Anulare act administrativ . Sentința 4/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 4/CA
Ședința publică de la 12 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbâltoc
Grefier: - -
S-a luat spre examinare acțiunea în anulare introdusă de reclamanta -" " I în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutieră Română, " " I și Auto Confort, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru reclamantă, consilier juridic pentru pârâta Autoritatea Rutieră Română, G, în calitate de administrator al -" " SRL I și avocat, pentru Auto Confort
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta a depus "Note de ședință" și privind desfășurarea atribuirii curselor pe traseele interjudețene cuprinse în programul de transport 2008 - 2011.
Instanța interpelează pârâta - reclamantă -" " SRL, cerându-i să precizeze dacă mai stăruie în soluționarea cererii reconvenționale formulată în contradictor cu Consiliul Județean I și Agenția Ia A utorității Rutiere Române.
Reprezentantul pârâtei - reclamante declară că stăruie în soluționarea cererii reconvenționale ce a formulat împotriva Consiliului Județean I și a Agenției Ia A utorității Rutiere Române.
Curtea, având în vedere că judecata cererii reconvenționale, formulată împotriva altor persoane decât reclamanta, conduce la întârzierea judecății acțiunii principale, în temeiul dispozițiilor art. 120 alin.2 Cod procedură civilă, dispune disjungerea acestei cereri și suspendarea judecății ei până la rezolvarea irevocabilă a acțiunii în anulare promovată de reclamanta -"" SRL
Constatând pricina în stare de judecată, Curtea a dat cuvântul reprezentantului reclamantei.
Consilier juridic, cu privire la excepția de lipsă a calității procesuale pasive invocată de Auto Confort L, arată că aceasta este admisibilă, atâta timp cât stațiile intermediare nu sunt prezente în traseul efectuat de acest operator, solicitând admiterea acesteia.
Pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, astfel cum s-a arătat și prin precizările depuse la un termen anterior și să se constate că a întocmit programul cu încălcarea normelor legale. Odată cu cererea de solicitări formulată de reclamantă către, aceasta a comunicat două adrese în care sunt specificate clar stațiile de plecare și graficele, motiv pentru care s-au contestat aceste grafice prin plângere prealabilă și ulterior cu acțiune în instanță.
În concluzie, solicită admiterea acțiunii și anularea parțială a programului de transport interjudețean 2008 - 2011, întocmit de Autoritatea Rutieră Română.
Având cuvântul, consilier juridic pentru pârâta Autoritatea Rutieră Română, arată că raportat la excepția calității procesuale pasive, în raport de cererea formulată, solicită respingerea excepției.
Privitor la fondul cauzei, și la probele ridicate de instanță la termenele anterioare, arată că, în perioada premergătoare datei de 30.06.2008, la care expira valabilitatea programului de transport rutier 2005 - 2008, a întocmit noul program de transport interjudețean 2008 - 2011, valabil începând cu data de 01.07.2008, act administrativ în sensul arătat de Legea 554/2004.
Programul de transport a fost afișat public pe site-ul instituției, înainte de data desfășurării ședințelor de atribuire electronică a traseelor.
Așadar raportat la această dată, reclamanta a avut posibilitatea legală de a contesta orice aspect privitor la întocmirea noului program interjudețean. Ori reclamanta a înțeles să formuleze plângere prealabilă la data de 23 iulie 2008.
Față de calendarul care a fost depus la dosarul cauzei, face precizarea că acesta nu este un act administrativ, ci este o simplă informare cu privire la modalitatea de desfășurare a ședinței de atribuire ce vizează propunerile de întocmire a programului de transport interjudețean.
Pe cale de consecință, raportat la cele învederate, solicită admiterea excepției astfel cum a fost formulată și respingerea acțiunii, în consecință, ca fiind inadmisibilă.
Instanța acordă cuvântul reprezentantului -" " SRL, în susținerea concluziilor.
