Anulare act administrativ . Sentința 413/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR.413

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22 01 2010

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Bîcu Vasile

GREFIER- - -

Pe rol fiind acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, având ca obiect "anularea Ordinului nr.453/23 04 2009 și anularea nr.OUG37/22 04 2009".

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 10 12 2009 pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare la acțiunea formulată; la data de 21 01 2010 reclamanta a depus concluzii scrise și acte.

Constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă, apreciază cauză în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la 19.09.2009, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale solicitând:

- anularea Ordinului nr.453/23.04.2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și suspendarea acestuia până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei;

- anularea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, 264 din 22.IV.2009;

- suspendarea executării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22.IV.2009, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are calitatea de funcționar public și, din data de 01.07.2005 a fost numită în funcția publică de director executiv al Casei Județene de Pensii T, prin Decizia nr.590/24.06.2005 a Președintelui Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale, emis în urma concursului organizat la data de 16.06.2005.

Potrivit art. 1 alin. 2 al Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare,Scopul prezentei legi îl Constituție asigurarea, în conformitate cu dispozițiile legale, a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală."

În conformitate cu dispozițiile art.3 lit. f din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, unul dintre principiile care stau la baza exercitării funcției publice este cel al stabilității iar, potrivit art.4 alin. 2 din același act normativ,exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată", tocmai pentru a conferi eficiență și viabilitate principiului stabilității.

Conform legii (Statutul funcționarilor publici-), singurele posibilități legale de modificare, suspendare ori încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici sunt cele prevăzute la art.87-92 (modificare), art.94-96 (suspendare) și art.97-102 (încetare) din actul normativ în cauză. Însă, indiferent de situație, trebuie observat că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, cele mai relevante vizând: obligativitatea existenței acordului funcționarului pentru modificarea raporturilor de serviciu, limitarea la minimum a posibilității angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea raportului de serviciu.

În aceste condiții de reglementare, era cât se poate de clar pentru Executiv, mai ales după experiențele nefericite avute cu desființarea Departamentului de Control al Guvernului și cu

desființarea Cancelariei Primului - Ministru, că nu se putea recurge, pentru crearea unor posturi necesare satisfacerii intereselor clientelei politice a partidelor de guvernământ la nivel local, la reorganizarea, pur și simplu, a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și nici la eliberarea sau destituirea șefilor acestora și a adjuncților lor. Cum aplicarea unor astfel de măsuri ar fi fost complet nelegală și ar fi evidențiat fără echivoc caracterul pur politic al acestei conduite, s-a mers pe ideea modificării Statutului funcționarilor publici, modificare făcută însă atât în sens invers tendințelor pe plan European și declarațiilor politice ale Guvernului cât și contrar chiar unei prevederi a Legii nr. 188/1999 care, ori din cauza entuziasmului cu care a fost adoptată această măsură abuzivă ori din motive,strategice", a "scăpat" neobservată.

Caracterul vădit nelegal și abuziv al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, precum și premeditarea acestui abuz sunt evidențiate, în special, de următoarele:

1. O propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 188/1999, cu conținut identic, a fost inițiată de doi deputați ai coaliției de guvernare, domnul - - și domnul - + și a fost adoptată de - la 09.03.2009 și de Camera Deputaților - la 17.03.2009 (a se observa viteza adoptării - 8 zile, în condițiile în care proiecte de acte normative de importanță vitală pentru România zac în Parlament ani în șir).

La data de 25.03.2009, legea respectivă a fost atacată la Curtea Constituțională de un număr de 81 de parlamentari care, în sesizarea lor, i-au adus critici de constituționalitate extrinsecă și critici de constituționalitate intrinsecă, acestea din urmă constând, în principal în:

- încălcarea art. 11 din Constituția României, prin faptul că are prevederi ce nu corespund exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea și previzibilitatea normei juridice;

- încălcarea art. 54 alin. 2 și a art. 120 alin. 1 din Constituția României, prin faptul că, persoanei care va ocupa funcția de director coordonator al serviciului public, i se încredințează o funcție publică cu nerespectarea imperativului de fidelitate stabilit de textul constituțional invocat; deci, răspunderea va fi una contractuală, și nu legală, așa cum prevede Constituția. Concomitent, se încalcă și art. 120 alin. 1 din Constituție, întrucât deconcentrarea unui serviciu public nu presupune

preluarea conducerii acestuia de către o persoană privată, serviciul public fiind supus regimului juridic de drept public.

