Anulare act administrativ . Sentința 4/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 4/
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Apostu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamanții, R, toți cu domiciliul ales în B,-, jud. B, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în sector 1, nr. 1-3, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 8 ianuarie 2008 și s-au consemnat în încheierea din acea zi, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de 14 ianuarie 2008 și, mai având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 21 ianuarie 2008, când a pronunțat prezenta.
CURTEA
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, reclamanții, R, toți cu domiciliul ales în B,-, jud. B, în temeiul prevederilor art. 20 alin. 9 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată cu modificările și completările ulterioare, au atacat Hotărârea nr. 266/17.09.2007 a Colegiului Director din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în contencios administrativ, solicitând:
- casarea Hotărârii nr.266/17.09.2007 a Colegiului Director din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a dispus pe excepție clasarea petiției introduse ca fiind tardivă, ca fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii;
- prin casarea hotărârii solicită să se constate existența unui tratament discriminatoriu între controlorii financiari aparținând aceluiași sistem în legătură cu aplicarea sporului de 75% la indemnizație personalului din cadrul Autorității de audit de pe lângă Curtea de Conturi a României începând cu anul 2005 și până în prezent.
În motivarea cererii, petenții au susținut următoarele: în temeiul prevederilor art. 20 alin. 1 din nr.OG 137/2000 au înaintat către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării o petiție, anexa nr. 1, înregistrată sub nr. 7504 din 18.07.2007 (dosar nr.407/2007), prin care a solicitat constatarea unui tratament discriminatoriu între controlorii financiari aparținând aceluiași sistem în legătură cu aplicarea sporului de 75% la indemnizație personalului din cadrul Autorității de audit de pe lângă Curtea de Conturi a României, începând cu anul 2005 și până în prezent.
Reclamanții și-au desfășurat activitatea și-și desfășoară activitatea în cadrul Curții de Conturi a României, în calitate de controlori financiari la Camera de Conturi a județului B, aceasta fiind o structură fără personalitate juridică din cadrul Curții de Conturi a României.
Au menționat că Președintele Curții de Conturi a României emite ordine și este singura persoană abilitată să dispună numirea și încadrarea în clase și grade pentru toți controlorii financiari, indiferent de structura teritorială la care lucrează.
Prin Legea nr.200/2005, de aprobare a nr.OUG 22/2005 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, pe lângă Camera de Conturi a județului B, a fost constituită Autoritatea de audit pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare.
Controlorii financiari încadrați la Autoritatea de audit beneficiază de o majorare a indemnizației (în baza art. 2 din Legea nr.490/2004 și a art. 3 din nr.HG170/2005), față de ceilalți controlori financiari din cadrul Curții de Conturi a României).
Astfel se menționează că deși reclamanții ocupă aceleași funcții, au aceeași lege de salarizare și-și desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții, reglementările legale fiind aceleași, Curtea de Conturi a României se face răspunzătoare de producerea unui conflict la nivelul salarizării, prin neaplicarea unitară a acestora.
Criteriul în baza căruia s-a făcut această distincție în acordarea drepturilor salariale menționate,l-a reprezentat doar faptul că s-a luat în considerare natura unor obiective pe care o parte din controlorii financiari erau desemnați să le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor, neavând justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari în întregul lor, necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Prevederile art. 2 din Legea nr. 490/2004 și art. 3 din nr.HG 170/2005 sunt discriminatorii și ignoră principiul nediscriminării garantat de art. 5 din Codul Muncii, disp. art. 16 alin. (1) din Constituția României republicată cât și pe cele ale art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală".
Au fost încălcate și prevederile art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 4 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la data de 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, potrivit căreia, "în vederea asigurării exercitării efective a dreptului la o salarizare echitabilă, părțile se angajează3 să recunoască dreptul tuturor lucrătorilor și a lucrătoarelor la salarizare egală pentru muncă de valoare egală".
Cu privire la excepția tardivității sesizării Consiliului, precizează că discriminarea poate avea loc prin fapte săvârșite cu durată limitată de timp sau, poate exista ceea ce în drept se numește "durată continuată", în sensul că fapta a fost săvârșită și continuă până în prezent.
OG nr. 137/2002 reglementează și contravențiile în legătură cu discriminarea.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării are drept competențe, printre altele, constatarea și sancționarea contravențiilor, iar dispozițiile art. 20 prevăd termenul general de un an, în care persoana ce se consideră discriminată poate sesiza Consiliul, termen ce curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
(1) al art. 20 reglementează două situații diferite de stabilire a timpului în care persoana ce se consideră discriminată poate sesiza Consiliul cu fapta respectivă.
O primă situație este reprezentată de termenul de un an de la data săvârșirii faptei, dar având în vedere faptul că de la momentul adoptării Legii nr. 200/2005 există în formă continuată situația reclamată drept un tratament discriminatoriu, excepția de tardivitate în raport cu data săvârșirii faptei fiind neîntemeiată.