Administrator G, solicită respingerea acțiunii și pe excepție, aceleași concluzii de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, motivat de faptul că procedura prealabilă realizată de reclamantă și pârâtă este tardivă, aceasta trebuia realizată în termen de 30 de zile, de la data ședinței de atribuire.
Pe fondul cauzei, așa cum arată art. 50 din Ordinul 1892/2006, toate modificările se fac doar din momentul în care programul este validat, nu și înainte, urmând ca solicitările să se facă pe parcursul valabilității.
Menționează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru pârâta Autoritatea Rutieră Română, solicită cheltuieli de judecată.
Depune concluzii scrise și chitanțe în dovedirea cheltuielilor de judecată.
Instanța constatând dezbaterile încheiate, rămâne în pronunțare.
După deliberare;
CURTEA DE APEL:
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 709/45 din 18 august 2008, reclamanta Ias olicitat, astfel s-a arătat prin precizările depuse la termenul din 24 noiembrie 2008 "anularea parțială a Programului de transport interjudețean 2008 - 2011, întocmit de Autoritatea Rutieră Română", în sensul "eliminării stațiilor intermediare Tg., și P, din traseele I -, cod 23349 și Tg. M - I, cod 749", pe motiv că orele de plecare se suprapun cu cele stabilite prin licențele de transport ce i-au fost eliberate, ori nu respectă decalajul de 30 minute pentru plecări /sosiri, prevăzut de art. 50 din 1892/2006.
Pârâta Autoritatea Rutieră Română, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, pe motiv că Programul de transport interjudețean 2008 - 2011 fost întocmit cu respectarea normelor legale aplicabile, că numai în cazul modificărilor anuale devin aplicabile dispozițiile art. 50 alin. 6 din nr. 1892/2006 și că obligația de corelare a programului de transport județean cu cel interjudețean revine exclusiv consiliilor județene, astfel precum Legea nr. 92/2007 stabilește.
Pârâta I, introdusă în cauză prin încheierea din 3 noiembrie 2008, împreună cu Auto Confort I, a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâtei Autoritatea Rutieră Română, precum și o cerere reconvențională, prin care solicită chemarea în judecată a Consiliului Județean I și a Agenției Ia A utorității Rutiere Române, solicitând respingerea acțiunii, pe motiv că cererea de modificare /anulare a Programului de transport interjudețean a fost formulată după ce s-a finalizat procedura de atribuire electronică a traseelor de transport, în condițiile în care obligația corelării acestuia cu Programul de transport județean revenea Consiliului Județean
Pârâta Auto Confort I, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și excepția lipsei de interes a reclamantei, în ceea ce privește solicitarea de eliminare a stațiilor intermediare, apreciind că acțiunea reclamantei pornește de la premisa greșită că nu a respectat decalajul de 30 de minute la întocmirea Programului de transport interjudețean.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține că, în baza nr.OUG 109/2005, privind transporturile rutiere și a Ordinului ministrului transporturilor nr. 1892 din 17 octombrie 2006, Autoritatea Rutieră Română a întocmit Programul de transport interjudețean pentru perioada 2008 - 2011 și că atribuirea electronică a traseelor cuprinse în acest program a fost realizată de către Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, în ședința din data de 30.04.2008.
După parcurgerea tuturor etapelor prevăzute în privind desfășurarea atribuirii curselor de pe traseele interjudețene cuprinse în Programul de transport interjudețean 2008 2011, întocmit de, traseul I - Tg. M (cod 749) a fost atribuit operatorului Auto Confort I, traseul I - (cod -) a fost atribuit operatorului I, iar traseul I - Tg. N (cod 23333) a fost atribuit operatorului
Cele trei trasee au stația de sosire, sau de plecare, în I, circulația autovehiculelor autorizate, aparținând operatorilor de transport menționați, realizându-se pe baza graficelor de circulație întocmite de Agenția Ia A. grafice în care figurează ca stații intermediare, pe teritoriul județului I, localitățile Târgu, și
Pentru traseul I - Tg. N, atribuit I, a emis operatorului de transport, la data de 28 iunie 2008, un număr de 16 licențe de traseu cu valabilitate de la data de 1 iulie 2008 până la data de 30 iunie 2011, ce sunt însoțite de graficul de circulație corespunzător fiecărui autovehicul licențiat, întocmit de Agenția Ia A utorității Rutiere Române.