Termenul pentru soluționarea sesizării a fost fixat de Curtea Constituțională la data de 6 mai 2009.

Pentru a nu mai aștepta soluția Curții Constituționale și a veni,în sprijinul" Parlamentului, Guvernul a găsit de cuviință să adopte Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009, fapt care va determina, în final, lipsirea de orice efect a unei decizii prin care legea de modificare a Legii nr. 188/1999 ar fi declarată neconstituțională.

Prin această atitudine, Guvernul nu face altceva decât să încalce o mulțime de prevederi constituționale, începând cu art. 1 alin. 4, care a instituit principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, ceea ce presupune, pe de o parte, că niciuna dintre cele trei puteri nu poate interveni în activitatea celorlalte puteri, iar pe de altă parte, presupune controlul prevăzut de lege asupra actelor emise de fiecare putere în parte.

2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 nu este, practic, motivată din punct de vedere al urgenței și nu cuprinde justificarea situației excepționale care a determinat recurgerea la această modalitate de reglementare. Precizez că, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. 4 din Constituția României, republicată,Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora." Cu alte cuvinte, relația dintre puterea legislativă și cea executivă se exprimă prin competența conferită Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. 4 din Constituție. Astfel, ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Or, adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 37/2009 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit și nici de necesitatea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, ci, lucru foarte grav, de contracararea posibilelor efecte ale exercitării unui drept constituțional de către un număr de parlamentari împotriva unei legi deja adoptată de Parlament. Așa fiind, în condițiile în care legiuitorul primar a reglementat deja domeniul, Guvernul, prin intervenția sa ulterioară, intră în conflict cu prevederile art. 61 alin. 1 din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării". De altfel, aceasta este și poziția Curții Constituționale, exprimată constant și consemnată în mai multe Decizii, dintre care le-am amintit aici doar pe cele mai recente: Decizia nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 și Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009.

3. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 este emisă cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. 6 din Constituția României, republicată, potrivit cărora,Ordonanțele de urgență nu pot. afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție.". În context, trebuie subliniat că prin acest act normativ sunt afectate drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent, așa cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. 1. Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor. Or, aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 are ca efect imediat încetarea raporturilor de serviciu ale celor vizați (potrivit art. III alin. 11), cu pierderea tuturor drepturilor salariale aferente. În acest sens, trebuie amintit că, potrivit celor statuate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 1.189/2008, sensul juridic al verbului "a afecta" cuprinde mai multe nuanțe, precum pe cel de "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vătăma", "a leza" sau "a antrena consecințe negative". Or, potrivit acestor conotații, prin aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009, s-ar suprima veniturile obținute de actualii ocupanți ai funcțiilor vizate, ceea ce, potrivit practicii constante a Curții Constituționale, reprezintă o afectare a dreptului la muncă în însăși substanța lui, drept care, prin conținutul lui, este un drept complex care include și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.

Prin prisma aceleiași critici, privind încălcarea dreptului la muncă, consider că este încălcat și art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul la muncă.

De asemenea, sunt încălcate și prevederile art. 44 din Constituție, referitoare la dreptul de proprietate privată, precum și ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin care este consacrat și protejat dreptul de proprietate. În acest sens, reamintesc că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauza Buchen contra Cehiei - 2002, noțiunea de "bun" înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate. Așa fiind, aplicarea ordonanței criticate echivalează practic cu o expropriere, fapt ce contravine art. 44 alin. 3 din Constituție.

4. Întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 nu satisface exigențele constituționale ale art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 6, rezultă că aceasta este viciată de neconstituționalitate. Nerespectarea acestor norme constituționale atrage și înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie". În aceste condiții, motivele de ordin financiar invocate de emitent că ar fi stat la baza emiterii ordonanței nu pot justifica încălcarea dispozițiilor constituționale menționate.

Atât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 cât și Ordinul nr.453/23.04.2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale îi încalcă drepturile, libertățile și interesele legitime.

Are studii de lungă durată tehnice și respectiv economice și în calitatea de funcționar public a absolvit toate formele de pregătire profesională impuse de Legea nr. 188/1999:

- studii postuniversitare și de masterat în management administrație publică;

- Complet;

- program de formare . funcționari publici;

- cursuri anuale de perfecționare în management public (2007,2008).