A doua situație reprezintă o condiție mai favorabilă pentru persoana vătămată, pentru cazul în care a trecut termenul de 1 an de la data săvârșirii faptei dar nu a trecut un alt termen de un an de la data când a luat cunoștință despre fapta respectivă, această situație constituind o prelungire a termenului de sesizare față de momentul săvârșirii faptei.
Astfel, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției tardivității.
Prin întâmpinare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării susține următoarele:
Art. 20 prevede la alin. 1 faptul că "Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" iar la art. 27 se arată că "termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".
Astfel, prin petiția adresată se invocă faptul că începând cu anul 2005,semnatarii petiției sunt discriminați prin neaplicarea și în cazul lor a dispozițiilor art. 14.5 alin. 1 din Legea nr. 200/2005 coroborate cu cele ale art. 2 din Legea nr. 490/2004 și art. 3 din nr.HG 170/2005. Legea nr. 200/2005 a fost adusă la cunoștință publică prin publicare în nr. 550, Partea I, la data de 28 iunie 2005, dată la care nu se putea invoca necunoașterea legii.
Raportat la faptul că între data la care petenții au luat cunoștință despre săvârșirea "discriminării", respectiv 28.06.2005 și data sesizării 18.07.2007, în speță excede termenului legal de un an.
Neexercitarea dreptului de petiționare în termenul de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei conduce la respingerea petiției ca tardiv introdusă.
Totuși, potrivit art. 27 petentul are posibilitatea de a se adresa instanței în termen de trei ani de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea lua cunoștință de săvârșirea ei".
Tot prin întâmpinare, Curtea de Conturi a României solicită să fie respinsă acțiunea în primul rând pe excepția inadmisibilității, având în vedere faptul că obiectul cauzei dedusă judecății instanței de contencios administrativ este inadmisibil, întrucât acesta nu poate consta în casarea unui act administrativ și în reținerea spre rejudecare de către Curtea de APEL GALAȚIa petiției nr. 7504/18.07.2007 pentru a constata tratamentul discriminatoriu al reclamanților.
Se arată că Hotărârea nr. 266 este un act administrativ și nu o hotărâre judecătorească a unei instanțe de judecată de grad inferior, astfel în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,care nu au fost invocate ca temei de drept al acțiunii, din această perspectivă cele două capete de cerere ale acesteia fiind lipsite de temei legal.
De asemenea în respingerea acțiunii, Curtea de Conturi a României invocă și excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece actul administrativ a cărui anulare se cere este emis de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pe fond, Curtea de Conturi solicită să fie respinsă acțiunea pentru următoarele motive:
Tardivitatea faptei de discriminare se soluționează în conformitate cu prevederile legii speciale aplicabile, și anume cele ale art. 20 alin. (1) din nr.OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată: "Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei".
S-a invocat în petiția nr. 7504/18.07.2007 faptul că începând cu anul 2005, reclamanții sunt discriminați față de controlorii financiari angajați la Autoritatea de audit, prin neaplicarea și în cazul lor a dispozițiilor art. 14^5 alin. (1) din Legea nr. 200/2005 coroborate cu cele ale art. 2 din Legea nr. 490/2004 și art. 3 din nr.HG 170/2005.
Raportat la faptul că între data la care petiționarii au luat cunoștință despre săvârșirea "discriminării", respectiv 28.06.2005, și la data sesizării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării - 18.07.2007, excede termenului legal de un an, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în mod legal și corect a respins sesizarea nr. 7504/18.07.2007 ca fiind tardiv formulată.
În anii 2006-2007, salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României a fost reglementată de Legea nr. 233/2006 și nr.OG 27/2007, aprobată prin Legea nr. 219/2007, acte normative care nu stipulează acordarea sporului salarial ce face obiectul petiției adresată
Curtea de Conturi a României a respectat și aplicat aceste normative, această faptă neputând reprezenta o discriminare în sensul arătat de petiționari, întrucât potrivit art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României, republicată, România este un stat de drept, în care respectarea legilor este obligatorie.
Consideră că nu s-a săvârșit o faptă de discriminare prin neacordarea sporului prevăzut de dispozițiile art. dispozițiilor art. 14^5 alin. (1) din Legea nr. 200/2005 coroborate cu cele ale art. 2 din Legea nr. 490/2004 și art. 3 din nr.HG 170/2005, sau cele ale art. 8 din nr.OUG 1/2006, legiuitorul nerecunoscând controlorilor financiari care au raporturi de muncă cu instituția Curtea de Conturi a României calitatea de titulari ai acestui drept salarial.