După intrarea în vigoare a licențelor de traseu și începerea activității de transport rutier de persoane, în trafic național, reclamanta pretinde că a constatat că nu este respectat decalajul de 30 minute între plecările din stațiile/capetele de traseu comune cu traseul ce i-a fost atribuit, motiv pentru care, prin adresa nr. 482 din 23 iulie 2008, solicitat să "dispună modificarea programului de transport interjudețean pe anii 2008 - 2011, în sensul respectării decalajului de 30 minute între plecările din stațiile /capetele de traseu comune traseelor Tg. M - I cod 749 și I - cod 23349, cu traseele Tg. cod 099, I - P cod 033, I - P cod 034, I - Tg. N cod 23333"și să "dispună anularea ca stații intermediare din traseele I - și Tg. I a localităților Tg., și P".
Urmare acestei solicită, prin adresa nr. 55013/6 august 2008 face cunoscut petentei că, din coroborarea prevederilor nr. 1892/2006, rezultă că modificărilor anuale ale programului de transport interjudețean, efectuate în perioada de valabilitate a acestuia, le sunt aplicabile dispozițiile art. 50 alin. 6 din ordinul menționat și că, în cazul întocmirii noului program de transport nu sunt prevăzute dispoziții referitoare la întocmirea acestuia.
Considerând că nu-i poate fi opus vidul legislativ, evocat de pârâtă, reclamanta a promovat prezenta acțiune în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, solicitând anularea parțială a programului de transport interjudețean întocmit de, în sensul scoaterii stațiilor intermediare Tg., și P, din traseele I - și Tg. M - I, și modificării graficelor orare ale acestor două trasee, astfel încât să se respecte decalajul de 30 de minute la plecările din stațiile /capetele de traseu comun cu ale altor trasee.
Raportat la această situație de fapt, Curtea constată că, prin acțiunea de față, se vizează, pe de o parte, anularea parțială a graficelor orare de circulație a vehiculelor autorizate a efectua transporturi rutiere de persoane, în trafic național, pe relația Tg. M - I și I -, iar pe de altă parte eliminarea din graficele de circulație anexă la licențele de traseu eliberate pârâtelor a stațiilor intermediare Tg., și P, invocând-se încălcarea dispozițiilor art. 50 din T nr. 1892/2006.
Examinând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și excepția lipsei de interes a reclamantei, excepții ridicate de pârâta Auto Confort L I,curtea constată că acestea sunt nefondate, întrucât, pe de o parte acțiunea vizează în mod explicit anularea parțială a actului administrativ pe baza căruia pârâta execută prestația de transport rutier de persoane, în trafic național, în partea ce privește graficul de circulație, iar pe de altă parte pentru că reclamanta pretinde că a fost vătămată în dreptul său de a efectua traseele licențiate, prin modul în care a fost întocmit graficul de circulație și au fost stabilite stațiile intermediare, motive pentru care excepțiile vor fi respinse.
În fond, Curtea constată că atât reclamanta și I, au fost autorizate să efectueze transporturi rutiere de persoane, în trafic național, după ce acestea au urmat procedura prevăzută de Ordinul ministrului transporturilor nr. 1892/2006 eliberându-se licențe pentru fiecare din traseele ce le-au fost atribuite electronic, în urma ședinței ținută de Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, la data de 30 mai 2008.
Condițiile în care operatorilor de transport menționați li s-a recunoscut dreptul de a efectua transporturi rutiere de persoane, în trafic național, sunt prevăzute atât în licența de traseu, cât și în graficul de circulație al licenței de traseu, care face parte integrantă din actul administrativ emis de Ministerul Transporturilor.