După o experiență de 15 ani în instituție, perioadă în care a ocupat funcții de șef birou, șef serviciu, director adjunct, director executiv, obținând calificative profesionale maxime, prin Ordinul nr.453/2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale, a fost eliberată din funcție fără să i se asigure un post de execuție în domeniu.

CNPAS deși avea obligația să-i asigure un post corespunzător pregătirii sale profesionale, s-a limitat doar la aod irija spre o listă de posturi vacante fără să se preocupe dacă acestea erau deblocate și finanțate, pentru a fi ocupate prin transfer în perioada preavizului.

Consideră că acest Ordin are la bază schimbări de natură politică și nu urmărește măsuri de eficientizare a administrației publice, cu atât mai mult cu cât condițiile pentru ocuparea funcțiilor de director coordonator, sunt identice cu cele din Legea nr. 188/1999, deși aceștia nu vor avea statut de funcționari publici.

Eliberarea sa din funcție, urmare a desființării funcției de director executiv, încalcă prevederile art. 100 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/1999, întrucât în caz de reorganizare funcționarii publici sunt numiți în noile funcții dacă atribuțiile aferente unei noi funcții sunt modificate în proporție mai puțin de 50%. În cazul de față atribuțiile sunt chiar identice.

La 10.09.2009, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat, mai întâi, excepția inadmisibilității acțiunii contestatoarei pentru neîndeplinirea dispozițiilor exprese prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Referitor la capetele de cerere 1 și 2 prin care contestatoarea solicită,anularea actului prin care mi-au încetat raporturile de serviciu, respectiv a Ordinului Nr. 453/23.04.2009 emis de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale" și, suspendarea acestuia până Ia soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei" în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 coroborat cu alin. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ,înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte, a acestuia.

Plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. 1, se soluționează în termenul prevăzut la art. 2 alin. 1 lit. g".

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 1 din același act normativ,persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit Ia plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. 4, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii".

Potrivit art. 11 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de Ia:

data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii;

data expirării termenului legal de soluționare a cererii, fără a depăși termenul prevăzut la alin. 2;

data încheierii procesului - verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative;

2. Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de un an de Ia data emiterii actului".

În conformitate cu art. 12 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:,Reclamantul va anexa Ia acțiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autorității publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale. În situația în care reclamantul nu a primit nici un răspuns Ia cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul și data înregistrării la autoritatea publică, precum și orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile".

Deși în cuprinsul ordinului contestat de reclamantă se specifică în mod clar că acesta poate fi contestat la instanța de contencios administrativ, dar în condițiile și în termenele prevăzute de către Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamanta nu a respectat procedura prealabilă instituită de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motiv pentru care acțiunea introdusă este inadmisibilă, netemeinică și nelegală.

Reclamanta nu s-a adresat cu o plângere pârâtei, astfel încât nu există nici un temei legal pe baza căruia reclamanta să introducă această acțiune în contencios administrativ împotriva A.

Precizează că dispozițiile stipulate de Legea nr. 554/2004 enunțate mai sus au caracter imperativ, nefiind simple recomandări pentru persoana care se consideră vătămată într-un drept al său.

Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale doar în cazul în care este nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. 4.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al sau, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii. Contestatoarea trebuia să adreseze respectiva contestație conducătorului autorității sau instituției publice care a emis și aplicat Ordinul nr. 453/23.04.2009, respectiv Președintelui

Coroborând textele de lege invocate mai sus, cu situația de fapt, rezultă în mod indubitabil faptul că reclamanta avea posibilitatea să conteste Ordinul nr. 453/23.04.2009, prin care postul de director executiv al Casei Județene de Pensii Taf ost desființat, la conducătorul instituției, dar aceasta s-a adresat instanței de judecată cu acțiune în contencios administrativ îndreptată împotriva S, solicitând atât suspendarea cât și anularea prezentului Ordin, acest lucru fiind într-o flagrantă contradicție cu dispozițiile legale în materie în vigoare invocate mai sus.

În al doilea rând, pârâta a invocat excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată.

În motivarea acesteia, pârâta z arătat că în reclamanta a înțeles să introducă acțiune în contencios fără să se adreseze instituției noastre cu o plângere prealabilă, pentru ca în termen de 30 de zile să primească un răspuns, termen de prescripție expres prevăzut de dispozițiile în materie și legislația în vigoare.

