nr.247/2005, reclamanta-recurentă nu mai poate invoca pentru sine beneficiul legii noi, sub nici un aspect; dreptul său de proprietate considerându-se stabilit, prin reconstituire, în procedura prevăzută de Legea nr.18/1991 și Legea nr.1/2000, ea nemaiputând opune autorităților implicate în procedura reconstituirii dreptul de proprietate asupra terenurilor dificultățile întâmpinate în exploatarea proprietății, grevată, în mod incontestabil, de servituți.
Ca atare, atâta timp cât reclamanta a acceptat reconstituirea proprietății pentru terenul situat în I,-, iar dreptul astfel stabilit a intrat în circuitul civil, ea nu mai poate pretinde vreo încălcare, ori vătămare, a dreptului său de către autoritățile implicate în stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și cu atât mai puțin vreo obligație pentru terți, fie că aceștia sunt persoane fizice sau juridice, ori autorități ale administrației publice locale, de a-i oferi un alt amplasament.
Ca atare, chiar dacă Municipiul I ar fi înscris în domeniul său public sau privat terenul situat în str. -, cu ocazia inventarierii acestuia în procedura prevăzută de Legea nr.213/1998, acest fapt nu dă, în nici o situație și sub nici un motiv, dreptul unor persoane fizice sau juridice să ceară obligarea proprietarului la acceptarea unui schimb de terenuri.
Dreptul de proprietate al Municipiului I este garantat de art.44 alin.1 din Constituția României, revizuită, la fel ca dreptul oricărei alte persoane, și ca atare el se bucură de toate prerogativele conferite de art.480 Cod civil, fără ca vreunei alte persoane să-i fie recunoscut dreptul de a cere proprietarului să săvârșească acte de dispoziție în contra voinței sale, voință exercitată în cazul de față prin Consiliul Local, în limita competențelor recunoscute acestuia de art.36 din Legea nr.215/2001.
Ca atare, atâta timp cât Consiliul Local este suveran în exercitarea atributelor conferite prin lege, bucurându-se de autonomie locală, Curtea constată că în mod justificat prima instanță a reținut că pârâtul nu poate fi obligat nici să stabilească apartenența la domeniul privat al Municipiului Iat erenului în suprafață de 431,20. din str. - și nici să aprobe un schimb de terenuri cu reclamanta, întrucât aceste fapte ar echivala cu o încălcare a principiului autonomiei locale consacrat de art.120 din Constituția României și care ar aduce atingere prerogativelor consacrate de art.480 cod civil și art.44 din Constituție.
Este adevărat că, urmare demersurilor făcute de reclamanta-recurentă, Primăria I, prin adresa nr.58068/25.08.2005, sub semnătura viceprimarului Municipiului I, s-a obligat să facă demersuri în vederea rezolvării situației relatate de reclamantă prin demersurile sale administrative, dar această obligație de diligență nu se poate transforma într-o obligație de rezultat, atâta timp cât nici o altă structură administrativă nu se poate obliga în numele și pentru autoritatea în drept a decide asupra schimbului de terenuri, care în cauză este Consiliul Local al Municipiului
Faptul că reclamanta-recurentă a făcut cheltuieli în vederea susținerii demersurilor făcute de serviciile Primăriei I nu obligă pe pârât la plata vreunei despăgubiri, întrucât petiționarul trebuie să prevadă că autoritatea în drept a decide putea să nu-și însușească propunerea structurilor organizatorice inferioare, atâta timp cât nici o dispoziție legală în vigoare nu recunoaște dreptul unei persoane de a cere din partea unei alte persoane adoptarea unui comportament ce ar reprezenta o micșorare a prerogativelor recunoscute proprietarilor, oricare ar fi ei, fiind riscul reclamantei de a se fi angajat în demersuri administrative ce nu aveau șanse depline de reușită, în condițiile în care este de notorietate publică imposibilitatea autorităților de a satisface cererile de retrocedare formulate în baza Legii nr.247/2005, normă sub a cărei incidență recurenta nu intră.
Ca atare, constatând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul promovat de reclamantă ca fiind nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de reclamanta împotriva sentinței civile nr.596/CA din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
19.IX.2008.-
2 ex.-
Președinte:Violeta Elena PinteJudecători:Violeta Elena Pinte, Dan Mircea Tăbâltoc