În cauză s-a dovedit că cei trei operatori de transport efectuează transporturi rutiere de persoane, în trafic național ce au ca stație de plecare/sosire municipiul I, că traseele pe care acestea le deservesc au porțiuni comune pe parcursul dintre localitățile I și P, și că, pe această relație, există stații intermediare în localitățile Tg., și P, pentru care cursele programate nu se încadrează întotdeauna în decalajul orar de 30 de minute.
Acest fapt nu este însă de natură să lipsească de valabilitate Programul de transport interjudețean 2008 - 2011, întrucât, pe de parte, decalajul orar nu a fost stabilit ca fiind unul imperativ, de la care nu se poate deroga, iar pe de altă parte pentru că eventuala nerespectare acestuia, datorită numărului mare de curse în trafic interjudețean și în trafic județean, nu este prevăzută sub sancțiunea nulității, din modul în care chestiunea graficului orar a fost reglementată prin Ordinul nr. 1892/2006, rezultând că acest decalaj dintre două sau mai multe curse care circulă parțial pe același traseu, efectuate de mai mulți operatori de transport, este unul de recomandare, fapt pentru care nu se poate reține că pârâta a elaborat Programul de transport interjudețean 2008 - 2011, cu încălcarea normelor de drept aplicabile în materie, acțiunea în anulare apărând ca lipsită de suport legal.
Chiar și în ipoteza în care pârâta ar fi avut obligația de a respecta în mod strict un decalaj de 30 de minute, între curse, cu ocazia elaborării programului de transport interjudețean, acest fapt nu poate justifica cererea reclamantei de anulare a programului orar și de eliminare a unor stații intermediare, atâta timp cât, cu ocazia participării la ședința de atribuire electronică a traseelor cuprinse în menționatul program, nu a contestat, pe cale administrativă și apoi în instanță, nici unul din elementele ce fac parte din programul de transport interjudețean, cu deosebire cele ce privesc numărul de stații și, respectiv, programul de circulație, deși toate aceste elemente ale Programului de transport au devenit publice în cursul lunii aprilie 2008.
Ca atare, pe data finalizării ședinței de atribuire electronică și a împlinirii termenului de contestare a rezultatelor acesteia, Programul de transport interjudețean 2008 - 2011, se consideră acceptat de toți operatorii de transport ce au participat la această formă specială de licitare/atribuire a traseelor de transport, actul administrativ devenind unul definitiv și intrând în circuitul public, fără a mai exista posibilitatea ca, pe o cale ocolită, să se obțină modificarea traseelor, numărului de stații și a orarului de circulație pe motive de nelegalitate, reclamanta nemaiputând invoca în susținerea cererii sale eventuala omisiune de a fi cercetat modul în care au fost reglementate și celelalte transporturi, pe traseele ce urmau a fi operate în comun, pe relația I -
Repunerea în discuție a elementelor Programului de transport interjudețean, după finalizarea procedurii de atribuire electronică, ale cărei rezultate nu au fost contestate, fără a se fi cerut măcar modificarea actelor administrative (licențe de traseu și grafice de circulație la licențele eliberate pârâtelor Auto Confort și, nu este de acceptat întrucât ar încălca principiul securității raporturilor juridice, modificările solicitate putând afecta, în mod direct și esențial, dreptul recunoscut pârâtelor, în condițiile legii, de a opera pe traseul comun, în condițiile stabilite prin Program, acceptate în mod implicit prin participarea la ședința de atribuire electronică, oferind reclamantei un avantaj ce nu a fost prevăzut, în raport cu firmele cu care se află într-o relație de concurență, pentru atragerea unui număr cât mai mare de călători, din cei care utilizează mijloacele de transport rutier pe relația I -
De altfel, din examinarea dispozițiilor art. 50 alin. 6 lit. b din Ordinul nr. 1892/2006, rezultă că modificarea programului de transport interjudețean, în perioada sa de valabilitate (2008-2011) în ceea ce privește graficele de circulație și stațiile intermediare, este prevăzută ca o posibilitate, și nu ca o obligație pentru autoritatea rutieră, programul de reglementare stabilind că operatorul de transport interesat trebuie să facă propuneri, pe care le poate accepta sau nu, ținând cont de nevoile serviciului public și drepturile recunoscute altor operatori de transport, prin licențele de traseu ce le-au fost eliberate, în condițiile legii.