Mai mult decât atât, în cuprinsul ordinului contestat de către reclamantă se specifică în mod clar că acesta poate fi contestat la instanța de contencios administrativ, dar în condițiile și termenele prevăzute de către Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În al treilea rând, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Sp entru capetele de cerere 3 și 4 prin care contestatoarea solicită,anularea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 22. IV. 2009" și respectiv,suspendarea executării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.264 din 22.IV.2009".

În conformitate cu prevederile nr.HG 13/2004 privind Statutul AS. Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, este o instituție publică autonomă de interes național, care gestionează sistemul de pensii Ia nivel național și care are în subordine case teritoriale de pensii, ca servicii publice investite cu personalitate juridică distinctă.

Solicită instanței de judecată admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a S, întrucât potrivit statutului său, pârâta nu are competențe privind anularea, respectiv suspendarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/22.04.2009.

În ceea ce privește netemeinicia suspendării executării Ordinului nr. 453/23.04.2009 emis de S precum și anularea acestui Ordin, prin care reclamantei i se aduce Ia cunoștință că funcția publică de conducere de director executiv s-a desființat potrivit nr.OUG 37/2009 și se află în perioada de preaviz de 30 de zile calendaristice potrivit art. 99 alin. 3 din Legea nr.188/1999 republicată, Ia sfârșitul acestei perioade fiind eliberată din funcția publică de director executiv ca urmare a desființării postului, pârâta arată că:

Efectele legale ale ordinului de eliberare din funcția de director executiv al CJ. T contestate nu pot conduce automat la concluzia că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Apreciază că este iminentă acea pagubă care este pe cale să se producă și ale cărei urmări sunt imposibil sau foarte greu de înlăturat, ori în situația de față nu este cazul.

Printre caracteristicile regimului juridic al suspendării actului administrativ, esențial este caracterul de excepție al acestei operațiuni juridice prin intermediul căreia se realizează o întrerupere a producerii de efecte juridice.

Acest aspect este determinat de trăsătura generală a actelor administrative de a fi executorii din oficiu (executio ex officio), ceea ce semnifică faptul că imposibilitatea executării lor trebuie să fie legitimată de situații speciale și în limitele acelor situații.

În conformitate cu art.14 din Legea nr. 554/2004, instanța de judecată este îndrituită să dispună suspendarea executării unui act administrativ dedus judecății numai în cazuri bine justificate și pentru a preveni producerea unei pagube iminente.

Învederează instanței de judecată că nu se poate reține decât în mod eronat și într-o totală contradicție cu dispozițiile legale în materie și practica juridică de specialitate suspendarea executării pe considerentul că efectele legale ale Ordinului nr. 453/23.04.2009 de eliberare din funcția de conducere contestată ar constitui un prejudiciu.

Prin urmare, lipsirea contestatoarei de plata drepturilor salariale este o consecință legală a eliberării acestuia din funcția publică de conducere și nu o,pagubă iminentă" în sensul Legii nr. 554/2004.

Învederează instanței de judecată că eliberarea din funcția publică, în speță dedusă judecății nu a fost lăsată la aprecierea instituțiilor publice, ci obligatorie și în conformitate cu dispozițiile legale în materie.

Astfel, Saa preciat corect că sunt incidente prevederile imperative ale art. 97 lit. c și art. 99 alin. 1 lit. b, art. 99 alin. 3, alin. 5, alin. 6 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici republicată, referitoare la eliberarea din funcția publică.

În consecință, pârâta avea obligația să procedeze în considerarea dispozițiilor imperative ale art. III alin. 1 din nr.OUG 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, în conformitate cu care funcția publică de director executiv s-a desființat "1. Funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ - teritoriale prevăzute în anexa Ia prezenta ordonanță de urgență care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență".

Coroborând textul de lege invocat mai sus cu prevederile art. 12 din C nr.13/2004 privind Statutul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, actualizată până la data de 13 martie 2009:

, Președintele S are următoarele atribuții:

aprobă Regulamentul de organizare și funcționare și statul de funcții ale S, regulamentul - cadru de organizare și funcționare, precum și normativele de personal pentru casele teritoriale de pensii și unitățile subordonate, în condițiile legii;

numește și eliberează din funcție, prin ordin, în condițiile legii, personalul din aparatul propriu al S, directorii executivi și directorii executivi adjuncți ai caselor teritoriale de pensii precum și directorii executivi adjuncți ai caselor locale de pensii din cadrul Casei de Pensii a Municipiului B;, coroborat cu dispozițiile art. 22 alin. 1 din același act normativ,1. Structura cadru de organizare a caselor teritoriale de pensii se aprobă de consiliul de administrație al Prin ordin al președintelui S, în cadrul caselor teritoriale de pensii pot fi organizate servicii, birouri și compartimente".