Având în vedere înțelesul noțiunii de "discriminare", apare ca fiind neconstituțională și nelegală solicitarea petiționarilor ca instanța de judecată în temeiul nr.OUG 137/2000, republicată, să analizeze în realitate nu astfel de criterii de discriminare - în aplicarea unui drept existent, prevăzut de un act normativ pentru aceleași subiecte de drept, aflate în situații similare, ci, să se pronunțe asupra conținutului unui text de lege adoptat, autoritatea legiuitoare, să judece practic, raționamentele și motivațiile legiuitorului ale celor două camere ale Parlamentului, ale Guvernului, și să constate că legea, hotărârea sau ordonanța de Guvern au caracter discriminatoriu în raport cu altă lege sau Constituția României ori diverse acte internaționale.
Curtea, analizând actele dosarului și susținerile părților, constată următoarele:
În primul rând, motivul pentru care a fost respinsă cererea petenților, de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin hotărârea, ce face obiectul litigiului de față, a fost acela al tardivității introducerii acesteia.
De altfel, excepția tardivității a fost invocată și în întâmpinarea depusă de
Referitor la această excepție, Curtea constată că reclamanții au fundamentat un punct de vedere corect, prin acțiune, atunci când au considerat că discriminarea la care sunt supuși are o formă continuă.
Este de natura evidenței că petenții au început să fie discriminați din momentul aprobării Legii nr.200/2005 și continuă să fie discriminați și în prezent.
Termenul de un an de zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din nr.OUG 137/2002, este un termen procedural, iar sancțiunea pentru nerespectarea acestuia este decăderea, potrivit disp. art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, cu efectul ineficienței actului procedural tardiv.
Actul procedural pe care trebuiau să-l îndeplinească petenții, este legat de săvârșirea faptei care constituie discriminarea.
Ori, această faptă are un caracter continuu.
Ca atare faptele care condiționează efectuarea actului procedural, în speță sesizarea având un caracter continuu și curgerea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din nr.OUG 137/2000, este legată, ca moment de pornire, de această formă continuă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Curtea de Conturi a României, nu poate fi primită întrucât litigiul a fost promovat în contradictoriu cu această autoritate publică și evident în toate căile de atac, ulterioare împotriva actului administrativ și a hotărârii judecătorești pronunțată, de instanța de fond, Curtea de Conturi a României avea calitate procesuală pasivă potrivit principiului disponibilității părții în procesul civil.
Referitor la excepția inadmisibilității, instanța constată că nu există un "fine de neprimire" în cazul acțiunii petenților care să ducă la stingerea litigiului pe această excepție, ceea ce, nu în mod eliptic, susține Curtea de Conturi referitor la casarea unui act administrativ nu poate fi luat în considerare pentru că în Codul d e procedură civilă nu este prevăzută o asemenea sintagmă.
Pe fond, având în vedere situația de fapt, cu care a fost sesizată Curtea de Apel,precum și disp. art. 2 din nr.OG 137/2000, se constată că există discriminare în ceea ce privește pe reclamanți, referitor la aplicarea sporului de 75% din indemnizația de bază.
Evident, toți controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi a României, ocupă aceleași funcții, aplicându-se aceeași salarizare, iar prin aplicarea sporului de 75% unei categorii restrânse de controlori financiari, chiar dacă desfășoară o muncă pe anumite obiective specifice se creează o inechitate social, ce-i defavorizează pe reclamanți.
În mod corect au invocat reclamanții în apărare, legislația muncii,în plan intern și legislația comunitară și internațională în plan extern,pentru că atât Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internațional cu privire la Drepturile civile și politice, cât și Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, constă în norme imperative, referitoare la drepturile de salarizare echitabile, potrivit principiului, la muncă egală, salariu egal.
În concluzie, în considerarea celor mai sus expuse și pe temeiul disp. art. 20 alin. (9) din nr.OG 137/2000, urmează a respinge excepțiile invocate atât de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cât și de Curtea de Conturi a României, iar pe fond să admită acțiunea, cu consecința constatării existenței unui tratament discriminatoriu între controlorii financiari aparținând aceluiași sistem, în legătură cu aplicarea sporului de 75% la indemnizație care se acordă numai personalului din cadrul Autorității de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României, începând cu anul 2005 și în continuare.
În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții, R, toți cu domiciliul ales în B,-, jud. B, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector 1,--24 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, cu sediul în sector 1, nr. 1-3, având ca obiect anulare act administrativ.
Anulează Hotărârea nr. 226/17.09.2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Constată existența unui tratament discriminatoriu între controlorii financiari aparținând aceluiași sistem în legătură cu aplicarea sporului de 75% la indemnizație, care se acordă numai personalului din cadrul Autorității de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României începând cu anul 2005 și în continuare.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2008.
Președinte, Dr. - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. / 30.04.2008
Tehnored. /22 Ex./06.05.2008
Comunicat 20 Ex. /07.05.2008
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Vasile Susanu