Cât privește problema corelării programelor de transport județean și interjudețean, reglementată de art. 50 din Ordinul nr. 1892/2006, Curtea constată că, pe de o parte, modificările vizate de reclamantă puteau fi satisfăcute numai în măsura în care ele ar fi fost solicitate de consiliul județean, după aprobarea lor prin hotărâre a acestui organ deliberativ, Iar pe de altă parte pentru că aceste prevederi trebuie considerate caduce, atâta timp cât legiuitorul, prin Legea nr. 92/2007 și Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 353/2007, a stabilit o nouă procedură de atribuire și modificare programului de transport județean, procedură în care dreptul de decizie aparține autorității publice județene, în speță Consiliul Județean I, autoritate pe care reclamanta nu a chemat-o în judecată, deși aceasta era cea care trebuia să fie sesizată, în condițiile prevăzute la art. 17 din actul normativ citat în legătură cu modificarea orelor din graficele de circulație și eliminarea stațiilor intermediare.
Ca atare, constatând că nu sunt întrunite condițiile normative cerute pentru modificarea orelor din graficele de circulație întocmite de Agenția Ia A utorității Rutiere Române, precum și pentru eliminarea de stații din programul de transport, și că, ulterior ședinței atribuire, reclamantei nu i se poate recunoaște dreptul de a acționa, pe cale ocolită, în direcția eliminării concurenței celorlalți operatori de transport, ce au primit în mod legal dreptul de a exploata trasee ce au inclus parcursul dintre localitățile I și P, Curtea, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, va respinge acțiunea în anulare promovată de reclamantă, ca nefondată.
Urmare respingerii acțiunii principale, Curtea va respinge cererea de intervenție în interesul pârâtei Autoritatea Rutieră Română, formulată de pârâta - reclamanta
Ca parte căzută în pretenții, reclamanta urmează a fi obligată, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, să plătească pârâtei Autoritatea Rutieră Română suma de 1.954,86 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, a căror efectuare se dovedește cu actele depuse la dosar; luându-se act că pârâta Auto Confort I nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes a reclamantei, excepții ridicate de pârâta Auto Confort
Respinge acțiunea în anulare introdusă de reclamanta, având sediul în I,-, -.3, mezanin, în contradictor cu pârâtele: Autoritatea Rutieră Română (), având sediul în B, B-dul. - -, nr. 38, sector 1, Auto Confort, având sediul în I,-, -.3, scara A, etaj 2, apartament 9, și, având sediul în I,-, bloc 1005 B, tronson 1, etaj 4, apartament 17, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de intervenție în interesul pârâtei Autoritatea Rutieră Română, formulată de pârâta
Disjunge judecata cererii reconvenționale formulată de pârâta - reclamantă I, în contradictor cu Consiliul Județean I și Agenția Ia A utorității Rutiere Române.
Suspendă judecata cererii reconvenționale formulată de pârâta - reclamantă I, în contradictoriu cu Consiliul Județean I și Agenția Ia A utorității Rutiere Române, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.
Se ia act de faptul că pârâta Auto Confort I nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate în cauză.
Obligă pe reclamanta L I să plătească pârâtei Autoritatea Rutieră Română suma de 1.954,86 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
27.01.2009
Președinte:Dan Mircea TăbâltocJudecători:Dan Mircea Tăbâltoc