Față de aceste texte de lege invocate, rezultă că emiterea Ordinului nr. 453/23.04.2009 s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare în materie.

Actele administrative se bucură de o puternică prezumție de legalitate, fiind emise pe baza și pentru organizarea executării legii sau pentru executarea în concret a acesteia, fiind executorii.

Având în vedere că din actele și lucrările dosarului nu rezultă care este cazul bine justificat și nici în ce ar consta paguba ireparabilă de natură a justifica suspendarea sau anularea Ordinului nr. 453/23.04.2009, potrivit dispozițiilor stipulate de Legea nr. 554/2004, vă rugăm să constatați că emiterea acestui Ordin este legală și temeinică, punerea în executare a unui act administrativ prezumat legal, nefiind în măsură să producă o pagubă iminentă și ireparabilă prin însăși aplicarea sa.

La termenul din 06.11.2009, Curtea a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Guvernului României.

La 10.12.2009, pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare prin care față de capătul de cerere privind anularea Ordinului nr.453/23.- emis de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a invocat EXCEPȚIA LIPSEI CALITĂȚII PROCESUALE PASIVE A GUVERNULUI ROMANIEI.

În motivare, pârâtul a arătat că instanța de judecată, fiind interesată în pronunțarea unei soluții legale și temeinice, are obligația să verifice calitatea procesuală a fiecărei părți, în privința pârâtului trebuind să constare că este titularul obligației în raportul juridic dedus judecății pentru a putea impune, în sarcina acestuia, o anumită conduită în urma soluționării cauzei cu care a fost învestită. Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.

Astfel, rezultă că dreptul pretins de partea reclamantă trebuie să-și poată obține recunoașterea sau realizarea în contradictoriu cu persoana chemată în judecată sau pârâtul trebuie să fie partea obligată Ia o anumită conduită în raport de dreptul reclamantei (a da, a face sau a nu face). Potrivit dispozițiilor constituționale și celor ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice. Acest organ colegial poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă; acordând acestui organ al administrației dreptul de a adopta acte administrative, legea îi acordă și capacitatea/calitatea de a sta în judecată atunci când instanțele judecătorești exercită controlul legalității actelor sale, în condițiile Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

După cum se poate observa, raportat la acest capăt de cerere, reclamanta nu invocă vreo vătămare în drepturi care să decurgă din emiterea, de către Guvern, a unui act administrativ, sau din refuzul nejustificat al acestei autorități de a soluționa o cerere privitoare Ia un drept recunoscut de lege.

Ordinul nr.453/23.04.2009 emis de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale se referă la acordarea preavizului și eliberarea din funcție a reclamantei. Având în vedere dispozițiile legale mai sus invocate, respectiv art. 102 și art. 108 din Constituție, republicată și dispozițiile Legii nr.90/2001, este evident faptul că între reclamantă și Guvern nu există raporturi de muncă, deci nici obligații ale acestei autorități corelative drepturilor de personal ale reclamantei.

În aceste condiții, anularea respectivului ordin nu se poate pronunța în contradictoriu cu Guvernul României întrucât, raportat la dispozițiile Legii nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul nu este emitentul Ordinului, ci președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în contradictoriu cu care reclamanta poate obține recunoașterea pretențiilor sale față de actul menționat.

Față de acestea, solicită admiterea excepției așa cum a fost invocată și respingerea acestui capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

II.1 În principal, pârâtul aduce Ia cunoștință instanței de judecată faptul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2009 a fost în mod expres abrogată prin art. XIV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2009,publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.668/6.10.2009.

Totodată, arată că prin Decizia Curții Constituționale nr.1257/2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr.758/6.11. 2009, s-a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională.

Față de aceste aspecte, consideră că se impune respingerea capetelor de cerere privind anularea și suspendarea OUG nr.37/2009 ca lipsite de obiect.

II.2. În subsidiar, asupra acestor două capete de cerere invocă:

Excepția inadmisibilității cererii privind anularea OUG nr. 37/2009:

Potrivit art.9 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe introduce acțiune Ia instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul acțiunii principale nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispozițiilor sau a dispozițiilor din ordonanță". De asemenea, potrivit art.29 alin. 1 din Legea nr.47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei ordonanțe, care are legătură cu soluționarea cauzei.

După cum se observă din motivarea acțiunii introductive, reclamanta susține că ordonanța de urgență este dată cu încălcarea dispozițiilor art.115 alin.4 și 6, art.20, art.44 din Constituție, cât și cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De altfel, prezenta cerere de chemare în judecată este inadmisibilă chiar și în situația în care acțiunea principală, deci fondul cauzei, se identifică cu excepția de neconstituționalitate, ambele având aceeași motivare, în acest sens statuând, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional "legile și ordonanțele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acțiune introdusă exclusiv în acest scop Ia instanța de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim".

Prin urmare, atunci când obiectul exclusiv al acțiunii principale introduse la instanța de judecată este constatarea neconstituționalității unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgența a Guvernului, excepția de neconstituționalitate este transformată într-o veritabilă acțiune, pierzându-și, astfel, natura sa de excepție, înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății.

O atare situație trebuie clarificată, întrucât în cazul în care acțiunea principală, deci fondul cauzei, se identifică practic cu excepția de neconstituționalitate, sesizarea instanței de contencios administrativ a fost făcută în mod nelegal cu încălcarea prevederilor art.29 din Legea nr.47/1992 și ale art.9 alin. 1, 2 și 5 din legea nr. 554/2004. De altfel, instanța de contencios administrativ are obligația de a verifica, în conformitate cu prevederile art.9 alin. 2 din Legea nr.554/2004, dacă excepția îndeplinește condițiile art. 29 alin. 1 - 3 din Legea nr.47/1992 pentru a sesiza Curtea Constituțională, printre care și aceea ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei pe fond.

Însă, în cazul de față, este evident că acțiunea principală, deci fondul cauzei, se identifică practic cu excepția de neconstituționalitate, având aceeași motivare.

În consecință, pentru motivele arătate, sesizarea fiind făcută în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art.146 lit. d din Constituția României, ale art.29 din Legea nr.47/1992 și ale art.9 alin. 1, 2 și 5 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pârâtul solicită respingerea excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

Menționează Deciziile Curții Constituționale nr.761 și 764/31.10.2006, nr.5/09.01.2007, nr. 66/25.01.2007.

Mai arată că forma actuală a art.9 alin.1 din Legea nr.554/2004 este dată de Legea nr. 100/2008, în condițiile în care, prin Decizia nr.660/2007, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art.9 din Legea nr.554/2004 (în forma anterioară) erau neconstituționale în măsura în care permiteau ca acțiunea introdusă Ia instanța de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituționalității unei ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o ordonanță.

De asemenea, consideră inadmisibilă cererea de suspendare a OUG nr. 37/2009, pentru următoarele motive:

Într-adevăr, art.14 și art.15 ale acestui act normativ conferă reclamantului posibilitatea de a solicita suspendarea unui act odată cu solicitarea de anulare a acestuia sau printr-o acțiune distinctă însă numai în cazul în care se constată un act administrativ nu și o ordonanță a Guvernului. Astfel art.14 din lege prevede că,persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până Ia pronunțarea instanței de fond" iar art.15 prevede că,suspendarea actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat".

Referindu-se la cererile de suspendare adresate instanțelor de contencios administrativ, Legea nr.554/2004 prevede posibilitatea solicitării suspendării doar a actelor administrative, categorie de acte din care, potrivit definiției date acestei sintagme de art.2 alin. 1 lit. c din lege, nu fac parte și Ordonanțele de urgență adoptate de Guvernul României.

Precizează că, potrivit art. 115 din Constituția României, republicată, în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul României poate adopta ordonanțe de urgență, care nu sunt acte administrative ci acte normative cu putere de lege. Într-adevăr, preluând dispozițiile constituționale ale art. 126 alin.6, legea contenciosului administrativ nr.554/2004 prevede competența instanțelor de contencios administrativ de a soluționa cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale (art. 9 din lege), însă această procedură specială nu schimbă natura juridică a ordonanțelor de urgență, acestea nefiind incluse în sfera actelor administrative.

De altfel, acțiunile îndreptate împotriva ordonanțelor Guvernului sunt reglementate distinct, prin dispozițiile speciale ale art.9 din Legea nr.554/2004, care reglementează o procedură diferită față de cea a contestării legalității actelor administrative, în general, aceste prevederi de excepție care nu reglementează nici efectuarea procedurilor prealabile, dar nici posibilitatea suspendării efectelor, fiind de strictă aplicare și interpretare.

Curtea a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

În privința capetelor 3 și 4 din cererea de chemare în judecată (anularea și suspendarea executării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009), Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CNPAS și va respinge aceste capete de cerere față de pârâta CNPAS pentru lipsa calității procesuale pasive deoarece prin aceste capete de cerere se solicită anularea respectiv suspendarea unui act emis de o altă autoritate publică (anularea și suspendarea executării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009, emise de celălalt pârât, Guvernul României).

De asemenea, Curtea va Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României pe capetele 1 și 2 din cererea de chemare în judecată (anularea Ordinului nr.453/23.04.2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și suspendarea acestuia până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei) și va respinge aceste capete de cerere față de pârâtul Guvernul României pentru lipsa calității procesuale pasive deoarece prin aceste capete de cerere se solicită anularea și suspendarea executării unui act administrativ, Ordinului nr.453/23.04.2009, emis de o altă autoritate publică, respectiv Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale).

În privința capătului 1 de cerere, prin care reclamanta solicită anularea Ordinului nr.453/23.04.2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Curtea reține că reclamanta nu a făcut dovadă că a respectat prevederile art. 7 alin. 1 coroborat cu alin. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, potrivit cărora,înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte, a acestuia.

Plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. 1, se soluționează în termenul prevăzut la art. 2 alin. 1 lit. g".

Aceste dispoziții sunt imperative.

Din aceste motive, în baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite excepția prematurității cererii de anulare a Ordinului nr.453/23.04.2009 și va respinge această cerere față de pârâta CNPAS ca prematur introdusă.

Față de această soluție dată cererii de anulare a Ordinului nr.453/23.04.2009, rezultă că cererea de suspendare a executării Ordinului nr.453/23.04.2009 a rămas fără obiect.

În privința capetelor 3 și 4 de cerere prin care se solicită anularea și suspendarea executării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009, în baza art.9 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Curtea va admite excepția inadmisibilității și, în consecință, le va respinge ca inadmisibile.

Potrivit art.9 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe introduce acțiune Ia instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul acțiunii principale nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispozițiilor sau a dispozițiilor din ordonanță". De asemenea, potrivit art.29 alin. 1 din Legea nr.47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei ordonanțe, care are legătură cu soluționarea cauzei.

Atunci când obiectul exclusiv al acțiunii principale introduse la instanța de judecată este constatarea neconstituționalității unei ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență a Guvernului, excepția de neconstituționalitate este transformată într-o veritabilă acțiune, pierzându-și, astfel, natura sa de excepție, înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății.

Însă, în cazul de față, este evident că acțiunea principală, deci fondul cauzei, se identifică practic cu excepția de neconstituționalitate, având aceeași motivare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTǍRǍȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE pe capetele de cerere prin care se solicită anularea și suspendarea executării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009.

Respinge cererile de anulare și suspendarea executării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 formulate de reclamanta domiciliată în T,-, bloc 6, etaj 3,.8, județul T împotriva pârâtei CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE cu sediul în B,-, sector 2, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului GUVERNUL ROMANIEI pe capetele de cerere prin care se solicită anularea și suspendarea executării Ordinului nr.453/23.04.2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Respinge cererile reclamantei de anularea și suspendarea executării Ordinului nr.453/23.04.2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva pârâtului GUVERNUL ROMANIEI cu sediul în B, nr. 1, sector 1, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Admite excepția prematurității cererii de anularea Ordinului nr.453/23.04.2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

Respinge ca prematur formulată cererea reclamantei de anularea Ordinului nr.453/23.04.2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva pârâtei CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE.

Respinge ca rămasă fără obiect cererea reclamantei de suspendarea executării Ordinului nr.453/23.04.2009 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva pârâtei CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE.

Admite excepția inadmisibilității cererilor de anularea și suspendarea executării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009.

Respinge ca inadmisibile cererile reclamantei de anularea și suspendarea executării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 împotriva pârâtului GUVERNUL ROMANIEI.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2010.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red. jud. /5 ex./02.02.2010

Președinte:Bîcu Vasile
Judecători:Bîcu Vasile

#Judecator Bicu Vasile

Anulare act administrativ . Sentința 413/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 413/2010. Curtea de Apel Bucuresti